• Suma amenzilor aplicate celor care n-au respectat regimul stării de urgenţă a ajuns la 43 de milioane de lei

    Suma amenzilor aplicate celor care n-au respectat regimul stării de urgenţă a ajuns la 43 de milioane de lei
    vizualizări
    26 mai 2020 | 12:45

    Din 12 martie şi până astăzi, 26 mai, poliţia a sancţionat mai mulţi transportatori, oameni de afaceri şi cetăţeni de rând care au încălcat regimul de carantină stabilit în urma pandemiei de coronavirus. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne(MAI), până astăzi, 26 mai, au fost documentate în total 2192 de contravenții, iar suma amenzilor aplicate este de aproximativ 43 de milioane de lei. 

    Potrivit MAI, din totalul amenzilor aplicate:

    • 2 089 de amenzi au fost aplicate persoanelor fizice care nu au respectat regimul de carantină sau de autoizolare.
    • 71 de agenți economici vor trebui să achite amenzi pentru că nu şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă, deşi erau obligaţi prin lege.
    • 32 de transportatori de pasageri.
    • 26 de preoți au fost amendați pentru că au oficiat slujbe în interiorul bisericilor, întrucât acest lucru este interzis.

    „Până în prezent au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 43 de milioane de lei pentru nerespectarea măsurilor de restricție impuse de Comisia pentru Situații Excepționale, în contextul prevenirii răspândirii coronavirusului de tip nou”, ne-au comunicat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

    Nu există însă informații despre câte amenzi au fost executate și nici câți bani au intrat până acum în bugetul de stat de pe urma aplicării acestor amenzi.

    La 12 martie Parlamentul a aprobat modificări la Codul contravențional și cel penal cu privire la înăsprirea pedepselor în cazul nerespectării măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice.

    Astfel, persoanele care nu vor respecta măsurile de prevenire sau combatere a bolilor epidemice și vor provoca răspândirea unei asemenea boli, vor fi pedepsiți (pedeapsa maximă) cu amendă în mărime de până la 1000 unităţi convenţionale (până la suma de 50 000 de lei) sau cu închisoare de până la 3 ani. 

    Aceleași fapte care au cauzat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau decesul persoanei se vor pedepsi (pedeapsa maximă) cu închisoare de până la 7 ani, în loc de 5 ani așa cum prevedea legislația până în prezent.

    Codului contravențional a fost completat și cu un nou articol, intitulat „Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice”.

    Potrivit noului articol, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică se va sancționa cu amendă de la 22 500 lei la 25 000 de lei aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 50 000 lei la 75 000 lei aplicată persoanei juridice. Totodată, prezentarea intenționată falsă sau incompletă a datelor ori refuzul de a prezenta datele necesare completării fișei epidemiologice se va sancționează cu amendă de la 450 la 500 unități convenționale.”

    Totodată, după ce Parlamentul R. Moldova a declarat stare de urgență în legătură cu răspândirea coronavirusului de tip nou pentru perioada 17 martie – 15 mai, la 20 martie, R. Moldova a notificat secretarul general al Consiliului Europei activând derogarea art. 15 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului(CtEDO), cerând astfel să fie scutită de unele eventuale încălcări ale drepturilor omului care ar putea fi produse în această perioadă.

    În urma acestei derogări, Ziarul de Gardă a publicat un articol în care mai mulți experți în domeniu, ne-au comunicat că persoanele pedepsite cu amenzi de peste 22,5 mii de lei în perioada stării de urgență se pot adresa la CtEDO.

    Persoanele pedepsite cu amenzi de peste 22,5 mii de lei în perioada stării de urgență se pot adresa la CtEDO? Răspund doi avocați și agentul guvernamental

    Contactat de Ziarul de Gardă, Oleg Rotari, reprezentantul Guvernului la Curtea Europeană Pentru Drepturile Omului a declarat că nu cunoaște dacă vreo persoană care a fost amendată s-a adresat la CtEDO și că nu a fost notificat în acest sens de către Curte. Agentul guvernamental ne-a comunicat că orice persoană care se consideră lezat în drepturile sale în această perioadă se poate adresa în baza articolului 34 din Convenția Europeană la CtEDO.

    Ziarul de Gardă a relatat anterior câteva dintre cazurile în care autoritățile au decis să amendeze persoanele pentru încălcarea regulilor impuse pe perioada stării de urgență:

    Totodată, mai multe partide politice din R. Moldova au cerut anularea amenzilor aplicate persoanelor fizice și juridice în timpul pandemie de COVID-19. Potrivit acestora, „această normă contravine prevederilor din Constituția R. Moldova, precum și din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale”.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/LIVE/ Incidente la Minsk. Mii de oameni au ieșit pe străzile capitalei Balerusului, dar și în alte orașe ale țării

    Mii de oameni au ieșit pe străzile capitalei Belarusului, dar și ale altor orașe ale țării după alegerile prezidențiale. Asta după ce, sondajele oficiale arată că actualul președinte al Belarusului, Alexandr Lu…
    VIDEO/LIVE/ Incidente la Minsk. Mii de oameni au ieșit pe străzile capitalei Balerusului, dar și în alte orașe ale țării

    (exit poll oficial)/ Alegerile prezidenţiale din Belarus: Alexandr Lukaşenko câştigă alegerile cu 79,7% de voturi

    Preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko a obţinut 79,7% de voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, 9 august, potrivit unui sondaj oficial realizat la ieşirea din birourile electorale, în timp ce candidat…
    (exit poll oficial)/ Alegerile prezidenţiale din Belarus: Alexandr Lukaşenko câştigă alegerile cu 79,7% de voturi

    VIDEO/ Cu aplauze, înconjurat de pază și presă. Diferența cum a fost întâmpinat Alexandr Lukașenko și opozanta acestuia Svetlana Tihanovskaia la secția de votare

    Duminică, 9 august, Belarus își alege președintele. În câteva ore se va decide cine va conduce Republica Belarus în următorii 5 ani. Astfel, în cursa prezidențială s-au înscris 5 candidați, inclusiv actualul șe…
    VIDEO/ Cu aplauze, înconjurat de pază și presă. Diferența cum a fost întâmpinat Alexandr Lukașenko și opozanta acestuia Svetlana Tihanovskaia la secția de votare

    Comisia Europeană adaugă 30 milioane de euro la ajutorul de urgenţă pentru Liban în urma exploziei

    Comisia Europeană a adăugat duminică, 9 august, 30 milioane de euro celor 33 de milioane alocate vineri, 7 august, pentru a finanţa ajutorul de urgenţă destinat Libanului, a anunţat comisarul european Janez Len…
    Comisia Europeană adaugă 30 milioane de euro la ajutorul de urgenţă pentru Liban în urma exploziei

    Al doilea lucrător medical, răpus de COVID-19, în ultimele 24 de ore: Elena Mangîr a activat 23 de ani în cadrul Serviciului de Urgență

    Al doilea lucrător medical a decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19, în ultimele 24 de ore. Este vorba despre Elena Mangîr care a activat în calitate de felceră la SAMU Hîncești, PAMU Cărpineni.
    Al doilea lucrător medical, răpus de COVID-19, în ultimele 24 de ore: Elena Mangîr a activat 23 de ani în cadrul Serviciului de Urgență

    Detalii de la MSMPS despre decesul medicului pediatru, Maria Păpușoi. În ultimele 24 de ore, 4 persoane au fost răpuse de COVID-19

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) informează că, în ultimele 24 de ore, în Republica Moldova alte patru persoane infectate cu COVID-19 și-au pierdut viața în urma complicațiilor provoca…
    Detalii de la MSMPS despre decesul medicului pediatru, Maria Păpușoi. În ultimele 24 de ore, 4 persoane au fost răpuse de COVID-19