Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Mita de 600 de mii…

Mita de 600 de mii de lei de la o direcție municipală, a doua condamnare: cum funcționa schema, ce au surprins stenogramele și ce a stabilit instanța

Iurie Savițchi/ Foto: ZdG

4 septembrie 2026. Judecătorul Ion Chirtoaca a pronunțat sentința de condamnare pe numele lui Iurie Savițchi, fost șef al Serviciului Supraveghere Tehnică din cadrul Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Consiliului Municipal Chișinău, în dosarul mitei de 600 de mii de lei anunțat de organele de drept în decembrie 2025. Cauza penală a fost examinată în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției.

În urma încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța de judecată l-a condamnat pe Iurie Savițchi la 4 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, precum și la o amendă în mărime de 300 de mii de lei. De asemenea, până la intrarea sentinței în vigoare, instanța a menținut măsura preventivă sub formă de interdicție de a părăsi țara. Anterior, în acest dosar a fost condamnat și antreprenorul care a recunoscut că a oferit mita. 

ZdG a studiat sentința, în care se regăsesc mai multe detalii despre cum a fost oferită mita. În convorbirile dintre participanții ce figurează în dosar era folosit un limbaj codificat pentru a urmări circuitul banilor și al documentelor, banii fiind numiți „cartoșele de la baza angro”.

Acordul de recunoaștere a vinovăției și implicarea conducerii DGLCA 

Conform acordului de recunoaștere a vinovăției examinat în instanță, Iurie Savițchi, care era șeful Serviciului Supraveghere Tehnică din cadrul Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare (DGLCA) a Consiliului Municipal Chișinău, a acționat cu intenție directă, prin înțelegere prealabilă cu Ion Burdiumov (șeful DGLCA) și Vasile Efros (pe atunci șef al Direcției amenajare și mediu din cadrul DGLCA), în perioada 2024 – decembrie 2025, pretinzând, acceptând și primind mijloace bănești ce nu li se cuveneau pentru a favoriza un agent economic în cadrul procedurilor de achiziții publice.

Din sentința de condamnare reiese că din suma totală de 600 de mii de lei primită drept mită de Savițchi de la administratorul firmei de subantrepriză, banii ar fi fost împărțiți astfel:

  • Vasile Efros a primit 40 de mii de lei (în două tranșe a câte 20 de mii de lei, transmiși în preajma unei benzinării de pe șoseaua Balcani și la un local de pe strada Eminescu);
  • Ion Burdiumov a primit 170 de mii de lei în mai multe tranșe (dintre care 100 de mii de lei i-au fost oferiți inițial de Savițchi din mijloace proprii și recuperați ulterior din mită, iar 70 de mii de lei au fost transmiși direct în sediul DGLCA).

Pentru ce au fost oferiți banii?

Din probele prezentate de procurori, dar și din mărturiile aduse în instanță, reiese că în iulie 2025, DGLCA a atribuit companiei SRL „Maistcons Grup” un contract în valoare de circa 13,9 milioane de lei pentru modernizarea rețelelor inginerești la mai multe blocuri de locuit. Conform sentinței analizate de ZdG, sub pretextul că lucrările trebuie executate într-un termen restrâns (60 de zile), Savițchi a determinat antreprenorul general să încheie un contract de subantrepriză în valoare de circa 2,29 milioane de lei cu firma SRL „Vega Total”, administrată de Veaceslav Șumutovschi (cumătrul lui Savițchi).

Pentru ca DGLCA să aprobe lucrările și să efectueze plățile către antreprenor, Savițchi a pretins de la subantreprenor o mită de 600 de mii de lei. Banii au fost retrași în numerar prin intermediul unei alte firme controlate de Șumutovschi (SRL „Vicadi Proiect”) sub formă de achitări de salarii și au fost predați lui Savițchi în două tranșe: 200 de mii de lei pe 11 noiembrie 2025 (la o stație PECO de pe str. Calea Ieșilor) și 400 de mii de lei – pe 21 noiembrie 2025 (în parcarea Hotelului „Chișinău”).

Interceptări și stenograme: discuții conspirative despre „cartoșele”, facturi și bani

Măsurile speciale de investigație au surprins discuții directe și telefonice purtate de Savițchi în automobilul său. În convorbiri era folosit un limbaj codificat pentru a urmări circuitul banilor și al documentelor:

  • Despre plățile efectuate către firme (7 noiembrie 2025):
    Savițchi Iurie: (…)Asta-i a lui Slavic pe VEGA?
    Carabadjac Victor (Maistcons Grup): Pe VEGAS datorie.
    Savițchi Iurie: Da, pe VEGAS și DIOSOFT datorii, dar acela lasă-l să mai rabde, hai fă-i lu’ aista…
  • Limbaj codificat cu Vasile Efros despre sursele de bani (24 noiembrie 2025):
    Efros Vasile: Di „cartoșele” eu am în vedere de la baza angro, „cartoșele” o să vină sau nu o să vină?
    Savițchi Iurie: A să vie, a să vie, am înțeles că a nostru o fost și s-o vorbit cu dânșii…
  • Tensiuni legate de întârzierea banilor între Savițchi și Șumutovschi (10 noiembrie 2025):
    Veaceslav Șumutovschi: (…) Da eu trebuia iată așa, ale tale… trebuia să le dau lu’  aista, VEGA, să achit SUPRATENU ca să nu mă deie în judecată…
    Iurie Savițchi: (…) Dar acestea nu sunt problemele mele! (…) Pe mine mă interesează interesele mele…
    Veaceslav Șumutovschi: (…) Adică și-o luat 600 ca să achite banca și amu și-o mai luat încă 600 să închidă problemele lui…

De asemenea, filajul video a surprins momentele în care pachetele cu bani erau plasate pe bancheta din spate a mașinii lui Savițchi, fiind ulterior ascunse sub foi A4, duse în garaj și ulterior – la domiciliul părinților săi. 

Aprecierea instanței de judecată

Instanța a reținut că procedura acordului de recunoaștere a vinovăției este o cale legală simplificată ce permite negocierea pedepsei în schimbul cooperării cu organele de urmărire penală. 

„Analizând ansamblul de probe administrate în cadrul urmăririi penale (…), instanța reține că vinovăția inculpatului Savițchi Iurie în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (4) lit. b) din Codul penal este pe deplin dovedită și își găsește confirmarea prin coroborarea probelor materiale, a proceselor-verbale de percheziție și ale măsurilor speciale de investigație.

La fel, instanța de judecată a constatat că „inculpatul Savițchi Iurie a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției în mod benevol și conștient, în prezența și cu consultarea apărătorului său, înțelegând pe deplin natura și încadrarea juridică a acuzației ce i se aduce, precum și consecințele procesuale ale procedurii simplificate.” 

La ședințele anterioare, Iurie Savițchi a refuzat să ofere declarații pentru ZdG. La fel, ZdG l-a contactat pe Ion Burdiumov pentru a obține o reacție la mărturiile depuse de Savițchi în instanța de judecată, însă acesta a evitat să ofere o poziție în contextul urmării penale aflate în derulare. Contactat repetat după sentința lui Savițchi, Ion Burdiumov nu a răspuns la apelurile și mesajele noastre până la publicarea articolului. 

În luna mai 2026, fiind audiat în instanță, Iurie Savițchi a recunoscut că a primit o mită de 600 de mii de lei de la un antreprenor. La fel, acesta a menționat că o parte din acești bani, și anume 170 de mii de lei, au fost transmiși ulterior șefului suspendat al DGLCA, Ion Burdiumov, iar 40 de mii de lei – șefului Serviciului Amenajare al DGLCA, Vasile Efros. În aprilie 2026, administratorul firmei care a oferit mita și-a recunoscut vina, a oferit detalii, iar în urma negocierilor cu procurorul care instrumentează dosarul, s-a ales cu o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare și o amendă de 265 de mii de lei, pedeapsă aprobată de instanță. Anterior, procurorii anunțau că urmau să trimită în instanță și dosarele penale pe numele lui Vasile Efros și Ion Burdiumov.