Principală  —  IMPORTANTE   —   ZdG a obținut șase premii…

ZdG a obținut șase premii în cadrul concursului intern anual al Asociaţiei Presei Independente

În acest an, redacția Ziarului de Gardă a obținut șase premii în cadrul concursului intern anual al Asociaţiei Presei Independente (API). Printre acestea, toate trei poziții pentru cea mai bună investigație jurnalistică din presa națională, locul I și III pentru cel mai bun reporter din presa națională, dar și locul I pentru dezvoltarea instituției media.

La categoria „Cel mai bun reporter” jurnalistele ZdG Aliona Ciurcă și Daniela Calmîș au obținut locul I și respectiv locul III.

Concursul din acest an la categoria „Cel mai bun reporter” s-a axat pe tema reflectării pandemiei de COVID-19 și a gestionării pandemiei la nivel național și local, iar cel mai bun reporter din presa națională 2020 a fost declarată Aliona Ciurcă de la Ziarul de Gardă.

Jurnalista ZdG a fost premiată pentru articolele „Mărturiile medicilor de la Institutul de Medicină Urgentă: „Cel mai dificil în perioada asta a fost să înțeleg că nu putem să-i ajutăm pe toți”,  „Trebuie să pot, mai am un copil în mine”. Mărturiile gravidelor din secția COVID-19” și „Noi nu mai vedem sfârșitul”. Mărturii din Spitale, de Ziua Lucrătorului Medical”.

Pe locul doi între instituțiile mass-media naționale membre API s-a clasat Natalia Munteanu de la „Gazeta de Chișinău”, care a prezentat la concurs articolele: „Născuți pe timp de Covid-19”, „Avem tot mai puțină apă potabilă” și „Din ce trăiesc preoții la bătrânețe. „E de dorit ca preotul să moară în altar”.

Pe locul trei s-a situat Daniela Calmîș de la Ziarul de Gardă cu articolele: „Cum a influențat pandemia de coronavirus statistica deceselor în R. Moldova”, „O amendă cât pensia pentru doi ani. Istoria unei pensionare de 66 de ani amendată pentru că ar fi ieșit la magazin, după pâine” și „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa”.

La categoria „Cea mai bună investigaţie din presa națională 2020” toate trei poziții premiante au revenit jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă.

Ziarul de Gardă a obținut și Premiul pentru dezvoltarea instituției media. Pentru anul 2020, acest premiu i-a revenit Alinei Radu, directoarea Ziarului de Gardă.

La categoria „Cel mai bun reporter din presa locală 2020”, primul premiu i-a revenit ziaristei Nelly Uncuță de la publicația „SP” din Bălți pentru articolele:  «Какое ещё инфекционное заболевание лишило жизни столько медиков?» Интервью «СП» с бельцким врачом-инфекционистомМать погибшей бельчанки: «Зачем говорить, что она 106-я жертва COVID-19?» și Клиника красоты «BeautyLab» в Бельцах закрылась, оставив клиенток без услуг и с долгами по кредиту. Locul secund a fost ocupat de jurnalista Ilona Gomeniuc de la aceeași redacție, pentru articolele: Бельцкие учителя о работе во время пандемии: «Нагрузка на педагогов выросла, а успеваемость школьников снизилась»«Людям порой становится дурно, до полуобморочного состояния». Продавец из Бельц — о работе на рынке в пандемию și «Мы подавлены финансово и психологически». Бельцкие предприниматели рассказали, как карантин повлиял на малый бизнес. Iar locul trei i-a revenit lui Vadim Șterbate de la ziarul „Observatorul de Nord” din Soroca, pentru articolele: „Spitalul raional Soroca vs COVID-19” și „Calul școlii de la Căinarii Vechi a fost scos la vânzare pentru 5000 de lei”.

Premiul „Cea mai bună investigaţie jurnalistică din presa locală 2020” a fost oferit pentru investigația Cum ÎM ”SCL” Rezina a devenit pentru băieţii şmecheri o fabrică de bani, autor Tudor Iașcenco (post-mortem) de la ziarul „Cuvântul” din Rezina, iar pe locul II s-a clasat Vadim Șterbate de la ziarul „Observatorul de Nord” din Soroca cu investigația Primăria Soroca trece peste lege cu mașina de serviciu?.

Premiul pentru „Cea mai bună fotografie 2020” i-a revenit Nataliei Junghietu de la ziarul „Expresul” din Ungheni.

Premiul pentru dezvoltarea produselor multimedia în 2020 a fost oferit portalului Expresul.md, iar „Cel mai bun site 2020” a fost recunoscut Esp.md.

API organizează concursuri anuale interne pentru jurnaliştii şi instituţiile mass-media membre ale organizației din anul 1999.

În 2019, în cadrul aceluiași concurs, ZdG a obținut șase premii, iar în 2020 – șapte.