Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva…

Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor putea lucra cu minori

Sursă foto: parlament.md

Persoanele condamnate sau cercetate penal pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor mai putea lucra în domenii care implică interacțiunea cu minorii, iar angajații aflați în astfel de situații vor fi suspendați din funcție. Măsurile se regăsesc într-un proiect de lege care va fi examinat în prima lectură de Parlament. Raportul asupra inițiativei legislative a fost aprobat miercuri, 1 iulie, de Comisia protecție socială, sănătate și familie.

Proiectul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, propune modificarea mai multor acte normative „pentru a întări mecanismele de protecție a copiilor” și pentru a introduce noi condiții privind persoanele care lucrează sau desfășoară activități de voluntariat în contact direct cu minorii.

Una dintre principalele prevederi vizează completarea Codului muncii cu restricții suplimentare la angajare. Astfel, persoanele declarate inapte din punct de vedere mintal pentru desfășurarea unor activități cu responsabilitate sporită, cele condamnate definitiv pentru infracțiuni comise împotriva copiilor, precum și cele care au calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat în astfel de cauze penale nu vor putea ocupa funcții ce presupun interacțiunea regulată cu copiii.

Restricțiile vor fi aplicate și voluntarilor care desfășoară activități cu copii. În cazul asistenților parentali profesioniști, părinților-educatori și tutorilor sau curatorilor, acestea vor fi extinse și asupra membrilor familiei.

Proiectul stabilește și obligația angajatorilor de a suspenda din funcție salariații care lucrează cu copii dacă împotriva acestora este pornită o cauză penală pentru infracțiuni săvârșite împotriva minorilor. Organele de urmărire penală vor informa angajatorul despre atribuirea calității de bănuit, învinuit sau inculpat, iar în cazul unei condamnări definitive, raporturile de muncă vor înceta.

Inițiativa mai prevede introducerea unor instrumente juridice pentru prevenirea deplasării sau reținerii ilicite a copiilor peste hotare, extinderea ordonanței de protecție și asupra copilului în cazurile de violență în familie, precum și consolidarea garanțiilor privind menținerea relațiilor dintre frații separați prin adopție.

Totodată, proiectul stabilește termene maxime pentru examinarea unor cauze ce vizează copiii. Cererile privind decăderea din drepturile părintești vor urma să fie examinate în cel mult 45 de zile lucrătoare, iar cele privind luarea copilului din familie, atunci când siguranța acestuia este pusă în pericol, în termen de până la 30 de zile lucrătoare.

De asemenea, documentul propune modificarea Codului de executare, astfel încât prestațiile sociale și ajutoarele bănești acordate de stat pentru copii să nu poată fi supuse executării silite și să nu poată fi utilizate pentru stingerea datoriilor beneficiarilor.

Potrivit autorilor, modificările au fost elaborate în baza recomandărilor internaționale și a experienței practice privind protecția drepturilor copilului. Dacă proiectul va fi adoptat, noile prevederi vor intra în vigoare la trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.