Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ratingul transparenței și calității acționarilor…

Ratingul transparenței și calității acționarilor băncilor din Moldova

În baza unei analize detaliate a acționarilor băncilor comerciale din R. Moldova, a fost elaborat un rating al transparenței și calității acționariatelor bancare, relatează expert-grup.org.

Conform analizei acționarilor, doar patru bănci (din numărul total de 11 instituții bancare analizate) au depășit plafonul de 7 puncte –un punctaj mai mic prezintă riscuri pentru guvernanța corporativă a băncilor comerciale și buna desfășurare a activității acestora. Astfel, băncile cu cea mai înaltă transparență și calitate a acționarilor sunt: B.C. „Mobiasbanca – Groupe Societe Generale” S.A., B.C. „ProCredit Bank” S.A., BCR Chisinau S.A. și B.C. „Eximbank – Gruppo Veneto Banca” S.A.. Întâmplător sau nu, aceste sunt singurele instituții bancare cu capital majoritar străin, fiind fondate de bănci-mamă sau grupuri financiare din UE.

În același timp, celelalte șapte bănci se confruntă cu probleme grave legate de transparența și calitatea beneficiarilor finali ai acționarilor săi, cele mai grave probleme fiind atestate la B.C. „Moldova – Agroindbank” S.A., B.C. „Moldindconbank” S.A., B.C. „Energbank” S.A. și B.C. „EuroCreditBank” S.A. (au acumulat un punctaj mai mic de 4).

Reiterăm faptul că ratingul prezentat nu reflectă solvabilitatea și stabilitatea financiară a băncilor comerciale, ci se referă strict la componența beneficiarilor finali ai acțiunilor bancare, analizați prin prisma a doi indicatori de percepție: transparența și puterea financiară.

Cu toate acestea, una din principalele vulnerabilități ale multor bănci moldovenești ține de transparența și calitatea scăzută a acționarilor. De multe ori, această problemă a subminat guvernanța corporativă ale instituțiilor bancare, fapt ce s-a soldat cu acumularea de active toxice în sistem și chiar falimentarea a trei bănci importante (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank). Prin urmare, în vederea soluționării crizei bancare actuale din R. Moldova, este absolut necesară sporirea transparenței și calității acționarilor bancari. În acest sens, sunt necesare acțiuni atât din partea BNM, cât și din partea băncilor comerciale.