Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Peste 150 de solicitări pentru…

Peste 150 de solicitări pentru înlocuirea manualelor școlare deteriorate au fost recepționate de MEC

Imagine simbol

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a început redistribuirea manualelor școlare către instituțiile de învățământ în care au fost semnalate exemplare deteriorate. Prin formularul online lansat de MEC la începutul lunii septembrie, părinții, elevii și cadrele didactice au transmis 152 de solicitări, care vizează 387 de manuale.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate din municipiul Chișinău – 96 de solicitări, precum și din raioanele Orhei, Bălți, Fălești, Sîngerei, Strășeni, dar și din alte raioane ale țării. 

Pentru ciclul primar, cele mai multe solicitări au vizat manualele de:

  • Limba și literatura română – 72 de exemplare;
  • Matematică – 60 de exemplare.

La ciclul gimnazial, au fost solicitate:

  • 20 de manuale de Matematică;
  • 19 de Limba și literatura română;
  • 18 de Fizică.

MEC va menține formularul disponibil și după etapa actuală de centralizare a solicitărilor, astfel încât situațiile noi privind lipsa sau deteriorarea manualelor să poată fi soluționate. Părinții, elevii și cadrele didactice sunt încurajați să informeze în continuare MEC despre cazurile în care au primit manuale rupte, murdare, cu pagini lipsă sau care nu pot fi utilizate în condiții normale.

„Manualele școlare există în sistem, iar pentru a le utiliza cât mai eficient reluăm procesul de redistribuire. Avem peste 600 de mii de manuale în rezervă, iar acestea sunt în proces selectare pentru a fi repartizate instituțiilor care au nevoie, inclusiv pentru înlocuirea celor lipsă sau deteriorate”, a subliniat Galina Rusu, secretar general al MEC.

În anul de studii 2025-2026, la solicitarea instituțiilor de învățământ, au fost redistribuite aproximativ 16 mii de manuale. Alte circa 3500 de exemplare au fost redistribuite sau distribuite suplimentar în ultima săptămână a lunii august și până la 3 septembrie.

În perioada 2023-2026 au fost tipărite peste 2,5 milioane de manuale. Aproape 60% dintre titlurile și versiunile lingvistice utilizate în sistem au fost editate în ultimii trei ani, iar vechimea medie a manualelor este de 3,9 ani.

Odată cu implementarea noului curriculum, începând cu anul 2027, fondul de manuale va fi reînnoit treptat, în baza unor standarde actualizate de calitate, potrivit MEC.