Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Vox/ Votul prin corespondență: avantaje…

Vox Votul prin corespondență: avantaje și dezavantaje

La alegerile din toamna curentă, R. Moldova ar putea pune în aplicare votul prin corespondență. Anunțul a fost făcut de șefa statului, Maia Sandu, care a precizat că guvernarea deja poartă discuții în vederea modificării Codului electoral. Pe 1 martie, deputații PAS au și înregistrat un proiect de lege privind pilotarea votului prin corespondență. Potrivit autorilor proiectului, votul prin corespondență ar ușura procesul electoral, în special pentru cetățenii din diasporă care locuiesc la distanțe foarte mari de secțiile de vot. Astfel, votul prin corespondență ar putea fi implementat mai întâi în Canada și SUA, pentru ca instituțiile statului să se poată asigura că mecanismul protejează votul fiecărui cetățean.

Care ar fi avantajele și dezavantajele aplicării votului prin corespondență?

Daniela Botolin, SUA

Mă gândesc dacă votul prin corespondență este un lux, o necesitate sau un risc. Votul prin corespondență ar trebui să existe și în cazul cetățenilor R. Moldova, deoarece sunt mulți cu drept de vot, dar care nu pot să ajungă la secția de votare în ziua alegerilor – militari care își fac datoria peste mări și oceane, cetățeni cu dizabilități sau cu tot felul de probleme de sănătate, cetățeni care lucrează în ziua scrutinului și nu pot să abandoneze serviciul  etc. Din aceste considerente, votul prin corespondență este unul vital, dar pentru reușita procesului contează mai multe circumstanțe. Consider că succesul votului prin corespondență e dependent direct de existența unui sistem stabil, necorupt de livrare a voturilor, un sistem care să nu poată fi manipulat din exterior. Părerea mea personală este că votul prin corespondență are mai multe avantaje. În primul rând, mai mulți cetățeni participă la alegeri, iar acest fapt a fost demonstrat științific de multe ori,  argumentele forte fiind cele că orice cetățean poate participa la alegeri. Fie că au probleme de sănătate, fie că locuiesc departe de secția de votare, fie că se află în detenție – toți au posibilitatea să-și exprime votul. Votul prin corespondență este mai avantajos și sub aspect financiar. Dezavantajul cel mai mare este că sunt posibile fraudele. Nu toate voturile pot fi recepționate la timp de secțiile de votare, pot exista diferențe între semnăturile aplicate de alegători și cele existente în sistem, astfel încât voturile acestora să fie descalificate. Sperăm că în viitor, metodele de verificare vor fi mai sigure, iar votul prin corespondență va deveni o normă.

Veronica Budeanu, Germania

Avantajele votului prin corespondență sunt evidente: costuri mai mici și faptul că persoane din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii își vor putea exercita dreptul la vot – un fapt indispensabil pentru cetățenii din diasporă. Personal,  cred că și cetățenii cu dizabilități vor profita, nefiind nevoie să apeleze la însoțitori pentru a se deplasa la urnele de vot. Ceea ce mă îngrijorează sunt riscurile la care suntem expuși, având în vedere faptul că un astfel de sistem se implementează pentru prima dată: poate funcționa la capacitatea necesară? ce se întâmplă dacă nu există o conexiune de internet bună sau chiar lipsește? vor înțelege toți participanții cum să fie folosit corect sistemul? ce se întâmplă în cazul unor probleme tehnice? Aceste întrebări se referă la partea tehnică, dar este și partea ce ține nemijlocit de buna desfășurare a alegerilor. Aici, cea mai serioasă întrebare este cum ne vom asigura că alegerile nu sunt fraudate? În contextul scandalului de interceptare a convorbirii a patru generali de rang înalt în Germania la tema livrării rachetelor „Taurus”, vedem cât de ușor pot folosi serviciile secrete ruse cea mai mică greșeală pentru a compromite orice acțiune. Pentru mine, marele dezavantaj este faptul că nu vom putea fi siguri de securitatea acestui sistem. Totuși, și votul clasic nu oferă această siguranță din câte am văzut în anii precedenți. Personal, sper că votul electronic va fi totuși mai sigur decât cred scepticii și va contribui considerabil la dezvoltarea democratică a societății noastre.

Tatiana Țibuleac, Franța

Pentru diasporă, alegerile au presupus întotdeauna un efort de timp și logistică, opțiunea de a vota prin corespondență/vot electronic ar fi, desigur, o soluție salvatoare.

N-aș testa-o însă chiar în următoarele prezidențiale, fără o campanie de informare a populației, fără a avea un mecanism de depistare a fraudelor, care cu siguranță vor exista. În Europa, acest tip de vot este utilizat acum pe larg nu doar la prezidențiale, ci și în cadrul alegerilor nepolitice din diverse domenii: educație, asociații de creație, uniuni sportive, ONG-uri. Dar chiar și aici, acesta a fost considerat controversat în primii ani și a provocat multe dezbateri publice.

Arcadie Barbăroșie, director executiv al Institutului de Politici Publice

În opinia mea, votul prin corespondență ar fi unul extrem de necesar de implementat, în special pentru cetățenii din Diasporă stabiliți în localități îndepărtate de secțiile de votare. Timpul și resursele pe care aceștia le consumă de fiecare dată când ajung să participe la alegeri îi costă foarte scump și e bine să ne gândim și la acest aspect. Totodată, votul prin corespondență ar exclude situații de felul celor cunoscute deja, când cetățenii care ajungeau la secțiile de votare aflau că deja s-au terminat buletinele de vot și nu există altă soluție ca ei, după ce au parcurs sute de kilometri, să poată totuși vota. Se aud voci care afirmă că ne-am putea confrunta cu fraude. Aceste riscuri pot fi anticipate dacă ar exista o pregătire suficientă pentru a exclude tot felul de probleme tehnice care ar putea interveni în ziua alegerilor.