Editorial Gazul rusesc: de ce Dodon vrea să mențină R. Moldova dependentă energetic de Moscova

R. Moldova ar trebui să cumpere gaz din F. Rusă – este ideea pe care o promovează Igor Dodon, prezentând-o drept o opțiune mai ieftină și mai avantajoasă pentru cetățeni. Doar că… fostul președinte omite, în mod convenabil, un detaliu esențial: dependența energetică de Rusia nu a fost niciodată doar o problemă economică. A fost și rămâne unul dintre principalele instrumente prin care Moscova și-a menținut influența politică asupra R. Moldova, atât în perioada sovietică, cât și în cei peste 30 de ani de independență.

Gazul rusesc a însemnat mult mai mult decât o resursă energetică. A însemnat șantaj, presiuni politice, crize provocate artificial și vulnerabilitate. De fiecare dată când Chișinăul a încercat să-și urmeze propriul drum, Moscova s-a folosit de dependența energetică a țării noastre, dând de înțeles că independența are, în viziunea ei, niște limite.

Datoria transnistreană, pe care Moscova o pasează Chișinăului

Un exemplu elocvent este așa-numita „datorie istorică” față de Gazprom, acumulată pentru gazele consumate în regiunea transnistreană. Potrivit estimărilor vehiculate în analizele economice, aceasta se apropie de 11 miliarde de dolari. Este vorba despre gazele  consumate pe malul stâng al Nistrului, unde nu au acces autoritățile constituționale de la Chișinău, gaze consumate inclusiv de întreprinderile din regiune, care, la rândul lor, au tangențe cu actori politici ruși. Plățile, în schimb, au fost transferate pe umerii cetățenilor de pe malul drept.

Deci, pe de o parte, Moscova își menține așa-numiții pacificatori în regiunea transnistreană, creând hotar în interiorul țării; valuta care circulă în regiune se numește „rublă”, la fel ca în Rusia; gazul îl consumă transnistrenii și tot ei nu-l achită, dar datoria îi revine R. Moldova. Oare Dodon nu cunoaște acest fapt? Ba da, știe foarte bine – încă din perioada mandatului său prezidențial, socialistul susținea că problema trebuie tratată ca o „datorie comună”, adică exact cum îi convine Kremlinului.

Mai mult, în afară de „datoria istorică”, Gazprom pretinde de la Moldovagaz o altă datorie de aproximativ 709 milioane de dolari. Recunoașterea acestei pretinse datorii de către Moldovagaz ar însemna însă că fiecare familie din țara noastră care este conectată la gaze naturale este datoare cu până la 1000 de dolari SUA. În urma auditului internațional prezentat în 2023, autoritățile moldovenești au contestat cea mai mare parte a acestei sume, acceptând doar aproximativ 8,6 milioane de dolari. Auditorii au identificat lipsa documentelor justificative pentru o parte importantă a pretențiilor și probleme de executabilitate juridică pentru alte sume.

Dodon promite gaz ieftin, dar nu explică pe unde ar ajunge în Moldova

Totuși, mai apare o întrebare: în condițiile actuale, cum ar putea ajunge gazul rusesc în R. Moldova, care nu are hotar direct cu Rusia? Deci, gazul trebuie transportat prin intermediul altor state. Țara noastră se învecinează cu Ucraina și România. Tranzitul prin Ucraina, însă, a fost oprit încă pe data de 1 ianuarie 2025, după expirarea acordului dintre Kiev și Moscova. Nici România nu poate fi transformată într-un coridor de trecere a gazelor rusești – Uniunea Europeană a adoptat măsuri pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze din F. Rusă. 

Astfel, scenariul lui Dodon, conform căruia R. Moldova ar achiziționa gaze direct din Rusia, se complică simțitor. El vorbește despre prețuri, despre relații, dar nu explică traseul, contractele și condițiile concrete de livrare. Da, într-o măsură oarecare, Igor Dodon are dreptate când susține că „nu contează de unde provin gazul și energia electrică, important este ca acestea să fie mai ieftine pentru cetățenii noștri”. Pe de altă parte, cetățenii au nevoie de soluții reale, nu de vorbe aruncate în vânt. Și Igor Dodon știe bine că scenariul propus de el este irealizabil. Tocmai din acest motiv și insistă pe această idee, mizând pe faptul că oamenii nu vor pune toate aceste aspecte cap la cap.

Dodon și dragostea necondiționată pentru Moscova

Igor Dodon a fost președintele R. Moldova între 2016 și 2020. A jurat să apere suveranitatea și independența țării, însă activitatea sa a demonstrat o apropiere constantă de Kremlin. Dar nu este nevoie să speculăm cu privire la cine îi transmite indicații. Există suficiente fapte publice:

• În cei patru ani de mandat, s-a întâlnit de 14 ori cu Vladimir Putin și a avut 65 de întrevederi oficiale cu ambasadorul F. Ruse. Cu președintele Ucrainei nu s-a întâlnit niciodată, iar cu cel al României a avut o singură întrevedere;
• În 2017, a participat la parada militară de la Moscova din 9 mai, fiind singurul șef de stat străin prezent la eveniment;
• A promovat apropierea de Uniunea Vamală, dominată de Rusia;
• A continuat să-l felicite pe Vladimir Putin și după declanșarea invaziei rusești împotriva Ucrainei, vorbind despre necesitatea restabilirii parteneriatului strategic cu F. Rusă.

Dodon susține că relațiile moldo-ruse s-au deteriorat din cauza guvernării de la Chișinău, și nicidecum a Kremlinului. Deci, problema ar fi autoritățile, care nu știu să întrețină prietenia cu Moscova. Nu războiul declanșat de Rusia, nu amenințările la adresa statelor vecine și nici dronele rusești care încalcă spațiul aerian al R. Moldova, punând în pericol viețile omenești.

Interesantă este logica lui Dodon: o țară, când este amenințată, trebuie să pupe ciubota atacatorului, iar agresorul trebuie menajat, pentru a nu-i strica dispoziția.

Linia Vulcănești – Chișinău, un pas spre independența energetică

Inaugurarea Liniei Electrice Aeriene Vulcănești–Chișinău, la 8 noiembrie 2026, reprezintă un moment important pentru R. Moldova. Cu o lungime de aproximativ 157 de kilometri, linia electrică va putea transporta peste 50 % din consumul de energie electrică al țării și va permite importul energiei din România și de pe piața europeană fără tranzitarea nodului energetic de la MGRES din regiunea transnistreană. Astfel, R. Moldova își va spori securitatea și independența energetică. 

Tocmai aici se află miza pe care Dodon preferă să o ignore. Cu cât R. Moldova are mai multe alternative, cu atât Rusia are mai puține instrumente de a exercita presiune asupra țării noastre. De-a lungul anilor, Moscova a folosit diverse metode de șantaj: unele indirecte, precum embargourile la vinuri sau la fructe, sistarea livrării de gaze, respectiv, încălcarea contractului, conform căruia Rusia era obligată să livreze gaze până în anul 2026, dar și presupusa „datorie istorică” despre care am vorbit mai sus. Aceste unelte de presiune au fost folosite de Rusia și în perioada altor guvernări, fie pentru a le face să-i cânte în strună, fie pentru a unge ochii cetățenilor precum că acestea ar fi reușit să soluționeze unele probleme, care, de altfel, au fost create virtual anume în acest scop, pentru că, știm bine, guvernele docile Moscovei nu i s-au opus niciodată.

Odată cu începerea războiului pe scară largă, au pornit șantajele directe: dronele rusești care au încălcat, în repetate rânduri, spațiul aerian al R. Moldova, dar și amenințările oficialilor ruși adresate tot mai des cetățenilor moldoveni.

În aceste condiții, problema nu este dacă R. Moldova poate cumpăra gaz rusesc (fapt care, practic, s-a demonstrat că nu este posibil), ci dacă trebuie să revină la o dependență care o costă nu doar bani și datorii pentru gazul consumat de alții, dar și libertatea de a lua decizii, fără amenințări și presiuni din exterior.