Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ A șaptea zi…

LIVE TEXT A șaptea zi de război în Ucraina. Kherson, cel mai mare oraş din apropierea graniţei cu peninsula Crimeea, cucerit de armata rusă

Sursa foto: istockphoto

A început cea de-a șaptea zi a atacului lui Putin asupra Ucrainei. La Jitomir, în urma unui atac aerian „la baza Forțelor Armate ale Ucrainei”, patru persoane au fost ucise, inclusiv un copil. La Herson, armata rusă a preluat controlul asupra portului fluvial, gării, dar și asupra clădirilor administrative. Rapoartele serviciilor secrete ucrainene raportează trupe belaruse în apropierea graniței. Între timp, Statele Unite au închis spațiului aerian pentru companiilor aeriene ruse, Apple a suspendat vânzările produselor sale și a restricționat utilizarea Apple Pay pentru ruși, iar Sberbank blochează cardurile cetățenilor ruși care au donat fonduri fundațiilor ucrainene.

Duminică, Vladmir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

Cronologia evenimentelor din Ucraina, miercuri, 2 martie. LIVE TEXT:


Vedeți AICI continuarea LIVE TEXTULUI despre războiul din Ucraina: LIVE TEXT/ A opta zi de război în Ucraina.

UPDATE 23:16 Kherson, cel mai mare oraş din apropierea graniţei cu peninsula Crimeea, cucerit de armata rusă.

„Kherson a căzut în mâinile armatei ruse, devenind primul oraș ucrainean important care a trecut sub controlul Rusiei de la invazia de săptămâna trecută. Primarul, Igor Kolykhaev, mi-a spus că s-a întâlnit astăzi cu comandantul rus care intenționează să înființeze o administrație militară”, a spus un jurnalist într-o postare pe Twitter.

UPDATE 23:01 Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde o vizită de lucru în mai multe țări europene, în perioada 3 – 8 martie 2022, anunță Departamentul de Stat al SUA. Potrivit sursei citate, Antony Blinken va vizita Belgia, Polonia, R. Moldova, Letonia, Lituania și Estonia pentru a discuta cu aliaţii NATO şi partenerii din UE despre invazia Federației Ruse în Ucraina. Detalii aici.

UPDATE 22:54 O explozie puternică a avut loc miercuri seară, 2 martie, în apropierea gării din Kiev. Se întâmplă după ce forțele rusești au lansat o rachetă asupra clădirii Ministerului Apărării din Ucraina, însă proiectilul a fost doborât de un sistem de apărare aeriană în apropierea gării. Detalii aici.

UPDATE 22:00 După ce Rusia a invadat Ucraina, mai multe companii importante din Federația Rusă au înregistrat un declin economic, transmite NEXTA.

UPDATE 21:28 Deputatul PAS Dan Perciun anunță că, la moment Guvernul are identificate 8.285 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina. Într-o postare pe Facebook, deputatul a explicat că, dintre acestea ar fi ocupate aproximativ 45%. Detalii aici.

UPDATE 21:25 Armata rusă a bombardat Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Harkov, acolo unde mai multe femei și copiii s-au refugiat. Nimeni nu a fost rănit, scrie NEXTA.

UPDATE 21:05 Alerta de raid aerian a fost declanșată aproape în toată Ucraina. La Kiev au loc explozii puternice, scrie NEXTA.

UPDATE 20:56 Miliardarul rus, Roman Abramovici, anunță vineri, 2 martie, că va vinde clubul de fotbal Chelsea Londra, iar banii din vânzarea clubului vor fi donați unei fundații caritabile pentru victimele războiului din Ucraina. Detalii aici.

UPDATE 20:55 Spitalele din Ucraina se confruntă cu o penurie de oxigen, cel puţin 2.000 de pacienţi având nevoie de acesta pentru a supravieţui, au avertizat lideri ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) – informează miercuri DPA. Detalii aici.

UPDATE 20:24 Georgia, fost stat sovietic de pe malul estic al Mării Negre, va depune „imediat” o cerere de aderare la UE, anunță partidul său de guvernământ „Georgian Dream”. Detalii aici.

UPDATE 20:21 Ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Franceze, Jean Yves Le Drian și comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, vor efectua joi, 3 martie, o vizită la Chișinău, în semn de sprijin pentru R. Moldova în contextul eforturilor de gestionare a crizei de refugiați, transmite „Prima Sursă”, canal oficial de Telegram lansat de Guvernul R. Moldova. Detalii aici.

UPDATE 19:55 Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care condamnă ofensiva Rusiei asupra Ucrainei și îi cere acesteia să-și retragă imediat toate forțele din Ucraina, scrie BBC.

Rezoluția a fost susținută de 141 din cei 193 de membri în cadrul unei sesiuni extraordinare a Adunării Generale convocată de Consiliul de Securitate al ONU. Ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya, a declarat că Rusia a „venit să priveze Ucraina chiar de dreptul de a exista”.

Între timp, ambasadorul rus Vassily Nebenzia a spus că Rusia vrea să oprească un conflict separatist în estul Ucrainei și a acuzat Occidentul că folosește „amenințări deschise și cinice” pentru a determina țările să voteze pentru rezoluție.

UPDATE 19:46 Ministerul rus al Apărării anunță că, în timpul „operațiunii militare speciale” a Rusiei pe teritoriul Ucrainei, au murit 498 de soldați ruși, iar 1597 au fost răniți. Totodată, Ministerul rus al Apărării, menționează că este falsă „informația lansată în spațiul public de presa occidentală și de unele agenții de presă din Rusia, precum că în „operațiunea specială din Ucraina” ar participa soldații în termen și cadeții”. Detalii aici.

UPDATE 19:40 Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a cerut celorlalte state membre ale Națiunilor Unite să tragă Rusia la răspundere pentru invadarea Ucrainei. Îndemnul a fost făcut în cadrul sesiunii speciale de urgență a Adunării Generale a ONU privind Ucraina, prima astfel de sesiune în ultimii 40 de ani, potrivit CNN, preluat de Digi 24.

UPDATE 19:32 Vladimir Medinsky, consilierul președintelui rus Vladimir Putin, a declarat pentru agenția de presă de stat RIA Novosti că delegația Federației Ruse a ajuns în locul unde ar urma să se desfășoare a două rundă de negocieri cu delegația Ucrainei, care, la rândul său, ar urma să ajungă joi dimineața. Noua rundă de negocieri între Rusia și Ucraina va avea loc pe teritoriul Belarusului – în Belovezhskaya Pushcha, a adăugat Vladimir Medinsky. Detalii aici.

UPDATE 19:31 Grupul Operațional și Tactic „Est” anunță că forțele armate ale Ucrainei au intrat în posesia unor „documente secrete” ale unor militari ruși. Mai exact, documente de planificare ale uneia dintre unitățile batalionului grup tactic 810 brigada marină separată a Flotei Mării Negre a Federației Ruse. Detalii aici.

UPDATE 18:47 Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a anunțat lista de cereri pe care Rusia le-a înaintat Ucrainei în negocierile de până acum. Acestea vizează „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Detalii aici.

UPDATE 18:38 China nu se va alătura guvernelor SUA și UE la impunerea sancțiunilor financiare împotriva Rusiei, a anunțat autoritatea de reglementare bancară a statului, conform The Guardian.

UPDATE 18:28 De la începutul ofensivei Rusiei asupra Ucrainei, 21 de copii au murit în urma ostilităților, iar alți 55 de copii au fost răniți. Acest lucru a fost anunțat de comisarul Radei Supreme pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova, scrie novosti.dn.ua.

UPDATE 18:19 Membrii Comisiei Situații Excepționale (CSE) au stabilit astăzi măsuri specifice noi în domeniul justiției, pe perioada stării de urgență.  Astfel, a fost suspendat de drept examinarea de către instanțele de judecată a cauzelor civile, a acțiunilor în contencios administrativ. Detalii aici.

Excepție constituie cauzele civile privind eliberarea ordonanțelor de protecție, privind luarea în custodie publică a străinilor și de prelungire a duratei acesteia, privind confiscarea averii nejustificate în folosul statului, privind încuviințarea spitalizării forțate și a tratamentului forțat, privind aplicarea măsurilor asiguratorii, privind încasarea pensiei de întreținere a copiilor; privind instituirea măsurilor de ocrotire judiciară.

UPDATE 18:18 Uniunea Europeană anunță sancțiuni împotriva a 22 de militari de rang înalt din Belarus din motiv că „Belarusul participă la ofensiva Rusiei împotriva Ucrainei și permite ca de pe teritoriul său să aibă loc această agresiune militară”. Detalii aici.

UPDATE 17:59 Președintele Urcainei, Volodimir Zelensky, a discutat astăzi, 2 martie, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, despre situația din Ucraina și referitor la cererea de aderare la Uniunea Europeană, pe care țara sa a depus-o acum două zile, la 28 februarie.

„Sunt în contact permanent cu prietenul nostru de încredere, Charles Michel. Am discutat despre situația actuală pe câmpul de luptă și despre eforturile diplomatice. Așteptăm semnale pozitive legate de acceptarea Ucrainei în UE”, a scris Zelensky pe Twitter.

UPDATE 17:58 „R. Moldova va depune cerere de aderare la UE. Despre când și cum vom face acest lucru o să vă informăm neapărat”. Astfel a răspuns șefa statului Maia Sandu fiind întrebată despre șansele țării noastre de a depune cerere de aderare la Uniunea Europeană. Detalii aici.

La rândul său, vicepreședintele Comisiei Europene Josep Borrell a spus este decizia suverană a R. Moldova de a depune o cerere de aderare la UE.

„UE este o organizație deschisă pentru oricine și orice țară care vrea să se alăture. Sunt reguli pentru asta, iar primul pas este de a depune cererea în calitate de membru. Este o decizie suverană a fiecărei țări de a depune sau nu cerere. Este decizia suverană a R. Moldova de a depune o asemena cerere. Dacă R. Moldova va decide să depună o asemeena cerere, trebuie să decidă când”, a spus Josep Borrell.

UPDATE 17:49 Consilierul președintelui Ucrainei, Oleksiy Arestovich a cerut cetățenilor ucraineni care locuiesc în teritoriile ocupate de armata rusă să ofere „rezistență totală inamicului”, transmite NEXTA.

UPDATE 17:39 Uniunea Europeană va oferi R. Moldova 15 milioane de euro pentru gestionarea crizei provocate de refugiații ucraineni. Despre aceasta a anunțat Comisarul European pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi, aflat zilele acestea la Chișinău.

„UE va oferi R. Moldova 15 milioane de euro pentru a ajuta la gstionarea crizei imediate. Vom continua să depunem efort pentru a sprijini munca eroică pe care o desfășurați, o să vă ajutăm să găzduiți acești oameni”, a spus Olivér Várhelyi. Detalii aici.

UPDATE 17:35 Președinta R. Moldova, Maia Sandu și vicepreședintele Comisiei Europene Josep Borrell susțin o conferință de presă. „Sprijinim dreptul al R. Moldova de ași alege viitorul. De asemenea, credem că R. Moldova aparține familiei europene”, a spus Josep Borrell. Detalii aici.

UPDATE 17:33 Primarul orașului ucrainean Konotop susține că militarii ruși le-au dat un ultimatum – le predă orașul sau îl vor distruge în totalitate, transmite NEXTA.

UPDATE 17:27 În regiunea Kiev, au fost arestați 10 militari ai forțelor armate ruse, care sunt suspectați de încălcarea integrității teritoriale și inviolabilității Ucrainei, scrie hromadske.ua.

UPDATE 17:23 Prima săptămână de invazie a rușilor a luat viața a trei sportivi. Primii care au plecat la cele veșnice au fost doi tineri fotbaliști, de 21 de ani, respectiv 25 de ani. După ei, și-a găsit sfârșitul și un biatlonist de doar 19 de ani. Detalii aici.

UPDATE 17:22 Maia Sandu, Josep Borrell și Olivér Várhelyi fac declarații de presă

UPDATE 17:21 Delegația Federației Ruse s-a pornit spre locul unde ar urma să se desfășoare a două rundă de negocieri cu delegația Ucrainei, anunță agenția de presă din Belarus, BELTA. De cealaltă parte, câteva ore mai devreme, într-un mesaj video difuzat pe Facebook, ministrul ucrainean de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba a evitat să confirme că o a doua rundă de negocieri cu Rusia va avea loc miercuri.

UPDATE 17:20 În regiunea Kiev, apropiere de satul Buzovaya, tancurile Federației Ruse au tras asupra unei familii care a încercat să se ascundă de bombardamente, transmite Unian.

Un obuz rus a rănit mortal un adolescent de 14 ani, a anunțat consilierul de la Ministerul de Interne ucrainean, Anton Gherașcenko.

UPDATE 17:19 Alnur Mussayev, șeful Serviciului de Securitate al președintelui Republicii Kazahstan, susține că Rusia pune presiune pe autoritățile din Kazahstan, cu cererea de a li se alătura Rusiei în invazia Ucrainei. Detalii aici.

UPDATE 17:04 Peste 50 de zboruri de repatriere, cu destinația Atena, New Delhi, Cairo, Mumbai, Istanbul, Casablanca, Medina, Kuweit, Hindon, Lisabona, Amman şi Tbilisi, sunt anunţate, până la acest moment, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti pentru perioada 2-13 martie, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

UPDATE 16:54 Președinta Maia Sandu i-a comemorat astăzi pe cei care au luptat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova și și-au pierdut viața în războiul de pe Nistru, informează instituția prezidențială.

UPDATE 16:52 Un militar rus care s-ar fi predat apare într-un clip video înregistrat de ucraineni cum izbucnește în plâns după ce a fost hrănit și e lăsat să vorbească la telefon cu familia sa. Detalii aici.

UPDATE 14:51 Mykhailo Podolyak, un consilier al biroului prezidențial ucrainean, consideră că legea marțială ar putea fi introdusă în Rusia în zilele următoare, scrie novosti.dn.ua.

UPDATE 16:25 Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri, 2 martie, că acțiunile președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina pot fi calificate drept „crime de război”, scrie CNN.

„Ceea ce am văzut deja de la regimul lui Vladimir Putin în utilizarea munițiilor pe care le-au aruncat deja asupra civililor nevinovați, din punctul meu de vedere, este pe deplin o crimă de război”, a spus el.

Johnson a mai spus că Putin „a interpretat greșit” răspunsul ucrainean.

UPDATE 16:15 Regulamentul circulației rutiere și normele privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, a fost modificat. O Hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Executivului din 2 martie 2022.

UPDATE 16:14 În timpul unui briefing de presă, Dmitri Kuleba, Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, a anuțat despre dorința mai multor oameni din alte țări de a participa, de partea Ucrainei, în război. Detalii aici.

UPDATE 16:13 Salvatorii din orașul ucrainean Harkov caută un copil printre resturile unei clădiri rezidențiale lovite de rachete, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Urgență al Ucrainei, Yevhen Vasylenko, scrie BBC.

El spune că birourile Primăriei, Palatul Muncii și blocurile de locuințe au fost avariate.

„Oamenii cer ajutor. Salvatorii lucrează la fața locului, verifică fiecare gospodărie, scoțând oamenii din clădire”, spune el.

UPDATE 16:03 Duma de Stat a Federației Ruse început să elaboreze un proiect de lege care prevede până la 15 ani de închisoare pentru „falsuri” despre acțiunile trupelor militare ruse. Despre asta a declarat șeful Comitetului Dumei pentru Securitate și Anticorupție, Vasili Piskarev, scrie Dojd.

Piskarev a sugerat completarea articolelor din legislație privind răspunderea pentru difuzarea informațiilor false cu bună știință cu o dispoziție privind răspunderea „pentru denaturarea scopului, rolului și sarcinilor Forțelor Armate ale Federației Ruse, în timpul operațiunilor speciale și ale altor operațiuni”.

UPDATE 16:02 Statele Unite sunt „foarte deschise” la ideea de a impune sancţiuni industriei de petrol şi gaze a Rusiei, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, adăugând că Washingtonul analizează posibilul impact asupra pieţelor globale şi a preţurilor la energie din SUA, relatează Reuters.

UPDATE 15:55 Orașul-port ucrainean Mariupol suferă pierderi masive de vieți omenești și a rămas fără alimentare cu apă, fiind ținta unui atac neîntrerupt al forțelor ruse, potrivit primarului său Vadym Boichenko, scrie The Guardian.

Primarul lui Mariupol a spus că forțele ruse „ne-au făcut una cu pământul non-stop de 12 ore”, a informat agenția de știri Interfax.

UPDATE 15:20 Militarii ruși au deschis focul asupra locuitorilor din Melitopol. Conform primelor informații, există victime.

UPDATE 15:12 Cinci mari orașe din Ucraina sunt în acest moment înconjurate de trupe rusești, însă potrivit Ministerului Britanic al Apărării, niciunul nu a fost deocamdată capturat de către ruși.

  • Orașele încercuite: Mariupol, Herson, Harkov, Sumî și Cernihiv sunt orașele unde forțele rusești ar fi reușit să le încercuiască, însă nu ar fi fost ocupate încă de către armata rusă.
  • Orașe ocupate: Melitopol, Bedyansk, Konotop, Donețsk, Lugansk.
  • Lupte se duc în nordul Luganskului, în zona Zaporojie (unde există și centrala nucleară de pe Nipru), în Dnipro, Odesa, Mykolaiv, Poltava, Kiev și Stanomyr.
  • Liniile pe care avansează armata Rusiei: Dinspre Rusia și dinspre Crimeea spre Mariupol / Dinspre Crimeea spre Herson și Mykolaiv / Dinspre Rusia spre Sumy, Cernihiv și mai departe spre Kiev (est) / Dinspre Belarus spre Kiev (vest).

UPDATE 15:00 Trupele ruse au ucis peste 2 000 de civili ucraineni și au distrus sute de structuri, inclusiv instalații de transport, spitale, grădinițe și locuințe, a anunțat miercuri serviciul de urgență ucrainean.

„Copii, femei și luptători din forțele de apărare își pierd viața în fiecare oră”, au precizat autoritățile ucrainene, scrie Unian.

UPDATE 14:20 Presa ucraineană publică imagini din centrul orașului Harkov, după ce trupele rusești l-au atacat cu rachete.

UPDATE 14:05 Primarul orașului Kiev Vitali Kliciko avertizează că trupele rusești se apropie tot mai mult de Kiev.

„Nu vă lasați manipulați. Inamicul se apropie de Kiev. Noi suntem pregătiți. Vom apăra Kievul. Noi vom lupta”, a declarat Kliciko.

UPDATE 14:03 Explozii în apropierea unui turn TV din Harkov.

UPDATE 13:42 Clădirea Consiliului Local din Harkov a fost lovită de o rachetă de croazieră, anunță vicrepreșetintele Administrației Regionale de Stat Roman Semenukha.

UPDATE 13:37 Presa ucraineană anunță că o Irpin, o suburbie a Kievului, este atacată de bombardamentele rușilor.

UPDATE 13:00 Rușii au făcut cale întoarsă. Locuitorii din Energodar nu le-au permis să intre în orașul unde se află cea mai mare centrală atomică din Europa. Detalii aici

UPDATE 12:53 Ministrul ucrainean de Externe anunță că „deocamdată nu se cunoaște când va avea următoarea rundă de negocieri cu Rusia”.

„Noi suntem pregătiți pentru discuții. Deocamdată nu se cunoaște când vor avea loc negocierile”, a declarat Kuleba.

UPDATE 12:26 În apropiere de Voznesensk (zona Nikolaev) a început lupta, sunt răniți. Acest lucru a fost raportat de jurnalistul Andrei Tsaplienko cu referire la poliția locală. Există o centrală nucleară în Yuzhnoukrainsk, la nord de Voznesensk.

UPDATE 12:04 Presa ucraineană susține că trupele ruse au lovit cu rachete într-un turn din Lisichansk, oraș din regiunea Lugansk.

UPDATE 11:56 Ministerul rus al Apărării a confirmat că a organizat atacuri cu rază lungă de acţiune cu arme de precizie care vizează infrastructura de comunicaţii ucraineană, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al armatei ruse, generalul-maior Igor Konaşenkov, relatează CNN.

UPDATE 11:52 Spania a decis să trimită „material militar ofensiv” pentru „rezistenţa ucraineană”, a afirmat miercuri şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, în timpul unei intervenţii în faţa Camerei Deputaţilor.

UPDATE 11:48 În orașul Starobilsk din regiunea Lugansk, mai mulți oameni au ieșit în stradă să blocheze înaintarea vehiculelor militare ruse.

UPDATE 11:40 Statul major al Forțelor Armate ale Ucrainei anunță că trupe rusești și tehnică militară se îndreaptă spre capitala Ucrainei.

UPDATE 11:34 Intrarea în orașul Energodar, oraș din Ucraina pe malul Niprului, blocată de civili, scrie Unian.

UPDATE 11:15 O navă de război care ar aparține Federației Ruse a fost depistată în largul coastei orașului-port ucrainean Odesa. Acest lucru a fost anunțat de președintele Consiliului Public de la Odesa Serghei Bratchuk.

UPDATE 10:55 Canalul de telegram ucrainean Unian scrie că trupele rusești au început să atace Odesa cu rachete. Conform primelor informații, explozia a fost înregistrată în apropierea aeroportului.

Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene a anunțat închiderea transporturilor maritime în partea de nord-vest a Mării Negre.

UPDATE 10:49 Imagini de la atacul lansat de Rusia în Jitomir, oraș în estul Ucrainei. Din imagini se vede ă maternitatea și mai multe case din Jitomir au fost lovite de rachete rusești.

UPDATE 10:23 Forțele Armate de la Kiev susțin că rușii au pierdut aproape 6000 de militari, 211 tancuri și alte echipament, scrie Unian.

Printre pierderi s-au numărat până la 211 tancuri, 862 de unități de vehicule blindate de luptă.

În afară de acest lucru, rușii au mai pierdut:

85 sisteme de artilerie;
40 de sisteme de lansare multiplă de rachete (MLRS);
9 mijloace de apărare aeriană (apărare aeriană)
30 aeronave;
31 de elicoptere;
355 vehicule,
2 barci cu motor usoare,
60 de rezervoare cu combustibili si lubrifianti;
3 vehicule aeriene fără pilot (UAV) de nivel operațional-tactic

UPDATE 10:11 Ministrul ucrainean al Apărării anunță că armata sa urmează să primească lansatoare de umăr și rachete Javelin (anti-tanc) și Stinger (anti-aerian).

UDPATE 10:10 Ministerul Apărării din Marea Britanie publică miercuri, 2 martie, date de la serviciile de informații despre situația din Ucraina.

Serviciile de informații ale Marii Britanii susțin că trupele rusești se află în centrul orașului Herson și au ocupat și sudul. Ambele părți susțin că dețin controlul în acest oraș, însă primarul afirmă că „este în desfășurare ocuparea de către trupele rusești”. Dacă orașul Herson ar pica, ar fi cel mai mare capturat de ruși până acum în Ucraina. Totuși, britanicii subliniază că ofensiva a încetinit pe toate planurile, în toată țara, din cauza problemelor logistice, dar și a rezistenței armatei ucrainene.

Marea Britanie estimează că 660 de mii de civili au fugit din Ucraina până acum.

UPDATE 10:00 Ministrul ucrainean de Externe Dmytro Kuleba susține că liderul de la Kremlin Vladimir Putin a arestat copii la Moscova pentru că protestau împotriva războiului.

Potrivit lui Kuleba, cinci copii cu vârste de 7 până la 11 ani au fost arestați în Moscova, ca urmare a afișării mesajului „Nu războiului”.

UDPATE 9:53 Armata rusă susține că a cucerit centrul oraşului Herson, din sudul Ucrainei. Un anunț în acest sens a fost făcut de către ministerul rus al Apărării.

„Forțele armate ruse „au preluat controlul deplin” asupra Hersonului”, menționează Ministerul rus al Apărării.

UPDATE 9:45 A început evacuarea studenților străini din orașul Harkov care a fost lovit de bombardamente puternice.

UPDATE 9:40 Președintele ucrainean a declarat miercuri, 2 martie, că aproape 6 000 de soldați ruși au fost uciși în șase zile de război. Detalii aici

UPDATE 9:35 Cel puţin 21 de persoane au fost ucise şi 112 rănite în bombardamentele din Harkov. Cu toate acestea, guvernatorul Administraţiei Regionale de Stat Harkov, Oleh Synegubov, a declarat că toate atacurile ruseşti „au fost respinse” şi poziţiile au fost menţinute, în ciuda bombardamentelor puternice asupra Harkovului de marţi şi din cursul nopţii.

UPDATE 9:30 Un munte de fiare pe o stradă din Bucha, după ce un un convoi militar rus a fost eliminat la vest de Kiev.

UPDATE 9:01 Boeing suspendă vânzarea de piese și serviciile de mentenanță pentru companiile aeriene ruse.

UPDATE 9:00 Adunarea Generală a Națiunilor Unite va aproba miercuri rezoluția prin care Rusiei i se cere să-și retragă imediat și necondiționat forțele de invazie, scrie Reuters.

UPDATE 8:55 Reprezentanții Armatei Ucrainene anunță că militarii ruși atacă cu racheteși bombe orașele Ucrainei.

„Începând cu ora 6:00, pe 2 martie, a 7-a zi a războiului Rusiei în Ucraina, forțele ruse încearcă să avanseze în toate direcțiile, dar armata Ucrainei se opune pretutindeni și suferă pierderi. Nereușind să-și avanseze forțele, forțele ruse continuă să lanseze lovituri cu rachete și bombe pentru a intimida populația civilă”, se arată în mesajul Armatei Ucrainei.

UPDATE 8:50 Lupte în orașul Harkov. Clădirea facultății de sociologie a Universității Naționale Karazin, care este situată vizavi de sediul central al poliție din Harkov, a fost atacată de rachete rusești.

UPDATE 8:35 Clădirea secției regionale de poliție din Harkov a fost atacată cu rachete rusești, scrie presa ucraineană.

UPDATE 8:30 Sberbank, o bancă de stat, cea mai mare din Rusia, părăsește piața europeană, scrie Tass.

UPDATE 8:23 Presa din Ucraina publică imagini dramatice de la Harkov. Al doilea cel mai mare oraș ucrainean a fost bombardat și luat cu asalt noaptea trecută. Detalii aici

UPDATE 8:17 La Harkov au loc noi bombardamente. Între timp, în mai multe orașe din Ucraina, inclusiv în Kiev, sunt alerte de raid aerian. Sirenele s-au auzit miercuri dimineață în Cernihiv și Sumî, Pryatyn și Myrhorod, dar și în Kiev.

UPDATE 8:00 Grupul de hackeri Anonymous anunță că a spart sistemul de control prin satelit al Agenției Federale Spațiale Ruse. Detalii aici

UPDATE 7:46 Hartă BBC. Război în Ucraina: Cât de mult a înaintat Rusia și unde au avut loc până acum bombardamente și schimburi de foc. Detalii aici

UPDATE 7:20 Armata rusă ar fi cucerit centrul oraşului Herson, din sudul Ucrainei, relatează CNN. Primarul oraşului a atras atenţia că sunt atacate clădiri rezidenţiale. BBC citează oficiali locali ucraineni care afirmă că oraşul Herson a căzut în mâinile forţelor ruse.

UPDATE 7:07 SUA anunță că vor interzice toate zborurile rusești în spațiul aerian american, urmând UE și Canada. Detalii aici

UPDATE 7:00 Orașul Trosteaneț din regiunea Sumî a fost ocupat de trupele rusești. Potrivit guvernatorului regiunii Sumî, Dmitri Zhivitsky, trei coloane rusești au intrat în oraș din părți diferite și l-au ocupat.

„Rușii merg din ușă în ușă, scot oamenii din subsoluri, îi pun să stea afară noaptea. Le este frică de loviturile aeriene, le este frică de munca artileriei noastre. Inamicul a stabilit aici un cartier general”, a spus el.

UPDATE 6:45 Iată ce s-a întâmplat peste noapte: Trupele ruse au intrat în Harkov, intensificând atacul asupra celui de-al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, care s-a soldat cu zeci de decese de civili. Orașul mai mic din sudul Ucrainei, Herson, a căzut, de asemenea, în mâinile forțelor ruse, spun oficialii locali ucraineni, scrie BBC.

Rachetele Kalibr au distrus o bază aeriană, mai multe case și un spital, a declarat primarul localității Jitomir, situată la vest de Kiev. Patru persoane, inclusiv un copil, au fost ucise, anunță edilul.

Președintele american Joe Biden a interzis avioanele rusești din spațiul aerian al Americii În discursul său privind starea uniunii, președintele SUA a spus: „Putin poate încercui Kievul cu tancuri, dar nu va câștiga niciodată inimile și sufletele poporului ucrainean”.

Peste 600 000 de oameni au fugit din Ucraina până acum. Între timp, națiunea Belarus, un aliat al Rusiei, și-a dublat trupele la granița de nord a Ucrainei.

LIVE TEXT: Ziua 0. Cronologia zilelor care au prededat războiul 


LIVE TEXT: Prima zi de război, după ce Putin a atacat Ucraina. Joi, 24 februarie


LIVE TEXT: Război în Ucraina. Ziua a doua a invaziei (Vineri, 25 februarie)


LIVE TEXT: Ziua a treia de război în Ucraina (Sâmbătă, 26 februarie)


LIVE TEXT: A patra zi de război în Ucraina (Duminică, 27 februarie)


LIVE TEXT: Ziua a cincea de război în Ucraina (Luni, 28 februarie)

LIVE TEXT: LIVE TEXT/ A șasea zi de război în Ucraina (Marți, 1 martie)