„Mă uit la acest crater și îmi dau seama că pătuțul copilului se afla exact în acel loc”. 10 morți după explozia unei rachete: tragedia familiei Voronov

Casa se află la capătul străzii. Artiom și Elena Voronov s-au mutat aici cu cei zece copii ai lor în 2020. În spatele casei se află un teren gol, puțin mai încolo se află silozul de cereale, iar peste o stradă – calea ferată.

Acum, acolo unde se afla odinioară casa, este un crater adânc, lăsat de o rachetă care a aruncat totul în aer, până la fundație. De jur împrejur sunt grămezi de moloz, printre care, vrând-nevrând, privirea cade pe câteva rămășițe ale vieții de odinioară și ale hobby-urilor cuiva: o husă prăfuită cu rachete de tenis, o revistă „Meșteșuguri creative”, suluri de tapete, scutece, un caiet de exerciții „Matematica. Clasa întâi”, un abecedar, desene pentru copii, diplome și, pierdută printre ruine, o rochiță albastră de sărbătoare pentru copii, cu tul și fulgi strălucitori. Se pare că a aparținut Emiliei, în vârstă de șapte ani. Sau poate a fost moștenită de la fetele mai mari de către cele mai mici, așa cum se întâmplă adesea în familiile numeroase.

Imaginația reconstituie râsetele copiilor, care până de curând umpleau acest loc în care  fiecare se ocupa cu ceva obișnuit: unii își făceau temele, alții coceau chifle cât timp părinții erau la  muncă, alții aveau grijă de rațe și găini, dându-le nume, altcineva desena, iar apoi participa la concursuri, obținând diplome: „Sunt premiați Zahari Voronov și Viorica Voronov, elevi ai «Atelierului de creație».”

Realitatea ne readuce la zgomotul tehnicii, la aceste diplome care, s-ar părea, nu mai sunt de folos nimănui, printre resturile de beton, și la cele zece portrete funerare de pe memorialul improvizat din flori și jucării, amenajat de locuitorii din localitatea Radușne din regiunea Dnipropetrovsk.

Din fotografiile înrămate ne privesc Artiom, în vârstă de 47 de ani, Elena, în vârstă de 41 de ani, Mark, în vârstă de 17 ani, Dominica, în vârstă de 16 ani, Viorica, în vârstă de 14 ani, Zahari, în vârstă de 13 ani, Azari-Ilai, în vârstă de 11 ani, Federica, în vârstă de 9 ani, Emilia, în vârstă de 7 ani, și Artiom Voronov, în vârstă de un an și jumătate. Într-o clipită, toți au fost uciși de o rachetă balistică rusească. Doar câinele lor, Rocky, a supraviețuit în mod miraculos.

„Sub ferestrele noastre se află acum o groapă comună”

Două femei stau deoparte, temându-se parcă să se apropie de craterul care a rămas în locul unde odinioară se afla casa familiei ucise. Totuși, se apropie nehotărâte.

„Locuim în cealaltă parte a satului. Ce păcat… Era o familie foarte bună și erau niște copii minunați. Eu lucrez la magazin, iar Elena (mama copiilor, n.r.) trecea pe la mine în fiecare dimineață să facă cumpărături”, își amintește cu tristețe Natalia.

Din când în când, localnicii vin cu flori și jucării. Unii își aduc omagiul în tăcere, cu capul plecat. Alții nu-și ascund durerea și își acoperă fața cu mâinile.

„Îi cunoaștem încă de mici, am lucrat cu părinții lor. Ei (Artiom și Elena, n.r.) s-au îndrăgostit unul de celălalt încă din copilărie și erau împreună încă din perioada școlară. Și-au întemeiat o familie, au avut atâția copii… Amândoi provin din familii numeroase. Cred că le-a fost greu, dar au cumpărat această casă, au renovat-o și au avut grijă de ea”, spune Ludmila, care tocmai a depus flori. Mai întâi i se umezesc un pic ochii, apoi nu mai rezistă și răbufnește în lacrimi.

„Era o familie de ucraineni credincioși, erau atât de sinceri. Elena îi îmbrăca mereu pe copii în cămăși frumos brodate… Era atât de creativă, luminoasă, iubea tot ce era frumos, iubea foarte mult florile. Iertați-mă…”, se oprește din povestit femeia, cuprinsă de emoții.

Посмотреть эту публикацию в Instagram

Публикация от hromadske (@hromadske.ua)

Au fost distruse complet și alte două case din apropiere. În una nu locuia nimeni, iar din cealaltă au fost salvați de sub dărâmături doi copii. Pe strada vecină, acoperișurile au fost smulse, ferestrele sparte, iar pereții au crăpat.

„Dacă ieși afară, vei vedea toată zona. Unda de șoc a smuls acoperișurile de la toate casele. A fost o explozie atât de puternică, încât am crezut că se dărâmă toată casa. În locul unde a căzut racheta toți au fost îngropați. Păcat că n-a zburat puțin mai departe… După casă e un spațiu gol, dar acum nu mai e nimic din ea (din casă, n.r.)”, spune vecinul Vitali, care a ajutat la înlăturarea dărâmăturilor.

„Am țipat. Acoperișul a fost ridicat, apoi s-a prăbușit. Flăcările au cuprins casa. Împreună cu fiul meu am ieșit pe fereastră, pentru că ușa se blocase. A fost îngrozitor. Am văzut cum erau scoase cadavrele care mai puteau fi recuperate. Erau complet negre”, își amintește Tatiana noaptea de 30 iulie. Casa ei se află practic vizavi de casa familiei Voronov.

„Erau niște oameni foarte buni, măcar pentru faptul că aveau niște copii minunați. Îmi amintesc mereu de fetița lor – înaltă, cu un păr bogat și des. De cele mai multe ori pe ea o vedeam. Și îi spuneam: «Ești atât de frumoasă, ca o păpușică.» Doamne, îndură-te…”, exclamă femeia, coborând privirea.

„Casa lor era mereu plină de viață … Iar acum, sub ferestrele noastre se află o groapă comună”, adaugă vecina Ludmila.

„Ticăloșii ăștia mi-au distrus familia”

„Anul 2020. Făceam poze pentru un concurs de cămăși naționale… Ne fotografia mama. Eu eram sora cea mare, iar de acum încolo – sora celor 7 îngerași”, scrie Aurica pe rețelele de socializare. Are 25 de ani, este cea mai mare dintre copiii familiei Voronov și locuiește în Germania. Mama ei a fost recent în vizită la ea pentru a-și vedea cei doi nepoți. S-a întors acasă cu o zi înainte de tragedie.

Din familia numeroasă au mai rămas în viață doar Aurica și doi băieți: Matvei, în vârstă de 20 de ani, care locuiește în Polonia, și Daniil, în vârstă de 23 de ani, care în prezent este înrolat în Forțele Armate ale Ucrainei.

„Și eu așteptam ca mama să-mi brodeze o cămașă națională. Toți aveau așa cămăși, pe care le broda chiar ea”, spune Daniil.

După absolvirea Academiei Militare din Odesa, Daniil Voronov s-a înrolat în Regimentul 145 de reparații și reconstrucție staționat în Mîkolaiv. În noaptea de 30 iulie, l-a sunat mai întâi sora lui, iar apoi l-a sunat și bunica, căinându-se: „N-a mai rămas nimic din casa noastră.”

„Îmi dădeam seama că toți se aflau în casă. Singura speranță era că poate Mark era în oraș (Krivîi Rih, n.r.) cu iubita lui. L-am sunat, dar telefonul lui era în afara zonei de acoperire…”,  relatează Daniil, adăugând: „Urma să împlinească 18 ani peste trei săptămâni.”

În acea noapte a pornit în viteză din Mîkolaiv și până dimineață ajunsese deja în Radușne. Până a ajuns, fuseseră recuperate cadavrele părinților, ale lui Mark și Emiliei…

„Când m-am apropiat să arăt planul casei, pentru că mai rămăsese doar fundația, m-am uitat la crater și mi-am dat seama că era exact locul unde se afla pătuțul micuțului…”, spune Daniil despre fiul său, Artiom, în vârstă de doar un an și jumătate, care se afla în vizită la bunici. După o pauză, adaugă cu resemnare: „Ticăloșii ăștia mi-au distrus familia!”

„Toți erau destul de maturi pentru vârsta lor”

Artiuha (așa Daniil își numește fiul) iubea foarte mult bulele de săpun. Băiatul zâmbește în toate fotografiile. Este fiul pe care l-a avut cu fosta sa parteneră. Pe 27 iunie, Daniil s-a căsătorit pentru a doua oară. Fotografia de familie publicată de președinte este anume de la nunta lui.

Daniil și fosta lui soție au decis ca fiul lor să rămână cu el. Cu doar câteva zile în urmă, el ajunsese la un acord cu administrația grădiniței ca să-l poată lua definitiv pe Artiom la el, în Mîkolaiv. Până atunci, îl aducea la părinții lui și îl lua înapoi în weekenduri.

„Chiar astăzi (discuția a avut loc vineri, 31 iulie, n.r.) trebuia să-l iau”, spune Daniil cu tristețe.

I se luminează chipul când vorbește despre familie. Răsfoiește postările din grupul lor de familie din Telegram intitulat „Cioroii luptători 2.0”. Acolo, toți postau lucruri obișnuite, trimiteau fotografii și imagini.

„Uite-l pe Zahari, s-a îndopat cu ciocolată”, râde el.

„În general, ne plăcea să glumim în familie. Tata avea un simț al umorului deosebit, iar eu am moștenit asta de la el: să-i tachinez pe alții”, își amintește Daniil cu un zâmbet trist.

Tatăl lui lucra maistru-șef la rețelele electrice regionale din Krivîi Rih sau, „pur și simplu,  electrician”, adaugă Daniil, amintindu-și cum jucau șah împreună. Tatăl l-a învățat să joace șah de mic și băiatul se antrena cu scopul de a-l învinge. Mama, spune Daniil, lucra economistă la ambulatorul din localitate.

„Cu sora mai mare și cu fratele meu, desigur, puteam discuta întotdeauna despre subiecte mai serioase. Iar cu cei mici, doar dacă îmi povesteau despre vreun anime de-al lor, atunci îi încurajam și le povesteam ceva”, relatează Daniil modul în care toți cei zece frați păstrau legătura între ei.

„Dar, pe de altă parte, toți erau destul de maturi și independenți pentru vârsta lor. Fiecare avea propriul hobby. Fiecare se ocupa cu ceva. Și făceau multe treburi prin casă. Îmi amintesc că, ori de câte ori veneam acasă, Dominica și Viorica coceau ceva: fie niște plăcinte, fie crenvurști în aluat.”

„Acum, în grupul ăsta mai comunicăm doar cu cei care au rămas – cu Matvei și Mark… O, nu, cu Matvei și Aurica”, spune Daniil.

„Încă nu ai acceptat ce s-a întâmplat?” îl întreabă reportera.

„Însăși conștientizarea este. Că gata… ei nu mai sunt. Nu vor fi astăzi. Nu vor fi nici mâine. Acum simt, pur și simplu, un fel de gol”, răspunde Daniil.

„Rezist. Ce altceva îmi rămâne de făcut? În afară de a rezista, de a accepta realitatea și de a înțelege că în acest moment, tot ce trebuie să fac este să organizez o înmormântare demnă.”

Ceremonia de înmormântare din Radușne a avut loc pe 3 august. Aurica și Matvei au venit în Ucraina pentru a-i înmormânta pe părinții lor, Artiom și Elena, precum și pe Mark, Azari-Ilai și Emilia, ale căror corpuri au fost recuperate și au putut fi identificate. Ceilalți – Dominica, Viorica, Federica, Zahari și cel mai mic, Artiom – sunt considerați oficial dispăruți fără urmă.

Conform datelor Administrației Raionale din Krivîi Rih, au fost găsite 17 fragmente de corpuri, care necesită expertiză și identificare ulterioară.

Redactare și adaptare: Olga Bulat