VIDEO Percheziții în cadrul unor companii din domeniul construcțiilor: S-ar fi eschivat de la plata impozitelor de peste 7 milioane de lei Justiție
VIDEO O copilă din Nisporeni ar fi fost adoptată ilegal și impusă să cerșească în alte țări. Părinții adoptivi, învinuiți de trafic de copii Justiție
Nouă ani de închisoare pentru organizatorul contrabandei cu aproape 17 kilograme de hașiș din Ucraina, în 2023 Justiție
SIS: Un ofițer FSB a încercat să intre în R. Moldova cu scopul de a colecta informații despre regiunea din stânga Nistrului Justiție
VIDEO Peste 168 de mii de euro, ascunși într-o ladă frigorifică modificată. Bănuiții se află în arest preventiv pentru 30 de zile Justiție
Alți trei învinuiți au fost trimiși în judecată în dosarul „Car Vertical”. Detalii de la procurori Justiție
Aproape 60 de procurori și-ar dori să ajungă să lucreze în cele două procuraturi specializate. Aceștia s-au înscris pentru a le fi evaluate competențele Justiție
Arest preventiv prelungit cu 20 de zile pentru fostul primar de Boldurești, cercetat într-un dosar de tortură, tratament inuman și degradant Justiție
Un deținut s-ar fi dat drept domnișoară pe o platformă de matrimoniale, iar apoi a șantajat un bărbat căsătorit cu fotografiile intime. Acesta a primit încă 9 ani de închisoare și o amendă de 100 de mii de lei pentru șantaj intim Justiție
Organizatorul unei scheme prin care a „vândut” mașini inexistente din UE pentru 28 de clienți, care au plătit avansuri în sumă de 2,5 milioane de lei, trimis în judecată Comunicate de presă
PCCOCS: Mașini furate din Franța, de 4 milioane de lei – ridicate, după percheziții la Anenii Noi, Edineț și Ialoveni Comunicate de presă
Doi bărbați au fost condamnați la închisoare pentru comercializarea drogurilor. Unul dintre ei vindea drogurile la o gheretă din piață Justiție
O tânără a exploatat sexual trei adolescente. Aceasta a fost condamnată la 10 de ani închisoare. „Mama ta nu are bani ca să aibă grijă de tine, iar eu o să am” Justiție
Ucraina anchetează ciocnirile de la o cazarmă militară din apropiere de Kiev, după acuzații privind presupuse acte de tortură și violență împotriva recruților Extern
LIVE TEXT Kievul se confruntă cu întreruperi de curent de urgență și cu întreruperi ale alimentării cu apă, în urma celui mai mare atac al Rusiei asupra infrastructurii energetice din acest an. Război în Ucraina, ziua 1714 Extern
LIVE TEXT Un bombardament rusesc a ucis 24 de persoane la un centru de ajutor umanitar din Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1713 Extern
LIVE TEXT Locuitorii din Oleșkî au ajuns pe teritoriul controlat de Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1711 Extern
Misiunea umanitară din Oleşkî s-a încheiat. Sute de persoane au fost evacuate în timpul armistițiului Extern
LIVE TEXT O femeie a murit, iar alte opt persoane au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra regiunii Sumî. Război în Ucraina, ziua 1710 Extern
LIVE TEXT La Oleşkî au fost deminate traseele pentru misiunea umanitară. Mâine doritorii vor putea părăsi localitatea. Război în Ucraina, ziua 1709 Extern
LIVE TEXT Forțele ucrainene au evacuat doi soldați grav răniți de pe câmpul de luptă cu ajutorul unei drone, arată o înregistrare video. Război în Ucraina, ziua 1706 Extern
LIVE TEXT O dronă rusească a atacat un microbuz în Herson, rănind șase persoane. Război în Ucraina, ziua 1705 Extern
LIVE TEXT Harkivul a fost atacat de drone rusești: au izbucnit incendii, iar mai multe persoane au fost rănite. Război în Ucraina, ziua 1703 Extern
LIVE TEXT Noi victime în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei. 11 cetățeni ucraineni, întorși din teritoriile temporar ocupate. Kiev și Helsinki au semnat acorduri de cooperare. Război în Ucraina, ziua 1702 Extern