Percheziții la Criuleni într-o cauză penală privind coruperea alegătorilor. Sunt vizate 9 persoane Justiție
O persoană a primit arest preventiv pentru 30 de zile, fiind învinuită de corupere electorală. „A confirmat că în vederea racolării persoanelor, îi asigura că vor primi mijloace bănești prin „PSB Bank” Justiție
Un „activist al organizației criminale „Șor” din Bălți a fost reținut pentru acțiuni de corupere a alegătorilor Justiție
La Glodeni și Dondușeni au avut loc noi percheziții într-un dosar de corupere electorală, spălare de bani și finanțare ilegală a partidelor politice Justiție
DOC Fost candidat la primăria Tîrnova, condamnat pentru coruperea alegătorilor. Acesta nu și-a recunoscut vina Justiție
O femeie care a activat în rețeaua lui Șor, găsită vinovată într-un dosar de corupere a alegătorilor Justiție
Amendamentul privind sancționarea „coruperii pentru întruniri organizate” este adoptat „netransparent și încalcă libertatea de întrunire”, atenționează două organizații Politic
Controale la judecătorii pe cauzele de corupere a alegătorilor și finanțare a partidelor: procurorul general a sesizat CSM privind „existența unor întârzieri nejustificate” Justiție
Alte patru cauze penale, în privința la 5 persoane, trimise în judecată la Soroca: ar fi încercat să convingă cetățeni să voteze „așa cum le cerea partidul” Justiție
Amenzi de circa CINCI MILIOANE de lei, aplicate până la 8 noiembrie cetățenilor care și-au „vândut” votul Justiție
Avertismentul emis de procurorul general pentru juriștii care „s-au înregimentat” alături de Șor: „Dincolo de goana după onorarii, mai este și onestitatea noastră de a ne privi în ochi” Justiție
AUDIO Episodul II de la Sîngerei: Femeia care „se temea să doarmă cu banii în casă” acum „nu mai vrea să audă de Șor”. Cinci denunțuri Justiție
UPDATE Douăzeci de zile de arest în penitenciar pentru femeia reținută miercuri în raionul Sîngerei pentru coruperea alegătorilor Justiție
O femeie din raionul Ungheni a denunțat la Poliție un tânăr de 26 de ani, „lider” al organizației lui Șor: bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore Justiție
VIDEO „Mă tem cu banii aceștia să dorm în casă”. Percheziții în raionul Sîngerei: o femeie a fost reținută pentru 72 de ore Justiție
Vasile Tofan anunță o serie de măsuri privind dereglementarea și simplificarea controalelor: „Procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară” Nou Politic
VIDEO Ședința Guvernului. Miniștrii au votat reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” Nou Politic
Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2027 va fi transmis Parlamentului. Ce prevăd noile măsuri Politic
Cititorul de gardă Chișinău, Belinski 4: o construcție suspendată de instanță în 2018, reluată în 2026 cu o nouă autorizație. Cine a permis lucrările? Decizie de ultimă oră a INST Cititorul de gardă
Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026–2027: Comisie guvernamentală din 40 de membri, peste 50 de măsuri de pregătire și ce a determinat elaborarea planului Social
„Am rămas invalid pe tot restul vieții.” Povestea unui cetățean al două state, R. Moldova și Portugalia, care luptă de ani de zile pentru dreptate după un accident de muncă Cititorul de gardă
Bugetul de stat pentru 2026, rectificat de Guvern: fonduri pentru compensații, plăți unice pentru sectorul bugetar și majorări la fondul rutier Economic
Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru compensațiile la energie în sezonul 2026: „Am făcut criteriile și mai stricte ca să ne asigurăm că banii merg la acei oameni care chiar au nevoie” Economic
VIDEO Bilanțul procesului de amalgamare, prezentat de Alexei Buzu: 254 de primării trec la etapa de amalgamare normativă Social
Începând cu 1 septembrie, companiile din regiunea transnistreană vor achita TVA și accize pentru importul a 11 categorii de produse. „Un pas important pentru reintegrarea celor două maluri ale Nistrului” Economic