Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Prim-ministrul român, la…

LIVE TEXT Prim-ministrul român, la Kiev, despre atacurile rusești asupra porturilor de la frontieră: „Nu există indicii că a fost un atac intenţionat al Rusiei asupra României”. Război în Ucraina, ziua 602

Sursa: kmu.gov.ua

UPDATE 22:10 România şi Ucraina vor avea „o abordare nouă” pentru a preveni atacurile ruseşti asupra infrastructurii strategice a Ucrainei, la frontiera cu România, a declarat, miercuri, la Kiev, premierul român Marcel Ciolacu, relatează Agerpres.

Acesta a subliniat că, până în acest moment, „nu există indicii că a fost un atac intenţionat al Federaţiei Ruse asupra României„.

„Am venit însoţit de către ministrul Apărării din România, domnul Angel Tîlvăr, care în ultima perioadă a avut o comunicare cu ministrul Apărării din Ucraina foarte aplicată. Sunt ferm convins că împreună deja s-au luat anumite măsuri. Mai mult, în cadrul NATO, împreună cu partenerul strategic, Statele Unite ale Americii, s-au luat şi alte măsuri pentru a preveni astfel de incidente. Până în acest moment, nu există indicii că a fost un atac intenţionat al Federaţiei Ruse asupra României, nu a fost un atac intenţionat. Împreună cu domnul prim-ministru, o să avem o abordare nouă ca să nu mai reuşească aceste atacuri Federaţia Rusă”, a afirmat Ciolacu.

Premierul român Marcel Ciolacu a efectuat, miercuri, o vizită oficială la Kiev, unde s-a întâlnit premierul ucrainean Denis Șmihal, iar apoi a participat la şedinţa comună a guvernelor român şi ucrainean.

Agenda vizitei la Kiev a mai cuprins şi o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dar şi cu preşedintele Radei supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk. 

UPDATE 21:10 Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a sosit miercuri la Pyongyang pentru întâlniri considerate ca pregătind terenul pentru o vizită a președintelui Vladimir Putin, care a intensificat cooperarea cu Coreea de Nord, izolată politic, scrie Reuters.

Vizita de două zile a lui Lavrov are loc la o lună după ce liderul nord-coreean Kim Jong Un a făcut o călătorie rară în Rusia, în timpul căreia l-a invitat pe Putin la Pyongyang și a discutat despre cooperarea militară, inclusiv cu privire la programul de sateliți al Coreei de Nord și la războiul din Ucraina.

Ministrul de externe al lui Putin, care a vizitat ultima dată Coreea de Nord în 2018, va purta discuții cu omologul său nord-coreean, potrivit agenției de știri Interfax.

Reprezentantul special al SUA pentru Coreea de Nord, Sung Kim, a calificat marți relațiile dintre Coreea de Nord și Rusia drept „îngrijorătoare”, după ce Casa Albă a declarat săptămâna trecută că Pyongyangul a furnizat recent arme Rusiei.

Un număr tot mai mare de rapoarte ale guvernului american și ale cercetătorilor occidentali au documentat cu ajutorul imaginilor din satelit ceea ce ei spun că sunt transporturi de arme nord-coreene către Rusia pentru a fi folosite în războiul din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că acuzațiile occidentale nu s-ar baza pe dovezi.

UPDATE 20:55 Forțele ruse au lansat patru lovituri de artilerie împotriva orașului Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk pe 18 octombrie, rănind un bărbat de 36 de ani, a raportat guvernatorul Serhii Lîsak.

Atacurile au provocat un incendiu la un hotel local, care a fost ulterior stins de serviciile de urgență, a precizat guvernatorul. Șapte case și patru clădiri agricole au suferit, de asemenea, pagube, a adăugat el.

UPDATE 18:44 Bilanțul morților în urma atacurilor cu rachete rusești, în timpul nopții trecute, asupra Zaporijjea, a crescut la patru. Alte două corpuri neînsuflețite au fost găsite sub dărâmături, a anunțat primarul interimar al orașului, Anatolii Kurtiev.

Oficialul a precizat că operațiunile de căutare și salvare continuă.

Cel puțin cinci persoane ar fi fost rănite în urma atacului, conform șefului administrației militare regionale Zaporijjea Iurii Malashko.

UPDATE 14:05 Forțele rusești au lansat un atac cu rachete împotriva orașului Dnipro din regiunea Dnipropetrovsk pe 18 octombrie, ucigând cel puțin o persoană și rănind altele patru, au raportat oficialii locali.

Ulterior, Șeful administrației militare regionale, Serhîi Lîsak, a precizat că o femeie de 31 de ani a fost ucisă în atac. Trei femei cu vârste de 56, 65 și 75 de ani, precum și un bărbat de 35 de ani, au fost rănite. Trei dintre răniți au fost spitalizați și sunt în stare moderată, a zis el.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina, atacul cu rachete a distrus o casă și o altă clădire. De asemenea, ar fi avariat 21 de case, alte 11 clădiri, o mașină și o conductă de gaz.

Serviciul de Urgență a publicat o fotografie a consecințelor, care arată pagubele provocate clădirilor din Obukhivka, un sat de la periferia nord-vestică a orașului Dnipro.

UPDATE 12:10 Vladimir Putin a ținut un discurs la Forumul „Belt and Road” (BRI) al Chinei de la Beijing, pe 18 octombrie, ca al doilea vorbitor după discursul președintelui chinez Xi Jinping, scrie BBC.

Summitul marchează 10 ani de la înființarea BRI. În discursul său de deschidere, Xi a încadrat inițiativa ca fiind un model economic alternativ la cele stabilite de țările occidentale.

BRI este în concordanță cu ideile rusești de a crea un parteneriat eurasiatic”, a spus Putin.

El a susținut că Rusia, ca și China și alte țări din lume, dorește „o cooperare egală, reciproc avantajoasă, pentru a obține un progres economic universal, durabil și pe termen lung”.

După ce au luat cuvântul la summit, cei doi lideri au avut o întâlnire bilaterală. Putin i-a spus lui Xi că „o coordonare politică strânsă este necesară în vremurile dificile actuale”.

Prezența lui Putin la summit marchează a doua sa călătorie în străinătate de când Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său. China încă nu a abordat mandatul de arestare emis de CPI pe numele lui Putin.

Ultima sa vizită în China a avut loc în februarie 2022, cu trei săptămâni înainte de a lansa invazia la scară largă a Ucrainei.

Deși China s-a poziționat oficial ca parte neutră în război și a cerut o soluție diplomatică, Beijingul nu a denunțat agresiunea Kremlinului și a continuat să dezvolte legături reciproce strânse.

Sprijinul economic din partea Chinei este crucial pentru finanțarea războiului pe care Moscova îl duce, deoarece economia rusă a fost izolată de sancțiunile occidentale.

UPDATE 10:40 Forțele ruse au interceptat și doborât 28 de drone ucrainene în timpul nopții deasupra regiunilor Belgorod și Kursk, precum și a Mării Negre, a afirmat Ministerul rus al Apărării, pe 18 octombrie.

Regiunile Kursk și Belgorod se învecinează cu regiunile ucrainene Sumî, Harkov și Luhansk.

Guvernatorul din Kursk, Roman Starovoit, a declarat că 10 drone au fost doborâte deasupra regiunii în jurul orei locale 5:00 dimineața.

În regiunea Belgorod, guvernatorul Veaceslav Gladkov a declarat că șase drone au fost doborâte în jurul orei locale 4:00 dimineața.

Ucraina nu a comentat, deocamdată, acuzațiile.

UPDATE 9:30 Un atac rusesc cu bombe aeriene asupra unui sat din regiunea Herson a ucis o persoană în cursul nopții, a anunțat guvernatorul Oleksandîr Prokudin, la 18 octombrie.

Șase bombe aeriene ghidate au fost lansate asupra satului Blahovishchenske de trei avioane Sukhoi Su-35, ucigând un bărbat în vârstă de 63 de ani”, a declarat Prokudin.

O altă femeie a fost grav rănită și există pagube la clădiri și case private.

În dimineața zilei de 18 octombrie, forțele rusești au folosit din nou bombe aeriene ghidate împotriva populației civile din regiunea Herson, potrivit guvernatorului Prokudin.

Avioanele rusești au lansat două bombe aeriene ghidate asupra a trei zone populate, a spus el, fără a preciza exact unde. Informațiile despre locuințe sunt încă în curs de stabilire.

UPDATE 8:18 Două persoane au fost ucise și trei rănite după ce armata rusă a atacat orașul Zaporojie cu rachete în noaptea de 18 octombrie, a anunțat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina prin intermediul canalului său oficial Telegram.

Cel puțin trei persoane sunt date dispărute, iar operațiunea de salvare continua la ora locală 7:40, potrivit autorităților locale.

Orașul a fost bombardat de șase ori, de la ora 1:30 până la 1:48, ora locală, a declarat guvernatorul Iurii Malașko. O clădire de cinci etaje a fost avariată în urma atacului. Echipele de prim ajutor au salvat un bărbat prins sub dărâmături și au evacuat 50 de locuitori.

Regiunea Zaporojie rămâne o țintă frecventă a atacurilor rusești. La 7 octombrie, forțele ruse au lansat un atac cu bombe cu dispersie în sud-estul regiunii, ucigând o femeie și rănind două persoane, potrivit guvernatorului.

ZdG a urmărit derularea fiecărei zile a războiului din Ucraina. Vedeți, mai jos, cronologia:

LIVE TEXT: Ziua 0. Cronologia zilelor care au precedat războiul
LIVE TEXT: Prima zi de război, după ce Putin a atacat Ucraina. (joi, 24 februarie)
LIVE TEXT: Război în Ucraina. Ziua a doua a invaziei (vineri, 25 februarie)
LIVE TEXT: Ziua a treia de război în Ucraina (sâmbătă, 26 februarie)
LIVE TEXT: A patra zi de război în Ucraina (duminică, 27 februarie)
LIVE TEXT: Ziua a cincea de război în Ucraina (luni, 28 februarie)
LIVE TEXT: A șasea zi de război în Ucraina (marți, 1 martie)
LIVE TEXT/ A șaptea zi de război în Ucraina (miercuri, 2 martie)
LIVE TEXT/ A opta zi de război în Ucraina (joi, 3 martie)
LIVE TEXT/ A noua zi de război în Ucraina (vineri, 4 martie)
LIVE TEXT/ A zecea zi de război în Ucraina (sâmbătă, 5 martie)
LIVE TEXT/ A 11-a zi de război în Ucraina (duminică, 6 martie)
LIVE TEXT/ A 12-a zi de război în Ucraina (luni, 7 martie)
LIVE TEXT/ A 13-a zi de război în Ucraina (marți, 8 martie)
LIVE TEXT/ A 14-a zi de război în Ucraina (miercuri, 9 martie)
LIVE TEXT/ A 15-a zi de război în Ucraina (joi, 10 martie)
LIVE TEXT/ A 16-a zi de război în Ucraina (vineri, 11 martie)
LIVE TEXT/ A 17-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 12 martie)
LIVE TEXT/ A 18-a zi de război în Ucraina (duminică, 13 martie)
LIVE TEXT/ A 19-a zi de război în Ucraina (luni, 14 ianuarie)
LIVE TEXT/ A 20-a zi de război în Ucraina (marți, 15 martie)
LIVE TEXT/ A 21-a zi de război în Ucraina (miercuri, 16 martie)
LIVE TEXT/ A 22-a zi de război în Ucraina (joi, 17 martie)
LIVE TEXT/ A 23-a zi de război în Ucraina (vineri, 18 martie)
LIVE TEXT/ A 24-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 19 martie)
LIVE TEXT/ A 25-a zi de război în Ucraina (duminică, 20 martie)
LIVE TEXT/ A 26-a zi de război în Ucraina (luni, 21 martie)
LIVE TEXT/ A 27-a zi de război în Ucraina (marți, 22 martie)
LIVE TEXT/ A 28-a zi de război în Ucraina (miercuri, 23 martie)
LIVE TEXT/ A 29-a zi de război în Ucraina (joi, 24 martie)
LIVE TEXT/ A 30-a zi de război în Ucraina (vineri, 25 martie)
LIVE TEXT/ A 31-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 26 martie)
LIVE TEXT/ A 32-a zi de război în Ucraina (duminică, 27 martie)
LIVE TEXT/ A 33-a zi de război în Ucraina (luni, 28 martie)
LIVE TEXT/ A 34-a zi de război în Ucraina (marți, 29 martie)
LIVE TEXT/ A 35-a zi de război în Ucraina (miercuri, 30 martie)
LIVE TEXT/ A 36-a zi de război în Ucraina (joi, 31 martie)
LIVE TEXT/ A 37-a zi de război în Ucraina (vineri, 1 aprilie)
LIVE TEXT/ A 38-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 2 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 39 (duminică, 3 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina. Ziua 40 (luni, 4 aprilie)
LIVE TEXT/ A 41-a zi de război în Ucraina (marți, 5 aprilie)
LIVE TEXT/ A 42-a zi de război în Ucraina (miercuri, 6 aprilie)
LIVE TEXT/ A 43-a zi de război în Ucraina (joi, 7 aprilie)
LIVE TEXT/ A 44-a zi de război în Ucraina (vineri, 8 aprilie)
LIVE TEXT/ A 45-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 9 aprilie)
LIVE TEXT/ A 46-a zi de război în Ucraina (duminică, 10 aprilie)
LIVE TEXT/ A 47-a zi de război în Ucraina (luni, 11 aprilie)
LIVE TEXT/ A 48-a zi de război în Ucraina (marți, 12 aprilie)
LIVE TEXT/ A 49-a zi de război în Ucraina (miercuri, 13 aprilie)
LIVE TEXT/ A 50-a zi de război în Ucraina (joi, 14 aprilie)
LIVE TEXT/ A 51 zi de război în Ucraina (vineri, 15 aprilie)
LIVE TEXT/ A 52 zi de război în Ucraina (sâmbătă, 16 aprilie)
LIVE TEXT/ A 53-a zi de război în Ucraina (duminică, 17 aprilie)
LIVE TEXT/ A 54-a zi de război în Ucraina (luni, 18 aprilie)
LIVE TEXT/ A 55-a zi de război în Ucraina (marți, 19 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 56 (miercuri, 20 aprilie)
LIVE TEXT/ A 57-a zi de război în Ucraina (joi, 21 aprilie)
LIVE TEXT/ A 58-a zi de război în Ucraina (vineri, 22 aprilie)
LIVE TEXT/ A 59-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 23 aprilie)
LIVE TEXT/ A 60-a zi de război în Ucraina (duminică, 24 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 61 (luni, 25 aprilie)
LIVE TEXT/ A 62-a zi de război în Ucraina (marți, 26 aprilie)
LIVE TEXT/ A 63-a zi de război în Ucraina (miercuri, 27 aprilie)
LIVE TEXT/ A 64-a zi de război în Ucraina (joi, 28 aprilie)
LIVE TEXT/ A 65-a zi de război în Ucraina (vineri, 29 aprilie)
LIVE TEXT/ A 66-a zi de război în Ucraina  (sâmbătă, 30 aprilie)
LIVE TEXT/ 67 de zile de război în Ucraina (duminică, 1 mai)
LIVE TEXT/ A 68-a zi de război în Ucraina (luni, 2 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 69 (marți, 3 mai)
LIVE TEXT/ A 70-a zi de război în Ucraina (miercuri, 4 mai)
LIVE TEXT/ 71 de zile de război în Ucraina (joi, 5 mai)
LIVE TEXT/ 72 de zile de război în Ucraina (vineri, 6 mai)
LIVE TEXT/ 73 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 7 mai)
LIVE TEXT/ A 74-a zi de război în Ucraina (duminică, 8 mai)
LIVE TEXT/ A 75-a zi de război în Ucraina (luni, 9 mai)
LIVE TEXT/ A 76-a zi de război în Ucraina (marți, 10 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 77 (miercuri, 11 mai)
LIVE TEXT/ A 78-a zi de război în Ucraina (joi, 12 mai)
LIVE TEXT/ A 79-a zi de război în Ucraina (vineri, 13 mai)
LIVE TEXT/ A 80-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 14 mai)
LIVE TEXT/ 81 de zile de război în Ucraina (duminică, 15 mai)
LIVE TEXT/ A 82-a zi de război în Ucraina (luni, 16 mai)
LIVE TEXT/ A 83-a zi de război în Ucraina (marți, 17 mai)
LIVE TEXT/ A 84-a zi de război în Ucraina (miercuri, 18 mai)
LIVE TEXT/ A 85-a zi de război în Ucraina (joi, 19 mai)
LIVE TEXT/ A 86-a zi de război în Ucraina (vineri, 20 mai)
LIVE TEXT/ A 87-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 21 mai)
LIVE TEXT/ A 88-a zi de război în Ucraina (duminică, 22 mai)
LIVE TEXT/ A 89-a zi de război în Ucraina (luni, 23 mai)
LIVE TEXT/ 90 de zile de război în Ucraina (marți, 24 mai)
LIVE TEXT/ A 91-a zi de război în Ucraina (miercuri, 25 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 92 (joi, 26 mai)
LIVE TEXT/ A 93-a zi de război în Ucraina (vineri, 27 mai)
LIVE TEXT/ A 94-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 28 mai)
LIVE TEXT/ A 95-a zi de război în Ucraina (duminică, 29 mai)
LIVE TEXT/ A 96-a zi de război în Ucraina (luni, 30 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 97 (marți, 31 mai)
LIVE TEXT/ A 98-a zi de război în Ucraina (miercuri, 1 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 99 (joi, 2 iunie)
LIVE TEXT/ 100 de zile de război în Ucraina (vineri, 3 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 101 (sâmbătă, 4 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 102 (duminica, 5 iunie)
LIVE TEXT/ A 103-a zi de război în Ucraina (luni, 6 iunie)
LIVE TEXT/ A 105-a zi de război în Ucraina (miercuri, 8 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 106 (joi, 9 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 107 (vineri, 10 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 108 (sâmbătă, 11 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 109 (duminică, 12 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 110 (luni, 13 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 111 (marți, 14 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 112 (miercuri, 15 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 113  (joi, 16 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 115 (sâmbătă, 18 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 116 (duminică, 19 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 117 (luni, 20 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 118 (marți, 21 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 119 (miercuri, 22 iunie)
LIVE TEXT/ 120 de zile de război în Ucraina (joi, 23 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 121 (vineri, 24 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 124 (luni, 27 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 125 (marți, 28 iunie)
LIVE TEXT/ 126 de zile de război în Ucraina (miercuri, 29 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 127 (joi, 30 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 129 (sâmbătă, 2 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 130 (duminică, 3 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 131 (luni, 4 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 132 (marți, 5 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 133 (miercuri, 6 iulie)
LIVE TEXT/ 134 de zile de război în Ucraina (joi, 7 iulie)
LIVE TEXT/ 137 de zile de război în Ucraina (duminică, 10 iulie)
LIVE TEXT/ 138 de zile de război în Ucraina (luni, 11 iulie)
LIVE TEXT/ 139 de zile de război în Ucraina (marți, 12 iulie)
LIVE TEXT/ 140 de zile de război în Ucraina (miercuri, 13 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 141 (joi, 14 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 142 (vineri, 15 iulie)
LIVE TEXT/ 145 de zile de război în Ucraina (luni, 18 iulie)
LIVE TEXT/ 146 de zile de război în Ucraina (marți, 19 iulie)
LIVE TEXT/ 147 de zile de război în Ucraina (miercuri, 20 iulie)
LIVE TEXT/ 148 de zile de război în Ucraina (joi, 21 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 149 (vinei, 22 iulie)
LIVE TEXT/ 150 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 23 iulie)
LIVE TEXT/ 151 de zile de război în Ucraina (duminică, 24 iulie)
LIVE TEXT/ 152 de zile de război în Ucraina (luni, 25 iulie)
LIVE TEXT/ 153 de zile de război în Ucraina (marți, 26 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 154 (miercuri, 27 iulie)
LIVE TEXT/ 155 de zile de război în Ucraina (joi, 28 iulie)
LIVE TEXT/ A 156-a zi de război în Ucraina (vineri, 29 iulie)
LIVE TEXT/ 157 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 30 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 158 (duminică, 31 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 159 (luni, 1 august)
LIVE TEXT/ 160 de zile de război în Ucraina (marți, 2 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 161 (miercuri, 3 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 162 (joi, 4 august)
LIVE TEXT/ A 163-a zi de război în Ucraina (vineri, 5 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 164 (sâmbătă, 6 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 165 (duminică, 7 august)
LIVE TEXT/ 166 de zile de război în Ucraina (luni, 8 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 167 (marți, 9 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 168 (miercuri, 10 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 169 (joi, 11 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 170 (vineri, 12 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 171 (sâmbătă, 13 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 172 (duminică, 14 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 173 (luni, 15 august)
LIVE TEXT/ A 174-a zi de război în Ucraina (marți, 16 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 175 (miercuri, 17 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 176 (joi, 18 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 177 (vineri, 19 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 178 (sâmbătă, 20 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 179 (duminică, 21 august)
LIVE TEXT/ 180 de zile de război în Ucraina (luni, 22 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 181 (marți, 23 august)
LIVE TEXT/ Jumătate de an de la începutul războiului Rusiei în Ucraina (miercuri, 24 august)
LIVE TEXT/ A 183-a zi de război în Ucraina (joi, 25 august)
LIVE TEXT/ A 184-a zi de război în Ucraina (vineri, 26 august)
LIVE TEXT/ A 185-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 27 august)
LIVE TEXT/ A 186-a zi de război în Ucraina (duminică, 28 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 187 (luni, 29 august)
LIVE TEXT/ A 188-a zi de război în Ucraina (marți, 30 august)

LIVE TEXT/ 189 de zile de război în Ucraina (miercuri, 31 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 190 (joi, 1 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 191 (vineri, 2 septembrie)
LIVE TEXT/ 192 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 3 septembrie)
LIVE TEXT/ Ziua 193 de război în Ucraina (duminică, 4 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 194 (luni, 5 septembrie)
LIVE TEXT/ 195 de zile de război în Ucraina (marți, 6 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 197 (joi, 8 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 198 (vineri, 9 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 199 (sâmbătă, 10 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 200 (duminică, 11 septembrie)
LIVE TEXT/ A 201-a zi de război în Ucraina (marți, 13 septembrie)
LIVE TEXT/ 203 zile de război în Ucraina (miercuri, 14 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, a 204-a zi (joi, 15 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, a 205-a zi (vineri, 16 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, a 206-a zi (sâmbătă, 17 septembrie)
LIVE TEXT/ A 207-zi a războiului din Ucraina (duminică, 18 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 208 (luni, 19 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 209 (marți, 20 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 210 (miercuri, 21 septembrie)
LIVE TEXT/ A 211-a zi a agresiunii ruse asupra Ucrainei (joi, 22 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 212 (vineri, 23 septembrie)
LIVE TEXT/ A 213-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 24 septembrie)
LIVE TEXT/ A 214-a zi de război în Ucraina (duminică, 25 septembrie)

LIVE TEXT/ A 215-a zi de război în Ucraina (luni, 26 septembrie)
LIVE TEXT/ 216 zile de război în Ucraina (marți, 27 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 217 (miercuri, 28 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 218 (joi, 29 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 219 (vineri, 30 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 220 (sâmbătă, 1 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 221 (duminică, 2 octombrie)
LIVE TEXT/ 222 de zile de război în Ucraina (luni, 3 octombrie)
LIVE TEXT/ A 223-a zi de război în Ucraina (marți, 4 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 224 (miercuri, 5 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, a 225-a zi (joi, 6 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 226 (vineri, 7 octombrie)
LIVE TEXT/ A 227-a zi de Război în Ucraina (sâmbătă, 8 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 228 (duminică, 9 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 229 (luni, 10 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 230 (marți, 11 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 231 (miercuri, 12 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 232 (joi, 13 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 233 (vineri, 14 octombrie)
LIVE TEXT/ A 234-a zi de Război în Ucraina (sâmbătă, 15 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 235 (duminică, 16 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 236 (luni, 17 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 237 (marți, 18 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 238 (miercuri, 19 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 239 (joi, 20 octombrie)
LIVE TEXT/ 240 de zile de război în Ucraina (vineri, 21 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 241 (sâmbătă, 22 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 243 (luni, 24 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 244 (marți, 25 octombrie)
LIVE TEXT/ 245 de zile de război în Ucraina (miercuri, 26 octombrie)
LIVE TEXT/ A 246-a zi de război în Ucraina (joi, 27 octombrie)
LIVE TEXT/ A 247-a zi de război în Ucraina (vineri, 28 octombrie)
LIVE TEXT/ A 248-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 29 octombrie)
LIVE TEXT/ A 249-a zi de război în Ucraina (duminică, 30 octombrie)
LIVE TEXT/ 250 de zile de război în Ucraina (luni, 31 octombrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 251 (marți, 1 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 252 (miercuri, 2 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 253 (joi, 3 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 254 (vineri, 4 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 255 (sâmbătă, 5 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 256 (duminică, 6 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 257 (luni, 7 noiembrie)
LIVE TEXT/ 258 de zile de război în Ucraina (marți, 8 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 259 (miercuri, 9 noiembrie)
LIVE TEXT/ 260 de zile de război în Ucraina (joi, 10 noiembrie)
LIVE TEXT/ 261 de zile de război în Ucraina (vineri, 11 noiembrie)
LIVE TEXT/ 262 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 12 noiembrie)
LIVE TEXT/ 263 de zile de război în Ucraina (duminică, 13 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 264 (luni, 14 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 265 (marți, 15 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 266 (miercuri, 16 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 267 (joi, 17 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 268 (vineri, 18 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 269 (sâmbătă, 19 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 270 (duminică, 20 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 271 (luni, 21 noiembrie)
LIVE TEXT/ A 272-a zi de război în Ucraina (marți, 22 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 273 (miercuri, 23 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 274 (joi, 24 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 275 (vineri, 25 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 276 (sâmbătă, 26 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 277 (duminică, 27 noiembrie)
LIVE TEXT/ 278 de zile de război în Ucraina (luni, 28 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 279 (marți, 29 noiembrie)
LIVE TEXT/ 280 de zile de război în Ucraina (miercuri, 30 noiembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 281 (joi, 1 decembrie)
LIVE TEXT/ A 282-a zi a războiului purtat de Rusia în Ucraina (vineri, 2 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 283 (sâmbătă, 3 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 284 (duminică, 4 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 285 (luni, 5 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 286 (marți, 6 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 287 (miercuri, 7 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 288 (joi, 8 decembrie)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 289 (vineri, 9 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 290 (sâmbătă, 10 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 291 (duminică, 11 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 292 (luni, 12 decembrie)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 293 (marți, 13 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 294 (miercuri, 14 decembrie)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 296 (vineri, 16 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 297 (sâmbătă, 17 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 298 (duminică, 18 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 299 (luni, 19 decembrie)
LIVE TEXT/ 300 de zile de război în Ucraina (marți, 20 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 301 (miercuri, 21 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 302 (joi, 22 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 303 (vineri, 23 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 304 (sâmbătă, 24 decembrie)
LIVE TEXT/ Ziua 305 de război în Ucraina (duminică, 25 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 306 (luni, 26 decembrie)
LIVE TEXT/ A 307-a zi de război în Ucraina (marți, 27 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 308 (miercuri, 28 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 309 (joi, 29 decembrie)
LIVE TEXT Război în Ucraina, ziua 310 (vineri, 30 decembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 313 (luni, 2 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 314 (marți, 3 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 315 (miercuri, 4 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 316 (joi, 5 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 317 (vineri, 6 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 318 (sâmbătă, 7 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 319 (duminică, 8 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 320 (luni, 9 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 321 (marți, 10 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 322 (miercuri, 11 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 323 (joi, 12 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 324 (vineri, 13 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 325 (sâmbătă, 14 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 326 (duminică, 15 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 327 (luni, 16 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 328 (marți, 17 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 329 (miercuri, 18 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 330 (joi, 19 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 331 (vineri, 20 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 332 (sâmbătă, 21 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 333 (duminică, 22 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 334 (luni, 23 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 335 (marți, 24 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 336 (miercuri, 25 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ A 337-a zi de război în Ucraina (joi, 26 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ A 338-a zi de război în Ucraina (vineri, 27 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 341 (luni, 30 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 342 (marți, 31 ianuarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 343 (miercuri, 1 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 344 (joi, 2 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 345-a zi a agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei (vineri, 3 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 346-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 4 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 347-a zi de război în Ucraina (duminică, 5 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 348-a zi de război în Ucraina (luni, 6 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 349-a zi de război în Ucraina (marți, 7 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 350-a zi de război în Ucraina (miercuri, 8 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 351-a zi de război în Ucraina (joi, 9 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 352 (vineri, 10 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 353 (sâmbătă, 11 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 354 (duminică, 12 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 355 ( luni, 13 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 356 (marți, 14 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 357 (miercuri, 15 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 358-a zi de război în Ucraina (joi, 16 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 359-a zi de război în Ucraina (vineri, 17 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 360-a zi de război (sâmbătă, 18 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 361-a zi de război (duminică, 19 februarie 2023)
LIVE TEXT/ 362-a zi de război în Ucraina (luni, 20 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 363-a zi de război în Ucraina (marți, 21 februarie 2023)
LIVE TEXT/ A 364-a zi de război în Ucraina (miercuri, 22 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 365 (joi, 23 februarie 2023)

LIVE TEXT/ Un an de război în Ucraina. Ziua 366 (vineri, 24 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 367 (sâmbătă, 25 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 368(duminică, 26 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 369 (luni, 27 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 370 (marți, 28 februarie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 371 (miercuri, 1 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 372 (joi, 2 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 373 (vineri, 3 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 374 (sâmbătă, 4 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 375 (duminică, 5 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 376 (luni, 6 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 377 (marți, 7 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 378 (miercuri, 8 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 379 (joi, 9 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 380 (vineri, 10 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 381 (sâmbătă, 11 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua, 382 (duminică, 12 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 383 (luni, 13 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 384 (marți, 14 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 385 (miercuri, 15 martie 2023)
LIVE TEXT/ 386 de zile de război în Ucraina (joi, 16 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 387 (vineri, 17 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 388 (sâmbătă, 18 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 389 ( duminică, 19 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 390 (luni, 20 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 391 (marți, 21 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 392 (miercuri, 22 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 393 (joi, 23 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 394 (vineri, 24 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 395 (sâmbătă, 25 martie 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 396 (duminică, 26 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 397 (luni, 27 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 398 (marți, 28 martie 2023)
LIVE TEXT/ 399 de zile de război în Ucraina (miercuri, 29 martie 2023)
LIVE TEXT/ 400 de zile de război în Ucraina (joi, 30 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 401 (vineri, 31 martie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 402 (sâmbătă, 1 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 403 (duminică, 2 aprilie 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 404 (luni, 3 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 405 (marți, 4 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 406 (miercuri, 5 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 407 (joi, 6 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ A 408-a zi a agresiunii Federației Ruse în Ucraina (vineri, 7 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 409 (sâmbătă, 8 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 410 (duminică, 9 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 411 (luni, 10 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 412 (marți, 11 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 413 (miercuri, 12 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 414 (joi, 13 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 415 (vineri, 14 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 416 (sâmbătă, 15 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 417 (duminică, 16 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 418 (luni, 17 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 419 (marți, 18 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 420 (miercuri, 19 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 421 (joi, 20 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 422 (vineri, 21 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 423 (sâmbătă, 22 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 424 (duminică, 23 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 425 (luni, 24 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 426 (marți, 25 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 427 (miercuri, 26 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 428 (joi, 27 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 429 (vineri, 28 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 430 (sâmbătă, 29 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ 431 de zile de război în Ucraina (duminică, 30 aprilie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 432 (luni, 1 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 433 (marți, 2 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 434 (miercuri, 3 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 435 (joi, 4 mai 2023)
LIVE TEXT/ A 436-a zi a agresiunii Rusiei în Ucraina (vineri, 5 mai 2023)
LIVE TEXT/ 437 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 6 mai 2023)
LIVE TEXT/ 438 de zile de război în Ucraina (duminică, 7 mai 2023)
LIVE TEXT/ 439 de zile de război în Ucraina (luni, 8 mai 2023)
LIVE TEXT/ 440 de zile de război în Ucraina (marți, 9 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 441 (miercuri, 10 mai 2023)
LIVE TEXT/ 442 de zile de război în Ucraina (joi, 11 mai 2023)
LIVE TEXT/ 443 de zile de război în Ucraina (vineri, 12 mai 2023)
LIVE TEXT/ 444 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 13 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 445 (duminică, 14 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 446 (luni, 15 mai 2023)
LIVE TEXT/ 447 de zile de război în Ucraina (marți, 16 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 448 (miercuri, 17 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 449 (joi, 18 mai 2023)
LIVE TEXT/ A 450-a zi a invaziei la scară largă a Federației Ruse în Ucraina (vineri, 19 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 451 (sâmbătă, 20 mai 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 452 (duminică, 21 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 453 (luni, 22 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 454 (marți, 23 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 455 (miercuri, 24 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 456 (joi, 25 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 457 (vineri, 26 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 458 (sâmbătă, 27 mai 2023)
LIVE TEXT/ A 459-a zi a războiului purtat de Rusia în Ucraina (duminică, 28 mai 2023)
LIVE TEXT/ A 460-a zi a războiului dus de Rusia în Ucraina (luni, 29 mai 2023)
LIVE TEXT/ A 461-a zi a războiului din Ucraina (marți, 30 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 462 (miercuri, 31 mai 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 463 (joi, 1 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 464 (vineri, 2 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 465 (sâmbătă, 3 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 466 (duminică, 4 iunie 2023)
LIVE TEXT/ 467 de zile de război în Ucraina (luni, 5 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 468 (marți, 6 iunie 2023)
LIVE ETXT/ Război în Ucraina, ziua 469 (miercuri, 7 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 470 (joi, 8 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 471 (vineri, 9 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 472 (sâmbătă, 10 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 473 (duminică, 11 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 474 (luni, 12 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 475 (marți, 13 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 476 (miercuri, 14 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 477 (joi, 15 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 478 (vineri, 16 iunie 2023)
LIVE TEXT/ 479 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 17 iunie 2023)
LIVE TEXT/ 480 de zile de război în Ucraina (duminică, 18 iunie 2023)
LIVE TEXT/ 481 de zile de război în Ucraina (luni, 19 iunie 2023)
LIVE TEXT/ 482 de zile de război în Ucraina (marți, 20 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 483 (miercuri, 21 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 484 (joi, 22 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 485 (vineri, 23 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 486 (sâmbătă, 24 iunie 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 487 (duminică, 25 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 488 (luni, 26 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 489 (marți, 27 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 490 (miercuri, 28 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 491 (joi, 29 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 492 (vineri, 30 iunie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 493 (sâmbătă, 1 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 494 (duminică, 2 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 495 (luni, 3 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 496 (marți, 4 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 497 (miercuri, 5 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 498 (joi, 6 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 499 (vineri, 7 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 500 (sâmbătă, 8 iulie 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 501 (duminică, 9 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 502 (luni, 10 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 503 (marți, 11 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 504 (miercuri, 12 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 505 (joi, 13 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 506 (vineri, 14 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 507 (sâmbătă, 15 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 508 (duminică, 16 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 509 (luni, 17 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 510 (marți, 18 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 511 (miercuri, 19 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 512 (joi, 20 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 513 (vineri, 21 iulie 2023)
LIVE TEXT/ A 514-a zi a războiului din Ucraina (sâmbătă, 22 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 515 (duminică, 23 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 516 (luni, 24 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 517 (marți, 25 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 518 (miercuri, 26 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 519 (joi, 27 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 520 (vineri, 28 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 523 (luni, 31 iulie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 524 (marți, 1 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 525 (miercuri, 2 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 526 (joi, 3 august 2023)
LIVE TEXT/ A 527-a zi a agresiunii militare ruse în Ucraina (vineri, 4 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 528 (sâmbătă, 5 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 529 (duminică, 6 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 530 (luni, 7 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 531 (marți, 8 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 532 (miercuri, 9 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 533 (joi, 10 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 534 (vineri, 11 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 535 (sâmbătă, 12 august 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 536 (duminică, 13 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 537 (luni, 14 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 538 (marți, 15 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 539 (miercuri, 16 august 2023)
LIVE TEXT/ A 540-a zi a agresiunii militare ruse în Ucraina (joi, 17 august 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 541  (vineri, 18 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 542  (sâmbătă, 19 august 2023)

LIVE TEXT/ A 543-a zi a agresiunii militare ruse în Ucraina (duminică, 20 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 544 (luni, 21 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 545 (marți, 22 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 546 (miercuri, 23 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 547 (joi, 24 august 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 548 (vineri, 25 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 549 (sâmbătă, 26 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 551 (luni, 28 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 552 (marți, 29 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 553 (miercuri, 30 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 554 (joi, 31 august 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 555 (vineri, 1 septembrie 2023)

LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 556 (sâmbătă, 2 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 557 (duminică, 3 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 558 (luni, 4 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 559 (marți, 5 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 560 (miercuri, 6 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 561 (joi, 7 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 562 (vineri, 8 septembrie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 564 (duminică, 10 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 565 (luni, 11 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 566 (marți, 12 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 567 (miercuri, 13 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 568 (joi, 14 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 569 (vineri, 15 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 570 (sâmbătă, 16 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 571 (duminică, 17 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 572 (luni, 18 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 573 (marți, 19 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 574 (miercuri, 20 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 575 (joi, 21 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 576 (vineri, 22 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 577 (sâmbătă, 23 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 578 (duminică, 24 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 579 (luni, 25 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 580 (marți, 26 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 581 (miercuri, 27 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 582 (joi, 28 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 583 (vineri, 29 septembrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 585 (duminică, 1 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 586 (luni, 2 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 587 (marți, 3 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 588 (miercuri, 4 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 589 (joi, 5 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 590 (vineri, 6 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 591 (sâmbătă, 7 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 592 (duminică, 8 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 593 (luni, 9 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 594 (marți, 10 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 595 (miercuri, 11 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 596 (joi, 12 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 597 (vineri, 13 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 598 (sâmbătă, 14 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 599 (duminică, 15 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 600 (luni, 16 octombrie 2023)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 601 (marți, 17 octombrie 2023)