VIDEO Cine controlează piața metalelor. Luptele subterane dintre concurenți. Un fost deputat PAS, vizat într-o plângere penală și acuzat că a luat mită pentru o modificare legislativă. „Metalferos”, în pierdere patru ani la rând. Uzina de la Rîbnița – cu autorizații de mediu Ancheta
Tofan și Usatîi, schimb de replici după o întâlnire care nu a mai avut loc: „Să țineți minte, Guvernul acesta o să moară din «roddom»” Politic
VIDEO Interlopi, FSB și influențe. Bani, avioane și donații. UE sau URSS. Renato Usatîi, liderul formațiunii Partidul Nostru, la Podcast ZdCe Interviuri
Ce se întâmplă cu alegerile din Găgăuzia? Cauzele și soluțiile crizei electorale: „Aceste dialoguri au fost mai multe bazate pe un șantaj politic” Politic
Ce averi au obținut liderii din Parlament în 2025: case, mașini și donații de mii de lei la zile de naștere Politic
Ședința Parlamentului s-a încheiat. Deputații au votat în prima lectură trei proiecte de lege privind modificărea Legii cetățeniei R. Moldova Politic
Trei fracțiuni au semnat o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei și cer revizuirea tarifelor la gaz. Costiuc: „Vrem transparență” Politic
„Le cumpăr o mie de case în Italia, numai să-i mut acolo”. Reacția lui Usatîi la plângerea depusă de comunitatea LGBTQ+ Politic
Curtea Constituțională a validat mandatele candidaților supleanți ai PAS, Partidului Nostru și Blocului Electoral „Alternativa“ Politic
Finanțatorii partidelor: Blocul „Patriotic” s-a bazat pe resursele socialiștilor, Partidul Nostru – pe donațiile candidaților și afaceriștilor, iar Partidul lui Costiuc – pe donații modeste Ancheta
În noua legislatură au fost constituite 12 comisii permanente. Cu ce funcții s-au ales Renato Usatîi, Anastasia Nichita, Nicolae Botgros sau Maxim Potîrniche Politic
Partidul Nostru ar putea conduce Comisia pentru agricultură și industrie alimentară, iar un reprezentant al partidului ar putea fi vicepreședinte în Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică Politic
CEC a declarat valabile alegerile parlamentare și a confirmat distribuirea mandatelor de deputat. Raportul CEC va fi transmis Curții Constituționale Politic
VIDEO „Au fost alegeri parlamentare care s-au desfășurat pentru prima dată în toiul unui război hibrid”. Igor Boțan, la Podcast ZdCe Interviuri
Partidul lui Putin va avea 80% din mandate în Duma de Stat, după alegerile parlamentare. „O aparență de democrație”, spune UE Extern
„Rusia-mamă mă cheamă”. Numeroși polițiști, militari și bărbați în civil la secțiile de votare din Tiraspol, unde răsună cântece în limba rusă Fotoreportaje
NATO este „pregătită” pentru un potențial atac sub steag fals al Rusiei, declară generalul de rang înalt al alianței Extern
Oameni Actorul care l-a adus pe Stalin pe scena din Chișinău. „Bolnavii” – o lecție despre putere și istorie Oameni
SUA poate impune taxe vamale împotriva țărilor care achiziționează resurse energetice rusești: legea, semnată de Trump Extern
„Încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”: MAE al României condamnă deschiderea neautorizată în regiunea transnistreană a secțiilor de votare de către Rusia Extern
Alegeri parlamentare în Rusia: Putin folosește scrutinul ca indicator de legitimare a războiului Extern
VIDEO „Ne așteaptă o iarnă complicată”. Drone peste R. Moldova. De ce nu e expulzat ambasadorul rus? Relația cu România, Ucraina, SUA, Israel, China. Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, la Podcast ZdCe Interviuri
Video De la Artek și Orlionok la cazarma din Tiraspol: militarizarea copiilor în regiunea transnistreană Blog