Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Marta Kos, despre parcursul european…

Marta Kos, despre parcursul european al R. Moldova: „Are cele mai bune rezultate din clasa mea”

Marta Kos, comisara UE pentru extindere, declară că „ Moldova are rezultate din ce în ce mai bune” în procesul de aderare la Uniunea Europeană, alături de Ucraina, Muntenegru și Albania. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu oferit France 24.

„Muntenegru, care este de fapt liderul, ar putea finaliza negocierile tehnice la sfârșitul anului și apoi să devină membru în 2028. Albania este pe drumul cel bun. Moldova are rezultate din ce în ce mai bune și, bineînțeles, și Ucraina. Așadar, aceștia sunt cei patru fruntași. Dar când spunem că acesta este anul extinderii, mă refer la faptul că în cele nouă luni ale acestui an am deschis și închis mai multe capitole decât în ​​orice an precedent din ultimii 25 de ani”, spune comisara pentru extindere.

Există însă o distincție între fruntaș și cel mai bun elev. Marta Kos spune că Moldova „are cele mai bune rezultate din clasa mea”, ținând cont că a început procesul mult mai târziu decât țările candidate din Balcani.

Vorbind despre Balcani, Marta Kos recunoaște că există o implementare inegală a reformelor, ceea ce ar putea duce la transferul a 330 de milioane de euro din finanțarea UE de la țările cu cele mai slabe rezultate.

„Vom vedea câți bani vom realoca. Muntenegru, de exemplu, are o rată de implementare a reformelor de 91% până în prezent. Dar avem și Bosnia și Herțegovina cu o rată zero, deoarece politicienii lor nu sunt capabili să ratifice două acorduri importante care ne-ar permite să plătim banii”, explică Kos.

„Foi de parcurs” către UE pentru țările cu cele mai mari progrese

Ursula von der Leyen a menționat că R. Moldova și Ucraina au înregistrat progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană, alături de țările din Balcanii de Vest. Declarația a fost făcută miercuri, 16 septembrie, în cadrul discursului său anual privind starea Uniunii.

R. Moldova se află într-o perioadă importantă pentru parcursul său european. Până la 1 septembrie, autoritățile au trebuit să îndeplinească o serie de angajamente, iar în octombrie urmează alte obiective de realizat, după care va urma o nouă etapă de evaluare, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, în luna august curent.

R. Moldova se află în plin proces de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, un parcurs complex structurat pe etape, capitole și clustere de negociere. Pe14 iulie, la Bruxelles, a avut loc cea de-a treia Conferință interguvernamentală, în cadrul căreia va fi deschis Clusterul 6 – Relații externe, marcând un nou pas în procesul de aderare al țării la UE. Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a explicat că ordinea deschiderii clusterelor este stabilită în funcție de nivelul de pregătire al fiecăruia.

Evoluția Republicii Moldova pe fiecare capitol poate fi vizualizată AICI.

Raportul UE pentru 2025 arată că Moldova a făcut cel mai mare progres dintre toate țările care vor să adere la Uniunea Europeană. În 2023, la prima evaluare, 7 capitole se aflau într-o stare incipientă și doar 2 aveau un nivel de pregătire moderat. În 2025, toate capitolele au depășit fază incipientă, iar o treime dintre acestea au atins un nivel moderat sau avansat. Două treimi dintre capitole au făcut progrese semnificative în ultimul an. Este un rezultat fără precedent și arată că Moldova poate livra rezultate concrete.

Progresele relației UE-Moldova, pe scurt

Moldova a obținut statutul de candidat la aderare în iunie 2022, iar în iunie 2024 a început oficial negocierile de aderare cu UE. Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător rămân baza integrării economice și politice a Republicii Moldova, consolidând relațiile comerciale dintre cele două entități. Semnat în 2014, acordul acoperă întregul teritoriu, inclusiv regiunea transnistreană.

UE reprezintă cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, cu o cotă de 53,7% din volumul total de comerț al Moldovei (2023), cu tarife reduse pentru produsele agricole începând din iulie 2022.

Din 2021, UE a oferit peste 2,2 miliarde de euro, sprijinind reforma economică, sectorul energetic, gestionarea crizei refugiaților și securitatea.

În octombrie 2024, Comisia a propus un Plan de Creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, susținut de un mecanism de reformă și creștere pentru perioada 2025-2027. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar autonom acordat vreodată de UE acestei țări. Planul va stimula economia Moldovei, va accelera reformele și va aduce beneficii directe cetățenilor moldoveni. Planul de creștere economică are potențialul de a dubla economia țării în următorul deceniu. Acesta va permite, printre altele, construirea de drumuri mai bune, a infrastructurilor mai bune de securitate energetică, a școlilor modernizate, construirea de noi spitale, acordarea de sprijin concret întreprinderilor mici și protejarea patrimoniului cultural al Moldovei. Sprijinirea convergenței socio-economice a țării este esențială pentru aderarea Moldovei la UE. Până în prezent, aproximativ 500 de milioane de euro din Planul european de creștere economică au fost deja transferate Republicii Moldova, sub formă de prefinanțare și tranșe de sprijin.