„Fabricile” de cetățenii românești: Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată de procurorii români pentru că au obținut cetățenia cu acte false
Doi ruși, din Moscova și Sankt Petersburg, au fost trimiși în judecată de Parchetul General al României pentru că și-ar fi obținut cetățenia română cu acte false. În ultimii ani, în țările din spațiul ex-sovietic au funcționat adevărate „fabrici” de cetățenii românești, potrivit HotNews.ro, în care sute de ruși au plătit mii de euro pentru a dobândi în mod fraudulos un pașaport UE, via România.
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat vineri, 25 septembrie, că a dispus trimiterea în judecată a doi cetățeni ruși sub acuzația de uz de fals, infracțiune pedepsită de Codul penal cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă.
„În cursul anului 2024, cei doi inculpați, cetățeni ruși provenind din orașele Sankt Petersburg, respectiv Moscova, Federația Rusă, au folosit în fața autorităților române certificate de cetățenie presupus a fi emise în 2023 de către Ambasada României la Bratislava, în realitate înscrisuri false, obținând succesiv eliberarea mai multor acte care atestă cetățenia română, cetățenie pe care nu o dețin, întrucât nu a fost obținută niciodată parcurgând căile legale”, spun procurorii în rechizitoriu.
Cei doi cetățeni ruși sunt acuzați că au mers la serviciul de stare civilă al Primăriei Sectorului 6 din București și au cerut transcrierea certificatelor de naștere rusești pe care le dețineau, la care au atașat certificatele care atestau că dețin și cetățenia română. Certificatele de cetățenie figurau ca fiind emise în 2023 de către Ambasada României la Bratislava.
În baza documentelor depuse la primăria de sector, cei doi cetățeni ruși au obținut cărți de identitate și pașapoarte simple electronice. Procurorii Parchetului General cer acum „desființarea în totalitate prin anulare a certificatelor de cetățenie false, precum și a actelor obținute în baza acestora”.
Cei doi bărbați fost anchetați în lipsă, procurorii anunțând că pe durata cercetărilor „inculpații nu au putut fi găsiți”.
Fabricile de cetățenii din Rusia
HotNews a descoperit în urmă cu trei ani o companie rusească din Bașchiria care avea și o filială în România și care contrafăcea acte de stare civilă pentru obținerea cetățeniei române pentru ruși, folosindu-se de o prevedere legală specială pentru descendenții celor care au trăit pe teritoriile românești ocupate de URSS în 1940 (articolul 11 din lege).
Potrivit investigației jurnaliștilor HotNews, reprezentanții companiei rusești cereau 7500 de euro pentru obținerea în fals a cetățeniei române.
Datele oficiale transmise atunci de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, la solicitarea noastră, arată că, între 2020 și 2022, numărul cetățenilor ruși care au obținut cetățenia română în baza articolului 11 din Legea cetățeniei române s-a ridicat la 2.458. În același răspuns oficial, instituția a precizat că în cazul a 409 dosare a existat suspiciunea de acte false și dosarele au fost respinse sau trimise parchetului pentru a fi investigate.