Deputații s-au întrunit în ședință: Numirea Victoriei Belous, blocarea apelurilor de la escroci și căutarea din oficiu a condamnaților fugari, pe ordinea de zi
Deputații s-au întrunit joi, 2 iulie, în ședință plenară. Pe agenda aprobată de Biroul permanent al Parlamentului figurează mai multe proiecte propuse pentru examinare în prima lectură. În ședință și-au făcut prezența 97 de parlamentari.
Deputații vor examina numirea deputatei Victoria Belous în funcția de președintă a Comisiei economie, buget și finanțe, după demisia lui Radu Marian, inițiative pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și blocarea apelurilor suspecte, precum și modificări legislative care prevăd că persoanele condamnate care lipsesc de la pronunțarea sentinței vor fi anunțate din oficiu în căutare.
Vor mai fi examinate proiectele privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și protejarea victimelor acestuia, consolidarea mecanismului de protecție în domeniul avertizărilor de integritate.