Defrișări în rezervația naturală „Lebăda Albă” din Leova? Răspunsul autorităților la un caz semnalat de un cititor ZdG Social
Un fost judecător care a examinat dosare ale tinerilor care protestau la 7 aprilie 2009, admis prin instanță la examenul de avocat, după ce a fost respins după criteriul „reputației ireproșabile”. Și un ex-procuror care a picat vettingul, pe lista admișilor Justiție
Gheorghe Balan, primul magistrat suspendat din funcție după o decizie a Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, ca urmare a „constatării necorespunderii evidente a acestuia cu funcția deținută” Justiție
Fostul șef al Direcției Locativ-Comunală contestă sentința lui Iurie Savițchi, condamnat pentru mită de 600 de mii de lei. „Să nu se scrie că zice că i-a dat și lui Burdiumov” Justiție
„Suntem într-o situație foarte și foarte importantă, când se decide viața mea”. „Ultimul cuvânt” al lui Iurie Leancă, Valeriu Lazăr și alți inculpați în dosarul concesionării Aeroportului Justiție
„Glumeau avocații în coridor că așteptau ca, după această afirmație a domnului acuzator, să scoată un buchet de flori, să se pună în genunchi și să spună «iartă-mă»”. Replicile inculpaților la pledoaria procurorului în dosarul concesionării Aeroportului Justiție
„Contract lovit de nulitate absolută”: Aeroportul este obligat (din nou) să reevalueze ofertele depuse la licitația privind elaborarea Master-Planului, după ce ANSC a anulat decizia de atribuire a contractului Social
„Niște albinuțe care își îndeplineau rolul”. Ce spune avocatul fostelor angajate ale APP despre acuzațiile aduse în dosarul concesionării Aeroportului Justiție
„Nu am sesizat că domnul Lazăr era subordonat sau cumva îngenuncheat în fața lui Plahotniuc”. Mărturiile foștilor funcționari, invocate de apărarea lui Valeriu Lazăr în dosarul concesionării Aeroportului Justiție
Dosarul concesionării Aeroportului: „Nu am înțeles pe ce probe s-a bazat procurorul, acuzând că Valeriu Lazăr ar fi avut careva interese materiale și personale”. Avocații susțin că prejudiciul de circa 400 de milioane de lei „nu este cert și clar” Justiție
Dosarul concesionării Aeroportului: avocatul lui Iurie Leancă invocă „lipsa probelor directe” și susține că dosarul ar fi fost „influențat politic” Justiție
Dosarul concesionării Aeroportului. Procurorul cere pedepse cu închisoarea pentru toți inculpații și arestarea lor din sala de judecată. Leancă: „Cetățenii R. Moldova au beneficiat în urma concesiunii” Justiție
Ultima oră Procurorii cer pedepse cu închisoarea pentru Leancă, Lazăr, Copaci, Jardan și alți inculpați din dosarul concesionării Aeroportului Justiție
Mita de 600 de mii de lei de la o direcție municipală, a doua condamnare: cum funcționa schema, ce au surprins stenogramele și ce a stabilit instanța Justiție
VIDEO Statul la odihnă: milioane de lei cheltuiți pentru bazele de vacanță ale instituțiilor publice. „O anomalie administrativă de neacceptat” Ancheta