Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ „Eu îmi doresc unirea…

VIDEO „Eu îmi doresc unirea cu Rusia”. Cum își explică alegătorii din Tiraspol votul pentru Duma de Stat

foto: colaj ZdG

Numeroși polițiști și persoane în uniforme militare. Bărbați îmbrăcați în civil care supraveghează zona. Mașini ale așa-zisei miliții transnistrene și dubițe parcate în apropiere. La intrări – detectoare de metale, iar majoritatea votanților  – persoane în vârstă, dar și părinți care își aduceau cu ei copiii. Măsurile de securitate sporită se suprapun peste muzica rusească care domină atmosfera de la secțiile de votare pentru alegerile parlamentare din Rusia deschise la Tiraspol. 

„Rusia nu omoară!” ne-a răspuns, sigură pe ea, o femeie născută în Cantemir, care așteaptă ca Odesa să devină rusească. Un etnic ucrainean a votat pentru „unirea cu Rusia”, iar când l-am întrebat despre ucrainenii care mor ne-a răspuns că suntem „programați”. Un tânăr de 18 ani a votat pentru parlamentul rus, dar s-a delimitat de cetățenia rusă atunci când l-am întrebat ce ar face dacă ar fi chemat la război, precizând că, de fapt, nu este „pe deplin cetățean al Rusiei”. 

Pe de altă parte, tot în Tiraspol, la o distanță de nici un kilometru de o secție de votare, am văzut și o altă realitate. Într-un parc am întâlnit oameni care privesc diferit scrutinul organizat de Federația Rusă și care au evitat să meargă la vot. Mulți dintre ei nu dețin cetățenia Rusiei, iar un bărbat care deține inclusiv cetățenia României ne-a vorbit, resemnat, despre faptul că nici nu încearcă să-și convingă rudele care dețin cetățenia Rusiei să-și schimbe viziunile. 

La Tiraspol, ZdG a urmărit o zi de alegeri pentru Duma de Stat printre stele roșii, cântece despre „Rusia-mamă”, uniforme și oameni care spun că își doresc, înainte de toate, „pace”. Totuși, la finalul zilei, Tiraspolul nu a mai fost doar despre frică, Rusia, Moldova, război sau politică. A fost despre o femeie care a văzut un om însetat și i-a oferit, fără bani, o sticlă cu apă.

„Doamne, ocrotește-i pe români”

Am ajuns în relicva transnistreană cu microbuzul de pe ruta Chișinău–Tiraspol, care pornește din Gara Centrală a capitalei. La așa-zisa vamă, le-am spus ofițerilor în uniformă că mergem la Tiraspol după niște medicamente pe care nu le găsim pe malul drept al Nistrului. Drumul a continuat fără alte întrebări.

La intrarea în Tiraspol, orașul pare să-și dezvăluie decorul: un tanc sovietic stă cocoțat  falnic, ca pe un podium. Într-o disonanță aproape neverosimilă cu această imagine, la radioul microbuzului, pornit încă de la plecarea din Chișinău, începe să răsune cântecul „Doamne, ocrotește-i pe români”.

M-am uitat spre colegul meu. Igor râde pe sub mustață. „Ce cântec fain în Transnistria”, constată el. 

Tancul sovietic rămâne în urmă, microbuzul înaintează spre centrul Tiraspolului pe acordurile cântecului despre români.

Era abia începutul zilei, dar primul contrast ni-l oferise chiar orașul, înainte să apucăm să-i punem vreo întrebare. Tiraspolul părea prins între epoci. Pe străzile largi și îngrijite, terasele promit „bucătărie europeană”, în timp ce, în apropiere, steaua roșie și imaginile manifestațiilor sovietice vorbesc despre o cu totul altă lume, iar fațadele renovate și clădirile luxoase moderne se amestecă printre blocurile sovietice. Pe una dintre instalații stă scris, cu litere mari, „Nașterea libertății”. Monumentul de călăreț al lui Alexandr Suvorov, înconjurat de drapele și însemne locale, domină spațiul. Câteva străzi mai departe, strada 25 Octombrie se citește pe plăcuțe în rusă și engleză, iar numele „Tiraspol” apare repetat aproape ca o marcă a orașului. Pe ecrane și panouri sunt promovate sărbătorile autoproclamatei „republici”, în timp ce, la câteva străzi distanță, oamenii își văd, pur și simplu, de viață: împing cărucioare, stau la terase, intră în restaurante.

Pentru alegerile în Duma de Stat, Federația Rusă a deschis șase secții de votare în Tiraspol.  

Duminică, 20 septembrie, am mers la trei dintre ele: secția de la Palatul Republicii, cea de la „Dom Iunarmii” și cea de pe strada Șevcenko.

Deși sunt amplasate în locuri diferite, imaginea din jurul lor seamănă izbitor.

„Россия-мать меня зовёт” (Rusia-mamă mă cheamă, n.r.)

Numeroși polițiști și persoane în uniforme militare. Bărbați îmbrăcați în civil care supraveghează zona. Mașini ale poliției și dubițe parcate în apropiere. La intrări – detectoare de metale. Printre cei care vin la urne observăm în special persoane în vârstă, dar și părinți care își aduc copiii cu ei. Peste această atmosferă de securitate sporită se suprapune muzica rusească. La Palatul Republicii, cântecele se aud până afară. Aici, scrutinul pentru Parlamentul unui alt stat, care omoară oameni în Ucraina, se trăiește ca o mare sărbătoare. Drapelul rus purtat de alegători, cântecele, numărul mare al forțelor de ordine și fluxul de oameni fac scrutinul vizibil în centrul Tiraspolului. De fapt, din interiorul tuturor celor trei secții de votare răsunau cântece în limba rusă. De la secția amenajată în Palatul Republicii răsuna „Россия-мать меня зовёт” (Rusia-mamă mă cheamă, n.r.). Mult mai departe de secție, zărim o femeie care avea prins de poșetă drapelul Federației Ruse. Am întrebat-o încotro se îndreaptă. Ne-a răspuns în limba rusă, făcând referire la cântecul care răsuna din secție.

„Вы слышите, что поют? Этим всё сказано!” („Auziți ce se cântă? Cu asta e spus tot”, n.r.). Având în vedere prezența numeroasă a persoanelor în uniforme și atmosfera din jurul secțiilor, am  decis, din considerente de securitate, să nu ne apropiem mai mult de intrările în secțiile de votare. Ne-am întors în parcul Parcul „Ekaterininskii”. Aici, alegerile capătă fețe și explicații. Trei femei pe care le întâlnim după ce au votat ne spun că au venit la urne pentru că își doresc pace, pe care consideră că o pot obține „împreună cu Rusia”. 

Reportera ZdG: Pentru ce ați votat?

O vârstnică: Pentru ca să fie pace la noi. Să fim cu Rusia. 

Altă vârstnică: Noi mereu am fost împreună, noi vrem să fim împreună. 

„Rusia nu omoară! Îi omoară Ucraina!”

În timpul discuției aflăm că una dintre femei este originară tocmai de lângă Prut. Deși s-a născut în Cantemir, la fel ca părinții săi, spune că nu își dorește apropierea de R. Moldova, ci de Rusia. Își explică alegerea prin ceea ce a auzit în familie despre perioada în care părinții săi au trăit „cu românii” și despre războiul la care a participat tatăl ei. „Eu țin minte tot ce ei îmi spuneau. El niciodată nu a spus un cuvânt bun despre români, niciodată, deși am trăit acolo toată viața”, afirmă femeia. Ea vorbește despre război ca despre ceva rău, dar își dorește ca regiunea în care trăiește să ajungă alături de Rusia. 

Când afirmăm că Rusia duce un război împotriva Ucrainei, ne corectează imediat. Susține că Rusia „nu luptă cu Ucraina”, ci „își revendică teritoriile”. Despre victime spune că  mor oameni de ambele părți și conchide: „Războaiele nu se termină niciodată.” Viitorul regiunii îl vede însă fără ezitare: „Împreună cu Rusia”. Pentru ca acest lucru să se întâmple, în viziunea ei, ar trebui să se schimbe și harta. „Eu oricum voi aștepta până când Odesa va fi a Rusiei și noi vom fi acolo”, spune femeia, aproape printre lacrimi.

O întrebăm dacă nu contează că în războiul declanșat de Rusia mor oameni. „Rusia nu omoară, Rusia nu omoară! Îi omoară Ucraina!” reacționează ea, deranjată. Când discuția ajunge la dronele care au survolat teritoriul R. Moldova, respinge și acest subiect. Nu crede că acestea vin din Rusia și susține că asemenea cazuri ar fi „fake-uri” făcute pe loc.

Un alt alegător cu care discutăm spune că este antreprenor. Și el a votat și spune că își dorește unirea regiunii cu Rusia, pe care o asociază cu „liniștea”.

„Dacă Rusia va veni, va fi libertate de acțiune”

„Eu îmi doresc unirea cu Rusia, pentru ca la noi în regiune să fie liniște. Iată așa. Cu Moldova nu se prevede să avem liniște. Eu și familia mea nu credem niciun cuvânt al R. Moldova, pentru că eu sunt antreprenor și mă încadrez în aceste impozite pe venit. În loc să câștig ceva, eu trebuie să dau tot R. Moldova. Nu ne dau nimic înapoi”, afirmă el.

Bărbatul se plânge și de lipsa „libertății de acțiune”. Îl întrebăm dacă Rusia i-ar oferi această libertate. „Dacă Rusia va veni, va fi libertate de acțiune”, răspunde el și invocă faptul că primește deja pensie rusească.

Când îi atragem atenția că Rusia duce, în același timp, un război în Ucraina, bărbatul nu neagă războiul. Îl delimitează însă de propria realitate: „Păi, duce un război cu Ucraina, nu cu noi”… Abia mai târziu urma să aflăm un detaliu care schimbă perspectiva asupra întregii conversații: bărbatul este etnic ucrainean, la fel ca și soția lui.

Reportera ZdG: Deci, dvs. sunteți ucrainean, dar votați pentru Rusia?

Vârstnicul: Astăzi nimeni nu-mi propune ceva mai bun. 

Reportera ZdG: Și nu contează că acolo ucrainenii mor?

Vârstnicul: Vedeți, dvs. sunteți programată deja. 

Ca și în cazul vârstnicilor cu care am discutat anterior, sursele sale de informare sunt orientate spre Est: urmărește televiziunile rusești și transnistrene și spune că nu găsește programe moldovenești în limba rusă. 

O altă femeie grăbită ne-a răspuns de ce a fost important pentru familia ei să participe la alegerile pentru Duma de stat din Rusia. „Desigur că e important, pentru că asta este viața noastră. Trebuie să votăm pentru ca aici să fie mai bine.”  

„Am votat, dar nu locuiesc în Rusia, așa că nu mă pot chema la război”

Printre alegători am întâlnit și un tânăr de 18 ani, și el cetățean rus, care tocmai participase la scrutin.

Reportera ZdG: Cum explicați faptul că ați votat pentru parlamentul unei țări care a început un război în Ucraina?

Tânărul: Eu nu o să răspund la această întrebare. 

Reportera ZdG: De ce?

Tânărul: Pentru că ajungem la o temă politică și eu nu știu ce veți scoate în evidență. Reportera ZdG: Ce credeți despre război?

Tânărul: În orice situație, războiul e rău.

Îl întrebăm ce ar face dacă, în calitate de cetățean rus, ar fi chemat să lupte.

„Eu nu sunt pe deplin cetățean al Rusiei. Eu sunt, în primul rând, cetățean al Transnistriei și al Moldovei, așa că asta va fi ilegal”, răspunde el.

Îi amintim că tocmai a votat la alegerile rusești. Tânărul argumentează că nu locuiește în Rusia. „Am votat, dar nu locuiesc în Rusia, așa că nu mă pot chema la război”, conchide acesta. 

 „Pentru că eu sunt cetățean al R. Moldova.”

La Tiraspol, în parcul Ekaterinskii, întâlnim însă și oameni care privesc diferit scrutinul organizat de Federația Rusă. Un tânăr ne spune că nu a mers la vot. Îl întrebăm de ce, iar răspunsul este scurt: „Pentru că eu sunt cetățean al R. Moldova.”

Alte două femei spun că nici ele nu au votat, dar refuză să explice motivul: „Nu am vrea să vorbim despre asta.”

Un bărbat de 39 de ani spune că nu participă deloc la asemenea alegeri, pentru că nu le aprobă. Are cetățenia R. Moldova, a României și a Cehiei, dar nu și pe cea rusă. În schimb, părinții, frații și surorile sale sunt cetățeni ruși. Nu încearcă, spune el, să le influențeze opțiunea.

Reportera ZdG: Cum priviți faptul că cetățenii din regiunea transnistreană votează pentru statul recunoscut internațional ca fiind terorist?

Bărbatul: Acesta e dreptul lor. Tu nu-i poți indica omului, fiecare alege ce e mai bine pentru sine. Fiecare alege pentru sine, unde îi este mai bine. 

Îl întrebăm cum vede regiunea transnistreană peste cinci ani. „Să spun sincer?” ne întreabă înainte să răspundă. Apoi spune: „Aceasta este o republică bananieră, nimic nu se va schimba. Cum a fost, așa și va fi. Oamenii de aici, lucrătorii, tot vor fi considerați robi”, conchide bărbatul. 

Numeroși localnici cu care am încercat să interacționăm nu ne-au răspuns nici măcar la  „Добрый день” (Bună ziua n.r.), astfel că orice încercare de a lega un dialog se încheia înainte să înceapă.

La final, Tiraspolul a fost despre… o sticlă cu apă

Am ajuns la Tiraspol în jurul orei 11:00. Trecuse de 17:00 când, după ce colindaserăm trei secții de votare și găsiserăm, departe de secții, câțiva oameni dispuși să vorbească cu noi, am observat în parc un bărbat a cărui apariție semăna cu cea a unor persoane văzute în preajma secțiilor: bine făcut, îmbrăcat complet în negru, cu ochelari de soare și căști în urechi. Ne privea insistent.

Am înțeles că prezența noastră începuse să atragă atenția și am decis să ne îndreptăm spre autogară, pentru a reveni la Chișinău.

După aproape o zi în teren, rămăseserăm fără mâncare, fără apă și fără ruble transnistrene. Aveam doar un card emis la Chișinău și câțiva lei moldovenești în numerar. Fără un punct de schimb valutar în apropiere însă, banii noștri nu ne erau de mare folos, pentru că la Tiraspol, fără ruble transnistrene, poți rămâne, la propriu, și flămând, și însetat, puțini comercianți acceptând plăți în lei moldovenești. 

Am intrat într-un magazin alimentar de lângă autogară, sperând să pot cumpăra măcar o sticlă cu apă, plătind cu lei moldovenești. Vânzătoarea mi-a explicat că nu se poate, iar cel mai apropiat schimb valutar era prea departe.

Am rămas câteva clipe în tăcere, apoi m-am îndreptat spre ieșire.

— Девушка, вы хотите газированную или? („Domnișoară, vreți apă carbogazoasă sau…?”), m-a întrebat femeia din spatele tejghelei.

— Негазированную („Plată”), i-am răspuns.

Mi-a făcut semn să aștept. A deschis frigiderul, a scos o sticlă cu apă plată și mi-a întins-o.

— Возьмите, на здоровье („Luați, pentru sănătate”).

Nu a vrut bani. După ore de secții de votare, uniforme, bărbați care ne urmăreau cu privirea și conversații despre Rusia, război și „dușmani”, gestul vânzătoarei a fost, poate, cel mai simplu și mai uman gest din întreaga zi petrecută la Tiraspol. Am golit sticla aproape dintr-o înghițitură, împărțind-o frățește cu colegul meu Igor. 

Astfel, pe drumul înapoi spre Chișinău, Tiraspolul nu a mai fost doar despre frică, Rusia, Moldova, război sau politică. A fost despre o femeie care a văzut un om însetat și i-a oferit, fără bani, o sticlă cu apă.

Alegeri fără opoziție

Federația Rusă a sfidat autoritățile R. Moldova și duminică, 20 septembrie, a  deschis 17 secții de votare pe teritoriul R. Moldova – una la Chișinău și 16 în regiunea transnistreană. Potrivit datelor preliminare prezentate de așa-zisele autorități de la Tiraspol, peste 51 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene cu cetățenie rusă au participat la alegerile pentru Duma de Stat. Aproape 78 % dintre ei au votat pentru „Rusia Unită”, partidul aflat la putere și asociat președintelui rus, Vladimir Putin. La Tiraspol, unde au fost deschise șase secții de votare, s-au prezentat la urne peste 21 de mii de persoane.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, la parlamentarele din 28 septembrie 2025 din R. Moldova au participat 12 017 de alegători din regiunea transnistreană. 

Partidul Rusia Unită, formațiunea care îl susține pe Vladimir Putin, a obținut, potrivit rezultatelor preliminare, circa 58% din voturi, adică 355 din cele 450 de mandate ale Dumei de Stat. Este cel mai mare număr de mandate obținut vreodată de partid și cu 40 de locuri mai mult decât în legislatura precedentă, votată înainte de începerea războiului. Formațiunea își păstrează astfel majoritatea constituțională, pentru care sunt necesare cel puțin 301 de mandate.

Alegerile pentru Duma de Stat s-au desfășurat într-un climat politic puternic controlat. Uniunea Europeană a criticat scrutinul, afirmând că acesta a avut loc într-un mediu „tot mai autoritar” și fără condiții egale pentru contracandidați. Candidații partidului „Iabloko”, singura formațiune înregistrată cu o platformă anti-război, au fost excluși de pe lista federală. UE a acuzat autoritățile ruse că au folosit inclusiv resurse administrative și judiciare pentru a înlătura vocile care se opun războiului împotriva Ucrainei și pentru a limita accesul alegătorilor la informații independente. Rusia nu a invitat nici observatori OSCE la scrutin.