Reducerea cu circa 64% a pierderilor de căldură și economii anuale estimate la 588 de mii de lei: A fost inaugurat primul bloc renovat energetic prin programul „Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova”
În capitală a avut loc inaugurarea primului bloc renovat energetic prin programul guvernamental de finanțare „Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova” (FEERM), scrie Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), precizând că de locuințe mai călduroase și cheltuieli mai mici vor beneficia 36 de familii care locuiesc în blocul de pe strada Calea Ieșilor 51/5 din Chișinău.
Potrivit MIDR, lucrările au redus cu aproximativ 64% pierderile de căldură ale clădirii, iar economiile anuale estimate pentru întregul bloc se ridică la circa 588 de mii de lei.
În comunicat se precizează că intervențiile au inclus termoizolarea pereților exteriori, a fundației și a soclului, precum și înlocuirea ferestrelor și ușilor din spațiile comune, iar valoarea lucrărilor a constituit 4,03 milioane de lei. Din această sumă, 70% au fost acoperite printr-un grant acordat din Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova, gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Familiile vulnerabile energetic au beneficiat de sprijin financiar suplimentar pentru acoperirea contribuției proprii, scrie MIDR.
„Astăzi vedem cum investițiile publice schimbă în bine condițiile de trai ale oamenilor. Cele 36 de familii din acest bloc vor avea locuințe mai călduroase, facturi mai mici și, în același timp, o curte modernizată, cu un spațiu mai plăcut pentru întreaga comunitate. Prin programele guvernamentale de eficiență energetică și „Curtea Europeană”, investim atât în modernizarea clădirilor, cât și în amenajarea spațiilor din jurul lor. Ne dorim ca astfel de schimbări să ajungă în cât mai multe localități din Republica Moldova, pentru că dezvoltarea înseamnă, înainte de toate, condiții mai bune de viață pentru oameni”, a declarat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.
Conform comunicatului de presă, programul FEERM dispune de un buget de peste 1,4 miliarde de lei până în anul 2027 și urmărește renovarea energetică a cel puțin 507 mii de metri pătrați de locuințe. Până în prezent, au fost semnate opt contracte pentru renovarea blocurilor locative din Chișinău, Hîncești, Ialoveni, Bălți și Ceadîr-Lunga.