Pakistanul a bombardat Kabulul și marile orașe din Afganistan: „Acum este război deschis între noi și voi” Extern
Cutremur puternic de 6,3 grade în Afganistan. Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 600 sunt rănite Extern
Pakistanul şi Afganistanul au convenit asupra unui armistiţiu temporar de 48 de ore, potrivit autorităților pakistaneze Extern
Duma de stat a adoptat o lege care prevede posibilitatea excluderii mișcării talibane de pe lista organizațiilor interzise în Rusia Extern
Prim-ministrul Tofan convoacă ședința Guvernului, în contextul situației de pe piața carburanților Nou Economic
Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, la care au participat membrii noului Guvern Nou Politic
Fermierii avertizează asupra deficitului de motorină și au cerut de la instituții explicații. Guvernul: „Sub 10% dintre stațiile PECO nu au motorină. Două barje cu 6000 de tone de combustibil au ajuns în R. Moldova” Nou Economic
Cititorul de gardă „Prea sănătos pentru a primi ajutor, prea bolnav pentru a munci.” Mama unui tânăr diagnosticat cu tulburări de spectru autist, despre lupte, stereotipuri, credință, răbdare și speranță Cititorul de gardă
Recomandări pentru prevenirea escrocheriilor: de ce cad pradă vârstnicii și cum îi putem proteja? Cititorul de gardă
VIDEO Premierul Tofan, despre șapte subiecte care i se „par importante pentru moldoveni”. „Salarii nesimțite”, „optimizări”, „controalele sufocante asupra businessului”, printre temele abordate Politic
Miniștrii vor avea mai puține deplasări de lucru? Tofan: „Schimbările de milioane încep cu schimbările de sute de lei” Politic
Prim-ministrul, despre salariile mari ale unor funcționari publici: „Nu suntem un stat bogat și nu avem un exces de resurse care să ne permită să tolerăm abuzuri în acest domeniu” Politic
LIVE Prima ședință a Guvernului Tofan: îndemnuri de a „strânge cureaua” către miniștri și declarații cu privire la „salariile nesimțite” Politic
Cine sunt cei doi deputați PAS care nu au votat Guvernul Tofan și de ce au lipsit de la ședință Politic