Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   VIDEO/ Stăpânii gheretelor din parcuri

VIDEO Stăpânii gheretelor din parcuri

Patru companii afiliate fratelui fostului primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă, au participat concomitent la licitațiile pentru obținerea dreptului de amplasare a gheretelor în parcurile din capitală. Aceste firme au reușit să pună mâna pe o treime dintre locurile cele mai strategice pentru amplasarea gheretelor, urmând să achite pentru asta 15,2 milioane de lei. Totodată, trei dintre aceste companii și-au adjudecat patru loturi în cadrul unei singure licitații deși, potrivit regulamentului, firmele afiliate între ele pot câștiga doar trei locuri în cadrul unei licitații. 

Chiar dacă acum patru ani declara că nu are vreo legătură cu afacerile cu cafea și nega că ar avea vreo atribuție la firmele despre care ZdG scria că le-ar gestiona prin intermediari, l-am surprins pe Lucian Chirtoacă prezent la una dintre licitațiile pentru obținerea dreptului de amplasare a gheretelor. Acesta nu a participat nemijlocit la procesul de licitare, ci doar l-a supravegheat. El a fost reprezentat de patru firme, una dintre care aparține cumnaților săi și care, până la aceste licitații, nu a avut vreo legătură cu afacerile cu gherete. 

La o zi după licitație l-am surprins, din nou, pe Lucian Chirtoacă, de această dată în fața unei gherete din scuarul Catedralei, în timp ce stătea de vorbă cu consilierul primarului Ion Ceban, unul dintre reprezentanții Primăriei la aceste licitații. Lucian Chirtoacă a refuzat să explice de ce este reprezentat la licitație de mai multe companii, bruscând reporterul ZdG și luând-o la fugă.

Printre marii câștigători ai licitațiilor s-au numărat alte trei firme care au conexiuni între ele, una dintre care îi aparține lui Alexei Chirtoca, fiul consilierului municipal socialist, Vasile Chirtoca.

În acest an, în parcuri și pe străzile centrale din Chișinău au apărut mai multe gherete noi, cu fațade din lemn. Ele nu au denumire, având inscripționat doar simbolic cuvintele „coffee” și „fursecuri”. Deși arată identic, în spatele gheretelor stau trei firme diferite: „Ecomax-auto” SRL, „Unicafe” SRL și „Edera Trio” SRL. Ultimele două firme au fost vizate într-un articol ZdG din 2016, în care deconspiram businessul cu gherete de cafea al fratelui fostului primar de Chișinău, Lucian Chirtoacă. Atunci, atât Lucian, cât și fratele său, Dorin, negau că acele firme aparțineau familiei lor. 

Ghereta din scuarul Catedralei care aparține „Edera Trio” VS ghereta din Grădina publică că aparține „Unicafe”

Lucian Chirtoacă, camuflat, la prima licitație

Având la activ mai multe gherete împrăștiate prin Chișinău, cele trei companii, „Ecomax-auto”, „Unicafe” și „Edera Trio”, s-au numărat printre participanții la primele două licitații organizate de Primărie pentru amplasarea gheretelor în parcurile din oraș. Doar „Unicafe” și „Edera Trio” au câștigat însă dreptul de amplasare a gheretelor în parcuri, după ce au oferit prețuri mai mari decât alți agenți economici. La modul practic, „Edera Trio” și „Unicafe” au luptat cu alte firme pentru a-și păstra dreptul de a vinde în cele mai strategice locuri din oraș, acolo unde și-au amplasat gheretele cu fațada de lemn încă înainte de desfășurarea licitațiilor.

Cu două zile înainte de prima licitație, un grup de consilieri au organizat o conferință de presă în care au solicitat amânarea licitației și modificarea regulamentului, invocând, în baza articolului scris anterior de către ZdG, că trei companii care s-au înscris la licitație ar avea un singur beneficiar, făcând aluzie la Lucian Chirtoacă. Despre faptul că fratele fostului primar participă la licitație cu mai multe companii au vorbit și unii agenți economici înscriși la licitație, care au solicitat descalificarea respectivelor firme. Cu toate acestea, firmele afiliate lui Lucian Chirtoacă au participat și au câștigat, fără impedimente, mai multe loturi în cadrul celor două licitații. ZdG a constatat însă că fratele fostului primar are legătură cu încă o firmă participantă la licitație, care aparține cumnaților săi.

Deși a negat în repetate rânduri că ar avea vreo legătură cu gheretele care vând cafea, ZdG a constatat că, la prima licitație, a participat însuși Lucian Chirtoacă. Acesta a stat singur, camuflat, într-un colț al sălii, chiar dacă, cu câteva scaune mai în față, erau cumnatul și cumnata sa: Vladimir Verdeș și Elena Crudu. Lucian Chirtoacă s-a comportat de parcă nu îi cunoștea și pe reprezentanții „Edera Trio”, „Ecomax-auto” și „Unicafe”, deși între acesta și cele trei companii există legături evidente.

Fratele fostului primar se laudă consilierului lui Ion Ceban

În ziua imediat următoare primei licitații, l-am întâlnit iarăși pe Lucian Chirtoacă, stând de vorbă cu Vladimir Mitru, consilierul primarului Ion Ceban, la ghereta „Bonjour Cafe”, amplasată în spatele Catedralei. Ghereta este a „Unicafe” SRL și a fost instalată în această toamnă. „Unicafe” a ținut să își păstreze ghereta și a licitat pentru acest loc suma de 1,5 milioane de lei.

Lucian Chirtoacă, la ghereta „Bonjour Cafe”, în timp ce discută cu Vladimir Mitru, consilierul primarului Ion Ceban

Fratele fostului primar a refuzat să discute cu reporterul ZdG. El s-a întors cu spatele și a luat-o la fugă, fără a scoate un cuvânt, atunci când era rugat să explice legăturile sale cu cele patru companii. Ulterior, acesta a bruscat reporterul ZdG și, în goana de a scăpa de întrebări, a traversat strada la culoarea roșie a semaforului. Mai târziu, consilierul primarului Ion Ceban ne-a spus că Lucian Chirtoacă este cel care s-a apropiat de el și a intrat în discuții, povestindu-i despre dotările gheretei.

Vladimir Mitru, consilierul primarului Ion Ceban

„Aceea este ghereta domnului Lucian Chirtoacă. El mie mi-a spus că iată are aparat de cafea de 25 de mii de euro și că are sistem de video monitorizare deștept. El îmi spunea cât este de atractiv locul acesta și cât de calitativ prestează servicii”, a menționat Vladimir Mitru.

Deși i-a dat de înțeles consilierului că ghereta îi aparține, iar în acte nu are vreo atribuție la „Bonjour Cafe” sau SRL-ul „Unicafe”, Lucian Chirtoacă și soția sa au postat anterior mai multe fotografii de la această gheretă.

Lucian Chirtoacă alături de soția sa, Tatiana

„Unicafe” și-a adjudecat în cadrul licitațiilor organizate de Primărie încă trei loturi de amplasare a gheretelor: unul în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, unul în parcul „Valea Trandafirilor” și unul în sectorul Ciocana. Această firmă este și cea care a obținut cel mai scump lot pentru care a oferit 3,8 milioane de lei pentru a-și amplasa ghereta, pentru o perioadă de cinci ani, la intersecția str. Petru Zadnipru cu bd. Mircea cel Bătrân de la Ciocana. Un simplu calcul arată că doar amplasarea gheretei în spațiul public îi va costa pe proprietari circa 2 mii de lei zilnic. 

Tatiana Tichem, administratoare „Unicafe”

Tatiana Tichem, administratoarea „Unicafe” SRL, a refuzat să discute cu reporterul ZdG, după ce a fost întrebată despre legăturile dintre firma pe care o gestionează și familia lui Lucian Chirtoacă: Nu vreau să vorbesc cu presa. Presa întotdeauna interpretează în modul lor”.

Firmă câștigătoare cu sediul, în 2016, în apartamentul soacrei lui Lucian

Alte două loturi pentru amplasarea gheretelor au fost câștigate în cadrul licitațiilor de către firma „Edera Trio” care, în 2016, își avea sediul într-un apartament de pe bd. Mircea cel Bătrân. Acel apartament îi aparținea Emiliei Crudu, mama Tatianei Crudu-Chirtoacă, soţia lui Lucian. Apartamentul este înregistrat și astăzi pe numele soacrei lui Lucian Chirtoacă, în timp ce firma și-a schimbat ulterior sediul pe str. Petrodava într-o casă ce aparținea Margaritei și lui Sergiu Gheceanu. ZdG scria, în 2016, că soţii Gheceanu ofereau agenţilor economici adrese juridice (de corespondenţă). 

Soția lui Lucian Chirtoacă, Tatiana, alături de mama sa, Emilia Crudu

Abordat după licitație, administratorul „Edera Trio”, Fiodor Nani, a menționat că îl cunoaște pe Lucian Chirtoacă „prin auzite” și că nu știe dacă acesta are vreo atribuția la firma pe care o gestionează. Solicitat să precizeze dacă „Edera Trio” are vreo legătură cu „Unicafe”, dat fiind faptul că ambele firme dețin gherete identice, Fiodor Nani a precizat: „Dacă, de exemplu, este același producător? Eu am procurat, de exemplu, de la același producător. Asta poate să fie o legătură”.

În 2012, până la numirea lui Fiodor Nani în calitate de administrator la „Edera Trio”, funcția respectivă era ocupată de un oarecare Vlad Megherea, care, în 2012, era și administrator al „Unicafe” SRL.

Încă o firmă afiliată fratelui fostului primar

Ghereta din str. Pârcălab, 2016

O altă firmă care are legătură cu Lucian Chirtoacă este „Ecomax-auto”. Firma deține mai multe gherete în parcul „Valea Morilor”, identice cu cele ale „Unicafe” și „Edera Trio”. Tot firmei „Ecomax-auto” îi aparține ghereta sub denumirea „Coffee Time”, de pe str. Vlaicu Pârcălab, din centrul capitalei, brand asociat anterior cu familia Chirtoacă. În 2016, când ZdG a scris despre firmele afiliate lui Lucian Chirtoacă, ghereta de pe Vlaicu Pârclălab aparținea celor de la „Edera Trio”.

Un alt aspect ce îl leagă pe Lucian Chirtoacă de această firmă este administratorul ei, Dumitru Camerzan. În articolul în care a deconspirat afacerea cu gherete a familiei Chirtoacă, ZdG a scris că numele lui Camerzan figura în dosarul penal deschis pentru evaziune fiscală. Pe atunci contabil, Camerzan ar fi primit indicații prin Skype de la Lucian Chirtoacă privind gestionarea mijloacelor și bunurilor mai multor firme. Solicitat de reporterul ZdG, Dumitru Camerzan a declarat că nu are vreo legătură cu Lucian Chirtoacă și că nu a primit indicații de la fratele fostului primar.

Dumitru Camerzan, administrator al „Ecomax-auto”

Deși a fost prezent la ambele licitații, investind bani pentru a putea participa, firma „Ecomax-auto” nu și-a adjudecat niciun lot pentru amplasarea gheretelor. 

Cumnații lui Lucian Chirtoacă se lansează în businessul cu gherete

În timpul primei licitații, ZdG a constatat că există și a patra firmă afiliată fratelui fostului primar, „K LAB”, a cărei administratoare este sora soției lui Lucian Chirtoacă – Elena Crudu. Asociat al firmei este cumnatul fratelui fostului primar – Valeriu Verdeș. Cei doi cumnați au participat la ambele licitații pentru obținerea dreptului de a amplasa gherete, însă au stat departe de Lucian Chirtoacă.

Cei doi soți au decis să se implice în businessul cu gherete deși până acum nu au avut vreo legătură cu astfel de afaceri.  În noiembrie 2020, cu puțin înainte de a fi dat startul licitațiilor, cumnații lui Lucian Chirtoacă au decis să facă modificări și să includă în lista activităților cu care se ocupă firma comerțul cu amănuntul prin standuri și chioșcuri, inclusiv comerțul băuturilor, pâinii și produselor de patiserie.

Elena și Valeriu Verdeș, cumnații lui Lucian Chirtoacă

Firma a câștigat un singur loc pentru amplasarea gheretelor. Este vorba de un spațiu din Grădina publică „Ștefan cel Mare” acolo unde, în prezent, este amplasată o gheretă ce aparține celor de la „Edera Trio”. Această locație a fost adjudecată de cumnații lui Lucian Chirtoacă pentru 2,1 milioane de lei.

Deși îi este cumnat, Valeriu Verdeș ne-a spus că nu este rudă cu Lucian Chirtoacă și a fugit din incinta Preturii Centru, acolo unde se defășura licitația, lăsându-și singură soția. Elena Crudu, cumnata lui Lucian Chirtoacă, a încercat și ea să fugă de reporterul ZdG, menționând că nu vrea să ofere vreun interviu: „S-a furat ceva? S-au făcut ceva încălcări? Investigați, demonstrați”.

Membri ai comisiei, solicită implicarea CNA

În cadrul primei licitații, „Edera Trio”, „Unicafe” și „K LAB” și-au adjudecat, în total, patru loturi pentru amplasarea gheretelor, asta în timp ce, potrivit regulamentului un solicitant nu poate câștiga mai mult de trei loturi în cadrul unei singure licitații, „inclusiv nu mai mult de un lot în fiecare parc pentru un solicitant, precum și pentru persoanele afiliate acestuia calificate astfel în baza legăturilor de rudenie, aspectul unităților comerciale, precum și a componenței fondatorilor companiei”. Aliona Doroș, consilieră din partea Platformei DA, ne-a comunicat că urmează a fi depusă în acest sens o solicitare către Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru a se analiza afilierea dintre companiile respective. 

Un demers către Procuratură, Poliție și CNA a fost depus deja și de către consiliera Aliona Mandatii, vicepreședintă a comisiei pentru organizarea licitației, care susține că a solicitat excluderea din cadrul licitațiilor a celor de la „Edera Trio”, „Unicafe” și „Ecomax-auto”, însă nu a fost susținută de ceilalți membri ai comisiei din „lipsă de dovezi”.

Conform regulamentului, atunci când se depistează că în spate stă una și aceeași persoană, toate companiile trebuie descalificate. Eu am sesizat Procuratura și CNA și am anexat aceste materiale și până la urmă, dacă va fi demonstrat de către instanță acest fapt, atunci companiile date riscă să fie excluse din participare, atât a loturilor câștigătoare, cât și ulterior”, precizează Aliona Mandatii. Consiliera a mai cerut, ulterior, convocarea de urgență a ședinței Comisiei în legătuă cu rezultatele licitațiilor și bănuielile care planează asupra unor firme.

Pe lângă cele șapte locații pe care le-au câștigat în cadrul licitațiilor pentru a-și amplasa gheretele, cele patru firme afiliate fratelui fostului primar mai dețin și alte gherete instalate în centrul Capitalei, în parcul „Valea Morilor”, dar și în alte sectoare ale orașului.

Firma fiului unui consilier socialist, printre marii câștigători

La cele două licitații a mai participat un grup de companii cu legături între ele, care au adjudecat, în total, patru loturi pentru amplasarea gheretelor, în sumă de circa 9 milioane de lei. Este vorba de „Veles-Prim” SRL, cărora le aparțin gheretele „Lavazza”, „Coffe like” SRL și „All Season Travel” SRL. După desfășurarea licitației, „All Season Travel” a renunțat însă lotul din scuarul Catedralei pe care l-a câștigat cu circa 1,2 milioane de lei.

Fondator al „Veles-Prim” figurează Stanislav Chimacovschii, tot el, deținător al unei cote de 50% din „Coffe Like”, iar celelalte 50% îi aparțin lui Alexei Chirtoca, fiul consilierului municipal socialist, Vasile Chirtoca. Cea de-a treia companie, „All Season Travel” o are în calitate de fondatoare și administratore pe o oarecare Cristina Bulaș care, la rândul său, mai este fondatoare, împreună cu Lidia Chimacovscaia, la un alt SRL.

Stanislav Chimacovschii

După cum am aflat mai târziu de la Stanislav Chimacovschii, Lidia Chimacovscaia este soția sa. Acesta a precizat însă că nu are nicio legătură cu „All Season Travel” SRL, iar participarea sa licitații ca reprezentant al „Veles-Prim” și „Coffe like” este perfect legală, or acesta nu a adjudecat mai multe de trei loturi pentru o singură licitație: „Nu contează câte companii reprezint, 10 sau 15. Eu însă nu trebuie să adjudec mai mult de 3 loturi”.

Patru loturi importante au fost câștigate în cadrul celor două licitații și de către SRL „P.A. Gherasimenco”, firmă ce îi aparține lui Pavel Gherasimenco, fratele fostului adjunct al procurorului mun. Chișinău, Vasile Gherasimenco.

Au licitat milioane și s-au trezit că nu le pot achita

După ce și-au adjudecat loturi de milioane pentru amplasarea gheretelor în parcurile din oraș, mai mulți agenți economici s-au plâns că sumele au fost prea mari și că unii agenți economici ar fi umflat intenționat prețurile. Consiliera Aliona Doroș ne-a comunicat că mai mulți câștigători au solicitat reeșalonarea prețurilor, asta în contextul în care, potrivit regulamentului, achitarea se efectuează, inițial, în mărime de 50% din prețul lotului adjudecat, iar ulterior, în rate, celelalte 50% din preț, pentru o perioadă de 12 luni.

Agenții economici susțin că unii participanți la licitație, cunoscând deja că aceștia au instalate gherete în anumite locații, și că vor lupta pentru ele, au ridicat prețurile intenționat, astfel încât câștigătorii au fost obligați să-și adjudece loturile cu milioane de lei. Printre cei care vin cu solicitare către comisie se numără, inclusiv SRL „Unicafe”. Administratoarea Tatiana Tichem ne-a comunicat telefonic că solicitarea vine în contextul în care „sumele sunt prea mari”, însă a refuzat să ne ofere și alte detalii, precizând că este ocupată.

Licitațiile pentru amplasarea gheretelor în mun. Chișinău au fost organizate după ce Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat, în octombrie, curent, Regulamentul cu privire la desfășurarea activității de comerț în mun. Chișinău, care prevede că amplasarea gheretelor urmează a fi realizată prin adjudecarea dreptului respectiv în baza unei licitații publice. La primele două licitații organizate de Primărie, loturile pentru amplasarea gheretelor au fost câștigate, în mare parte, de marii agenți economici, care deja sunt cunoscuți în afacerile cu cafea. În urma primelor două licitații Primăria urmează să încaseze în buget circa 51 de milioane de lei ce ar urma să fie utilizați pentru dezvoltarea proiectelor de modernizare a capitalei.

Până în prezent, amplasarea gheretelor era realizată prin intermediul preturilor de sector.

Lista câștigătorilor primelor două licitații:

Adresa amplasăriiCâștigătorul licitațieiSuma licitată (lei)
1.Scuarul CatedraleiP.A. Gherasimenco857 500
2.Scuarul CatedraleiUnicafe1 505 000
3.Scuarul CatedraleiAll Season Travel1 281 000
4. Scuarul CatedraleiTrabo-Plus3 027 500
5.Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”K-LAB2 135 000
6.Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”Unicafe2 817 500
7.Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”Veles-Prim3 150 000
8.Parcul DendrariuEdera Trio1 963 500
9.Parcul DendrariuBetty Ice1 771 875
10.Zoo, Valea Crucii 3P.A. Gherasimenco815 025
11.Zoo, Valea Crucii 3Betty Ice869 400
12.Str. Melestiu 11, în afara hotarelor parculuiP.A. Gherasimenco2 302 300
13.Str. Valea TrandafirilorVoxtroi Group3 276 000
14.Str. Valea TrandafirilorVeles-Prim2 961 000
15.Str. Valea TrandafirilorTrabo-Plus3 115 000
16.Str. Valea TrandafirilorCriant-Plus3 433 500
17.Str. Valea TrandafirilorUnicafe2 604 000
18.Str. Valea TrandafirilorCoffee Hub3 213 000
19.Bd. Mircea cel Bătrân colț cu str. Ion Dumeniuc (alee)Coffee Meaw990 412
20.Bd. Mircea cel Bătrân colț cu str. Petru Zadnipru (alee)Unicafe3 858 750
21.Bd. Mircea cel Bătrân colț cu str. Igor Vieru (alee)P.A. Gherasimenco2 623 950
22.Bd. Mircea cel Bătrân 2 (alee)M-Consulting1 466 325
23.Bd. Moscova (parc „Mezon”)Coffe Like1 636 110
24.Bd. Moscova (parc „Mezon”)Edera Trio385 875