Acuzații privind delapidarea fondurilor europene, într-un proiect realizat de Moldsilva și compania familiei fostului șef al Agenției Achiziții Publice. Cauză penală, deschisă la 8 ani din momentul finalizării lucrărilor Ancheta
VIDEO „Dar dacă o să vadă asta copiii mei… Poate nu mă arăți și pe mine?”. Reacția persoanelor din rețeaua lui Ilan Șor, vizate în investigația ZdG „În slujba Moscovei (II)” Ancheta
VIDEO Cum a fost fraudat referendumul. Rețeaua lui Șor, de partea lui Stoianoglo. În slujba Moscovei (II): o nouă investigație ZdG sub acoperire Ancheta
VIDEO Mașini incendiate și acces limitat la servicii. Refugiații ucraineni, vulnerabili în fața discriminării și a infracțiunilor motivate de prejudecată Ancheta
VIDEO Cine stă în spatele maşinăriei de falsuri împotriva referendumului? „S-au strâns donații de la businessmani, biserici și mănăstiri” Ancheta
Video Pumni, gaz lacrimogen, acuzarea victimelor, discurs de ură: minoritățile etnice, vulnerabile în fața infracțiunilor motivate de prejudecată Ancheta
VIDEO Preoți, în drum spre Moscova, surprinși în aeroport. Reacțiile fețelor bisericești și ale primarilor din localitățile în care slujesc, între: „Care ar fi problema?” și „Dacă pleacă după bani de la Șor, nu-i normal” Ancheta
Ce se va întâmpla în Găgăuzia pe 19 august? „Șor îi forțează să facă declarații scandaloase” vs „Noi nu am văzut bani de la Șor” Ancheta
Anchetă de serviciu, după investigația Ziarului de Gardă privind copii din R. Moldova, care au ajuns să-și petreacă vacanța în tabăra „Orlionok” din Rusia, în cadrul unui program finanțat de „Eurasia” lui Ilan Șor Ancheta
„Ambasadorii Eurasiei” pe „Teritoriul Copilăriei”. Cum zeci de copii din R. Moldova au ajuns să-și petreacă vacanța în tabăra de „reeducare” a copiilor ucraineni, în cadrul unui program finanțat de „Eurasia” lui Ilan Șor Ancheta
Filmul evenimentelor care au precedat tragedia din parcul Sarmizegetusa: zero lei din bugetul local vs. viața unui copil. Expert: „Fie nu există un aparat care ar fi trebuit să reacționeze la scurgerea de curent, fie au fost erori de proiectare și executare a lucrărilor” Ancheta
VIDEO Lupta pentru muncitori străini: dosar penal pentru trafic de ființe umane și acuzații de corupție vs soarta a 53 de cetățeni din India și Bangladesh Ancheta
LIVE TEXT O femeie din Herson a fost rănită după un atac cu drone din această dimineață. Război în Ucraina, ziua 1661 Nou Extern
LIVE TEXT Numărul victimelor din orașul Pavlohrad a crescut la cinci persoane decedate și 67 de răniți. Război în Ucraina, ziua 1660 Nou Extern
Snoop.ro Pirații digitali ai Kremlinului. Cum fură pixelii rusești datele românilor și finanțează conspirațiile și extremismul Extern
Un moldovean a avut de suferit în urma atacului cu drone de lângă frontiera R. Moldova. Persoanele care și-au pierdut viața sunt cetățeni ucraineni Social
MAE condamnă atacurile de lângă frontiera R. Moldova: „Reprezintă un risc direct pentru securitatea țării” Politic
Putin și Trump au discutat la telefon, anunță Rusia. Președintele american ar fi vorbit despre avantajele încheierii războiului Extern
FSB ar fi arestat un moldovean care ar fi încercat să ucidă un general rus care a ordonat distrugerea unui spital de copii din Kiev. Autoritățile moldovene susțin că nu au primit vreo notificare oficială Extern
Putin a ordonat forțelor ruse să nu atace Kievul timp de trei zile, în contextul vizitei reprezentanților SUA Extern
Reuters: Reprezentanții SUA, Witkoff și Kushner, au ajuns la Moscova pentru discuții privind pacea în Ucraina Extern
Serbia anchetează un grup organizat care ar fi responsabil de introducerea unor explozibili și drone în UE Extern