Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Accident cu implicarea unui troleibuz…

Accident cu implicarea unui troleibuz în sectorul Botanica al Capitalei. După aproape două ore, circulația troleibuzelor în zonă a fost restabilită

Troleibuz de pe ruta Nr. 5 implicat într-un accident rutier. 2 aprilie 2023. Foto: facebook/Viorel Malanciuc

Un accidentul rutier cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr. 5 a avut loc astăzi, 2 aprilie, în jurul orei 07:40, pe șos. Muncești, în apropierea stației de așteptare a transportului public „Asociația Carmez”, informează Primaria municipiului Chișinău.

La fața locului a fost chemată poliția, ambulanța și pompierii. În troleibuz se aflau 3 pasageri, nimeni din ei nu a avut de suferit. 

Conductorul și conducătorul troleibuzului însă au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit informațiilor preliminare, în automobil se aflau două persoane, care au fost transportate de urgență la spital.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI informează că a fost nevoie de intervenția unei echipe de descarcerare pentru a scoate cele două persoane din automobilul implicat în accident.

Preliminar s-a stabilit că automobilul circula pe contrasens, mai transmite Primăria Chișinău. Organele competente investighează cazul.

După ce șoseaua Muncești a fost blocată aproximativ două ore, Primăria Chișinău anunță că fost restabilită circulația troleibuzelor de pe rutele nr. 5, 20, 28 și 38 pe șos. Muncești. Rutele atestă însă întârzieri de până la 20 minute.

Pe 24 martie curent, un accident grav cu implicarea unui troleibuz a avut loc în sectorul Ciocana al Capitalei. Atunci o fată de 12 ani a decedat, după ce a fost lovită de un troleibuz pe bulevardul Mircea cel Bătrân. Ulterior s-a stabilit că victima traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni. Șoferița troleibuzului a fost inițial reținută, iar ulterior plasată în arest la domiciliu.

Vedeți și: Primele declarații ale mamei minorei lovite mortal de un troleibuz, după ce a obținut statut procesual în dosarul penal – Ziarul de Gardă (zdg.md)