Reabilitarea energetică a trei instituții medicale din capitală: au fost semnate contractele pentru elaborarea documentației tehnice, în valoare de peste 2 milioane de euro Economic
Pacienta, care a fost criticată de medicul-chirurg pentru că nu vorbește limba română, „a solicitat să revină la monitorizare la același doctor”, potrivit ministrei Sănătății Social
„Avea 39 de ani. Am plâns lângă el cu toată echipa de gardă”. Mărturiile asistenților medicali de la SCR, după un an de pandemie Reportaj
IMU: „Avem disponibile doar două paturi la Reanimare, și asta după ce am activat încă 50 în secții”. Numărul de paturi libere în alte spitale din Chișinău Social
Ministerul Sănătății anunță că, după decizia CSJ, l-a restabilit în funcție pe directorul SCR, Anatol Ciubotaru, însă contractul de muncă a doctorului a expirat și nu va mai fi prelungit Social
Anatol Ciubotaru, ex-directorul Spitalului Republican, a fost restabilit în funcție printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție Social
Din interimar, la șefia instituției. Andrei Uncuța, ales director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” Social
The Telegraph: Ucraina a respins propunerea SUA de modificare a granițelor regiunilor Donețk și Luhansk, astfel încât Putin să poată raporta cucerirea lor completă Nou Extern
Ucraina încearcă să aranjeze o nouă evacuare pentru locuitorii din Oleșkî, a declarat ombudsmanul pentru drepturile omului din Ucraina Nou Extern
The Washington Post: SUA sunt gata să ridice sancțiunile împotriva Rusiei, în schimbul încetării războiului din Ucraina Extern
The Economist: SUA ar propune modificarea granițelor regiunilor Donețk și Lugansk pentru a-i permite lui Putin să revendice controlul total asupra acestora Extern
LIVE TEXT Ucraina a lovit o stație rusă de bruiaj a comunicațiilor prin satelit, afirmă Statul Major General. Război în Ucraina, 1720 Extern
Rusia și Ucraina dau dovadă de flexibilitate în ceea ce privește teritoriul, afirmă un oficial american Extern
Kaja Kallas spune că nu vede niciun semn de bunăvoință din partea Rusiei în ceea ce privește negocierea păcii Extern
LIVE TEXT Forțele ruse au atacat o instalație industrială din regiunea Poltava. Război în Ucraina, 1719 Extern
Europenii vor participa la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia la Abu Dhabi, declară ministrul francez de externe Extern
LIVE TEXT Forțele rusești au atacat o instalație de infrastructură energetică din comunitatea Jîtomîr. Război în Ucraina, ziua 1717 Extern
„Toată lumea va fi încântată”. Trump a anunțat un „acord mare” pentru încheierea războiului din Ucraina, care ar putea implica întreaga Europă Extern
Ucraina anchetează ciocnirile de la o cazarmă militară din apropiere de Kiev, după acuzații privind presupuse acte de tortură și violență împotriva recruților Extern