Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Peste o mie…

LIVE TEXT Peste o mie de copii din Mariupol au fost transferați ilegal în familii rusești, susțin autoritățile de la Kiev. Război în Ucraina, ziua 181

Sunt 181 de zile de când Putin a început războiul împotriva Ucrainei. Armata ucraineană a respins ofensiva rușilor pe trei direcții din estul Ucrainei, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Pe 22 august, autoritățile ucrainene au reușit să efectueze o operațiune umanitară de succes pentru evacuarea oamenilor din partea necontrolată a regiunii Harkov, a anunțat luni noaptea Irina Vereșciuk, viceprim-ministra Ucrainei. Regiunea Dnepropetrovsk a fost din nou atacată de ruși. O femeie a murit, anunță autoritățile locale.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.

Potrivit ONU, în cele aproape șase lunii ale atacului armat a Federației Rusă în Ucraina au fost înregistrate 13 477 de victime civile, dintre care 5 587 de morți și 7 890 de răniți.

Cronologia evenimentelor din Ucraina. Marți, 23 august:

UPDATE 22:25 Peste o mie de copii ucraineni din Mariupol, aflat sub controlul armatei ruse, au fost transferați ilegal către străini din Federația Rusă iar peste 300 de copii sunt ținuți în prezent în instituții specializate din Krasnodar, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina.

„Federația Rusă continuă să răpească copii de pe teritoriul Ucrainei și să aranjeze adopția lor ilegală de către cetățenii ruși”, susțin autoritățile de la Kiev.

Potrivit Ministerului, astfel de acțiuni ale Federației Ruse „încalcă grav Convenția de la Geneva din 1949 privind protecția populației civile în timp de război, care prevede obligația puterii ocupante de a nu schimba starea civilă a copiilor, precum și Convenția ONU din 1989 privind Drepturile Copilului”.

UPDATE 20:40 Potrivit unor oficiali americani, SUA urmează să anunțe miercuri un pachet de asistență de securitate în valoare de până la 3 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Oficialii americani au declarat pentru The Associated Press că se așteaptă ca pachetul să fie anunțat miercuri, în ziua în care războiul atinge pragul de șase luni și Ucraina își sărbătorește Ziua Independenței. Banii vor finanța contracte pentru drone, arme și alte echipamente care ar putea să nu ajungă pe frontul de luptă timp de un an sau doi, au spus ei.

Totalul pachetului de ajutor – care este furnizat în cadrul Inițiativei de asistență pentru securitatea Ucrainei – ar putea suferi modificări.

Spre deosebire de majoritatea pachetelor anterioare, noua finanțare vizează în mare măsură să ajute Ucraina să își asigure poziția de apărare pe termen mediu și lung, potrivit oficialilor familiarizați cu această chestiune. Transporturile anterioare, majoritatea efectuate în cadrul Autorității prezidențiale de retragere, s-au concentrat pe nevoile mai imediate ale Ucrainei în materie de arme și muniții și au implicat materiale pe care Pentagonul le are deja în stoc și care pot fi expediate în scurt timp.

UPDATE 16:48 Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky și președintele Republicii Poloniei, Andrzej Duda, au participat marți, 23 august, la deschiderea Aleii Curajului din Piața Constituției de la Kiev.

Aleea a fost înființată la inițiativa președintelui, cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la Independența Ucrainei, anunță instituția prezidențială a Ucrainei.

Zelensky a subliniat că pe această alee vor fi indicate numele liderilor politici și ale altor reprezentanți ai țărilor partenere care au oferit Ucrainei un sprijin important încă de la începutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse.

„Astăzi, în prezența președintelui polonez Andrzej Duda, vreau să deschid Aleea Curajului. Numele lui va fi mereu pe această alee. Este un simbol al curajului, un simbol al prieteniei, al sprijinului pentru Ucraina atunci când este cu adevărat nevoie”, a subliniat Zelensky.

UPDATE 14:48 Slovacia va trimite Ucrainei 30 de vehicule de luptă BVP-1 şi va primi 15 tancuri Leopard din Germania, a anunțat marți ministrul apărării slovac Jaroslav Nad, informează Reuters.

Potrivit sursei citate, inițial, Germania s-a opus furnizării de armament greu Ucrainei pentru a o ajuta să se apere împotriva invaziei lansate de Rusia la 24 februarie, dar ulterior Berlinul şi-a revizuit poziţia şi chiar a trimis unele transporturi de arme către Kiev.

„Sunt foarte bucuros că Slovacia va putea să doneze 30 de vehicule BVP-1 şi să primească din Germania 15 tancuri Leopard 2-A4”, a declarat Jaroslav Nad după discuțiile purtate la Bratislava cu Benedikt Zimmer, secretar de stat în Ministerul Apărării german. Oficialul slovac a spus că acordul mai prevede furnizarea de muniţii şi piese de schimb.

Slovacia a donat deja Ucrainei un sistem de apărare aeriană S-300, obuziere, elicoptere militare din seria Mi şi lansatoare de rachete multiple Grad.

UPDATE 13:50 Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi Polonia ar putea interzice intrarea turiștilor ruși pe teritoriile lor în cazul în care UE nu introduce o restricție la nivelul blocului comunitar, a anunțat marți, 23 august, ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, informează Reuters.

„Am discutat cu miniștrii din toate aceste ţări… Nu văd multe diferențe din punct de vedere politic. Turiştii ruşi nu ar trebui să fie în Uniunea Europeană… Ţara lor este implicată în genocid”, a declarat Landsbergis la Vilnius.

Miniştrii de externe din UE vor analiza luni o propunere de interdicţie la nivelul UE contra turiștilor ruși.

UPDATE 12:12 Toate clădirile noi care vor fi construite în Ucraina vor avea obligatoriu și adăposturi anti-bombă. O lege în acest sens a fost somată marți, 23 august, de președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky.

Legea prevede instalarea unei rețele de adăposturi anti-bombe în Ucraina, inclusiv în toate blocurile noi. Autoritățile guvernamentale vor putea refuza să elibereze un certificat de dare în exploatare a clădirii unui dezvoltator, dacă acesta nu are un adăpost anti-bombe.

UPDATE 11:38 Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a ajuns la Kiev. Potrivit anunțului, Duda va participa la Summitul „Platforma Crimeea”.

„Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelensky, se află în vizită la Kiev astăzi, 23 august anul curent.

În cadrul vizitei vor avea loc discuții bilaterale între președinți și delegați, dedicate situației din Ucraina, sprijinului pentru Ucraina în dimensiunea militară, economică și umanitară și cooperării bilaterale.

Președintele Andrzej Duda va participa și la cel de-al doilea summit al „Platformei Crimeea”, convocat de președintele Ucrainei”, potrivit anunțului de pe site-ul președinției Poloniei.

UPDATE 10:31 Ambasada SUA la Kiev îndeamnă cetățenii americani aflați încă în Ucraina să părăsească imediat țara, în contextul informațiilor oferite de Departamentul de Stat al SUA, cu privire la posibilitatea intensificării ostilităților din partea Rusiei, în următoarele zile.

„Departamentul de Stat al SUA are informații că, în zilele următoare, Rusia își va intensifica eforturile pentru a lansa lovituri împotriva infrastructurii civile și guvernamentale a Ucrainei. Atacurile rusești în Ucraina reprezintă o amenințare continuă pentru civili și infrastructura civilă. Ambasada SUA îndeamnă cetățenii americani să părăsească imediat Ucraina, folosind transportul terestru, dacă acesta este sigur”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

Totodată, Departamentul de Stat al SUA recomandă cetățenilor americani, care rămân pe teritoriul Ucrainei, să respecte următoare instrucțiuni:

  • Dacă auziți o explozie puternică sau sirenele, căutați imediat un adăpost.
  • Dacă vă aflați într-o casă sau clădire, mergeți la cel mai jos nivel al structurii cu cei mai puțini pereți exteriori și geamuri, închideți toate ușile și așezați-vă lângă un perete interior, departe de ferestre.
  • Dacă sunteți în aer liber, căutați imediat adăpost într-o construcție sigură; dacă acest lucru nu este posibil, culcați-vă și acoperiți-vă capul cu mâinile.
  • Fiți conștienți de faptul că, chiar dacă o rachetă sau o dronă este interceptată, căderea resturilor prezintă un risc semnificativ.
  • După atac, rămâneți departe de orice resturi și urmați instrucțiunile oficiale de la principalele instituții de știri.

Situația privind securitatea în toată Ucraina este extrem de instabilă și condițiile s-ar putea înrăutăți fără avertisment. Astfel, potrivit Departamentului de Stat al SUA, cetățenii americani trebuie să rămână vigilenți și să ia măsurile adecvate pentru a-și crește gradul de siguranță.

UPDATE 9:15 Armata ucraineană afirmă că, în ultima zi, Rusia a pierdut 150 de soldați, două tancuri și opt transportoare blindate în timpul luptelor din Ucraina.

UPDATE 8:00 Armata ucraineană a respins ofensiva rușilor pe trei direcții din estul Ucrainei, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

În direcția Slobojansk, rușii efectuează operațiuni militare pentru a menține zonele și liniile ocupate anterior și încearcă, de asemenea, să îmbunătățească situația tactică. În același timp, în direcția Donețk, eforturile Rusiei sunt concentrate pe efectuarea de operațiuni active în direcțiile Bahmut și Avdeevsk.

„În direcția Bahmut, inamicul a încercat să efectueze recunoașteri în forță în zona localității Zaițevoie, precum și să efectueze operațiuni de asalt lângă Soledar și Kodema, dar nu a avut succes, s-a retras. În direcția Avdeevska, inamicul a lansat o ofensivă lângă Krasnogorovka și Pervomaisk, dar nu a avut succes”, se arată în raportul Statului Major

În plus, în direcția Novopavlovsk, rușii au condus bătălii ofensive în zonele localităților Novomihailovka și Zolotaia Niva, dar nu au avut succes, mai susțin autoritățile ucrainene.

„În direcția Iujnobugsk, inamicul își concentrează principalele eforturi pe menținerea pozițiilor și prevenirea înaintării trupelor noastre. El ia măsuri pentru a compensa pierderile”, a adăugat Statul Major.

UPDATE 7:55 Luni, 22 august, autoritățile ucrainene au reușit să efectueze o operațiune umanitară de succes pentru evacuarea oamenilor din partea necontrolată a regiunii Harkov, a anunțat luni noaptea Irina Vereșciuk, viceprim-ministra Ucrainei.

„O operațiune umanitară de succes: astăzi 825 de persoane au fost evacuate din partea necontrolată a regiunii Harkov, dintre care 238 sunt copii”, a spus Vereșciuk.

UPDATE 7:45 Regiunea Dnepropetrovsk a fost din nou atacată de ruși. Au fost atacate raioanele Krivoy Rog și Nikopol, anunță șeful administrației militare a regiunii, Valentin Reznicenko.

Raionul Krivoy Rog a fost lovit din sistemele „Uragan”. În localitatea Zelenodolsk, rușii au ucis o femeie de 45 de ani. Soțul ei este rănit. El este în spital. Casa familiei a fost avariată.

De trei ori, în timpul nopții, rușii au atacat și raionul Nikopol. Două femei de 61 și 63 de ani au fost rănite în localitatea Marganeț. Una a fost internată în spital.

Șase case, o conductă de gaze și sistemul centralizat de alimentare cu apă au fost avariate în oraș. Fără electricitate au rămas până la 1 000 de persoane, mai spune Reznicenko.

ZdG a urmărit derularea fiecărei zile a războiului din Ucraina. Vedeți, mai jos, cronologia:

LIVE TEXT: Ziua 0. Cronologia zilelor care au precedat războiul
LIVE TEXT: Prima zi de război, după ce Putin a atacat Ucraina. (joi, 24 februarie)
LIVE TEXT: Război în Ucraina. Ziua a doua a invaziei (vineri, 25 februarie)
LIVE TEXT: Ziua a treia de război în Ucraina (sâmbătă, 26 februarie)
LIVE TEXT: A patra zi de război în Ucraina (duminică, 27 februarie)
LIVE TEXT: Ziua a cincea de război în Ucraina (luni, 28 februarie)
LIVE TEXT: A șasea zi de război în Ucraina (marți, 1 martie)
LIVE TEXT/ A șaptea zi de război în Ucraina (miercuri, 2 martie)
LIVE TEXT/ A opta zi de război în Ucraina (joi, 3 martie)
LIVE TEXT/ A noua zi de război în Ucraina (vineri, 4 martie)
LIVE TEXT/ A zecea zi de război în Ucraina (sâmbătă, 5 martie)
LIVE TEXT/ A 11-a zi de război în Ucraina (duminică, 6 martie)
LIVE TEXT/ A 12-a zi de război în Ucraina (luni, 7 martie)
LIVE TEXT/ A 13-a zi de război în Ucraina (marți, 8 martie)
LIVE TEXT/ A 14-a zi de război în Ucraina (miercuri, 9 martie)
LIVE TEXT/ A 15-a zi de război în Ucraina (joi, 10 martie)
LIVE TEXT/ A 16-a zi de război în Ucraina (vineri, 11 martie)
LIVE TEXT/ A 17-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 12 martie)
LIVE TEXT/ A 18-a zi de război în Ucraina (duminică, 13 martie)
LIVE TEXT/ A 19-a zi de război în Ucraina (luni, 14 ianuarie)
LIVE TEXT/ A 20-a zi de război în Ucraina (marți, 15 martie)
LIVE TEXT/ A 21-a zi de război în Ucraina (miercuri, 16 martie)
LIVE TEXT/ A 22-a zi de război în Ucraina (joi, 17 martie)
LIVE TEXT/ A 23-a zi de război în Ucraina (vineri, 18 martie)
LIVE TEXT/ A 24-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 19 martie)
LIVE TEXT/ A 25-a zi de război în Ucraina (duminică, 20 martie)
LIVE TEXT/ A 26-a zi de război în Ucraina (luni, 21 martie)
LIVE TEXT/ A 27-a zi de război în Ucraina (marți, 22 martie)
LIVE TEXT/ A 28-a zi de război în Ucraina (miercuri, 23 martie)
LIVE TEXT/ A 29-a zi de război în Ucraina (joi, 24 martie)
LIVE TEXT/ A 30-a zi de război în Ucraina (vineri, 25 martie)
LIVE TEXT/ A 31-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 26 martie)
LIVE TEXT/ A 32-a zi de război în Ucraina (duminică, 27 martie)
LIVE TEXT/ A 33-a zi de război în Ucraina (luni, 28 martie)
LIVE TEXT/ A 34-a zi de război în Ucraina (marți, 29 martie)
LIVE TEXT/ A 35-a zi de război în Ucraina (miercuri, 30 martie)
LIVE TEXT/ A 36-a zi de război în Ucraina (joi, 31 martie)
LIVE TEXT/ A 37-a zi de război în Ucraina (vineri, 1 aprilie)
LIVE TEXT/ A 38-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 2 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 39 (duminică, 3 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina. Ziua 40 (luni, 4 aprilie)
LIVE TEXT/ A 41-a zi de război în Ucraina (marți, 5 aprilie)
LIVE TEXT/ A 42-a zi de război în Ucraina (miercuri, 6 aprilie)
LIVE TEXT/ A 43-a zi de război în Ucraina (joi, 7 aprilie)
LIVE TEXT/ A 44-a zi de război în Ucraina (vineri, 8 aprilie)
LIVE TEXT/ A 45-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 9 aprilie)
LIVE TEXT/ A 46-a zi de război în Ucraina (duminică, 10 aprilie)
LIVE TEXT/ A 47-a zi de război în Ucraina (luni, 11 aprilie)
LIVE TEXT/ A 48-a zi de război în Ucraina (marți, 12 aprilie)
LIVE TEXT/ A 49-a zi de război în Ucraina (miercuri, 13 aprilie)
LIVE TEXT/ A 50-a zi de război în Ucraina (joi, 14 aprilie)
LIVE TEXT/ A 51 zi de război în Ucraina (vineri, 15 aprilie)
LIVE TEXT/ A 52 zi de război în Ucraina (sâmbătă, 16 aprilie)
LIVE TEXT/ A 53-a zi de război în Ucraina (duminică, 17 aprilie)
LIVE TEXT/ A 54-a zi de război în Ucraina (luni, 18 aprilie)
LIVE TEXT/ A 55-a zi de război în Ucraina (marți, 19 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 56 (miercuri, 20 aprilie)
LIVE TEXT/ A 57-a zi de război în Ucraina (joi, 21 aprilie)
LIVE TEXT/ A 58-a zi de război în Ucraina (vineri, 22 aprilie)
LIVE TEXT/ A 59-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 23 aprilie)
LIVE TEXT/ A 60-a zi de război în Ucraina (duminică, 24 aprilie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 61 (luni, 25 aprilie)
LIVE TEXT/ A 62-a zi de război în Ucraina (marți, 26 aprilie)
LIVE TEXT/ A 63-a zi de război în Ucraina (miercuri, 27 aprilie)
LIVE TEXT/ A 64-a zi de război în Ucraina (joi, 28 aprilie)
LIVE TEXT/ A 65-a zi de război în Ucraina (vineri, 29 aprilie)
LIVE TEXT/ A 66-a zi de război în Ucraina  (sâmbătă, 30 aprilie)
LIVE TEXT/ 67 de zile de război în Ucraina (duminică, 1 mai)
LIVE TEXT/ A 68-a zi de război în Ucraina (luni, 2 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 69 (marți, 3 mai)
LIVE TEXT/ A 70-a zi de război în Ucraina (miercuri, 4 mai)
LIVE TEXT/ 71 de zile de război în Ucraina (joi, 5 mai)
LIVE TEXT/ 72 de zile de război în Ucraina (vineri, 6 mai)
LIVE TEXT/ 73 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 7 mai)
LIVE TEXT/ A 74-a zi de război în Ucraina (duminică, 8 mai)
LIVE TEXT/ A 75-a zi de război în Ucraina (luni, 9 mai)
LIVE TEXT/ A 76-a zi de război în Ucraina (marți, 10 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 77 (miercuri, 11 mai)
LIVE TEXT/ A 78-a zi de război în Ucraina (joi, 12 mai)
LIVE TEXT/ A 79-a zi de război în Ucraina (vineri, 13 mai)
LIVE TEXT/ A 80-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 14 mai)
LIVE TEXT/ 81 de zile de război în Ucraina (duminică, 15 mai)
LIVE TEXT/ A 82-a zi de război în Ucraina (luni, 16 mai)
LIVE TEXT/ A 83-a zi de război în Ucraina (marți, 17 mai)
LIVE TEXT/ A 84-a zi de război în Ucraina (miercuri, 18 mai)
LIVE TEXT/ A 85-a zi de război în Ucraina (joi, 19 mai)
LIVE TEXT/ A 86-a zi de război în Ucraina (vineri, 20 mai)
LIVE TEXT/ A 87-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 21 mai)
LIVE TEXT/ A 88-a zi de război în Ucraina (duminică, 22 mai)
LIVE TEXT/ A 89-a zi de război în Ucraina (luni, 23 mai)
LIVE TEXT/ 90 de zile de război în Ucraina (marți, 24 mai)
LIVE TEXT/ A 91-a zi de război în Ucraina (miercuri, 25 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 92 (joi, 26 mai)
LIVE TEXT/ A 93-a zi de război în Ucraina (vineri, 27 mai)
LIVE TEXT/ A 94-a zi de război în Ucraina (sâmbătă, 28 mai)
LIVE TEXT/ A 95-a zi de război în Ucraina (duminică, 29 mai)
LIVE TEXT/ A 96-a zi de război în Ucraina (luni, 30 mai)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 97 (marți, 31 mai)
LIVE TEXT/ A 98-a zi de război în Ucraina(miercuri, 1 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 99 (joi, 2 iunie)
LIVE TEXT/ 100 de zile de război în Ucraina (vineri, 3 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 101 (sâmbătă, 4 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 102 (duminica, 5 iunie)
LIVE TEXT/ A 103-a zi de război în Ucraina (luni, 6 iunie)
LIVE TEXT/ A 105-a zi de război în Ucraina (miercuri, 8 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 106 (joi, 9 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 107 (vineri, 10 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 108 (sâmbătă, 11 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 109 (duminică, 12 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 110 (luni, 13 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 111 (marți, 14 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 112 (miercuri, 15 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 113  (joi, 16 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 115 (sâmbătă, 18 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 116 (duminică, 19 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 117 (luni, 20 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 118 (marți, 21 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 119 (miercuri, 22 iunie)
LIVE TEXT/ 120 de zile de război în Ucraina (joi, 23 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 121 (vineri, 24 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 124 (luni, 27 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 125 (marți, 28 iunie)
LIVE TEXT/ 126 de zile de război în Ucraina (miercuri, 29 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 127 (joi, 30 iunie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 129 (sâmbătă, 2 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 130 (duminică, 3 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 131 (luni, 4 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 132 (marți, 5 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 133 (miercuri, 6 iulie)
LIVE TEXT/ 134 de zile de război în Ucraina (joi, 7 iulie)
LIVE TEXT/ 137 de zile de război în Ucraina (duminică, 10 iulie)
LIVE TEXT/ 138 de zile de război în Ucraina (luni, 11 iulie)
LIVE TEXT/ 139 de zile de război în Ucraina (marți, 12 iulie)
LIVE TEXT/ 140 de zile de război în Ucraina (miercuri, 13 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 141 (joi, 14 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 142 (vineri, 15 iulie)
LIVE TEXT/ 145 de zile de război în Ucraina (luni, 18 iulie)
LIVE TEXT/ 146 de zile de război în Ucraina (marți, 19 iulie)
LIVE TEXT/ 147 de zile de război în Ucraina (miercuri, 20 iulie)
LIVE TEXT/ 148 de zile de război în Ucraina (joi, 21 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 149 (vinei, 22 iulie)
LIVE TEXT/ 150 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 23 iulie)
LIVE TEXT/ 151 de zile de război în Ucraina (duminică, 24 iulie)
LIVE TEXT/ 152 de zile de război în Ucraina (luni, 25 iulie)
LIVE TEXT/ 153 de zile de război în Ucraina (marți, 26 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 154 (miercuri, 27 iulie)
LIVE TEXT/ 155 de zile de război în Ucraina (joi, 28 iulie)
LIVE TEXT/ A 156-a zi de război în Ucraina (vineri, 29 iulie)
LIVE TEXT/ 157 de zile de război în Ucraina (sâmbătă, 30 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 158 (duminică, 31 iulie)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 159 (luni, 1 august)
LIVE TEXT/ 160 de zile de război în Ucraina (marți, 2 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 161 (miercuri, 3 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 162 (joi, 4 august)
LIVE TEXT/ A 163-a zi de război în Ucraina (vineri, 5 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 164 (sâmbătă, 6 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 165 (duminică, 7 august)
LIVE TEXT/ 166 de zile de război în Ucraina (luni, 8 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 167 (marți, 9 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 168 (miercuri, 10 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 169 (joi, 11 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 170 (vineri, 12 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 171 (sâmbătă, 13 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 172 (duminică, 14 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 173 (luni, 15 august)
LIVE TEXT/ A 174-a zi de război în Ucraina (marți, 16 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 175 (miercuri, 17 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 176 (joi, 18 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 177 (vineri, 19 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 178 (sâmbătă, 20 august)
LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 179 (duminică, 21 august)
LIVE TEXT/ 180 de zile de război în Ucraina (luni, 22 august)