„Noi iubim Moldova”. Vocile unui altfel de electorat din Găgăuzia
„Unii cred că găgăuzii nu iubesc Moldova, dar noi o iubim”, spune o femeie din Comrat. „Faptul că noi suntem împotriva Europei, dar strigăm pentru Rusia «Ura! Ura!» este o mare greșeală”, spune un locuitor din Ceadîr-Lunga.
Dincolo de imaginea unei regiuni dominate de simpatii proruse și de discursuri împotriva Chișinăului, în Găgăuzia se aud și alte opinii. Oameni care vorbesc despre dragostea față de R. Moldova, despre necesitatea unor relații bune atât cu Rusia, cât și cu Europa, dar și despre politicienii care „vorbesc frumos”, iar odată ajunși la putere își uită promisiunile.
ZdG a discutat cu locuitori din mai multe localități ale autonomiei despre alegeri, încredere și viitorul Găgăuziei și a găsit, pe lângă voci nostalgice după Rusia și influențate de propagandă și altfel de oameni.
„Fără îndoială, viitorul Găgăuziei este legat de R. Moldova”
Ala, o femeie de 54 de ani, din satul Svetlîi, spune că își dorește ca viitorul bașcan să fie un om care să iubească deopotrivă Găgăuzia și R. Moldova. Totodată, femeia respinge percepția potrivit căreia locuitorii autonomiei nu ar iubi R. Moldova.
„E nevoie de un bașcan care iubește pământul, iubește Moldova și se străduiește din toate puterile să lase o urmă bună în istorie – în Găgăuzia și în Moldova, pentru că noi iubim Moldova. Unii cred că găgăuzii nu iubesc Moldova, noi și limba o iubim, e o limbă foarte frumoasă, foarte melodioasă, și muzica, pe care de mici o ascultăm, și limba latină, la fel”, spune Ala.
La Ceadîr-Lunga, Dmitrii, de profesie medic, recunoaște că anterior mergea întotdeauna la vot, acum spune că dezamăgirea acumulată în timp i-a zdruncinat încrederea în politicieni și în promisiunile acestora.
„Toți sunt deja dezamăgiți de aceste alegeri și nu mai au încredere în nimeni. Toți s-au compromis. Asta e tot. Înainte mergeam întotdeauna la vot, dar acum este sub semnul întrebării”, mărturisește bărbatul.
În pofida neîncrederii în clasa politică, Dmitrii este convins că viitorul autonomiei este strâns legat de cel al R. Moldova.
„Fără îndoială, viitorul Găgăuziei este legat de R. Moldova. Și mi-aș dori să fie luate în considerare dorințele populației, ale majorității locuitorilor. Să existe acces la resurse energetice la prețuri accesibile, astfel încât oamenii să-și poată acoperi toate necesitățile din propriile venituri. Să nu fie nevoiți să plece nicăieri”, spune medicul.
„Cel mai important este să avem alegeri corecte”
Valentina, o tânără de 28 de ani, din Comrat pune accent pe corectitudinea scrutinului și pe responsabilitatea celor care vor ajunge la conducerea autonomiei.
Reportera ZdG: De unde aflați ce se întâmplă în Găgăuzia și în R. Moldova?
Valentina: Din știri, de pe paginile publice, de pe rețelele sociale, de pe Telegram.
Reportera ZdG: Dar ce site-uri urmăriți?
Valentina: Nokta și Gagauzinfo, de asemenea.
Reportera ZdG: Cum vedeți viitorul Găgăuziei?
Valentina: Cel mai important este să avem alegeri corecte și ca Găgăuzia să prospere.
Reportera ZdG: De ce fel de bașcan are nevoie Găgăuzia?
Valentina: De unul cinstit, care să facă totul pentru popor.
Un alt alegător din satul satul Cioc-Maidan privește organizarea unor noi alegeri ca pe o oportunitate pentru autonomie de a-și alege un nou conducător, după încarcerarea Evgheniei Guțul.
„Din câte am auzit, nu știu dacă este adevărat sau nu, dar cică ea s-ar fi ocupat de niște înșelăciuni, că ar fi transportat din Rusia o anumită sumă de bani pe teritoriul Republicii Moldova”, povestește bărbatul.
Întrebat dacă el consideră că încarcerarea Evgheniei Guțul este un lucru bun sau rău, Alexandru oferă un răspuns rezervat: „Pentru cineva este bine, dar nu pentru toți”.
„Adică este nedrept?”, insistăm noi.
„Nu pot să spun. Eu nu sunt judecător ca să decid soarta cuiva”, răspunde bărbatul, evitând să se pronunțe asupra corectitudinii condamnării bașcanei.
Alexandru, în vârstă de 50 de ani, din Comrat, spune că se informează despre evenimentele din Găgăuzia și din R. Moldova în principal din rețelele sociale și din presă. Printre sursele pe care le urmărește se numără Nokta.md și NewsMaker, iar uneori privește și Canal 5. Totodată, bărbatul afirmă că află ce se întâmplă în regiune și din discuțiile cu oamenii.
„Unde este aeroportul acela? În fundul măgarului”
Tot la Ceadîr-Lunga îl întâlnim pe Ruslan, un bărbat de 42 de ani, care vorbește fără rețineri despre dezamăgirea sa față de politicienii din autonomie.
„Nu am încredere. Fiecare al doilea candidat care aspiră la funcția de bașcan știe să vorbească frumos. Vă spun deschis, nu mă tem de nimeni. Toți vorbesc frumos, dar imediat ce ocupă o funcție sau un fotoliu, uită totul”, afirmă bărbatul.
Ruslan privește cu scepticism și agitația electorală din localitățile autonomiei. Corturile instalate de candidați și materialele de campanie nu-l impresionează. Le consideră mai degrabă o încercare de a atrage atenția alegătorilor decât o dovadă a intenției politicienilor de a schimba ceva în viața oamenilor.
„Indiferent cine candidează, unul, altul, al treilea, văd peste tot corturi electorale. Dar toate acestea sunt doar de fațadă, credeți-mă”, susține el.
Bărbatul spune că nu a avut încredere nici în fosta bașcană Irina Vlah, nici în Evghenia Guțul.
„Am auzit-o personal de mai multe ori pe Irina Vlah strigând: «Vom construi un aeroport în Găgăuzia!». Un aeroport! Unde este aeroportul acela? În fundul măgarului! Așa este, scuzați-mi expresia”, spune Ruslan, vizibil revoltat.
În opinia sa, înainte de a face promisiuni, cei care aspiră la funcții publice ar trebui să se gândească dacă le pot îndeplini și să fie conștienți de responsabilitatea pe care și-o asumă în fața alegătorilor.
Dincolo de nemulțumirile față de politicieni, Ruslan are și o viziune proprie despre viitorul Găgăuziei și al R. Moldova. Deși spune deschis că nu susține valorile europene, consideră că ostilitatea față de Europa și orientarea exclusivă spre Rusia reprezintă o greșeală. În opinia sa, R. Moldova ar trebui să întrețină relații de prietenie cu toate statele, indiferent de diferențele politice sau culturale.
„Eu văd viitorul Găgăuziei și al R. Moldova doar dacă Moldova, la fel ca Găgăuzia, va avea relații de prietenie nu doar cu Rusia, ci și cu Europa, cu Ucraina și cu toate țările”, afirmă el.
„Da, eu nu susțin Europa în niciun fel, pentru că Europa are propriile valori. Eu nu susțin valorile lor. Dar aici vorbim despre pace”, explică bărbatul.
El consideră că viitorul R. Moldova depinde, în primul rând, de oamenii care trăiesc aici și de capacitatea lor de a construi relații bazate pe respect, nu pe ostilitate.
„Dacă R. Moldova vrea să prospere, dacă R. Moldova vrea să aibă un viitor, atunci cine construiește acest viitor? Noi înșine, oamenii, poporul. Asta înseamnă că trebuie să fim prieteni cu toți, pentru că tocmai prietenia unește poporul. Prietenia face poporul mai puternic, nu dușmănia”, susține Ruslan.
„Mai bine să mor de foame, dar conștiința mea să rămână curată”
Bărbatul critică și atitudinea celor care resping Europa, dar susțin necondiționat Rusia. Consideră că oamenii nu ar trebui judecați doar în funcție de țara din care provin și că atât în Rusia, cât și în Europa există oameni buni și oameni răi.
„Faptul că noi suntem împotriva Europei, dar strigăm pentru Rusia «Ura! Ura!» este o mare greșeală. Pentru că atât în Rusia, cât și în Europa, dar și la noi, există oameni buni și oameni răi. Dar nu asupra acestui lucru trebuie să ne concentrăm atenția. Trebuie să tindem spre ceva mai bun”, spune el.
Un alt subiect despre care Ruslan vorbește cu indignare este cumpărarea voturilor. Bărbatul îi critică pe cei care acceptă bani în schimbul susținerii electorale și spune că nu ar accepta niciodată să fie influențat în acest fel.
„Eu privesc lumea cu alți ochi. Nu așa cum o privesc mulți, prin ochelari roz, care se lasă cumpărați și vânduți pentru un pachet de produse alimentare, pentru niște cartofi sau pentru 50 de euro și așa mai departe”, afirmă Ruslan.
El insistă că, indiferent de situația materială în care s-ar afla, nu și-ar vinde votul și nici nu ar accepta să fie convins prin asemenea mijloace.
„Pe mine nu mă poate cumpăra nimeni, niciodată, cu nimic. Nimeni nu mă poate ademeni sau convinge prin asemenea mijloace. Asta este. Eu prefer să trăiesc în sărăcie. Mai bine să duc lipsuri mari, mai bine să mor de foame, dar conștiința mea să rămână curată”, spune bărbatul.
Sunt câteva dintre vocile mai puțin auzite ale electoratului din Găgăuzia. Oameni care nu împărtășesc neapărat aceleași viziuni politice și geopolitice, dar care vorbesc despre probleme concrete: lipsa încrederii în politicieni, promisiunile neîndeplinite, dificultățile economice și dorința unui viitor mai bun acasă.
Alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei, dar și pentru componența Adunării Populare a autonomiei, vor avea loc duminică, 15 noiembrie.