Principală  —  IMPORTANTE   —   „Trebuie să pot, mai am…

„Trebuie să pot, mai am un copil în mine”. Mărturiile gravidelor din secția COVID-19

• „Cel mai mult îmi doresc să mă tratez și să ajung acasă, la copii, cât mai repede. Și să nu mă duc, să nu văd pe nimeni și să nu-mi vină nimeni. Într-adevăr, e foarte greu să treci prin asta – și injecțiile dor, și să respiri e greu. Numai cât face să stai aici cu zilele, în așteptarea următorului test”.

• „Sperăm, cu ajutorul aparatelor, să ne facem bine. Medicii au spus că dacă le urmăm recomandările, vom ieși ușor din asta. Tare vreau să mă văd acasă și de-acum cred că ne vom păzi încă și mai mult decât înainte. Altfel, îmi fac griji, vreau să nasc normal, fără probleme”.

Din luna martie, la fel ca o bună parte dintre colegii lor, medicii de la IMSP Maternitatea Nr. 2 lucrează cu pacientele afectate de virus, atât că ei au în grijă două vieți – a mamei și a copilului. Angajații spitalului spun că sunt epuizați, la fel ca și pacientele care, pe lângă obișnuitele griji ale sarcinii, se confruntă cu teama de complicațiile care pot apărea în urma infecției.

În salonul nr. 14 al spitalului, două din cele peste 20 de femei însărcinate, confirmate cu COVID-19, stau pe paturile instalate de-o parte și alta a camerei, cu aparatele de respirat alături. La intervale de timp, când vorbirea li se îngreunează, trag masca de respirat pe față și iau pauze. Aici, lupta cu virusul se duce și pentru copiii care urmează să apară pe lume și pentru cei rămași acasă sau internați în alt spital.

„Știam că există, dar nu credeam că va ajunge la mine”

Cristina Domnișor are 25 de ani și este în a treizecea săptămână de sarcină. A ajuns la Maternitatea Nr. 2, după ce dăduse testul la Ungheni și aflase că are COVID-19. Primele simptome ale infecției, în cazul Cristinei, au fost febra și durerile de gât.

„Inițial, medicul de familie mi-a pus diagnoza de amigdalită acută. Am stat patru zile acasă, cu febră. Mi-au prescris un antibiotic, dar – niciun rezultat. Ulterior, am chemat Ambulanța. Eu sunt din satul Sculeni, raionul Ungheni, respectiv ambulanța m-a dus la Ungheni, unde am dat testul la COVID-19, iar a doua zi am primit rezultatul – pozitiv”, își amintește femeia.

Cristina Domnișor, internată la Maternitatea Nr. 2

A urmat tratamentul, primind zilnic perfuzii, pastile, injecții. Două nopți a fost nevoită să stea întruna cu masca de oxigen pe față, după care a început să se simtă mai bine. Între timp, rudele tot sunau, venind cu încurajări pentru viitoarea mamă, pe care o așteaptă acasă încă doi copii – un băiat de trei ani și o fată de un an.

Cristina spune că nu știe de unde s-ar fi putut infecta, întrucât s-a străduit să respecte regulile – este asistentă medicală la Urgență, acum în concediu de maternitate, a stat mai mult pe acasă, cu cei mici.

„Eu tare speram să nu fie pozitiv testul, speram să rămân la o pneumonie, pe care să o tratez, atât. S-a adeverit că și testul e pozitiv, și e un buchet întreg… Nu e total lipsă de aer, dar când respiri, ai o senzație de greutate și mă gândesc că trebuie să pot, mai am un copil în mine. E un băiețel, pe care ni-l dorim mult. Îmi fac griji să nu fie afectat de infecție… Vreau tare mult să mă tratez și să ajung cât mai repede acasă, la copii. Și să nu mă duc, să nu văd pe nimeni, să nu-mi vină nimeni. Acum, încercăm și noi să lucrăm, ca să avem un rezultat, nu ne lăsăm doar pe seama injecțiilor și perfuziilor. Eu știam că există acest virus, dar nu credeam că va ajunge la mine”, punctează femeia.

Cristina recomandă scepticilor să respecte totuși recomandările medicilor. „E mai ușor să te îmbolnăvești, decât să te tratezi”, concluzionează ea.

În dimineața zilei de 6 august, Ambulanța a adus-o pe Cristina la Chișinău, după ce starea i se agravase. „Îmi venea greu să respir, febra se menținea, aveam dureri de oase și mă usturau tare ochii, de parcă am curățat multă ceapă. Aveam o asemenea stare de oboseală, încât nici din pat nu puteam să mă ridic”, mai spune Cristina.

„Ne vom păzi încă și mai mult decât înainte”

Liliana Dolghii are 36 de ani și este în a treizeci și șasea săptămână de sarcină. Primele simptome, în cazul său, au fost febra și durerile de oase. Astfel, a ajuns de la Rezina în secția de COVID-19 a Maternității Nr. 2. A doua zi după internarea sa, și băiatul de 7 ani a fost adus la un spital din Chișinău, după ce fusese confirmat cu COVID-19. Liliana spune că el se simte mai bine și asta o bucură.

Liliana Dolghii, internată la Maternitatea Nr. 2

Presupune că primele simptome ale infecției au apărut la soțul său, care își pierduse gustul și avea febră. Ulterior, el a fost testat pozitiv, fiindu-i recomandat tratament acasă.

„Mă străduiesc să rezist mai ales pentru copil. Mă bucur că nu mai am febră. Am avut două zile și era tare greu. Sperăm, cu ajutorul aparatelor, să ne facem bine. Mi-au fost prescrise perfuzii, pastile și injecții. Mai facem exerciții de respirație. Medicii au zis că dacă facem tot ce spun ei, vom ieși ușor din asta”, spune Liliana.

Cel mai tare își dorește să-și vadă băiatul sănătos acasă și să nască fără probleme. „Apoi, nu voi mai ieși nicăieri. Ne vom păzi și mai mult decât înainte. Ce să spun? Dacă e să tragi, asta e. Toți medicii m-au încurajat, mi-au spus că au mai trecut femei prin asta și s-au tratat, așa că sper să fim și noi bine”, adaugă femeia.

Liliana le recomandă oamenilor să nu fie nepăsători și să aibă grijă unii de alții. „Virusul există și e greu de trecut prin el. Toți trebuie să se păzească”, consideră ea.

„E complicat să lucrezi cu femeile însărcinate – aici sunt două vieți în joc”

Angela Parii activează în calitate de medic la Maternitatea Nr. 2 și lucrează în secția de COVID din 16 martie, de peste cinci luni. Spune că în condițiile actuale e complicat pentru medici să lucreze, însă nu au o altă soluție.

„Bolnavi sunt foarte mulți și trebuie să îi ajutăm pe fiecare. E dificil să lucrezi cu femeile însărcinate – aici sunt două vieți și trebuie să ne gândim la ambii. Copilul nu se vede, dar este acolo și situația lui ne pune în gardă atât pe noi, cât și pe mame”, precizează medicul.

Parii subliniază că tinerele mame trebuie să fie atente și să respecte toate măsurile pe care le recomandă specialiștii, cum ar fi distanțarea socială și spălarea mâinilor. „Mulți nu cred în coronavirus, dar el există și nu e o boală așa de simplă. Da, 80% trec mai ușor prin asta, însă dacă nimerești în celelalte 20% care fac complicații, lucrurile se agravează. Din cauza hipoxiei (aport insuficient de oxigen în organism) la mame, pot să apară complicații la copilaș”, susține medicul.

Echipament utilizat în secția de COVID-19

Directoarea IMSP Maternitatea Nr. 2 Tatiana Gutium povestește că de la începutul pandemiei aici au fost internate mai multe gravide în stare mediu gravă. Patru femei au fost ulterior transferate la Spitalul Clinic Republican în stare gravă, cu insuficiență respiratorie de diferit grad.

„Acum avem în staționar șase gravide în stare mediu gravă, dependente de oxigen, cu pneumonie și pe care noi ne străduim să nu le transferăm. Ne străduim să facem față. E mai greu cu starea lor emoțională/psihologică. Unele acceptă și primesc tratament cuvenit, cu alte paciente însă pot să apară probleme în acest sens. De când lucrăm cu pacientele infectate, au fost și avorturi spontane, am avut și nou-născuți cu COVID-19, am avut și o gravidă în stare medie gravă, care ne-a spus că ea nu acceptase să poarte mască și că nu credea în existența virusului. Să nu credeți că unii sunt mai altfel, toți trebuie să respecte distanța socială, regulile de igienă personală, să poarte mască. Gravidele să nu uite că sunt viitoare mămici și că orice afecțiune are consecințe asupra fătului. În dependență de încărcătura virală, poate fi afectat și organismul mamei, și fătul”, afirmă Gutium.

De la începutul pandemiei, la Maternitatea Nr. 2 au fost internate peste 690 de femei însărcinate, dintre care 192 suspecte la COVID-19, iar alte 499 – confirmate. Totodată, aici au fost înregistrate 92 de nașteri în cazul femeilor COVID pozitive și alte 30 de operații cezariene.

* Ulterior, Cristina Domnișor a fost externată de la Maternitate, următoarele două teste la COVID-19 pe care le-a dat fiind negative. Colega sa de salon, Liliana Dolghii a fost transferată la un alt spital, în urma apariției unor complicații.