DOC Mai mulți angajați vamali, recunoscuți vinovați într-un dosar de corupție, dar liberați de pedeapsă. Alte 10 persoane au fost achitate. Detalii din sentința care se întinde pe 299 de pagini Justiție
DOC O fostă vicepreședintă de judecătorie, condamnată la 8 ani și trei luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații. Inculpata a fost anunțată în căutare acum 9 ani Justiție
DOC Un fost executor judecătoresc, condamnat în lipsă la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine de peste 1,2 de milioane de lei. Instanța a dispus arestarea preventivă și anunțarea în căutare a acestuia Justiție
Gacikevici, în așteptarea sentinței într-un dosar de miliarde, examinat 13 ani în primă instanță. Pronunțarea, stabilită pentru 30 iulie Justiție
Patru ani de închisoare pentru un fost polițist acuzat de tortură și tentativă de mușamalizare. Acesta a fost anunțat în căutare Justiție
Fostul președinte al Băncii de Economii riscă 15 ani de detenție. Examinarea cauzei penale în privința foștilor membri ai Comitetului de Creditare al BEM a ajuns la etapa pronunțării sentinței Justiție
DOC O femeie din Ucraina, condamnată la o amendă de 150 de mii de lei, după ce nu a declarat 35 de mii de dolari la Aeroport. PCCOCS: Femeia ar fi ascuns prima sumă în lenjeria intimă din motivul că „îi era frică să nu-i piardă” Justiție
Plahotniuc, primul mesaj după ce a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”: „Nu sunt dovezi serioase, ci fantezii generate de rivalii mei politici” Justiție
Propus la conducerea Petrom Moldova de Ion Iliescu. Goebbels, „Nașul” și „Capo di tutti capi cu două procente”. „Născociri” și acuzații „haioase”. Cum s-a apărat Plahotniuc în fața instanței de judecată. DETALII din sentință Dosar
Promitea termoizolarea locuințelor, dar însușea banii fără a-și onora angajamentele. Un bărbat care a cauzat victimelor un prejudiciu de circa 70 mii de lei, condamnat la 7 ani de închisoare Justiție
ULTIMA ORĂ Dorin Damir, finul de cununie al lui Plahotniuc, CONDAMNAT la 3 ani de pușcărie în dosarul angajărilor fictive de la MAI Justiție
Dosarele acoliților lui Plahotniuc, pe final. Damir și Țuțu își vor afla sentințele în această lună Justiție
Condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că a violat ani la rând fiica vitregă. Procurorii vor contesta sentința și vor solicita detențiune pe viață Justiție
Sentința fostului executor judecătoresc, condamnat în august 2024 la 9 ani și 6 luni de închisoare, a devenit executorie Justiție
LIVE TEXT Atacurile rusești asupra Kievului au ucis o persoană și au distrus case și afaceri. Război în Ucraina, ziua 1710 Nou Extern
LIVE TEXT La Oleşkî au fost deminate traseele pentru misiunea umanitară. Mâine doritorii vor putea părăsi localitatea. Război în Ucraina, ziua 1709 Nou Extern
LIVE TEXT Forțele ucrainene au evacuat doi soldați grav răniți de pe câmpul de luptă cu ajutorul unei drone, arată o înregistrare video. Război în Ucraina, ziua 1706 Extern
LIVE TEXT O dronă rusească a atacat un microbuz în Herson, rănind șase persoane. Război în Ucraina, ziua 1705 Extern
LIVE TEXT Harkivul a fost atacat de drone rusești: au izbucnit incendii, iar mai multe persoane au fost rănite. Război în Ucraina, ziua 1703 Extern
LIVE TEXT Noi victime în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei. 11 cetățeni ucraineni, întorși din teritoriile temporar ocupate. Kiev și Helsinki au semnat acorduri de cooperare. Război în Ucraina, ziua 1702 Extern
LIVE TEXT Forțele ruse au atacat un centru comercial din regiunea Mîkolaiv, rănind două femei. Război în Ucraina, ziua 1700 Extern
Analiză FT: Țările UE ar putea propune Rusiei cedarea întregului Donbas în schimbul aderării Ucrainei la NATO și încheierea războiului Extern
LIVE TEXT Două femei ucise într-un atac rusesc asupra unei clădiri rezidențiale din Hmelnițkii. Război în Ucraina, ziua 1699 Extern
Zelenski a afirmat că Ucraina nu a primit niciun avertisment înainte ca Rusia să lanseze un atac de amploare în timpul nopții Extern
Zelenski declară că SUA încearcă să forțeze Ucraina să capituleze în fața Rusiei. „Politica este foarte agresivă în timpul alegerilor” Extern