Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, suspendat din funcție

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost suspendat din funcție în legătură cu efectuarea unui control special, efectuat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către șeful PA, Viorel Morari.
Suspendarea din funcție a lui Viorel Morari are loc pentru o perioadă determinată, pe perioada efectuării verificărilor la PA. Timp de o lună, Morari urmează să activeze în cadrul Procuraturii Generale.
Potrivit Procuraturii Generale (PG) controlul de la cele două procuraturi are drept scop verificarea și evaluarea activităților acestor două unități specializate. Potrivit surselor ZdG, în aceste clipe, circa 20 de reprezentanți speciali desemnați ai PG se află la sediul Procuraturii Anticorupție.
În ultima perioadă, Procuratura Anticorupție a anunțat despre efectuarea mai multor investigații în cazuri de interes public, cum ar fi anunțarea în căutare a fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc; aplicarea sechestrului în cadrul dosarului pentru îmbogățire ilicită a judecătorului Ion Druță; perchezițiile la domiciliul judecătorului Oleg Sternioală; reținerea fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă; efectuarea a 48 de percheziții la S.A. „Metalferos” și alte companii interpuse, precum și anularea ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale în cazul finanțării din Federația Rusă a Partidului Socialiștilor.
- Detalii despre percheziţiile efectuate la Metalferos. Şapte persoane, reținute
- Procuratura Anticorupție va investiga finanțarea PSRM-ului cu bani din Rusia
- Dosarul fostului șef al PCCOCS: „El este un pensionar, dar toată viața a muncit”
- După trei ani și jumătate, procurorii au găsit casa „ascunsă” a judecătorului Sternioală
- PA a pus sechestru pe bunuri ale fostului președinte al CSJ, Ion Druță, în valoare de peste 12 milioane de lei
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.