Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Război în Ucraina,…

LIVE TEXT Război în Ucraina, ziua 92. Autoritățile ucrainene anunță că patru civili au fost uciși în regiunea Donețk

Imagine-simbol

Joi, 26 mai, este a 92-a zi de război în Ucraina. Trupele ruse continuă să bombardeze orașele din Ucraina. Rusia a anunțat despre deschiderea a două coridoare pentru ieșirea navelor străine din porturile de la Marea Neagră și Marea Azov. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei anunță că rușii și-au concentrat eforturile pe preluarea controlului deplin asupra localităților Liman, Severodonețk și Avdeevka, din estul Ucrainei.

După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat, pe 24 februarie, o „operațiune militară specială” în Ucraina, transformată mai apoi într-o „operațiune de demilitarizare și denazificare” sau „operațiune de eliberare a Donbasului”, mai multe orașe au fost distruse de rachetele rusești, iar mii de oameni au fost nevoiți să fugă din calea războiului.

Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.

Cronologia evenimentelor din Ucraina. Joi, 26 mai:

UPDATE 22:15 Patru civili au fost uciși joi în bombardamentele rusești din regiunea Donețk, anunță șeful administrației militare regionale Donețk, Pavel Kirilenko.

„Pe 26 mai, rușii au ucis încă patru civili din regiunea Donețk: doi în Mariinka, unul în Liman. Tot astăzi, am reușit să identificăm un mort și un rănit în satul Dibrova”, a spus Kirilenko.

El a adăugat că în prezent este imposibil de stabilit numărul exact al victimelor din Mariupol și Volnovaha.

UPDATE 21:12 De la începutul războiului provocat de Rusia în Ucraina, forțele ruse au pierdut „aproximativ 1.000 de tancuri” și „peste 350 de piese de artilerie”, precum și „circa 36 de avioane de vânătoare și peste 50 de elicoptere”, a declarat joi un înalt oficial american din domeniul apărării, scrie CNN.

Cu toate aceste pierderi, oficialul american evaluează că rușilor încă le mai rămâne rezerve.

„Ei au investit foarte mult din echipamentul și personalul lor în această luptă, dar au suferit pierderi. Rușii au o superioritate aici în ceea ce privește numărul de mijloace pe care le pot aplica în această luptă, atât în ceea ce privește oamenii, cât și echipamentele și armele, iar noi trebuie doar să ținem cont de acest lucru”, a adăugat oficialul.

UPDATE 19:24 Șapte persoane au fost ucise și alte 17 au fost rănite, inclusiv un copil de 9 ani, în urma bombardamentelor rusești de astăzi din Harkov. Despre asta a anunțat șeful administrației militare regionale din Harkov, Oleg Sinegubov.

„Inamicul terorizează din nou, în mod insidios, populația civilă. Încă o dată vă rog pe toți să nu vă aflați pe străzi în mod inutil. Ascultați alarmele și adăpostiți-vă în cazul unor astfel de semnale. Este foarte devreme să ne relaxăm”, a subliniat Sinegubov.

Potrivit autorităților ucrainene, în prezent, în nord și nord-estul Ucrainei se duc lupte între trupele rusești și forțele ucrainene.

UPDATE 18:21 Trupele ruse mută lansatoarele de rachete de croazieră Iskander în orașul Luninets din regiunea Brest din Belarus, anunță Oleksiy Gromov, adjunctul șefului Direcției Operaționale Principale a Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

UPDATE 16:45 SUA, Marea Britanie și UE anunță crearea unui grup consultativ pentru investigarea crimelor de război din Ucraina.

Misiunea principală a Atrocity Crimes Advisory Group (ACA) este de a sprijini Procuratura Generală a Ucrainei în investigarea crimelor de război. Potrivit secretarului de stat american Anthony Blinken, grupul va documenta, păstra și analiza dovezile crimelor militare rusești în Ucraina.

UPDATE 16:10 Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky s-a întâlnit joi, 26 mai, cu prim-ministra Finlandei, Sanna Marin. Mai devreme, premiera Finlandei a vizitat orașul ucrainean Irpin, aflat aproape o lună sub ocupație rusă.

UPDATE 15:20 Patru oameni au fost uciși, iar șapte au fost răniți în timpul bombardamentelor asupra orașului de la Harkov, a declarat șeful administrației regionale Oleg Sinegubov.

UPDATE 14:55 Până pe 26 mai, Rusia a dus pe teritoriul său peste 238 000 de copii ucraineni. Comisara pentru drepturile omului a Radei Supreme a Ucrainei, Ludmila Denisova, susține că Rusia continuă să ducă cetățeni ucraineni fie pe teritoriul său, fie pe teritoriile ucrainene ocupate temporar.

UPDATE 14:45 În regiunile Zaporojie și Herson din Ucraina, teritorii ocupate de ruși, se vând carte SIM cu numere de mobil cu codul +7, scrie Interfax, care a publicat și un videoclip, în care oamenii stau în rând după cartelele SIM.

UPDATE 14:20 Soldații ucraineni au distrus un punct de control al rușilor de pe autostrada Lisiciansk-Bahmut, anunță șeful administrației militare din regiunea Lugansk, Serghei Gaidai.

„Erau vreo 50 de oameni, chiar au reușit să pună picior pentru o vreme, chiar au înființat un fel de punct de control, dar a fost un succes situațional.

UPDATE 14:00 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova amenință că va alunga jurnaliștii americani din Rusia dacă YouTube îi blochează briefing-urile, scrie TASS.

„Mi-au fost blocate câteva briefing-uri. Ce am făcut? Am venit și am spus: „Veți bloca din nou briefingul, un jurnalist sau o sursă mass-media americană va pleca acasă”. (…) Având în vedere faptul ca, de toate acestea se ocupă o doamnă cu cetățenie poloneza (adică CEO-ul YouTube Susan Wojcicki), și având în vedere poziția Poloniei, posibil nu ne vom limita doar la cei (jurnaliștii n. r.) americani. Vom vedea”, a declarat Zaharova.

UPDATE 13:10 Compania de stat Ukrzaliznytsia, (Administrația de Stat a Transporturilor Feroviare a Ucrainei), este gata să ajute mamele soldaților ruși să-și găsească și returneze corpurile neînsuflețite ale copiilor lor morți. Astfel, compania oferă bilete gratuite și asistență la livrare, scrie Meduza.

„Acum avem 270 de soldați ruși morți – în mașini frigorifice în diferite orașe în care au fost și sunt desfășurate ostilități active. (…) Până acum nu au existat astfel de solicitări. Poate pentru că în Rusia există un eșec în ceea ce privește informarea, multe mame nici măcar nu știu că copiii lor s-au dus la război”, a spus Alexander Kamishin, șeful companiei de stat Ukrzaliznytsia.

UPDATE 12:30 Șeful autoproclamatei Republici Populare Lugansk, Leonid Pasecinik, spune că trupele ruse și „miliția populară” a republicii controlează 95% din teritoriul regiunii Lugansk.

Cu o zi înainte, șefului regiunii Lugansk din partea Ucrainei, Serghei Gaidai, care a spus că partea ucraineană controlează doar 5% din teritoriul regiunii.

UPDATE 12:00 În ultimele 24 de ore, armata rusă a bombardat din nou regiunea Harkov: Doi civili, bărbați de 64 și 82 de ani, au murit, a declarat șeful administrației regionale, Oleg Sinegubov.

Potrivit lui Sinegubov, 15 persoane au fost rănite, inclusiv o fetiță de nouă ani.

UPDATE 11:50 Așa-numitul șef al autoproclamatei Republici Populare Donețk, Denis Pușilin, spune că pe teritoriul uzinei metalurgice „Azovstal” din Mariupol au fost găsiți militari ucraineni. Potrivit lui Pușilin, aceștia s-au ascuns sau „au rămas în urmă”. Până acum, este imposibil de spus cu certitudine că nu mai sunt soldați ucraineni la „Azovstal”. Pușilin a adăugat că acești militari nu reprezintă o amenințare.

Pe 20 mai, Ministerul rus al Apărării a anunțat că toți militari ucraineni au părăsit uzina „Azovtsal”.

UPDATE 11:30 Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susțin că Rusia ar fi pierdut 29 600 de soldați în războiul din Ucraina.

UPDATE 10:50 În ultima zi, armata rusă a tras din nou în populația civilă din regiunea Donețk, anunță poliția din regiune. În total, 13 localități au fost atacate. Poliția a mai precizat că au existat victime și răniți în rândul populației civile, dar numărul acestora nu a fost precizat.

UPDATE 9:50 Procuratura Generală a Ucrainei anunță că 240 de copii au murit de la începutul războiului, alți 436 au fost răniți.

De asemenea, potrivit Procuraturii Generale, în urma bombardamentelor rusești au fost avariate 1 883 de instituiții de învățământ din Ucraina, 178 dintre acestea fiind total distruse.

UPDATE 7:55 Trupele ruse avansează activ în direcțiile Severodonețk, Bahmut, Avdeevka, Novopavlovsk și Liman, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Forțele armate ale Ucrainei au respins atacurile inamice în nouă localități din sud-estul Ucrainei.

UPDATE 7:45 Institutul american pentru Studii de Război (ISW) anunță că în următoarele zile Rusia poate începe bătălia pentru Severodonețk.

Trupele ruse au intrat, cel mai probabil, în localitatea Liman și pot folosi acest loc pentru a coordona o ofensivă la sud-est de Izium pentru a lansa un atac asupra localității Seversk, mai anunță ISW.

Orașul Zaporojie a fost lovit în încercarea de a dezactiva un centru logistic cheie pentru forțele ucrainene care operează în est.

ZdG a urmărit derularea fiecărei zile a războiului din Ucraina. Vedeți, mai jos, cronologia: