Averile ascunse și controversele la vedere ale candidaților la funcția de bașcan
Mai mulți pretendenți la funcția de bașcan al regiunii găgăuze nu și-au declarat toate averile la Comisia Electorală Centrală. Ziarul de Gardă a constatat că în declarațiile de avere ale candidaților lipsesc mai multe afaceri de milioane din R. Moldova și de peste hotare, bunuri imobile sau automobile.
Neconcordanțele dintre declarații și realitate nu se opresc doar la averi. Unul dintre candidați promitea în trecut să apere „cu arma” autonomia găgăuză dacă „vreodată proiectul Unirii se va produce”, în timp ce este român cu acte în regulă, beneficiind de avantajele cetățeniei statului vecin.
Familia unui alt candidat, pentru care una dintre „valorile noastre fundamentale” este „credința față de Rusia” și care a declarat că „noi vom face totul ca să nu mergem cu Moldova” dacă țara se apropie de Uniunea Europeană, beneficiază de proiecte susținute chiar cu bani europeni.
Opt persoane candidează la funcția de bașcan. ZdG vă propune să le cunoașteți averea declarată, cea omisă din declarații, dar și controversele din jurul lor.
Incidentele și controversele în care a fost implicat candidatul Dudnic
Cornel Dudnic (44 de ani) este fost campion al R. Moldova la judo și fost deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM), în perioada în care formațiunea era controlată de Vladimir Plahotniuc. El a ajuns în legislativ în septembrie 2015, luându-i locul chiar lui Plahotniuc, care a renunțat atunci la mandat.

A fost deputat până în 2019, iar la parlamentarele din acel an nu s-a mai regăsit în lista de candidați a partidului. El a legat acest fapt de „poziția sa privind Găgăuzia și relațiile cu Federația Rusă, care diferă de ideologia partidului”. Preciza însă că va continua să susțină PDM. În septembrie 2026, după anunțul că va participa în campania pentru funcția de bașcan în calitate de candidat independent, Dudnic spunea că „PDM a rămas doar în amintirile mele”.
La scurt timp însă, acesta s-a lansat în campania electorală cu un discurs elogios despre perioada guvernării democrate, menționând că „toți locuitorii autonomiei Găgăuze și ai R. Moldova vor avea posibilitatea să răspundă la o întrebare simplă: când viața a fost mai bună, în timpul Partidului Democrat sau al puterii actuale?”
De-a lungul timpului, Dudnic a fost implicat în mai multe scandaluri publice. În iunie 2019, el a fost printre organizatorii protestului organizat de PDM în susținerea lui Vladimir Plahotniuc, care era pe punctul de a pierde puterea. În timpul manifestației, Dudnic a bruscat o reporteră a Ziarului de Gardă.

Din imaginile video se vede că fostul deputat i-a rupt rucsacul. Întrebat de reporteră de ce-și permite o astfel de atitudine, acesta s-a prefăcut a nu înțelege despre ce este vorba și a replicat: „Nu aveți soveste!” Ulterior a precizat că nici nu a observat că i-a rupt rucsacul reporterei. „Din urmă, mulțimea mă împingea și, ca să nu cad, m-am sprijinit pe oamenii din fața mea. Rucsacul s-a rupt și eu nici nu am observat”, se scuza acesta.
În 2018, prezent la o întâlnire a autorităților locale în satul Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, Dudnic, cetățean român cu acte în regulă, pe atunci deputat, a declarat că, „pentru a închide tema unionismului, vă dau cuvântul că, dacă vreodată acest proiect al Unirii se va produce, voi fi primul care îşi va lua arma şi voi merge să apăr autonomia găgăuză.” Procuratura a anunțat ulterior redacția ZdG că nu a identificat indicii cu privire la faptul că declarațiile lui Dudnic au avut drept intenție „provocarea de acțiuni ce ar promova dezbinarea națională pe teritoriul R. Moldova”.
Întrebat de ZdG cum își explică atitudinea în raport cu România în condițiile în care deține cetățenia acestei țări, Dudnic a declarat: „nu este adevărat. Nu este adevărat”.
ZdG: Cel puțin, acest fapt este indicat în actele care demonstrează că dumneavoastră sunteți administrator al firmei înregistrată în Constanța.
C.Dudnic: Nu știu despre ce vorbiți dumneavoastră.

El este considerat și unul dintre iniţiatorii incidentului produs în cadrul APG în iunie 2014, în urma căruia başcanul de atunci al Găgăuziei, Mihail Formuzal, şi preşedintele APG din acea perioadă, Dmitri Constantinov, s-au ales cu vătămări corporale.
Dudnic a susținut referendumul din februarie 2014, când locuitorii din UTA Găgăuzia au votat pentru autodeterminarea regiunii în cazul în care R. Moldova și-ar pierde suveranitatea, dar și pentru vectorul estic, aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, respectiv, împotriva integrării europene. Referendumul a fost declarat de autoritățile de la Chișinău ca fiind neconstituţional.
Casă de lux nedeclarată înscrisă pe numele mamei și firme cu bunuri de milioane
În declarația de avere și interese depusă la CEC înainte de startul campaniei pentru funcția de bașcan, Dudnic a indicat că este administrator la firmele „DKA Trade Impex” și „Niktrade Service”, el fiind și singurul lor beneficiar, dar și „menedger” (am păstrat transcrierea originală, n.r.) în agricultură la „Vancor Agro”, de unde a și raportat singurele venituri – 90 de mii de lei pe tot parcursul anului 2025.
„Niktrade Service” SRL are activități declarate în domeniul închirierii şi leasingului de maşini şi echipamente agricole. În 2025 a raportat profit de 7,5 milioane de lei. Conform datelor consultate de ZdG, firma deține din 2024 o încăpere nelocativă de aproape 90 de metri pătrați într-un bloc de oficii din Chișinău, dar și șase mijloace de transport, dintre care patru tractoare marca Case și New Holland, o combină John Deere și un ATV de model CF Moto.

„Vancor Agro” SRL, firma la care Dudnic este angajat în calitate de manager, aparține surorii sale, Carolina Dudnic. Firma are și ea activități în agricultură, iar conform datelor publice, în 2025 a avut venituri de 18 milioane de lei, dar a înregistrat pierderi de circa 1,5 milioane de lei, având 23 de angajați. Potrivit datelor consultate de ZdG, la fel ca firma lui Cornel Dudnic, compania surorii sale deține în proprietate șase mijloace de transport: două combine și un tractor marca Case IH, două tractoare marca Belarus și o camionetă Fiat.
ZdG a aflat că din februarie 2023 Dudnic deține și compania „Balkan Trade LLC”, înregistrată în Sankt Petersburg, Federația Rusă, pe care însă nu a trecut-o în declarația depusă la CEC. Firma, care a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de 137,4 milioane de ruble (echivalentul a 30 de milioane de lei moldovenești), este specializată în importul și vânzarea de vehicule, camioane și remorci.
Totodată, Ziarul de Gardă a identificat și o altă companie în care Dudnic este unic asociat și administrator: „Nik Trade Company”, specializată în transportul auto de mărfuri, care a fost înregistrată încă în 2008, la Constanța, România, pe numele lui Cornel Dudnic, iar între 2017 și 2021 a avut-o drept unic asociat și administrator pe Ecaterina Ivanoglo. În ultimii cinci ani, cifra totală de afaceri a companiei a ajuns la circa 16,6 milioane de roni, echivalentul a 62,6 milioane de lei moldovenești. Firma împarte aceeași adresă juridică – un apartament din Constanța, și același număr de contact cu o altă companie – „Nikita Construct” SRL, înființată în 2005 de Carolina Dudnic, sora lui Cornel Dudnic, dar condusă în prezent de Sergiu Ursu.
ZdG: De ce aceste firme nu apar în declarația dumneavoastră de avere?
C.Dudnic: Declarația nu indică faptul că eu trebuie să declar companiile de peste hotare la care eu sunt fondator. Dar vă pot spune că chiar și dacă ar fi fost necesar să le declar, eu nu primesc venituri de la acele companii de peste hotare. Toate veniturile generate de aceste companii au fost reinvestite, iar eu nu am niciun venit nici sub formă de salariu, nici sub formă de dividende pe care le-aș putea avea de la companiile de peste hotare.
ZdG: Vreau să vă întreb dacă compania „Nikita Construct” SRL vă aparține dumneavoastră sau familiei dumneavoastră?
C.Dudnic: Eu nu știu ce e „Nikita Construct”. Cu așa companie nu am avut nicio legătură.
Dudnic nu a indicat în declarația depusă la CEC mașini sau bunuri imobile. ZdG a aflat că fostul deputat are viza de reședință într-o casă din Vulcănești, localitatea sa de baștină. Imobilul este înregistrat pe numele mamei sale, Nadejda Dudnic.

Tot ea este, în acte, proprietara unei case de locuit cu suprafața oficială de 112 metri pătrați într-o zonă selectă din orășelul Durlești, mun. Chișinău. Casa a fost cumpărată de Nadejda Dudnic, care avea pe atunci 64 de ani, în iunie 2022. Din 2026 imobilul este sub sechestru în urma unui demers al Serviciului Fiscal de Stat, fapt despre care Cornel Dudnic a spus că nu cunoaște.

„Casa (din Durlești, n.r.) a fost construită de părinții mei, ei sunt proprietarii acestei case. Acum, casa stă mai mult fără locuitori. […] Din când în când, mai intru pe acolo, dar nu pot spune că locuiesc”, a menționat Dudnic.
Anterior, Dudnic era văzut la volanul unui automobil de lux, un Mercedes GLS450, fabricat în 2022 și procurat în 2024. Mașina era înregistrată pe numele tatălui său, Ananie Dudnic, iar candidatul o conducea în baza unui contract de comodat.
Părinții lui Cornel Dudnic nu au deținut afaceri în R. Moldova, ei fiind proprietarii câtorva hectare de terenuri agricole în localitatea lor de baștină, Vulcănești.
Într-o discuție cu ZdG, Dudnic a precizat că mașina de marcă Mercedes ar fi fost vândută după decesul tatălui său și că el acum circulă cu mașini de ocazie, fără a utiliza transportul public.
„Cea mai mare perioadă mă aflu la Vulcănești, totul e la un pas distanță, de aceea automobilul nu este cea mai mare necesitate în acest moment”, ne-a spus Dudnic cu referire la declarația sa de avere, în care nu se regăsește niciun automobil.
Plecarea lui Vlah din PLDM pentru a candida pe listele AUR Moldova
Petru Vlah (56 de ani) este cunoscut drept politician, om de afaceri și sportiv originar din Comrat. Este și antrenor de lupte libere. Candidează pentru prima dată la funcția de bașcan, fiind susținut de Partidul „Noua Opțiune Istorică” (NOI).

În calitate de politician, s-a remarcat în 2003, atunci când a devenit consilier independent în Consiliul municipal Comrat. În 2008, ajungea deputat în Adunarea Populară a UTA Gagauz-Yeri. Nu și-a încheiat însă mandatul, fiind cooptat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), condus de Vlad Filat, pentru cursa parlamentară din 2010. Astfel, a devenit deputat în Parlament, experiență pe care nu a mai repetat-o după scrutinul din 2014. În 2015–2019, Petru Vlah a revenit în administrația publică locală din Comrat.
Din noiembrie 2023, Petru Vlah a deținut funcția de vicepreședinte al PLDM, de unde a demisionat în vara anului 2025, cu puțin timp înainte de parlamentarele din septembrie 2025, la care a participat pe listele Partidului „AUR Moldova”, formațiune condusă de Boris Volosatîi, care promovează unirea R. Moldova cu România, fără a ajunge în Legislativ.
La mijlocul lunii septembrie 2026, Petru Vlah și-a anunțat intenția de a candida independent la funcția de bașcan. În octombrie însă, a venit cu un anunț nou, prin care spunea că „am decis să nu candidez ca independent pentru funcția de președinte al Găgăuziei, având în vedere provocările care se pregăteau împotriva mea, precum și împotriva susținătorilor mei”, menționând că a acceptat susținerea formațiunii „NOI”, unul dintre liderii căreia este Dmitri Torner, un afacerist pro-rus, cu mai multe identități, condamnat anterior.

Venituri în ruble rusești, firmă în Rusia și Austria, averi nedeclarate
Petru Vlah declară la CEC trei bunuri imobile. Familia deține un apartament de circa 100 de metri pătrați la Chișinău, cu o valoare de 2,6 milioane de lei, obținut în 2022, în aceeași perioadă în care familia intra și în posesia unui garaj de 20 de metri pătrați. Datele cadastrale arată că în luna septembrie 2026, în perioada în care se lansa în cursa electorală pentru funcția de bașcan, pentru acest apartament a fost semnat un contract de vânzare-cumpărare, bunul fiind înregistrat provizoriu pe numele altor persoane, deși soția sa, Liudmila Vlah și fiica sa, Daria, figurează în continuare printre proprietari. Tot atunci, apartamentul a fost pus în gaj pentru suma de 5 milioane de lei la o bancă din țară.

Totodată, Vlah mai indică în posesia familiei și un apartament de circa 80 de metri pătrați, care ar fi fost cumpărat în 2024 cu 610 mii de lei și două terenuri, în posesia cărora a intrat în 2024. Unul – de 4,23 ha, situat în extravilanul orașului Comrat, cu destinație agricolă, și altul – de 22,22 metri pătrați, cu destinație pentru construcții.
Alte două terenuri agricole însă, înregistrate încă în 2015, Vlah nu le-a trecut în declarația depusă la CEC: un teren de 2,7 hectare și altul de 0,6 hectare, situate în extravilanul orașului Comrat. Vlah mai trece în declarație un Volvo XC60, fabricat și cumpărat în 2020, pentru care a plătit aproape un milion de lei.
În ultimii ani, veniturile familiei Vlah sunt indicate în ruble – dividende și salariu de la firma rusească pe care o declară. În 2025, veniturile declarate au constituit 3,6 milioane de ruble, echivalentul a circa 750 de mii de lei (la cursul din 2025), iar în 2024 – 4,6 milioane de ruble, echivalentul a 900 de mii de lei (la cursul din 2024). Totodată, în 2025, Vlah indică 38 de milioane de ruble (puțin peste 8 milioane de lei moldovenești) din vânzarea unui spațiu comercial în Federația Rusă.
Vlah declară la CEC, pentru 2025, două companii pe care le deține în străinătate, ambele specializate în vânzări și închirieri imobiliare. Una are sediul în regiunea Tula, Federația Rusă, și are un capital social de 1000 de ruble. ZdG a aflat că firma „Întreprinzător individual Petru Vlah” a fost înființată în 2022, iar în iunie 2025, Vlah a solicitat radierea ei.
Cea de-a doua firmă declarată este cu sediul la Viena, Austria – ALEANG Projektentwicklungs GmbH. Deși candidatul indică faptul că ar deține o cotă parte de 100%, datele publice disponibile arată că Vlah deține 55% (19,2 mii de euro), celelalte 45% fiind deținute de Alexandra Enache. Datele publice mai indică faptul că firma ar fi parte dintr-un litigiu în care o bancă a inițiat o procedură de executare silită împotriva firmei lui Vlah pentru o creanță indicată de 874,5 de mii de euro.
Petru Vlah nu a indicat însă la CEC două companii specializate în agricultură, înregistrate în R. Moldova. Firma „Nezerant”, pe care o deține împreună cu soția sa, are în proprietate, la rându-i, două terenuri în Comrat, pe care se înalță construcții de 65 de metri pătrați și, respectiv, 19 metri pătrați. Cea de-a doua firmă nedeclarată este „Dulcefruct” SRL, înscrisă în totalitate pe soția sa.
Petru Vlah nu a răspuns la întrebările ZdG, menționând că „unica ce vă pot zice este faptul că, în 2013, fiind deputat in Parlamentul R. Moldova, eu am votat-o și am susținut-o pe Maia Sandu la funcția de ministru al Educației. La fel, l-am susținut și pe Recean la funcția de ministru al Afacerilor Interne.”
Cîlcic, cu mesaj de susținere a lui Putin după declanșarea invaziei la scară largă în Ucraina
Ivan Cîlcic (59 de ani), inginer-mecanic de profesie, este originar din Georgia, fiind vicepreședinte al Partidului Popular Găgăuz, condus de fostul deputat și fostul primar al Comratului Nicolai Dudoglo, chiar de la crearea formațiunii – din 2025.

Ivan Cîlcic a mai avut o experiență de participare la alegeri – în 2021, când a candidat independent la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, în circumscripția nr. 3 din Comrat. Nu a mai ajuns în organul regional, întrucât, din cauza prezenței reduse la vot, alegerile au fost invalidate.
La doar patru zile după declanșarea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, Ivan Cîlcic i-a transmis un mesaj președintelui rus, Vladimir Putin, din partea „patrioților Găgăuziei”, potrivit căruia aceștia ar susține „în totalitate” războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina, pe care îl numește, așa ca oficialii de la Moscova, „operațiune militară”.
„Stimate președinte, domnule Putin, poporul găgăuz, așa ca acum opt ani la referendum (când peste 90 % dintre participanți au votat pentru alipirea la Federația Rusă, n.r.), își exprimă solidaritatea cu poporul rus. Pe pământ nu-i loc pentru fascism”, a transmis Ivan Cîlcic.
Totodată, în cadrul mai multor manifestații, acesta și-a făcut apariția cu panglica „Sfântul Gheorghe” la vedere. În 2022 și 2023 a fost sancționat contravențional. Cîlcic a contestat sancțiunile, iar judecătorii le-au anulat: în 2022 – pe motiv că au existat nereguli la întocmirea procesului-verbal, fără a constata inexistența contravenției, iar în 2023 – pentru că poliția nu a putut demonstra că simbolul fusese utilizat cu scopul de a justifica sau glorifica agresiunea militară ori crimele de război.
Fără proprietăți declarate, dar cu bunuri în realitate
Ivan Cîlcic a omis să declare la CEC proprietățile pe care le deține. Singura mențiune din declarația sa de avere și interese personale se referă la o pensie de invaliditate – 1100 de lei lunar – unicul venit declarat pentru anul 2025.
Totuși, Cîlcic are în proprietate o casă de 119 metri pătrați, amplasată pe un teren de 8 ari la Comrat, pe care a primit-o sub formă de donație în 2007, și două terenuri agricole. Pe terenul unde se înalță casa este amplasată și o construcție de 14,7 metri pătrați, unde am identificat o afacere – o plăcintărie, la care însă nu am putut achita cu cardul, iar vânzătoarea ne-a spus că nu oferă bonuri fiscale. Totodată, acesta mai deține, din 2016, și un automobil Ford. Bunurile au fost declarate anterior, când a candidat pentru funcția de deputat în Adunarea Populară Găgăuză.


Solicitat de ZdG să ne spună de ce proprietățile sale nu sunt incluse în declarația de avere și interese personale depusă la CEC, Cîlcic a menționat că nu le-a inclus întrucât nu au fost dobândite în 2025.
Totodată, cu referire la plăcintărie, acesta spune că anterior a fost afacerea sa, care funcționa pe bază de patentă, însă în prezent aceasta este preluată de altcineva, căruia îi oferă spațiul în chirie.
Întrebat de ZdG din ce bani trăiește, Cîlcic spune că este sprijinit financiar de cei doi copii ai săi, stabiliți în Federația Rusă, care nu dețin bunuri pe teritoriul R. Moldova.
Deputat comunist, primar independent și susținător declarat al relației cu Rusia
Oleg Garizan (55 de ani) este primarul comunei Copceac. Istoric de profesie, Garizan a fost deputat în Parlamentul R. Moldova în perioada 2009–2014 pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Înainte de asta, între 1999 și 2009, dar și ulterior, din 2015 până în prezent, Garizan a cochetat cu funcția de primar al localității de baștină, candidând independent, la fel ca și pentru funcția de bașcan.

Fiind deputat în Parlament, Garizan declara într-un interviu din 2013 pentru portalul noi.md că „valorile noastre fundamentale sunt: Famila, Credinţa faţă de Rusia şi Ortodoxia”, precizând că „unul dintre piloni, conceptul principal de viaţă al locuitorilor autonomiei găgăuze, este dorinţa de a trăi împreună cu Rusia.”
„Din punct de vedere strategic, noi trebuie să privim spre Rusia. Noi nu vom fi niciodată de-ai lor în atmosfera liberalismului ce domină în Europa. Iar cînd vorbim despre Rusia, oamenii noştri nu se gândesc să aibă în loc de o bucată de pâine două bucăţi. Aspiraţia de a fi cu Rusia există la nivel psihologic şi ideologic”, argumenta el. Fiind întrebat ce va face dacă R. Moldova va merge totuşi spre UE, Garizan preciza în același interviu că „noi vom face totul ca să nu mergem cu Moldova”. La fel ca alți candidați, Garizan a susținut activ referendumurile controversate din UTA Găgăuzia, organizate în februarie 2014, constatate de instanță ca fiind ilegale.
Întrebat în octombrie 2026 de ZdG dacă „credința față de Rusia” reprezintă o valoare pentru el și în prezent, Garizan spune: „Haideți să vorbim despre aceasta un pic diferit. Mâine (16 octombrie, n.r.) începe campania electorală și atunci vom aborda toate subiectele.”
Garizan a refuzat să ne ofere răspuns și la întrebările privind referendumul ilegal din 2014. „După părerea mea, dumneavoastră vă ocupați cu lucruri incorecte. Eu nu candidez pentru funcția de președinte al R. Moldova sau pentru funcția de deputat al R. Moldova. Întrebările pe care mi le acordați mie trebuie să le acordați autorităților centrale”, a declarat Garizan.
În declarația de avere și interese depusă la CEC, Oleg Garizan a indicat venituri de 296 de mii de lei din funcția de primar, iar soția sa, angajată la o instituție din localitate, a raportat venituri de 322 de mii de lei. Soții Garizan dețin două terenuri agricole cu o suprafață de circa 2,5 hectare, o casă de locuit cu teren aferent în satul Copceac, dar și un automobil Mazda A5, fabricat în 2006 și procurat în 2011. Garizan declară că este administrator și la două asociații obștești.

În august 2025, ANI a refuzat să inițieze un control al averii lui Garizan, după ce a constatat în prealabil că acesta nu a încălcat legislația. Controlul fusese inițiat după ce fiica lui majoră investise în 2023 într-un apartament. În explicațiile depuse la ANI, Garizan a explicat că acel bun imobil a fost procurat de fiica sa din sursele ei financiare acumulate din „activitatea de antreprenoriat în domeniul tehnologiilor IT din Germania.”
În 2019, ANI a constatat că Garizan a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese după ce și-a angajat, timp de aproape o lună, fiul în calitate de operator al site-ului primăriei. ANI a dispus atunci încetarea mandatului de primar. În 2021, după un șir de litigii, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) i-a dat însă dreptate lui Garizan, astfel că acesta și-a putut continua munca în fruntea Primăriei Copceac.
ZdG a constatat că fiul lui Oleg Garizan, Ivan, este antreprenor. El este fondator, administrator și beneficiar la trei companii. Una dintre ele, „Baurlukhouse” SRL, cu sediul în Copceac, se prezintă drept prima unitate de producție certificată pentru fabricarea produsului tradițional găgăuz din carne „Baur”, despre care compania anunță că reprezintă „moștenirea poporului găgăuz, a cărei rețetă a fost păstrată cu grijă în satul Copceac (Tătar- Kîpçak) timp de peste 10 secole”. Deși tatăl său s-a declarat împotriva UE, afacerea fiului este strâns legată de asistența financiară și programele UE. Unitatea modernă de producere a fost dezvoltată cu susținerea proiectelor europene, cum ar fi programul „UE pentru Moldova rurală”, și prin inițiativele bazate pe abordarea LEADER în Republica Moldova, la fel susținute de UE. „Datorită susținerii UE, am reușit să achiziționăm utilajul necesar, să creăm marca comercială, să o înregistrăm la AGEPI…”, spunea într-un reportaj video Ivan Gurizan.

Totodată, baurul găgăuz produs de firma lui Ivan Garizan a fost inclus oficial în catalogul internațional „Culinary Trail”, un proiect transfrontalier finanțat de Uniunea Europeană, destinat conservării, promovării și digitalizării patrimoniului culinar și cultural autentic al popoarelor.
Întrebat de ZdG dacă susține parcursul european al R. Moldova, Ivan Garizan a refuzat să răspundă la întrebare, fiind vizibil deranjat.
De 11 ani primar – de la Usatîi, Dodon, apoi independent. De 30 de ani – antreprenor
Serghei Anastasov (62 de ani) este primarul mun. Comrat din 2015, când a reprezentat Partidul Nostru condus de Renato Usatîi, fiind reales pentru noi mandate în 2019, când a fost susținut de Socialiștii lui Dodon, și în 2023, în calitate de candidat independent, așa cum candidează și la funcția de bașcan. Economist de profesie, Serghei Anastasov a fondat și a administrat fabrica de mobilă „Goliat-Vita” SRL înainte de implicarea în politică.

În declarația de avere și interese personale pentru anul 2025, depusă de Anastasov la CEC, el a indicat venituri salariale din funcția de primar de 342 de mii de lei, în timp ce soția sa, angajată la firma familiei, a avut venituri oficiale de 78 de mii de lei. Familia Anastasov mai declară două terenuri, obținute în 2009 și 2010, cu suprafața de circa 1 ha, dar și opt clădiri cumpărate în 2009, cu suprafețe între 34 și 1271 de metri pătrați. Datele analizate de ZdG arată că toate imobilele declarate de candidat se află în Comrat, acolo unde funcționează afacerea cu mobilă a familiei.
De asemenea, familia Anastasov mai indică în declarație și două autoturisme, procurate în 1995 și declarate cu valoarea de 10 mii de lei fiecare: un Mercedes 190, fabricat în 1982, și un Mitsubishi Space din 1992.
Serghei și Ludmila Anastasov sunt proprietarii companiei „Goliat-Vita” SRL, care gestionează fabrica de mobilă cu același nume din Comrat. Fondată în 1997, firma a raportat pentru anul 2025 vânzări de 6,8 milioane de lei și profit de 860 de mii de lei. Soții Anastasov locuiesc chiar pe teritoriul fabricii, într-un bun imobil special amenajat pentru trai.
În declarația depusă la CEC, Anastasov a indicat și compania „Crazyshelves” SRL, deținută în proporție de 100 % de soția sa. Firma activează la aceeași adresă cu fabrica de mobilă și are activitate în același domeniu. Și Dmitri Anastasov, fiul lui Serghei Anastasov, gestionează o companie cu activități în domeniul mobilei – „Metalmob” SRL.
În perioada 2014–2017, „Goliat-Vita” SRL a câștigat peste 40 de contracte cu instituții ale statului pentru livrarea de mobilier, în valoare de peste 4 milioane de lei. În 2017, patru dintre contracte, în valoare de circa 800 de mii de lei, au fost semnate chiar cu Primăria Comrat, condusă atunci de Serghei Anastasov. „Au fost tendere. Noi am refuzat inițial să participăm la licitații, dar nu avea cine altcineva. De asta, de câteva ori ne-au rugat pe noi. Dar eu despre asta am informat Consiliul. Nu au fost probleme. Totul a fost legal”, explica Anastasov pentru moldovacurata.md în 2019.
Omisiunile din declarația de avere și interese, „iertate” de ANI
Serghei Anastasov nu a indicat în declarația depusă la CEC un teren și o cotă-parte dintr-o casă de 198 de metri pătrați din Căușeni, obținute de soția sa în 2023 „cu titlu de donație cu constituirea dreptului de uz și abitație viageră”. Cu alte cuvinte, contractul prevede că imobilul i-a fost transmis Ludmilei Anastasov cu titlu gratuit, dar donatorul și-a păstrat dreptul absolut de a locui în acel imobil și de a-l folosi pentru tot restul vieții sale.
Totodată, candidatul nu a indicat nici faptul că Ludmila Anastasov figurează în calitate de administratoare și fondatoare la Societatea pe Acțiuni „Ustalic-Comrat”, acolo unde fondator figurează și Serghei Anastasov, dar și în calitate de administratoare la Asociația Obștească „Charity Wheel”.
Aceste aspecte au fost verificate de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care în august 2026 a refuzat inițierea controlului pe numele lui Anastasov, constatând că acesta nu a încălcat legea. El a relatat la ANI că nu a declarat firma și asociația obștească pentru că societatea pe acțiuni se află în proces de lichidare din anul 2010, iar asociația obștească „este o organizație neguvernamentală, necomercială, creată exclusiv pentru desfășurarea activităților de caritate și care nu distribuie profitul între fondatori”. Cu privire la casa și terenul din Căușeni, Anastasov a explicat că nu le-a inclus în declarația sa de avere deoarece acestea aparțin în prezent socrilor săi, iar soția lui nu deține încă dreptul legal de proprietate asupra lor prin moștenire.
Întrebat de ZdG dacă s-a schimbat ceva de la controlul ANI, Anastasov spune că „eu locuiesc în locul unde am locuit 30 de ani și nu s-a schimbat nimic – locul e în fabrica de mobilă, alt loc unde să trăiesc eu nu am.”

Ex-deputată socialistă, dar candidată independentă
Ivanna Koksal (48 de ani) este fostă deputată în Parlamentul R. Moldova pe listele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și ulterior pe listele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor din R. Moldova, în două legislaturi, între anii 2019–2025, deși la alegerile pentru funcția de bașcan candidează independent. În ajunul campaniei electorale, Igor Dodon, liderul Socialiștilor, declara că Ivanna Koksal a fost una dintre candidaturile la funcția de bașcan pe care partidul a analizat-o, informație care a nemulțumit-o pe aceasta. Ea a spus că nu a știut despre acest fapt, menționând că nu acceptă „situațiile în care numele meu este folosit fără acordul meu”.

Înainte de a fi deputată pe listele PSRM, Koksal a fost, în două rânduri, deputată în Adunarea Populară a Găgăuziei, candidând independent. Se prezintă drept filologă și jurnalistă, ea activând anterior inclusiv în calitate de redactoare-șefă în cadrul Companiei Publice „Gagauziya Radio Televizionu”. Conform informațiilor depuse la CEC, Koksal deține, pe lângă cetățenia R. Moldova, și cetățenia Turciei, țara de baștină a soțului său, Rafet Koksal. Ivanna Koksal este angajată la Asociația obștească de binefacere „Ajutor Oamenilor”, condusă de soțul ei, unde se ocupă de coordonarea proiectelor umanitare, sociale și culturale.
În declarația de avere și interese depusă la CEC, Koksal a indicat pentru anul 2025 venituri de circa 580 de mii de lei de la Parlament și alți 550 de mii de lei din vânzarea unui apartament. Ea mai raportează că deține în conturi 39 de mii de euro și 324 de mii de lei. Soțul ei, Rafet Koksal, a avut venituri totale de circa 1,3 milioane de lei de la compania din Turcia „Idil Prodüksiyon Insaat elektronik ODTLS”, în care deține o cotă parte de 100 %. Compania comercializează și furnizează soluții pentru transmisiuni TV și radio, inclusiv echipamente de transmisie prin satelit, sisteme de automatizare radio, videoconferințe și conexiuni de internet.
Ivanna Koksal este, la rându-i, fondatoarea Gospodăriei Țărănești „Koksal Ivanna Ivan”, care activează în satul Cazaclia. Compania este administrată de tatăl său, Ivan Col. În această localitate, în care Koksal locuiește, ea deține peste 40 de hectare de terenuri agricole, dar și două construcții, una de 125 de metri pătrați, care figurează în datele cadastrale drept „depozit”, și alta de 25 de metri pătrați. Doar una dintre ele, cea mai mică, se regăsește în declarația de avere depusă de Koksal la CEC.

În același document depus la CEC, candidata la funcția de bașcan a indicat că din 2025 are drept de abitație într-o casă de 130 de metri pătrați. Un imobil similar apare în datele cadastrale înregistrat pe numele lui Ivan Col, tatăl candidatei. Acesta deține și el mai multe terenuri agricole și patru mijloace de transport. Ivana Koksal conduce o Skoda Kodiaq, fabricată în 2022, automobil care se regăsește și în declarația sa de avere și interese.

„În declarație am indicat tot ce trebuie. Am fost deputată din 2019 și pretenții la declarația mea nu au existat”, ne-a spus Koksal, fiind întrebată de ZdG de ce nu a indicat construcția ridicată pe terenurile din proprietatea sa. De asemenea, Koksal a menționat că soțul său nu și-a extins activitatea de antreprenor și în R. Moldova.
Gagauz – decorat pentru organizarea referendumului ilegal din Găgăuzia
Fiodor Gagauz (68 de ani) este jurist de profesie, iar timp de circa două decenii (1982–2002), a deținut diverse funcții în cadrul organelor afacerilor interne ale R. Moldova, dintre care trei ani i-a dedicat funcției de șef al Departamentului de Afaceri Interne al Găgăuziei.

În cadrul unei emisiuni televizate la care a participat în septembrie 2026, Gagauz declara că „Voronin, atunci la guvernare, m-a eliberat din organele afacerilor interne pe motive politice. Astfel, eu și colegii mei, la o anumită etapă, am fost determinați să ne implicăm în politică. […] Așa am ajuns în politică, deși nu mă gândeam să ajung.”
Deși s-a implicat în politică la scurt timp după demisia din structurile de drept, Gagauz nu a reușit să obțină o funcție electivă imediat. Între timp, a înființat Mișcarea Obștească „Единая Гагаузия” (Găgăuzia Unită, n.r.), care a jucat un rol important inclusiv în organizarea referendumului ilegal din 2 februarie 2014. Pentru organizarea referendumului din 2014, de rând cu alți politicieni locali, în 2017, Fiodor Gagauz a fost decorat de Irina Vlah, bașcana autonomiei găgăuze la acea etapă, cu Ordinul „Gagauz-Yeri” – distincție considerată supremă pe teritoriul Găgăuziei.
În 2012, după mai multe tentative electorale eșuate, reușea să ajungă deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, însă și-a încheiat mandatul după ce a fost cooptat în 2014 de Socialiștii lui Igor Dodon pentru un mandat de deputat în Parlamentul R. Moldova.
Gagauz și-a păstrat fotoliul de deputat în trei legislaturi, fiind ales de două ori pe lista Partidului Socialiștilor din R. Moldova, iar în 2021 – pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. De rând cu alți colegi deputați, în timpul mandatului său, Gagauz a purtat panglica „Sfântul Gheorghe”, care a fost interzisă în R. Moldova la scurt timp după ce Rusia a atacat Ucraina la 24 februarie 2022. Pentru aceasta, pe numele lui Fiodor Gagauz a fost întocmit un proces contravențional, fiind amendat cu 9000 de lei. Gagauz a contestat actul, iar prima instanță i-a dat câștig de cauză – decizie menținută de Curtea de Apel, invocându-se nereguli în întocmirea procesului-verbal, fără a constata inexistența contravenției.

După ce nu s-a mai regăsit pe lista electorală a Socialiștilor în 2025, în iulie 2026 a anunțat că va candida independent la funcția de bașcan al Găgăuziei. În septembrie însă, după retragerea candidatului inițial al PSRM, Grigorii Uzun, Socialiștii și-au declarat susținerea pentru Gagauz.
Angajat la stat, cu multiple imobile
Deși, potrivit CV-ului, Fiodor Gagauz a activat întreaga viață la stat, declarațiile de avere și interese personale completate de candidat scot în evidență mai multe proprietăți pe care acesta le-a dobândit în special după lansarea în politică.
Gagauz deține trei apartamente, de 133, 101 și 45 de metri pătrați, procurate unul după altul: în 2006, 2007 și 2008. El deține și două garaje, cumpărate în 2007 și 2010. Cele trei imobile se află pe strada Sfatul Țării din sectorul Centru al Chișinăului, străzile Valea Crucii și Grenoble din sectorul Botanica al capitalei.



În 2019, contactat de portalul „Moldova Curată”, Fiodor Gagauz a declarat că cele trei apartamente aparțineau copiilor săi, care i le-au transmis în proprietate. Datele cadastrale analizate de ZdG arată însă că cele trei apartamente au reprezentat investiții ale lui Fiodor Gagauz, realizate încă la faza de construcție a blocurilor de locuit.
De asemenea, candidatul Socialiștilor deține, din 1986, o casă de 136 de metri pătrați, situată în satul său de baștină, Gaidar, acolo unde poate fi văzut uneori.

Fiodor Gagauz conduce un automobil Audi Q7, fabricat în 2019 și dobândit un an mai târziu. ZdG a aflat că mașina este înscrisă pe numele unuia dintre cei doi fii ai săi, Dmitri, care este stabilit în F. Rusă.
În declarațiile de avere depuse de-a lungul timpului, Gagauz nu indică faptul că familia sa ar deține vreo afacere sau că ar fi asociată într-o companie activă, iar în bazele de date publice numele său nu figurează printre beneficiarii vreunei firme. Singura mențiune se referă la Societatea cu Răspundere Limitată Publicația Periodică Ziarul „ЕДИНАЯ ГАГАУЗИЯ”, lichidată între timp. În ultimii ani, veniturile familiei Gagauz sunt constituite din salariul de deputat al lui Fiodor Gagauz și pensiile celor doi soți.
Solicitat de ZdG, Fiodor Gagauz a refuzat să ne răspundă la întrebări, solicitând să le transmitem comunicatoarei PSRM, Carmena Lupei. Aceasta însă ne-a recomandat să-i adresăm întrebările direct candidatului.
Stoianoglo, la a doua tentativă de a deveni bașcan
Alexandr Stoianoglo (59 de ani), jurist de profesie, a oscilat ani la rând între justiție și politică. Și-a început activitatea în Procuratură imediat după absolvirea Universității de Stat din Moldova, activând până în 2007. În 2009 ajunge în Legislativ pe listele PDM, acolo unde și-a încheiat activitatea în 2014. În 2019, pe fundalul debarcării regimului oligarhic condus de Vladimir Plahotniuc, Alexandr Stoianoglo devine procuror general al R. Moldova. Nu și-a dus însă mandatul de procuror general la final, fiind suspendat din funcție în 2021 ca urmare a începerii mai multor dosare penale pe numele său. Alexandr Stoianoglo este primul și singurul procuror general din istoria R. Moldova care a fost reținut și arestat în timpul mandatului, fiind acuzat de corupere pasivă, abuz de putere sau fals în declarații.

Deși în ultimii ani a scăpat de câteva acuzații, fiind scos de sub urmărire penală sau achitat, numele său figurează și în alte dosare aflate la faza de urmărire penală sau în instanță, pe care încă nu există soluții.
Pe când era procuror general, Alexandr Stoianoglo a refuzat pornirea urmăririi penale pe numele lui Igor Dodon, cel care l-a numit în funcție, după ce în spațiul public apăruse imagini video în care fostul președinte primea o pungă neagră în care se presupune că erau bani de la Serghei Iaralov și Vladimir Plahotniuc. Ulterior, după plecarea din funcție a lui Stoianoglo, a fost totuși pornită urmărirea penală, iar Dodon a ajuns pe banca acuzaților.
În 2024, a revenit în politică și se asociază cu Socialiștii lui Igor Dodon în cursa pentru funcția de președinte al R. Moldova. Ajunge în turul II al scrutinului și este învins de Maia Sandu. Obține o funcție electivă în 2025, când revine în Parlament, fiind ales pe lista Blocului Electoral „Alternativa”.
Potrivit celei mai recente declarații depuse de Stoianoglo la Comisia Electorală Centrală, în ultimii ani, acesta nu a făcut achiziții și nu a vândut niciun bun. Familia Stoianoglo deține în proprietate două imobile în Chișinău – un apartament de 161 de metri pătrați, în care familia Stoianoglo locuiește, și un alt imobil de 60 de metri pătrați, utilizat în trecut drept spațiu pentru un salon de frumusețe gestionat de familia Stoianoglo – Opium Beauty Salon. În aprilie 2021 compania a fost închisă. Totodată, din 2015, Alexandr Stoianoglo a moștenit 1/2 dintr-o casă de locuit din Comrat, de 91,5 metri pătrați. El mai declară trei automobile: Hyundai Tucson, Ford Escape și Skoda Superb, cu drept de posesie.