„Cred că se apropie de sfârșit”. Declarațiile lui Putin de 9 mai, după cea mai discretă paradă din ultimii ani
„Cred că (războiul din Ucraina) se apropie de sfârșit”, a declarat Vladimir Putin, președintele Rusiei. Putin a declarat că războiul din Ucraina s-ar apropia de sfârșit la doar câteva ore după ce a vorbit despre o victorie în Ucraina în cadrul celei mai restrânse parade din ultimii ani, desfășurată la 9 mai 2026, de ceea ce în Rusia se numește „Ziua Victoriei”.
Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă la Kremlin. El a spus că ar fi dispus să negocieze noi acorduri de securitate pentru Europa și că partenerul său preferat de negocieri ar fi fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, transmite Reuters.
Putin a mai afirmat că se va întâlni cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, numai după ce va fi convenit un acord de pace durabil între Kiev și Moscova. Liderul rus a mai spus că ar fi dispus să se întâlnească cu Zelenski într-o țară terță – o schimbare față de invitația sa obișnuită de a-l găzdui pe președintele ucrainean la Moscova, notează Agerpres. Declarațiile au fost făcute după întrevederea de la Kremlin cu premierul slovac Robert Fico.