Editorial Talibanii la Chișinău: multe întrebări, puține răspunsuri
Republica Moldova susține de ani buni că viitorul său este în Uniunea Europeană. Majoritatea parlamentară, de asemenea, se declară proeuropeană. Mai mult, R. Moldova nu doar tinde spre UE, dar are statut de țară-candidată pentru aderarea la UE. În acest context, autoritățile vorbesc tot mai mult despre democrație, stat de drept, drepturile omului, egalitate, combaterea discriminării, reforme etc. Sunt principii asumate atât în fața cetățenilor, cât și în fața Bruxelles-ului. Tocmai din acest motiv, orice gest de politică externă care pare să contrazică aceste valori ridică inevitabil întrebări.
Recenta vizită la Chișinău a reprezentanților regimului taliban este exact un astfel de moment. Nu, nu pentru că diplomația ar trebui să se limiteze doar la statele democratice. Relațiile internaționale presupun adesea dialog cu unele regimuri controversate, din motive umanitare, economice sau de securitate. De exemplu, statele membre ale Uniunii Europene și Națiunile Unite au menținut contacte cu autoritățile de facto din Afganistan pentru a facilita livrarea ajutoarelor umanitare, evacuarea cetățenilor străini sau discuțiile privind combaterea terorismului și a migrației. Însă aceste contacte au fost însoțite, de regulă, de precizarea că ele nu reprezintă o recunoaștere oficială a regimului taliban și nu înseamnă acceptarea politicilor sale privind drepturile omului.
În lipsa acestor explicații (precum în cazul nostru), există riscul ca societatea să conchidă că statul tratează drept legitim un regim condamnat de organizațiile internaționale pentru încălcări grave ale drepturilor omului.
Dar cine sunt talibanii? Talibanii au apărut în Afganistan la începutul anilor ’90, pe fundalul războiului civil. În 1996 au preluat puterea și au instaurat unul dintre cele mai represive regimuri din lumea contemporană. După intervenția militară internațională din 2001 au fost înlăturați de la guvernare, însă nu au dispărut. Timp de două decenii au luptat împotriva autorităților afgane și a forțelor internaționale, iar în august 2021, după retragerea trupelor occidentale, au revenit la putere, ocupând rapid teritorii și preluând, în doar câteva săptămâni, controlul asupra întregului Afganistan.
Talibanii au promis o guvernare mai moderată decât în perioada 1996–2001 și au declarat că vor respecta drepturile femeilor în limitele legii islamice. Realitatea, însă, este cu totul alta. Aceștia au impus o serie de restricții severe. Multe femei nu mai pot lucra în instituțiile publice sau în organizațiile neguvernamentale, rolurile lor fiind reduse la cele de fiice, soții și mame, iar libertatea de mișcare le este sever limitată prin reguli impuse de regim, fiind silite să respecte, atunci când ies din casă, un cod vestimentar islamic strict, iar în unele situații să fie însoțite în mod obligatoriu de un bărbat.
Totodată, milioane de fete sunt private de dreptul de a merge la școală și de a-și continua studiile, iar lipsa accesului la educație le compromite viitorul și le expune unor riscuri sporite, precum căsătoriile timpurii, care deja sunt în creștere, și excluziunea socială.
Restricțiile însă nu se opresc aici. Organizațiile internaționale documentează execuții extrajudiciare, arestări arbitrare, intimidarea foștilor funcționari, persecutarea minorităților etnice și religioase, reprimarea protestelor pașnice și limitarea severă a libertății presei. Jurnaliști, activiști și apărători ai drepturilor omului au fost arestați sau reduși la tăcere.
Tocmai în acest context trebuie privită orice întâlnire oficială cu reprezentanții talibanilor.
R. Moldova este stat candidat pentru aderarea la UE și beneficiază de sprijin politic și financiar din partea partenerilor occidentali. Acest sprijin nu este acordat doar din considerente geopolitice, ci și pentru că țara și-a asumat un set clar de valori democratice.
Desigur, o vizită nu schimbă politica externă a R. Moldova și nici nu pune în pericol procesul de aderare la Uniunea Europeană. Integrarea depinde de reforme, de funcționarea justiției și de combaterea corupției, sectoare la care, sincer vorbind, mai e mult de lucru. Dar politica externă nu înseamnă doar documente și tratate.
La granița R. Moldova continuă războiul ruso-ucrainean deja de mai bine de patru ani, iar securitatea țării depinde într-o măsură semnificativă de sprijinul și încrederea partenerilor occidentali. În astfel de circumstanțe, orice gest care poate genera confuzie este urmărit cu mare atenție.
De aceea, apare întrebarea firească: cum poate un stat care promovează egalitatea de gen și drepturile omului să primească reprezentanții unui regim care a transformat discriminarea femeilor în politică oficială, fără să explice public de ce o face și care sunt limitele acestui dialog?
Este la fel de important nu doar mesajul transmis Occidentului, dar și propriilor cetățeni. Ce concluzii își fac femeile cărora statul le promite protecție și egalitate? Dar tinerii/fetele cărora li se vorbește despre valori europene și drepturi? Și cât de credibile mai sunt aceste mesaje dacă lipsesc explicațiile atunci când apar astfel de contacte?
Desigur, nimeni nu cere izolarea totală a Afganistanului sau întreruperea oricăror contacte. Poporul afgan nu trebuie confundat cu regimul care îl conduce. Dialogul tehnic sau umanitar poate fi necesar. Însă acesta trebuie purtat cu prudență, cu transparență și fără gesturi confuze. Deci, dacă există motive obiective pentru asemenea contacte, ele trebuie explicate clar societății. Și… trebuie explicate înainte, nu după apariția criticilor.
Integrarea europeană nu înseamnă doar reforme, fonduri și clustere de negociere. Înseamnă și acțiuni concrete. Un stat nu-și demonstrează atașamentul față de valorile europene doar prin declarații, ci și prin felul în care își explică deciziile atunci când acestea ridică semne de întrebare. Iar în cazul vizitei reprezentanților talibani la Chișinău, tocmai această explicație a lipsit, venind abia după apariția informațiilor în presă și reacțiile critice din spațiul public, ceea ce a alimentat și mai mult întrebările privind modul în care a fost posibilă această vizită.
