Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Programul „Moldova Pregătită” |…

VIDEO Programul „Moldova Pregătită” | Dosarul „INTERPOL” | Incidentele cu grănicerii ucraineni | Cazul Irinei Gutnic | Tiktokerul Nekoglai, din nou după gratii | Premierul Tofan, apel către locuitorii Autonomiei Găgăuze | SĂPTĂMÂNA DE GARDĂ

Sursa foto: Colaj ZdG

Electricitatea, apa și agentul termic nu vor fi oprite pentru 72 de ore, așa cum există mai multe manipulări în spațiul public. Ce înseamnă, de fapt, programul „Moldova pregătită”, vă spunem astăzi. Vorbim și despre organizația „Eurasia”, controlată de fugarul Ilan Șor, despre apelul premierului Vasile Tofan către locuitorii din Autonomia Găgăuză și vă aducem detalii noi din dosarul „INTERPOL”.

Săptămâna de Gardă poate fi ascultată pe Apple Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privită pe canalul nostru de YouTube.

Două incidente cu implicarea unor grăniceri ucraineni au fost intens mediatizate în ultimele zile. Pe 17 octombrie, în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, doi angajați ai Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei au fost reținuți de o patrulă a Poliției de Frontieră a R. Moldova în timp ce desfășurau o operațiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru, în apropierea malului moldovenesc. Potrivit Poliției de Frontieră a R. Moldova, cetățeanul ucrainean a solicitat azil în R. Moldova, iar cererea sa urmează să fie examinată în conformitate cu procedurile legale. În acest caz a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

Pe 15 octombrie, în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, alți doi grăniceri ucraineni intraseră ilegal pe teritoriul R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor, în timp ce încercau să rețină un ucrainean care trecea înotând Nistrul. Potrivit autorităților de la Chișinău, bărbatul 49 de ani din Kiev, psiholog clinician, a încercat să traverseze Nistrul înot pentru a ajunge la familia sa, care a plecat din Ucraina. Potrivit relatărilor bărbatului, a imaginilor video și declarațiile celor care au fost martori, bărbatul a fost urmărit de o ambarcațiune în care se aflau doi grăniceri ucraineni, care, la un moment dat, au încercat să-l lovească pentru a-l împiedica să treacă Nistrul. Mai mulți localnici aflați pe malul moldovenesc au intervenit și l-au scos din apă.

Poliția de Frontieră a precizat că cei doi grăniceri sunt cercetați penal pentru traversarea ilegală a frontierei de stat a R. Moldova. Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Lilian Carp, a declarat că Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a transmis o notă de protest autorităților ucrainene, subliniind că „nimic nu justifică un astfel de comportament din partea unor grăniceri”. Ulterior, Carp a precizat că ar fi fost vorba despre o notă de informare, nu una de protest, iar ministerul de Externe a transmis că „aspectele relevante sunt discutate prin intermediul canalelor de comunicare instituțională”.

Prim-ministrul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Autonomiei Găgăuze să participe în număr cât mai mare la alegerile din 15 noiembrie pentru desemnarea deputaților în Adunarea Populară și a bașcanului Găgăuziei. Totodată, premierul le-a cerut cetățenilor să voteze cinstit și să nu se lase influențați de bani sau de minciuni.

Vasile Tofan, prim-ministrul R. Moldova: „Puterea de a decide cine va administra Autonomia Găgăuză este în votul vostru. Nu banii murdari, nu manipularea și minciunile, ci votul vostru – cinstit și ferm. Doar alegerile corecte reprezintă în mod autentic voința cetățenilor, a voastră. Guvernul își dorește o colaborare deschisă, orientată spre rezolvarea problemelor, cu cei care administrează Autonomia, în interesul dumneavoastră, a locuitorilor UTAG, ceea ce este și în interesul nostru național comun”.

În cursa pentru funcția de bașcan s-au înscris opt persoane, în timp ce pentru un mandat de membru al Adunării Populare candidează 135 de persoane. 

Organizația „Eurasia”, cu sediul la Moscova și afiliată condamnatului fugar Ilan Șor, rămâne declarată extremistă în R. Moldova. Pe 19 octombrie, Curtea Supremă de Justiție a menținut o decizia anterioară a Curții de Apel pe acest caz. Astfel, „Eurasia” a fost inclusă în Registrul organizațiilor extremiste și al materialelor cu caracter extremist. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, organizația „Eurasia” a desfășurat activități care au vizat securitatea R. Moldova, inclusiv influențarea proceselor electorale și pregătirea unor acțiuni de destabilizare a ordinii publice. Reprezentanții organizației „Eurasia” au respins acuzațiile, susținând că aceasta desfășoară proiecte în domeniile educației, culturii și ajutorului umanitar, precum și activități de cooperare internațională.

Autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești de la Rîbnița a expirat pe 20 octombrie și nu a fost prelungită din oficiu. În aceste condiții, începând cu această dată, uzina nu mai are dreptul să importe sau să exporte deșeuri metalice. Serviciul Vamal a confirmat pentru ZdG că, în cazul în care autorizația nu va fi prelungită sau uzina nu va obține un alt act permisiv, nu vor fi autorizate operațiunile vamale pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița. Recent, Ziarul de Gardă a publicat o investigație care dezvăluie că deșeuri ce prezintă pericol pentru mediu și pentru sănătatea publică sunt depozitate în aer liber în Chișinău, în mormane de câțiva metri înălțime. Praful de oțelărie, un deșeu rezultat după prelucrarea fierului vechi, are o concentrație ridicată de zinc, plumb și clor. Persoana care ne-a sesizat despre acest pericol susține că deșeul provine de la Rîbnița. 


Irina Gutnic, restabilită în funcția de viceprimară a municipiului Chișinău în baza unei hotărâri a Curții de Apel Centru din 1 octombrie, s-a prezentat pe 19 octombrie la Primăria capitalei pentru a-și relua atribuțiile. Reprezentanții Primăriei susțin însă că mandatul de 4 ani al acesteia a expirat pe 19 octombrie și nu a mai fost prelungit, fiindu-i restricționat accesul în biroul de serviciu. 

Șeful Direcției juridice a Primăriei Chișinău, Valeriu Bogdan, a declarat că a fost emisă o dispoziție prin care s-a constatat încetarea mandatului de viceprimară. Irina Gutnic a calificat decizia drept „ilegală”.

Irina Gutnic, fostă viceprimară a mun. Chișinău: „Am depus o cerere în scris către executorul judecătoresc să constate neexecutarea deciziei și voi merge pe toate căile legale pentru a-mi apăra drepturile și actul emis de către Curtea de Apel”.

La doi ani și șase luni de la inițiere, dosarul penal denumit generic „INTERPOL” se află în continuare la etapa urmăririi penale, cinci persoane având statut de învinuit. Printre acestea se numără fostul șef al Direcției Cooperare Polițienească Internațională, Viorel Țentiu, avocatul Oleg Mîța, precum și Vitalie Pîrlog, fost ministru al Justiției și fost președinte al Comisiei de Control al Fișierelor Interpol. Acesta din urmă se află în arest în Franța, în cadrul unui dosar penal inițiat de organele de drept franceze. Avocații persoanelor învinuite susțin că acestea se declară nevinovate și resping acuzațiile înaintate de procurori. Între timp, Mihail Vodă, fostul șef al Inspectoratului General pentru Migrație, reținut și el în cadrul dosarului „INTERPOL” în iunie 2024, a fost scos de sub urmărire penală. 

Totodată, șase dintre cei șapte angajați ai Biroului Interpol Moldova suspendați din funcții după ce au fost vizați în dosarul de corupție au fost și ei scoși de sub urmărire penală, constatându-se „lipsa vinovăției și neimplicarea acestora în comiterea incidentelor”. Tiktokerul Nicolai Lebedev, cunoscut drept Nekoglai, revine după gratii după o decizie a Curții de Apel Centru. Săptămâna trecută, acesta fusese transferat în arest la domiciliu, după ce fusese reținut, alături de concubina sa, fiind suspectat de comercializarea drogurilor și promovarea consumului acestora pe rețelele de socializare, unde aveau împreună peste 12 milioane de urmăritori. În noiembrie 2022, Nekoglai a fost expulzat din Rusia după ce a publicat un videoclip în care parodia un soldat rus.

Ungaria a blocat următorul pas în procesul de aderare a R. Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană, deși cerințele sale anterioare fuseseră îndeplinite, au relatat jurnaliștii de la The Kyiv Independent în această săptămână. Pe 20 octombrie, experții tehnici din cele 27 de state membre ale UE s-au întrunit pentru a conveni asupra unui pas procedural care ar fi permis demararea procesului de deblocare a ultimelor două clustere, ce vizează domenii precum agricultura, mediul și transporturile. Inițiativa a fost însă blocată de Ungaria, provocând dezamăgirea celorlalte 26 de state membre. Pe 23 și 24 octombrie, președinta Maia Sandu a efectuat o vizită în Ungaria, la invitația prim-ministrului Péter Magyar. Șefa statului a avut întâlniri cu președintele Ungariei, András Baka, și cu premierul Péter Magyar. Potrivit administrației prezidențiale de la Chișinău, discuțiile au vizat inclusiv parcursul european al R. Moldova și securitatea regională.

R. Moldova a deschis patru dintre cele șase clustere de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană și a înregistrat progrese semnificative în procesul de integrare europeană, a declarat ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova. Potrivit ambasadoarei, ritmul în care autoritățile de la Chișinău avansează este apreciat de Uniunea Europeană.

Forțele ruse au lansat, pe 19 octombrie, unul dintre cele mai ample atacuri aeriene din ultimele luni asupra Ucrainei. Potrivit autorităților ucrainene, au fost utilizate 16 rachete balistice și peste 200 de drone. Mai multe persoane au fost ucise, inclusiv copii, iar peste 500 de mii de gospodării au rămas fără electricitate. Tot în această săptămână, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit în Norvegia cu emisarul american Steve Witkoff și mai mulți lideri europeni pentru a discuta un plan de pace. Negocierile au vizat garanțiile de securitate pentru Ucraina, reconstrucția postbelică și securitatea europeană. Oficialii americani au calificat discuțiile drept constructive. Ulterior, Witkoff a plecat la Moscova pentru a-i prezenta propunerile dictatorului rus Vladimir Putin. Kremlinul a anunțat că Putin a acceptat reluarea, începând de luna viitoare, a negocierilor de pace cu Ucraina, mediate de SUA.

Electricitatea, apa și agentul termic NU vor fi oprite pentru 72 de ore, iar programul „Moldova pregătită” NU presupune antrenarea populației în exerciții tactice și simulări de cataclisme, ci pregătirea pentru situații de crize prin informarea cetățenilor despre primele acțiuni în asemenea cazuri. Explicațiile au fost oferite în cadrul Podcastul ZdCe de către Sergiu Diaconu, directorul Centrului Național de Management al Crizelor, în contextul în care au apărut mai multe narațiuni false legate de această campanie, care va fi lansată în luna noiembrie.