Nr. 290 (26 august 2010)

Omul care a dat mâna cu Antonescu şi vrea să vadă Ierusalimul

L-am întâlnit la Vălenii de Munte, la cursurile de vară (ediţia 102) a Universităţii Populare «N. Iorga». Recunoaşte, «după revoluţie, am fost aproape la toate ediţiile. Nu am fost invitat niciodată, dar vin pentru că am avut o viaţă grea, iar aici se adună lume bună».
Vine de acolo de unde s-a născut: comuna Baru, satul […]

Nr. 289 (19 august 2010)

Daniel Şomlea, deţinutul-actor vrea să meargă la Oscar

Daniel Şomlea este unul dintre cei 17 puşcăriaşi reali care au participat la filmările lungmetrajului «Eu când vreau să fluier, fluier». După ce 11 dintre actorii-deţinuţi au fost eliberaţi, Daniel s-a întors în puşcărie, pentru că mai are de ispăşit şase ani din cei 15 de pedeapsă, la care a fost condamnat.

Nr.

Daniel Şomlea, deţinutul-actor vrea să meargă la Oscar

Daniel Şomlea este unul dintre cei 17 puşcăriaşi reali care au participat la filmările lungmetrajului «Eu când vreau să fluier, fluier». După ce 11 dintre actorii-deţinuţi au fost eliberaţi, Daniel s-a întors în puşcărie, pentru că mai are de ispăşit şase ani din cei 15 de pedeapsă, la care a fost condamnat.

Nr. 288 (12 august 2010)

Vocea premiantă

Ediţia din acest an a Concursului Internaţional de Canto «Hariclea Darclée», care s-a desfăşurat în perioada 27 iulie — 8 august, a avut un număr record de participanţi: 185 de concurenţi din 27 de ţări de pe 5 continente. Festivalul a împlinit anul acesta 15 ani de la înfiinţare, totodată acum se împlinesc şi 150 […]

Nr. 287 (5 august 2010)

Ciobanul cu diplomă

La vârsta de 24 de ani mulţi tineri visează la case confortabile sau la maşini de lux. Pentru el, marea dorinţă e de a reuşi să-şi extindă afacerea.
Ion Coipan s-a născut la Mereni, Anenii Noi. El povesteşte că grija pentru animale a moştenit-o de la bunelul său. «Bunelul mă lua deseori la stână să-l ajut. […]

Nr. 285 (22 iulie 2010)

Omul–Creatorul Glebus Sainciuc

Calităţile şi capacităţile creatoare ale maestrului Glebus Sainciuc, învederate prin discursul civic şi creator, se eşafodează pe o formidabilă cultură acumulată, fie parcurgând toate treptele posibile de studii academice, fie asumându-şi travaliul de autodesăvârşire continuă.

Nr. 284 (15 iulie 2010)

Izgonit pentru credinţa în Dumnezeu

Preotul Nicanor Asargiu, stareţul Mănăstirii Sfânta Treime din Cahul, de când s-a dedicat lui Dumnezeu a avut de înfruntat numai necazuri. A fost alungat până şi din ţara sa de baştină, astfel pribegind prin toată Moldova.

Nr. 282 (24 iunie 2010)

Vocea Basarabiei 10 ani de luptă

La 18 iunie 2010, Postul de Radio Vocea Basarabiei a împlinit 10 ani de la lansare. Vocea Basarabiei a răsunat pentru prima dată în emisie pe 18 iunie 2000, cu suportul istoricului şi publicistului Iosif Constantin Drăgan.

Nr. 280 (10 iunie 2010)

Muzica este marea parte a vieţii mele

Are doar 21 de ani şi este recunoscută drept o mare violonistă. Tânăra a făcut deja o tradiţie din concertele pe care, o dată pe an, le susţine la Chişinău. O face cu mare plăcere, pentru că aici o aşteaptă un public fidel. Viaţa Rusandei Panfili este împărţită între trei ţări. De R. Moldova o […]

Nr. 279 (3 iunie 2010)

Era ploaie, soare, ploaie

(din Jurnalul Paulei Seling)
«Nu mai ştiu să dorm fără griji. După aşa o perioadă, somnul meu nu vine cu amintiri. Până ieri, planurile mi-au acaparat majoritatea gândurilor şi acum, când fac rezumatul a ceea ce a fost, îmi dau seama încă o dată cât a fost de preţios tot ce am trăit. Mi s-a dat […]