WSJ: Putin propune un summit cu Trump și Xi Jingping pentru a discuta un acord privind Ucraina, în condiții favorabile Moscovei
Președintele rus Vladimir Putin a propus un summit pentru luna noiembrie cu președintele SUA, Donald Trump, și liderul chinez Xi Jinping, pentru a negocia încheierea conflictului Ucraina, în condiții favorabile Moscovei, potrivit surselor The Wall Street Journal (WSJ).
Citând un fost ofițer de informații rus, publicația a precizat că propunerea lui Putin a fost făcută în cadrul unei convorbiri telefonice din 9 octombrie cu Trump, convorbire în urma căreia s-a ajuns și la acordul privind motorina între cele două țări.
Kremlinul a sugerat desfășurarea dialogului trilateral în marja viitorului summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), a menționat raportul WSJ, citând persoane familiare cu discuțiile. Reuniunea respectivă ar putea să aibă loc între 18 și 19 noiembrie la Shenzhen, China.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat pentru WSJ că au loc discuții privind o posibilă întâlnire.
„Nu există încă o înțelegere clară cu privire la întâlnirea în sine sau la posibila sa agendă, deși toate cele trei părți recunosc posibilitatea ipotetică ca o astfel de reuniune să aibă loc”, a declarat Peskov.
Un oficial american de rang înalt a declarat pentru sursa citată că președintele SUA, Donald Trump, nu a fost de acord cu un astfel de summit, dar ar putea fi receptiv la această idee.
Anterior, Trump a explicat decizia de a amâna introducerea „sancțiunilor infernale” împotriva Rusiei prin încercările sale de a pune capăt războiului din Ucraina. „Port negocieri de pace în războiul dintre Rusia și Ucraina și nu vreau să fac din prostie ceva care ar determina Rusia să părăsească procesul de negociere”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social. Liderul de la Casa Albă a dat asigurări că s-au înregistrat „progrese mari” în reglementarea conflictului și că va putea semna legea privind sancțiunile oricând dorește.