Cum este văzută R. Moldova din Parlamentul European: interviu cu Alexandrina Robu-Cepoi, consilieră în Legislativul UE
Pentru Alexandrina Robu-Cepoi, Ziua Europei nu este doar o dată simbolică în calendar, ci o realitate trăită zilnic chiar în inima Uniunii Europene. Consilier politic în Parlamentul European din 2019, membru fondator al Clubului „Moldova-UE” Bruxelles și al Rotary E-Club Moldova International, ea vorbește despre Europa ca despre un proiect al păcii și solidarității, dar și despre drumul Republicii Moldova spre marea familie europeană.
„În ultima perioadă am înțeles că trebuie să celebrăm fiecare zi în care ne putem bucura de pace, prosperitate și o Europă unită”, afirmă Alexandrina Robu-Cepoi, într-un interviu dedicat Zilei Europei.
„Ziua Europei este ziua păcii și a unității”
Stabilită la Bruxelles, acolo unde se iau unele dintre cele mai importante decizii pentru viitorul continentului, Alexandrina spune că atmosfera Zilei Europei are o încărcătură aparte.
„Ziua Europei este, înainte de toate, ziua păcii, a unității și a cooperării pe întreg continentul european. Pe 9 mai marcăm 76 de ani de la faimoasa Declarație Schuman, care a pus bazele Uniunii Europene”, explică ea.
În fiecare an, instituțiile europene își deschid porțile pentru cetățeni, iar mii de oameni pot vedea locurile unde se construiesc politicile europene.
„Aici, la Bruxelles, în inima Europei, simțim Ziua Europei cu o intensitate aparte. Parlamentul European, Comisia Europeană și alte instituții europene sunt deschise publicului larg. Astfel, orice cetățean european poate vizita sălile de ședințe ale Parlamentului European, unde se adoptă legile europene, sau sălile de reuniune ale Colegilor Comisarilor Europeni, acolo unde se dezbat cele mai importante subiecte de pe agenda europeană. Cei mai norocoși se pot așeza chiar pe scaunul dnei Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene”, spune Alexandrina Robu-Cepoi.
Ea mărturisește însă că, dincolo de festivități, apartenența la proiectul european se simte zi de zi.
„De fiecare dată când intru în clădirea Parlamentului European sau a Comisiei, pentru mine este o «Zi a Europei»”.



„Legile europene au impact real în viața cetățenilor”
Pentru Alexandrina Robu-Cepoi, activitatea în Parlamentul European, casa democrației europene, înseamnă atât onoare, cât și responsabilitate.
„Faptul că activez în cadrul Parlamentului European, casa democrației europene, îmi oferă un profund sentiment de bucurie, dar și o înaltă responsabilitate”, afirmă ea.
În calitate de consilier politic, participă direct la procesul de elaborare a legislației europene. Unul dintre cele mai importante dosare la care a lucrat recent este raportul cu privire la introducerea a cinci obiective noi de finanțare în cadrul politicii de coeziune, pe lângă cele prevăzute în Tratatele Uniunii Europene.
„Am avut onoarea să coordonez negocierile tehnice, iar în urma adoptării regulamentului, statele membre au alocat deja peste 35 de miliarde de euro pentru proiecte dedicate noilor priorități”, explică Alexandrina.
Ea spune că acesta este un exemplu concret despre cum o lege europeană aduce impact real în viețile europenilor: „În Parlamentul European, muncim zi de zi pentru a contribui la elaborarea unor politici și legi cât mai eficiente și mai favorabile pentru toți cetățenii UE”.
Cum este privită Republica Moldova la Bruxelles
Din interiorul instituțiilor europene, Republica Moldova este văzută ca o țară curajoasă și rezilientă, afirmă Alexandrina Robu-Cepoi.
„Republica Moldova este privită la Bruxelles ca o țară demnă și rezilientă, care a reușit să facă față numeroaselor șocuri externe și să își mențină ferm parcursul european, în pofida interferențelor și presiunilor externe”.
În opinia sa, aprecierea europeană pentru Republica Moldova a crescut și mai mult după izbucnirea războiului din Ucraina: „Republica Moldova este iubită pentru faptul că și-a deschis porțile și inima refugiaților ucraineni. De atunci suntem numiți, pe drept, o țară mică cu inimă mare.”
Ea spune că europenii privesc cu încredere la reformele care au fost începute la Chișinău și cred în dorința sinceră a moldovenilor de a deveni parte a marii familii europene și sunt gata să o sprijine în acest parcurs atât de important pentru viitorul său.

Diaspora – „ambasadorii Republicii Moldova”
Alexandrina Robu-Cepoi consideră că diaspora are un rol esențial în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
„Cred că noi, cei din diaspora, avem datoria de a ne reprezenta țara la cel mai înalt nivel. Putem face acest lucru prin muncă, perseverență, corectitudine și prin faptul că vorbim despre Republica Moldova ori de câte ori avem ocazia. Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu va fi decisă doar la Bruxelles, ci în toate statele membre ale UE. Din acest motiv, diaspora are un rol important în promovarea imaginii țării — fie pe canale diplomatice și culturale, fie pur și simplu prin puterea exemplului personal”
Ea afirmă că moldovenii sunt apreciați în instituțiile europene pentru profesionalismul și perseverența lo: „Funcționarii europeni înțeleg că drumul pe care îl parcurgem pentru a ajunge să muncim în instituțiile europene este unul dificil și competitiv.”
Mesaj de Ziua Europei: „Îmi doresc din toată inima să sărbătorim și aderarea Republicii Moldova la UE”
De Ziua Europei, Alexandrina Robu-Cepoi transmite un mesaj de speranță și încredere pentru viitorul european al Republicii Moldova.
„Cu ocazia Zilei Europei, transmit tuturor un sincer «La mulți ani!» și îmi doresc din toată inima ca, într-un viitor apropiat, să sărbătorim odată cu Ziua Europei și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.”
