Europarlamentarii, despre situația din Afganistan: „Persoanele aflate în pericol după preluarea puterii de către talibani trebuie ajutate” Extern
Ministrul afacerilor externe și europene al Republicii Slovace, Ivan Korčok, vine astăzi la Chișinău Politic
Un moldovean împreună cu un bulgar ar fi ascuns în camioanele lor opt afgani, care încercau să treacă ilegal frontiera. Cetățenii străini, depistați de polițiștii de frontieră arădeni Social
Republica Populară Chineză este gata să ofere sprijin R. Moldova pentru modernizarea instituțiilor medicale spitalicești și dotarea acestora cu echipamente, anunță MS Social
Deputatul PAS Lilian Carp, ales președinte al comisiei responsabile de desfășurarea controlului parlamentar asupra activității CNA, care va cuprinde perioada 2016 – 2021 Politic
DOC Evenimentele dedicate Zilei Vinului NU vor avea loc în acest an, anunță Oficiul Național al Viei şi Vinului Social
DOC Hotărârea Înaltei Curți prin care a fost declarată neconstituțională plafonarea taxelor locale impuse de Guvernul Chicu Justiție
ONG-urile de media își exprimă îngrijorarea în legătură cu campania de denigrare a echipei TV8 și transmit un mesaj de solidaritate pentru toți jurnaliștii care își fac onest meseria Social
DOC Guvernul urmează să aprobe în ședința de mâine Avizul la proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la CSJ Justiție
DOC Președintele raionului Ungheni a fost constatat cu dublă stare de incompatibilitate. Acesta ar putea fi revocat din funcție Social
VIDEO Schema de corupție de la Primăria Trușeni. CNA publică imagini cu discuțiile dintre primara și subalternii săi: „Noi întâi trebuie să intrăm cu baba în temă”, „Putem să ne ducem cu maşina Primăriei” Justiție
Comisia Europeană a aprobat eliberarea sumei de peste 36 de milioane de euro, sub formă de grant, pentru R. Moldova Economic
R. Moldova condamnată din nou la CtEDO: statul urmează să achite 67 750 euro pentru prejudicii morale Justiție
„Fabricile” de cetățenii românești: Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată de procurorii români pentru că au obținut cetățenia cu acte false Nou Extern
SUA propun o întâlnire trilaterală cu Ucraina și Rusia în Emiratele Arabe Unite, declară Zelenski Nou Extern
Video Controversele alegerilor pentru Duma de Stat: opoziție exclusă, secții în regiuni nerecunoscute sau votare sub presiune Nou Blog
Un elicopter militar rus a intrat în spațiul aerian al Poloniei: „Rusia testează disponibilitatea apărării noastre” Extern
UE a prelungit oficial sancțiunile împotriva Rusiei — cu prețul scoaterii de pe listă a doi oligarhi din cercul apropiat al lui Putin Extern
Regatul Unit va crea o unitate pentru a combate războiul informațional rusesc: „Am sprijinit R. Moldova în protejarea alegerilor de interferențele Rusiei. Tot mai multe națiuni se confruntă cu aceste probleme” Extern
Partidul lui Putin va avea 80% din mandate în Duma de Stat, după alegerile parlamentare. „O aparență de democrație”, spune UE Extern
„Rusia-mamă mă cheamă”. Numeroși polițiști, militari și bărbați în civil la secțiile de votare din Tiraspol, unde răsună cântece în limba rusă Fotoreportaje
NATO este „pregătită” pentru un potențial atac sub steag fals al Rusiei, declară generalul de rang înalt al alianței Extern
Oameni Actorul care l-a adus pe Stalin pe scena din Chișinău. „Bolnavii” – o lecție despre putere și istorie Oameni