Principală  —  Ştiri  —  Social   —   [Foto-Reportaj] „Moldova doarme! E timpul…

[Foto-Reportaj] „Moldova doarme! E timpul să ne trezim și să acționăm…”

Un grup de oameni s-a adunat astăzi, 2 iulie, în fața Băncii Naționale a Moldovei, pentru a-și prezenta nemulțumirea față de situația precară din sectorul bancar. Oamenii au cerut demisia lui Dorin Drăguțanu, guvernatorul BNM și întoarcerea banilor furați de la cele trei bănci. Aceștia au scandat: „Drăguțanu incompetent, țara e la faliment”, „Unu-doi, unu-doi, Drăguțanu la gunoi”, „Demisie de onoare, noi nu vrem teroare”.

„Drăguțanu este un criminal. Deși nu a comis omucidere, totuși, el a ucis viitorul Moldovei. UE ne atenționează că suntem în prag de faliment și ne sfătuie să lichidăm cele trei bănci, iar Drăguțanu le ia sub aripă și forțează oamenii să ramburseze banii furați”, ne-a spus Nicolae Dabija, protestatar.

Oamenii spun că vor să li se întoarcă ceea ce le-a fost luat. „Moldova doarme, dar e tocmai timpul să se trezească și să vorbească… unde sunt cetățenii?”, striga un tânăr.

Șoferii încurajau protestatarii, claxonând continuu. De asemenea, protestatarii au lăsat la ușa BNM-ului câteva perechi de papuci ponosiți, astfel, prezentându-și nemulțumirea față de actuala conducere a băncii, căreia vor să-i „dea papucii”.

„Astăzi protestăm contra regimului criminal, împotriva minciunilor și a celor care ne fură țara. Protestăm împotriva politicienilor și funcționarilor care se îmbogățesc și trăiesc pe seama noastră. Cum e posibil ca guvernatorul BNM să aibă un salariu de peste 70.000 de lei/lunar, într-o țară săracă, unde oamenii mor de foame, iar prețurile și rata la dobândă crește peste noapte? Cum e posibil ca, într-o perioadă de criză, angajații BNM să cheltuie milioane de lei pentru confortul personal și să-și ia credite preferențiale cu o rată de dobândă de 0,5%, în timp ce măresc rata de dobândă pentru oamenii simpli cu un procent – ajungând să plătim credite cu o dobândă de peste 18%? Unde e justiția? Unde e egalitatea în fața legii? Unde sunt cei care trebuie să apere drepturile cetățenilor?”, se întreba Inga Grigoriu, una dintre organizatoarele protestului.

În cadrul acțiunii publice aceștia au semnat și o scrisoare deschisă prin care au cerut demisia guvernatorului Dorin Drăguțan, după care au mers la Procuratura Generală, unde au cerut demisia procurorului general Corneliu Gurin, în cazul în care nu trage la răspundere pe cei care se fac vinovați de marele jaf al băncilor. „Oamenii legii ne spun că e secret de stat și nu anunță numele hoților, dar despre ce secret de stat putem vorbi atunci când au fost furați banii poporului?”, s-a arătat nedumerit Ion Filip, pensionar.

Totodată, protestatarii au ținut un minut de reculegere pentru domnitorul Ștefan cel Mare, care „a luptat pentru mica noastră țară”.

Amintim că sistemul bancar din R. Moldova a fost puternic afectat după ce din Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank au fost furate peste 13 miliarde de lei prin intermediul creditelor neperformante.