„Pun astăzi kippa pe cap sau e mai sigur să port o șapcă?” De ce au ajuns sinagogile din SUA să cheltuiască pentru pază bani destinați copiilor
Într-o țară care a făcut din libertatea religioasă unul dintre principiile sale fundamentale, tot mai multe comunități evreiești sunt nevoite să-și organizeze viața în jurul unei întrebări: cât de sigur este să-ți arăți identitatea? Sinagogile investesc în pază, școlile își evaluează vulnerabilitățile, iar voluntarii învață să recunoască pericolele. În Washington, un rabin spune că securitatea a devenit una dintre cele mai mari cheltuieli ale comunității sale. La Miami, o rețea de specialiști și foști agenți de informații încearcă să identifice amenințările înainte ca acestea să se transforme în atacuri. Ziarul de Gardă a discutat cu responsabilii acestor organizații pentru a înțelege cum se confruntă comunitățile evreiești cu amenințările antisemite, ce măsuri iau pentru a se proteja și cum s-a schimbat viața lor după atacurile din 7 octombrie 2023.
O alegere pe care nimeni n-ar trebui să fie nevoit să o facă
„Pun astăzi kippa pe cap sau port o șapcă de baseball?” Pentru Eli Russ, responsabil de securitatea sinagogii Kesher Israel din Washington, întrebarea nu este o metaforă. Este una dintre deciziile pe care, spune el, unii evrei trebuie să le ia atunci când ies din casă.
Kippa, mica acoperitoare de cap purtată de mulți bărbați evrei, face identitatea religioasă imediat vizibilă. O șapcă obișnuită poate ascunde această identitate.
„Din perspectiva mea, antisemitismul nu este o problemă abstractă. Nu este un titlu de ziar. Este ceva real, care îi afectează săptămânal pe membrii sinagogii noastre. Evreii trebuie să ia zilnic o decizie, aici și în comunități din întreaga lume: voi purta astăzi kippa sau o șapcă de baseball? Vreau să-mi exprim deschis identitatea evreiască, fără să-mi fac griji pentru eventualele reacții negative ale celor din jur sau voi alege varianta mai sigură, continuând să-mi respect religia, dar într-un mod mai puțin vizibil?”, explică Russ.
Îl întâlnim la Kesher Israel, o sinagogă ortodoxă din Georgetown, unul dintre cartierele istorice ale capitalei americane. Comunitatea a fost fondată în 1911 de imigranți evrei, în mare parte proveniți din Europa de Est. Mulți aveau mici magazine alimentare și locuiau în apropierea străzii M Street.
Rabinul Hyim Shafner povestește că, la început, oamenii se adunau pentru rugăciune într-un spațiu comercial. Mai târziu, au cumpărat o clădire și au construit sinagoga în care comunitatea se întâlnește și astăzi. Timp de peste un secol, clădirea a fost locul unde generații de familii s-au rugat, au sărbătorit și și-au transmis tradițiile.
Acum, când conducerea sinagogii discută despre extinderea clădirii, trebuie să se gândească nu doar la spațiul pentru credincioși și la accesibilitate, ci și la securitate.

„Acum 30 de ani, dacă mi-ai fi spus că o sinagogă va avea nevoie de poliție, aș fi zis că este absurd”
Rabinul Shafner își amintește că, în urmă cu două-trei decenii, ideea că oamenii nu vor mai putea intra liniștiți într-o sinagogă ar fi părut de neconceput. „Dacă cineva mi-ar fi spus acum 20 sau 30 de ani că va veni o vreme când un evreu nu va mai intra într-o sinagogă fără protecția poliției, i-aș fi spus că este absurd. Aceasta este America, o țară construită pe libertatea religioasă. Ar fi fost rușinos să ajungem acolo”, spune rabinul.
Lucrurile s-au schimbat treptat, continuă el, mai ales după atacul armat din 2018 asupra sinagogii Tree of Life din Pittsburgh, unde au fost ucise 11 persoane.
„Pentru majoritatea sinagogilor, securitatea a devenit, în ultimii aproximativ zece ani, mai ales după atacul din Pittsburgh, a doua cea mai mare categorie de cheltuieli. A devenit o preocupare enormă.”
Atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023 și războiul care a urmat în Gaza au amplificat sentimentul de vulnerabilitate în rândul comunității.
„După 7 octombrie, ceva s-a schimbat pentru evrei. Dintr-odată, ne-am simțit mai vulnerabili. Este șocant, deși nu pot spune că a fost cu totul surprinzător. Am început să privim mai atent în jurul nostru”, spune rabinul.
În același timp, el insistă că teama nu i-a făcut pe membrii comunității să renunțe la viața religioasă.
„Jurnaliștii m-au întrebat după atacul din Pittsburgh și după 7 octombrie dacă oamenilor le este frică să vină la sinagogă. Le-am spus că, în general, nu. Ei continuă să poarte acoperitoare de cap și să vină la rugăciune. Asta nu înseamnă că nu există oameni care strigă după ei «Free Palestine» sau «evreu murdar». Se întâmplă și asemenea lucruri. Dar sinagoga noastră este la fel de plină ca înainte. Aceste evenimente nu i-au împiedicat pe evreii americani să-și exprime identitatea religioasă.”



Bani pentru copii sau încă un agent de pază?
Eli Russ coordonează activitatea de securitate a sinagogii de peste cinci ani. Profesional, lucrează în domeniul planificării pentru situații de urgență. El explică faptul că sinagoga folosește atât personal plătit, cât și voluntari din comunitate.
Aceștia din urmă au un avantaj important: cunosc oamenii, obiceiurile și viața religioasă a congregației. Pot observa mai ușor când ceva este neobișnuit, fără ca fiecare persoană necunoscută să fie tratată automat ca o amenințare.
Organizarea securității însă costă.
„În fiecare an, conducerea sinagogii trebuie să decidă: cheltuim mai mulți bani pentru programele destinate bebelușilor și familiilor tinere sau angajăm încă un agent de pază, astfel încât oamenii să poată veni la sinagogă, să se simtă în siguranță, să se roage și să participe la evenimentele importante din viața lor?”
Sinagoga a beneficiat de finanțări pentru securitate acordate de autoritățile federale și locale. Russ apreciază sprijinul, dar spune că nevoile sunt mai mari decât resursele disponibile.
Rabinul Shafner privește aceeași problemă din perspectiva comunității. „Banii pe care o biserică, o moschee sau o sinagogă trebuie să-i cheltuiască pentru securitate sunt bani care nu mai pot fi folosiți pentru altceva, poate pentru un program social, pentru copii, poate pentru unul educațional, pentru copii, poate pentru repararea clădirii.”
Un automobil blocând intrarea și o amenințare cu bombă
Eli Russ povestește despre două incidente care au pus la încercare comunitatea.
După izbucnirea războiului din Gaza, în apropierea sinagogii a avut loc o manifestație. Russ precizează că protestatarii au dreptul constituțional să-și exprime opiniile, dar se întreabă de ce o manifestație despre conflictul din Orientul Mijlociu trebuie să aibă loc chiar în fața unei instituții religioase americane.
„Oamenii au dreptul, protejat de Primul Amendament, să vină pe străzile Washingtonului și să-și exprime opiniile. Este în regulă când fac asta în fața Casei Albe, dar când protestează peste drum de o sinagogă, cu steaguri palestiniene și scandări, este oare acesta cel mai potrivit mod de a-și exprima punctul de vedere față de oameni care nu au nicio legătură cu conflictul?”
Russ descrie apoi un incident petrecut câteva luni mai târziu. Potrivit lui, un bărbat a urcat cu un automobil pe trotuarul din fața sinagogii și a blocat intrarea, în timp ce în clădire se aflau rabinul și câteva persoane participante la un curs. În același timp, sinagoga a primit prin e-mail o amenințare cu bombă, pe care Russ o descrie ca fiind fără legătură cu incidentul automobilului.
Bărbatul din automobil ar fi agresat verbal și ar fi pulverizat o substanță asupra unor persoane din apropiere.
„Aveam forțe de ordine care veneau să răspundă la o amenințare cu bombă și care au găsit, de fapt, și un atac motivat de ură, implicând un automobil și pulverizarea unei substanțe asupra oamenilor. Două amenințări fără legătură una cu cealaltă, dar ambele foarte grave pentru comunitatea noastră”, povestește Russ.
„Dacă America nu mai este sigură, unde să plecăm?”
Judah Rose, președintele comunității Kesher Israel, spune că discuțiile despre antisemitism au devenit aproape inevitabile la întâlnirile sociale ale membrilor sinagogii. Oamenii vorbesc despre incidente, despre siguranța copiilor și despre viitor. Unii se întreabă ce ar trebui să se întâmple pentru ca ei să decidă că nu mai pot locui în Statele Unite.
„Pentru unii, aceasta este ultima casă a comunității evreiești. Comunitatea a fugit în Statele Unite tocmai pentru libertate. Dacă nici Statele Unite nu mai sunt acel loc, atunci unde să mergi?”
Rose spune că unii membri ai comunității iau în calcul cumpărarea unei proprietăți în Israel ca soluție de rezervă, dar conducerea sinagogii nu intenționează să plece.
„Noi încercăm să facem exact opusul. Suntem hotărâți să păstrăm o prezență evreiască în Statele Unite, în capitala țării, pentru această comunitate, indiferent ce se întâmplă. Și investim pentru asta.”
În același timp, Rose consideră că responsabilitatea pentru siguranța unei minorități religioase nu poate fi lăsată exclusiv pe umerii acesteia.
„Există întrebarea cât de mult este responsabil fiecare individ sau fiecare comunitate pentru propria apărare. Dar, în general, guvernul este responsabil pentru ordinea și siguranța publică.”
Foști agenți FBI, specialiști în informații și voluntari
La o altă întâlnire, organizată la Washington, reprezentanții Secure Community Network (SCN) și Community Security Service (CSS) ne-au explicat cum este organizată protecția comunităților evreiești din America de Nord. SCN a fost creată în 2004, în colaborare cu organizațiile comunitare evreiești, pentru a dezvolta o rețea de monitorizare a amenințărilor, instruire și cooperare cu autoritățile.
Rebecca Kagan Sternhell, responsabilă de relații externe și parteneriate în cadrul SCN, explică faptul că organizația nu deservește doar comunitățile care au resurse financiare sau contracte directe cu ea.

„Nu mergem de la o sinagogă la alta, de la un centru comunitar la altul, de la un spital la altul. Încercăm să oferim un sistem național care să deservească întreaga comunitate, indiferent dacă o instituție este afiliată direct cu noi sau nu. Suntem aici ca să ajutăm.”
Ea explică și principiul din spatele acestei activități:
„Libertatea religioasă este un drept american fundamental, iar siguranța comunității evreiești este esențială pentru exercitarea acestui drept. Dacă nu putem asigura această siguranță, înseamnă că ne-am pierdut direcția ca americani. Libertatea presei, libertatea de a-ți practica religia sunt fundamentale, iar atunci când un copil evreu nu poate merge la școala religioasă sau un băiat musulman nu poate intra într-o moschee din cauza amenințărilor, este ceva ce nu putem accepta.”
Robert Graves, directorul de strategie al SCN, a fost ofițer în armata americană și a lucrat 22 de ani în FBI. Spune că experiența acumulată în instituțiile de securitate este folosită acum pentru protejarea civililor.
„Programul nostru se sprijină pe trei piloni. Primul este monitorizarea amenințărilor și înțelegerea pericolelor reale pentru comunitatea evreiască. Al doilea este consolidarea securității comunitare, prin protecție fizică și instruire standardizată, astfel încât membrii comunității să-și poată trăi viața religioasă. Al treilea este relația cu instituțiile de aplicare a legii și cu celelalte structuri de siguranță publică, pentru ca, atunci când se întâmplă ceva grav, să putem reacționa, gestiona incidentul și reveni cât mai repede la viața normală.”
CSS completează acest sistem prin pregătirea voluntarilor care participă la protejarea evenimentelor și instituțiilor comunitare.
160 de instituții evreiești și 34 de agenții de poliție
La Miami, amploarea sistemului devine mai ușor de înțeles. James Somohano, directorul pentru securitate comunitară al Greater Miami Jewish Federation, spune că organizația lucrează cu aproximativ 160 de instituții evreiești din comitatul Miami-Dade.
Nu este vorba doar despre sinagogi. „Avem 160 de instituții evreiești în Miami. Aici intră sinagogi, centre comunitare, școli, grădinițe, agenții evreiești și muzee. De multe ori, când oamenii se gândesc la un spațiu evreiesc, se gândesc doar la o sinagogă, dar sunt toate aceste locuri. Și nici măcar nu includem afacerile. Afacerile evreiești atrag și ele amenințări și, foarte des, înregistrăm la acestea tot atât de multe infracțiuni sau incidente ca la instituțiile religioase.”
Problema este complicată de organizarea administrativă a regiunii. Potrivit lui Somohano, în Miami-Dade există 34 de agenții de aplicare a legii cu care responsabilii de securitate trebuie să colaboreze.

„Nu lucrăm cu un singur șef de poliție. Avem 34 de agenții de aplicare a legii în Miami. Trebuie să avem relații cu fiecare dintre acești șefi de poliție și cu echipele lor de conducere. Trebuie să-i informăm și să colaborăm cu ei. Poate fi dificil.”
Alan Poland, director regional al SCN, spune că specialiștii din Florida organizează întâlniri lunare pentru a compara amenințările și a împărtăși experiențele.
„Cel mai important lucru este să ne asigurăm că toți directorii de securitate vorbesc între ei. Nu contează dacă sunt angajați ai SCN sau ai altei organizații. Trebuie să colaborăm, pentru că suntem vecini, avem același obiectiv și putem învăța unii de la alții.”
În cazul comunităților mai mici, care nu-și permit un responsabil permanent de securitate, specialiștii SCN se deplasează pentru instruire și evaluări.
Ce se întâmplă când apare o amenințare
În centrul regional de monitorizare a amenințărilor din Miami, reprezentanții organizațiilor comunitare și ai poliției ne-au descris traseul unei informații suspecte. Aceasta poate proveni de la o instituție, de la un membru al comunității, de pe internet sau de la o agenție de aplicare a legii. Mai întâi trebuie stabilit dacă informația este credibilă și dacă indică un pericol concret.
Dacă este identificată o amenințare care necesită intervenție imediată, informația este transmisă polițiștilor din teren. În paralel, structurile de investigații pot verifica persoana implicată și contextul. Un reprezentant al poliției din Miami Beach a explicat că, în lipsa unui pericol iminent, evaluările pot dura, tocmai pentru că o postare alarmantă nu reprezintă automat dovada unei infracțiuni.
Sergentul Reggie Lester, responsabil de informații criminale și protecția demnitarilor în cadrul Miami Beach Police Department, a vorbit despre inițiativa WeConnect, care reunește poliția, instituțiile comunitare și alți parteneri locali. Printre aceștia se numără și spitalele.
„Dacă se produce un incident grav, va trebui să existe un răspuns pentru transportarea oamenilor la spital. De ce să așteptăm să se întâmple ceva? Trebuie să avem un plan dinainte, să știm cum vom gestiona situația.”
În acest sistem, o școală, o sinagogă sau un muzeu nu este lăsat să gestioneze singur o amenințare, dar nici specialiștii nu pretind că orice risc poate fi eliminat.
„Securitatea nu trebuie să fie o barieră în calea vieții evreiești”
Rebecca Kagan Sternhell spune că scopul rețelei nu este transformarea fiecărei instituții religioase într-o fortăreață. „Misiunea noastră este simplă: să asigurăm protecția comunității evreiești din America de Nord, astfel încât securitatea să nu devină niciodată un obstacol în calea trăirii unei vieți evreiești.”
La Washington, rabinul Hyim Shafner continuă să se ocupe de extinderea sinagogii Kesher Israel. Clădirea are nevoie de mai mult spațiu pentru o comunitate numeroasă și de condiții mai bune de acces. În planificare trebuie însă inclusă și siguranța oamenilor care vin să se roage.
Eli Russ revine la alegerea pe care o fac unii dintre ei înainte să iasă din casă: kippa sau șapcă. Pentru el, responsabilitatea echipei de securitate este ca oamenii să nu fie nevoiți să-și mai adreseze această întrebare.