Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Război în Ucraina,…

LIVE TEXT Război în Ucraina, ziua 111. Ministerul ucrainean al Apărării: Occidentul a livrat doar 10% din armele necesare Ucrainei pentru a câștiga războiul

Este a 111-a a războiului provocat de Rusia în Ucraina. Ucraina este gata să se așeze la masa negocierilor cu Rusia, dar cu condiția ca adversarul să dorească cu adevărat să pună capăt războiului. Declarațiile aparțin președintelui ucrainean Volodimir Zelensky.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.

Cronologia evenimentelor din Ucraina. Marți 14 iunie:

UPDATE 21:55 Ministerul ucrainean al Apărării: Occidentul a furnizat doar 10% din armele necesare Ucrainei.

Partenerii occidentali au furnizat Ucrainei doar aproximativ 10% din armele promise pe care Kievul le-a cerut pentru a atinge paritatea militară cu Moscova, a declarat ministrul adjunct al Ministerul ucrainean al Apărării Anna Maliar, transmite Unian.

„Oricât de mult efort depune Ucraina, oricât de profesionistă este armata noastră, nu vom putea câștiga acest război fără ajutorul partenerilor (…) Avem aproximativ 10% din ceea ce a spus Ucraina că avem nevoie”, spune Maliar.

Ministrul adjunct al Ministerul ucrainean al Apărării Anna Maliar a subliniat că Occidentul trebuie să accelereze acordarea de asistență militară Ucrainei, deoarece fiecare zi de întârziere înseamnă „viețile soldaților ucraineni, viața cetățenilor ucraineni, a populației civile, acestea sunt orașe ucrainene distruse și, după cum vedem deja, acestea sunt teritorii ocupate temporar”, potrivit BBC.

UPDATE 20:03 De la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, cel puțin 4 432 de civili au murit și 5 499 au fost răniți, anunță Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.

Potrivit ONU, din numărul total de morți, 1693 sunt bărbați, 1138 – femei, 103 – fete și 106 – băieți. Alți 68 de copii și 1 324 de adulți morți nu a putut fi identificați.

În teritoriile regiunilor Donețk și Lugansk controlate de guvernul ucrainean, 2 403 civili au fost uciși și alți 2 359 au fost răniți. Pe teritoriul controlat de Rusia, 168 de persoane au fost ucise și 707 civili au fost răniți, mai anunță ONU.

Numărul real de victime ar putea fi mult mai mare, deoarece este imposibilă obținerea datelor din zonele în care au avut loc lupte intense. În plus, multe rapoarte așteaptă confirmarea, a explicat ONU.

UPDATE 18:50 Statul Major al Forțelor Armate al Ucrainei anunță că rușii continuă asaltul asupra orașului Severodonețk. Trupele ruse încearcă să-și întărească unitățile și se regrupează. De asemenea, rușii continuă să atace localitățile Lisiciansk, Belaia Gora, Ustinovka și Metelkino.

De asemenea, Statul Major anunță că armata ucraineană a respins atacul rușilor asupra localității Berestovo, regiunea Donețk.

UPDATE 18:00 Ministerul rus de Externe a anunțat noi sancțiuni împotriva reprezentanților presei și ai sectorului de apărare din Marea Britanie. În total, pe lista de sancțiuni se regăsesc 49 de persoane care nu mai au voie să călătorească în Rusia.

Rusia le impune interdicţii de călătorie unor oficiali din Statele

UPDATE 16:54 Ministerul rus al Apărării a cerut marți luptătorilor ucraineni din Severodonețk „să depună armele, așa cum s-a întâmplat deja cu camarazii voștri care s-au predat anterior în Mariupol”, scrie CNN.

„Facem apel la autoritățile oficiale de la Kiev să dea dovadă de prudență și să dea instrucțiuni corespunzătoare militanților pentru a înceta rezistența lor fără sens și a se retrage de pe teritoriul uzinei Azot”, a declarat ministerul într-un comunicat de presă.

Ministerul a precizat că este pregătit să desfășoare miercuri o „operațiune umanitară” pentru a evacua civilii din uzina chimică Azot, aflată sub control ucrainean, către teritoriul rusesc din nord.

„Armata rusă și-a anunțat disponibilitatea de a desfășura o operațiune umanitară pentru a evacua civilii din Azot în direcția nord”, a precizat ministerul, adăugând că Rusia va deschide un coridor de evacuare a civililor miercuri, între orele 08:00 – 20:00, ora Moscovei.

UPDATE 15:16 Autoritățile ucrainene susțin că rușii au lansat rachete asupra regiunilor Cernihiv, Ternopil și Hmelnîțkîi.

Forțele ucrainene de apărare aeriană au doborât mai multe rachete rusești deasupra regiunii Ternopil. Potrivit informațiilor preliminare, nu au fost înregistrate victime sau distrugeri.

De asemenea, forțele ucrainene de apărare aeriană au doborât o rachetă asupra Zolociv, în regiunea Lvov.

UPDATE 15:02 Bătălia pentru regiunea Donbas din estul Ucrainei „va rămâne cu siguranță în istoria militară ca una dintre cele mai brutale bătălii din Europa și pentru Europa”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky.

Oficialii ucraineni au declarat că trei poduri cheie care leagă orașul Severodonețk de Lisichansk sunt acum impracticabile, ceea ce înseamnă că evacuările prin aceste rute sunt imposibile.

Zelensky a declarat că ucrainenii se confruntă cu „avantajul semnificativ al rușilor în ceea ce privește cantitatea de echipament și, în special – sistemele de artilerie”.

„Prețul acestei bătălii pentru noi este foarte mare. Este pur și simplu înfricoșător. Și atragem zilnic atenția partenerilor noștri asupra faptului că doar un număr suficient de artilerie modernă pentru Ucraina va asigura avantajul nostru și, în cele din urmă, sfârșitul torturii rusești din Donbas”, a adăugat el.

Zelenski a declarat că un tânăr a fost ucis luni de un bombardament rusesc în bătălia pentru Lisichansk.

UPDATE 13:30 Peste 500 de persoane se află în adăposturile antiaeriene de la uzina chimică Azot din orașul Severodonețk. În prezent, evacuarea acestora este imposibilă, anunță șeful administrației militare-civile a orașului, Oleksandr Struk.

Struk a remarcat că, începând cu dimineața zilei de 14 iunie, în adăposturile antiaeriene de la uzina Azot au fost create câteva rezerve de alimente. Acolo au rămas 540-560 de persoane.

UPDATE 10:42 Situația în orașul Severodonețk s-a agravat. Forțele ruse distrug clădiri și lansează atacuri asupra uzinei chimice Azot, susține șeful administrației militare regionale din Lugansk, Serghei Gaidai.

Potrivit șefului regiunii, se raportează victime în fiecare zi și este dificil să se ajungă la cadavre din cauza densității bombardamentelor rusești.

UPDATE 10:02 Comisia Europeană va recomanda acordarea Ucrainei a statutului oficial de țară candidată la UE, potrivit mai multor înalți oficiali europeni, scrie Politico.

Dezbaterea din cadrul Colegiului comisarilor a urmat unei vizite surpriză efectuate sâmbătă de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Kiev, unde a discutat despre aderarea Ucrainei la UE cu președintele ucrainean Volodimir Zelensky. Aceasta a fost a doua călătorie a Ursulei von der Leyen în capitala ucraineană de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, la sfârșitul lunii februarie.

Zelensky și alți oficiali ucraineni au pledat pentru recunoașterea oficială a statutului de țară candidată la UE, afirmând că această desemnare ar oferi un impuls moral ucrainenilor. Aceștia au remarcat în repetate rânduri că, de la Revoluția Maidan din 2013-2014, cetățenii ucraineni și-au riscat în mod repetat viețile mii de persoane au murit, luptând pentru un viitor liber și democratic în UE.

UPDATE 08:03 Ucraina este gata să se așeze la masa negocierilor cu Rusia, dar cu condiția ca adversarul să dorească cu adevărat să pună capăt războiului. Declarațiile aparțin președintelui ucrainean Volodimir Zelensky.

„Nu avem timp pentru discuții care nu funcționează. Știm exact ce facem. Subliniez că nu avem îndoieli și că suntem gata să discutăm doar dacă cealaltă parte este gata să pună capăt războiului”, a declarat șeful statului ucrainean.

UPDATE 07:59 Trupele rusești își concentrează eforturile în vederea creării condițiilor pentru dezvoltarea unei ofensive asupra orașului Slaviansk, anunță Statul Major General al Forțelor Armate Ucrainene.

ZdG a urmărit derularea fiecărei zile a războiului din Ucraina. Vedeți, mai jos, cronologia: