Principală  —  Ştiri  —  Social   —   UPDATE/ A fost reluată circulația…

UPDATE A fost reluată circulația spre punctul de trecere a frontierei Cahul. Agricultorii din sudul țării au ieșit la protest

Sursa: Poliția de Frontieră a R. Moldova

Punctul de trecere a frontierei Cahul este blocat temporar în urma protestelor organizate de Asociația Forța Fermierilor, anunță Poliția de Frontieră. Protestele au loc în mai multe regiuni din țară miercuri, 24 iunie.

UPDATE 14:13 Drumul a fost deblocat, iar circulația vehiculelor spre punctul de trecere a frontierei Cahul a fost reluată.

Știre inițială:

„La această oră, circulația vehiculelor spre punctul de trecere nu este posibilă. Autoritățile competente se află la fața locului pentru menținerea ordinii publice și gestionarea traficului”, anunță responsabilii de la frontieră.

Poliția de Frontieră recomandă participanților la traficul transfrontalier să opteze, după posibilitate, pentru traversarea frontierei prin PTF Leova–Bumbăta sau Giurgiulești–Galați.

Asociația Forța Fermierilor a anunțat proteste în mai multe regiuni ale țării. Miercuri, 24 iunie, la proteste au ieșit fermierii din:

  • Rîșcani (nu sunt membrii Forței Fermierilor);
  • raioanele Soroca și Drochia (nu sunt membrii Forței Fermierilor);
  • raioanele Fălești și Sângerei;
  • raioanele Telenești și Orhei;
  • raioanele Rezina și Orhei
  • raionul Ungheni;
  • raionul Criuleni;
  • raioanele Strășeni, Nisporeni și Călărași;
  • raionul Căușeni;
  • raionul Ștefan Vodă;
  • raioanele Leova și Hîncești;
  • raioanele Basarabeasca și Cimișlia;
  • raioanele Cahul și Cantemir.

Printre principalele revendicări ale agricultorilor se numără introducerea, începând cu anul 2027, a plăților directe per hectar pentru culturile cerealiere și oleaginoase, menținerea actualului regim fiscal pentru producătorii agricoli și evitarea majorării TVA la 20% pentru producția agricolă. De asemenea, fermierii solicită rambursarea integrală a accizei la motorina utilizată pentru lucrările agricole începând cu anul 2026.