22 de ani de ZdG – aniversare cu gust de Găgăuzia. Oameni, locuri, tradiții și gastronomie locală
Echipa ZdG a marcat 22 de ani de activitate explorând Găgăuzia. Oameni, locuri, tradiții, gastronomie locală – pe toate le-am descoperit într-un weekend prelungit la Congaz, Comrat, Beșalma sau Gaidar, localitățile pe care le-am vizitat și care ne-au schimbat, multora, percepția despre Găgăuzia și găgăuzi.
În Congaz, care nu-i cel mai mare sat din Europa
Primul popas a fost în satul Congaz. Înainte de plecare, am ținut să verificăm din prima sursă dacă informația potrivit căreia această localitate ar fi una dintre cele mai mari așezări rurale din Europa și s-ar regăsi în Cartea Recordurilor Guinness este adevărată. Deși informația apare aproape peste tot, de la reportaje jurnalistice până la site-uri oficiale ale autonomiei, ea nu se confirmă. Reprezentanții Guinness World Records ne-au informat oficial că nu recunosc în prezent „un titlu pentru cel mai mare sat din Europa” și nu pot examina astfel de revendicări, deoarece nu există definiții universal acceptate pentru termeni precum „sat”, „oraș” sau „municipiu”.
Congaz este totuși o localitate mare. Conform datelor recensământului din 2024, este a cincea localitate rurală din R. Moldova după numărul populației, având circa 8,2 mii de locuitori. Potrivit acelorași date, satul este locuit în proporție de peste 96% de găgăuzi, iar ca număr, găgăuzii sunt mai numeroși doar în municipiul Comrat (14 mii) și în orașul Ceadîr-Lunga (11 mii).
La Congaz ne-am oprit la Gagauz Sofrasi, un complex etno-turistic care reunește un restaurant cu bucătărie tradițională găgăuză, un muzeu etnografic, o pensiune, o cramă și mai multe spații pentru evenimente. Complexul promovează cultura și tradițiile găgăuzilor, oferind vizitatorilor preparate autentice, obiecte de patrimoniu și experiențe inspirate din viața satului găgăuz. Gagauz Sofrasi este una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia, fiind frecvent inclusă în circuitele turistice din sudul R. Moldova.
La singurul muzeu dedicat culturii găgăuze am aflat despre legăturile găgăuzilor cu Brazilia
După ce am încercat primele preparate tradiționale găgăuze în frunte cu celebra gözleme – o plăcintă tradițională foarte populară în Găgăuzia, preparată din aluat subțire umplut cu brânză, carne, cartofi sau verdețuri și coaptă pe plită, am mers spre Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie din Beșalma, fondat în 1966 de Dumitru Caraciobanu. Acesta este considerat primul și singurul muzeu din lume dedicat culturii găgăuze. Muzeul adăpostește peste 15 mii de exponate, inclusiv costume tradiționale, unelte vechi și o colecție rară de filme documentare vechi. Deși unele informații care ne-au fost prezentate diferă de cele pe care le cunoaște istoria recunoscută și relatată de istorici, mulți dintre colegi au părăsit muzeul aflând ceva nou: între 1926 și 1930, câteva valuri de imigranți din satele găgăuze basarabene au plecat spre America de Sud, iar o comunitate importantă s-a stabilit în statul și orașul brazilian São Paulo, integrându-se în viața socială locală și păstrându-și parțial tradițiile și credința ortodoxă. Pe unii colegi acest episod i-a făcut să se întrebe dacă nu cumva Ronaldo, Ronaldinho sau Vinicius jr, celebri fotbaliști brazilieni, ar putea avea rădăcini găgăuze.
Tot la Beșalma am vizitat și moara de vânt din localitate sau mai bine zis… ce a mai rămas din ea. Atracția turistică poate fi văzută de pe strada principală, pe dealul de la marginea satului, iar informațiile disponibile spun că stă acolo de la începutul secolului al XX-lea. Aceleași date afirmă că în satul Beșalma către anul 1950 erau 64 de mori, dar în timpurile sovietice cele mai multe dintre ele au fost demontate ca fiind inutile. Astăzi moara este nefuncțională, fiind parțial distrusă.
O vinărie locală, o cafenea susținută financiar de UE și o moară de vânt reparată tot din fonduri europene
Prima seară în Găgăuzia nu putea să se încheie altfel decât la o vinărie locală, Găgăuzia și vinurile având o relație aparte datorită climei, istoriei și tradiției vitivinicole a regiunii. Așa am ajuns la „Vinuri de Comrat”. Înființată în secolul al XIX-lea, vinăria este considerată unul dintre cele mai vechi monumente istorico-arhitecturale și industriale din R. Moldova. Depozitul de vinuri din Comrat este singurul care a rămas funcțional din cele 14 depozite construite anterior. În anul 1897 a început producția vinului de masă, fiind construit totodată un grajd pentru transportul mărfurilor cu ajutorul cailor. După cel de-al Doilea Război Mondial vinăria a fost extinsă, construindu-se o fabrică de prelucrare a strugurilor, care a dat un nou impuls dezvoltării acestei industrii.
Privatizată în 1995, compania a fost transformată într-o întreprindere modernă, capabilă, conform informațiilor publice, să prelucreze 5–6 mii de tone de struguri și să îmbutelieze aproximativ 3 milioane de sticle anual. Produsele acesteia sunt exportate în peste 20 de țări, fiind premiate constant la concursurile internaționale. Ghida noastră, Galina Gordeiciuc, ne-a făcut mai întâi un tur al vinăriei, iar ulterior, și un „tur” al vinurilor și al bucatelor tradiționale produse acolo, ambele fiind, spre surprinderea noastră, realizate în limba română. Inclusiv istoria vinăriei este relatată pentru turiști, fără ocolișuri, în limba română. La vinărie am ajuns și „înapoi în URSS”, în muzeul vinăriei, unde se păstrează exponate din perioada sovietică. La cină am avut un invitat special: Ștefan Bejan, doctorand în istoria găgăuzilor, care ne-a vorbit despre miturile despre găgăuzi și despre adevărata lor istorie.
A doua zi în Găgăuzia a început cu discuții cu oamenii din Congaz. Unii ne-au servit cu vin de casă, alții cu pepene galben. Ziua a continuat cu un prânz la cafeneaua Turna – afacere susținută financiar de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, așa cum e menționat chiar pe peretele localului.
De la cafenea, plini de energie, am plecat spre o altă atracție turistică a zonei: moara de vânt din Gaidar, unul dintre simbolurile satului, care s-a păstrat până în zilele noastre aproape în forma sa originală. Moara a fost (și ea) reparată din fonduri europene. A urmat o vizită la muzeul complexului „Gagauz Sofrasi”, un spațiu dedicat istoriei, vieții și culturii găgăuze, care adăpostește o colecție de covoare tradiționale, unelte, haine populare și obiecte folosite de găgăuzi în trecut. Aici am fost întâmpinați, după cum se cuvine, cu pâine și sare. Muzeul este găzduit de o încăpere care te duce cu gândul la trecut. Unii colegi au îmbrăcat haine populare găgăuze, iar alții au deprins câteva jocuri cu cinci bucățele de oase de oaie, jocuri care arată cu ce se ocupau strămoșii noștri în timpul liber, înainte de era digitală.
Martori la o nuntă în stil găgăuz
După o (nouă) cină tradițională, de această dată una festivă, în cadrul căreia ne-am spus cuvinte frumoase și ne-am amintit de multe momente interesante cu și despre ZdG, am devenit, fără voie, și martori la o nuntă în stil găgăuz, care avea loc chiar în localul în care eram cazați. Seara s-a încheiat mai mult decât simbolic. În timp ce stăteam afară, primarul unei localități din Găgăuzia, care își mărita fiica, auzind că suntem jurnaliști de la ZdG, a lăsat nunta, s-a apropiat de noi, ne-a mulțumit pentru ceea ce facem și ne-a servit cu două sticle de șampanie, nu înainte de a vorbi frumos despre relația dintre moldoveni și găgăuzi și despre cât de important este să o păstrăm și să o dezvoltăm. Ce moment mai frumos putea fi pentru ultima noastră seară în Găgăuzia și pentru a marca cei 22 de ani ai ZdG?
