Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   VIDEO/ Licitații penale la grădinițe:…

VIDEO Licitații penale la grădinițe: dosar cu amenzi și tergiversări

Blocul alimentar al unei grădinițe din sect. Centru

46 de percheziții. 30 de cauze penale. 23 de bănuiți. 17 persoane reținute. Interceptări telefonice, investigatori sub acoperire și nouă luni de investigații.

Cu astfel de date demara în noiembrie 2016 scandalul penal privind licitațiile trucate în grădinițe și alimentele de o calitate îndoielnică care ajungeau pe masa copiilor. La scurt timp, Centrul Național Anticorupție (CNA) publica și un studiu care viza companiile implicate în scandal, acestea fiind blamate public.

La mai bine de doi ani de atunci, trei persoane au fost scoase de sub urmărire penală, în privinţa a 11 persoane urmărirea penală încă nu e finalizată şi doar 10 învinuiţi sunt trimişi pe banca acuzaţilor. Cu sentinţe s-au ales şi mai puţini.

Scandalul grădiniţelor a demarat la 24 noiembrie 2016, când 16 funcţionari ai direcţiilor municipale Educaţie ale Primăriei Chişinău şi reprezentanţi ai unor agenţi economici care, în ultimii ani, au câştigat sute de contracte în valoare de zeci de milioane de lei cu instituţii de stat, livrând produse alimentare în şcoli, grădiniţe sau spitale, au fost reţinute şi escortate la CNA, fiind bănuite într-un dosar de trucare a unor licitaţii privind achiziţionarea produselor alimentare pentru şcoli şi grădiniţe.

La scurt timp, CNA a publicat înregistrări ale convorbirilor telefonice în care erau interceptaţi reprezentanţii unor agenţi economici care vorbesc cu nonşalanţă despre produsele alterate ce ajungeau pe mesele copiilor din grădinițe.

Reţineri sonore, anchetă tergiversată

ZdG a urmărit evenimentele de la demararea scandalului şi până în prezent, constatând că nimeni nu stă după gratii. Totodată, cu ajutorul unui răspuns oferit de Procuratura Anticorupţie, dar şi a informaţiilor disponibile pe portalul instanţelor de judecată, prezintă detalii despre mersul cauzelor penale din „dosarul grădinițelor”.

Conform informaţiilor oferite de PA, 17 persoane au fost reţinute şi învinuite în  acest dosarul. Una dintre acestea, dar şi alţi doi bănuiţi au fost scoşi de sub urmărire penală, deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. O altă cauză penală, care vizează 11 persoane, se mai află pe masa procurorilor, deşi încă în 2016 procurorii afirmau că reţinerile ar fi precedate de nouă luni de investigaţii şi interceptări.

Până în prezent, au fost deferiţi justiţiei 10 funcţionari publici şi reprezentanţi ai agenţilor economici care livrau produse alimentare, în cadrul a trei cauze penale.

Sentinţe în prima instanţă au fost pronunţate doar pe numele a şase persoane, în privinţa altor patru, cauzele penale sunt examinate la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

Patru inculpaţi şi-au recunoscut vina

La 10 iulie 2017, după doar trei şedinţe de judecată, patru inculpaţi care au recunoscut acuzaţiile aduse de procurori şi au cerut examinarea cauzei în procedură simplificată, şi-au aflat sentinţele, doar că infracţiunile pentru care au fost acuzaţi şi condamnaţi nu vizează episoade cu implicarea grădiniţelor.

Soții Natalia şi Serghei Bahcivanji, contabila şi administratorul „Sanex-Comerţ” SRL, firmă care, într-un singur an, 2016, a livrat grădiniţelor din sectoarele Centru, Botanica şi Ciocana produse alimentare în valoare de 8 milioane de lei, s-au ales cu închisoare cu suspendare și amendă de 66 de mii de lei pentru două episoade de corupere activă a funcţionarilor de la Ministerul Apărării şi Instituţia Medico-Sanitară Publică (IMSP) Spitalul Raional (SR) Hânceşti.

Andrian Lemnaru, jurist la Centrul de Sănătate din Hânceşti, acuzat de trafic de influenţă, a primit o amendă de 60 de mii de lei, fiind privat de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de doi ani. Membrul grupului pentru achiziţii publice de la instituţia medicală din Hânceşti, Victor Goroholschi, acuzat de corupţie pasivă, a fost sancţionat cu o amendă de 24 000 de lei şi a primit interdicţia de a ocupa funcţii publice în următorii doi ani. Lemnaru a contestat hotărârea la Curtea de Apel Chişinău, dar decizia primei instanţe e menţinută integral.

Disjunsă de la acest dosar a fost cauza penală în privinţa lui Eugeniu Vereaghin, şef al Serviciului Alimentar din Direcţia Logistică a Ministerului Apărării, implicat în cel de-al doilea episod de corupţie în care figurează soţii Bahcivanji, administratorii „Sanex-Comerț” SRL. Vereaghin nu şi-a recunoscut vina.

De un an şi jumătate, cauza se află în gestiunea magistratului Alexandru Negru de la sediul Buiucani al Judecătoriei Chişinău, fără a avea vreo finalitate.

Între timp, „Sanex Comerţ” SRL a primit interdicţia de a participa la licitaţii publice până în 2021.

Trafic de influenţă pedepsit cu amendă

La 18 octombrie 2017, cu amendă de 60 de mii de lei a fost pedepsită Margareta Bivol, contabilă-şefă la Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport (DETS) a sectorului Centru, pentru trafic de influenţă.

Potrivit hotărârii primei instanţe, Margareta Bivol a recunoscut că a informat-o pe Natalia Bahcivanji, care gestionează activitatea „Sanex-Comerţ” SRL în comun cu soţul său, Serghei Bahcivanji, că Inspecţia financiară urmează să efectueze controale inopinate la agenţii economici care livrează produse alimentare instituţiilor din subordinea DETS Centru. Funcţionara a pretins zece mii de lei pentru a influenţa angajaţii Inspecţiei Financiare să nu verifice „Sanex-Comerţ” SRL.

În alt episod, contabila e acuzată că ar fi negociat cu părinţii unui elev influenţarea, contra unei sume de bani, a unor funcţionari de la Ministerul Educaţiei pentru ca elevul să susţină cu succes examenele de Bacalaureat.

În cel de-al treilea episod, Bivol e acuzată că a pretins şi a primit de la administratorul SRL „Draur Grup”, bani sub pretextul că ar fi influenţat-o pe Ala Vârlan, fosta şefă DETS Centru, de a desemna agentul economic câştigător al licitaţiei pentru livrarea de produse alimentare.

Funcţionara a recunoscut toate acuzaţiile, iar dosarul a fost examinat în procedură simplificată. Instanţa nu a dispus în privinţa Margaretei Bivol interdicţia de a ocupa funcţii publice.

„Nataşa” şi „Ghena”

În cel de-al treilea dosar trimis în instanţă, pe banca acuzaţilor compar Natalia Braga-Bajora, şefa grupului alimentar al DETS Buiucani, Carina Pendus, jurista Direcţiei, Ghenadie Nicorici, fondator şi administrator al „Crinic Grup” SRL, şi Lilian Sofrone, administrator „Lovis Angro” SRL.

Procurorii au stabilit că omul de afaceri Ghenadie Nicorici ar fi autorul schemei infracţionale de fraudare a licitaţiilor publice pentru a obţine preţuri mai avantajoase la produsele licitate, el fiind cel care, în complicitate cu Lilian Sofrone, ar fi instigat-o pe şefa grupului alimentar al DETS, Natalia Braga-Bajora, să comită abuz în serviciu prin favorizarea „Crinic Grup” SRL şi „Lovis Angro” SRL, atunci când, contrar procedurii, după etapa de deschidere a ofertelor prezentate în concurs de agenţii economici, ar fi ajustat şi ar fi înlocuit ofertele de preţ ale celor două firme astfel încât să fie desemnate câştigătoarele licitaţiilor. Natalia Braga-Bajora ar fi preluat de la jurista Direcţiei, Corina Pendus, setul de acte prezentat de fiecare operator economic, participant la licitaţie, motivând că ar avea mai multă experienţă în domeniul licitaţiilor, deşi atribuţiile de a analiza şi evalua ofertele reveneau exclusiv juristei.

Potrivit rechizitoriului, Natalia Braga-Bajora şi Ghenadie Nicorici, cel care de jure şi de facto ar gestiona „Crinic Grup” SRL şi „Lovis Angro” SRL, se cunosc din 2007, când Braga-Bajora a fost numită în funcţia pe care o deţine. Funcţionara a recunoscut că, din 2007, firmele lui Nicorici „erau favorizate de angajaţii DETS Buiucani în vederea câştigării licitaţiilor”, pentru că „era un agent economic care conlucra de mult timp cu DETS Buiucani”.

Cauza vizează trei episoade de trucare a licitaţiilor în favoarea afacerilor lui Nicorici.

Natalia Braga-Bajora a fost învinuită de depăşirea atribuţiilor de serviciu, Carina Pendus – de neglijenţă în serviciu, Ghenadie Nicorici a fost trimis pe banca acuzaţilor pentru organizare şi instigare la infracţiune, iar acţiunile lui Lilian Soforne au fost calificate drept complicitate în infracţiunea comisă de Nicorici.

În interceptările telefonice făcute publice de CNA după reţinerile din noiembrie 2016, se găsesc episoade separate în care „Ghena” şi „Nataşa” vorbesc despre cartofi trataţi cu sulfat sau cartofi de proastă calitate, folosiţi pentru alimentarea copiilor din grădiniţe. Cei doi ar fi Ghenadie Nicorici şi Natalia Braga-Bajora.

La etapa urmăririi penale, Natalia Braga-Bajora a recunoscut în totalitate acuzaţiile care i-au fost aduse şi ilegalităţile pe care le-a admis, descriind cu lux de amănunte schemele prin intermediul cărora firmele gestionate de Ghenadie Nicorici obţineau contracte cu statul. Aceasta a admis că favoriza cele două firme prin faptul că permitea livrarea de produse ce nu corespundeau cerinţelor contractelor de achiziţii.

Pe 20 decembrie 2017, Natalia Braga-Bajora a fost condamnată la amendă penală de 28 de mii de lei şi privată de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de trei ani.

În privinţa celorlaţi trei, cauza penală a fost disjunsă.

Deși există înregistrări audio ale discuţiilor dintre funcționarii publici și reprezentanții agenților economici, ce denotă livrarea de produse alimentare de o calitate îndoielnică, pe astfel de episoade nu sunt înaintate capete de acuzare în privința niciunui învinuit.

Am solicitat un comentariu de la Procuratura Anticorupție la subiect,inclusiv privind motivul pentru care se tergiversează expedierea în instanță a cauzelor penale în privința a 11 persoane. Un răspuns însă nu am primit.

UPDATE: La 5 martie, după publicarea articolului, Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție.

Natalia Strajesco, șefa DETS Centru

Între timp, direcțiile educație, tineret și sport din sectoarele Centru și Buiucani, acolo unde foste angajate au fost condamnate pentru corupție și trafic de influență, dau asigurări că astăzi lucrurile în domeniul alimentației s-au schimbat. 

Funcționara precizează că după scandalul din 2016, în care au fost vizate două funcționare de la DETS Centru, inclusiv fosta șefă de Direcție, echipa secției alimentare a fost schimbată.

„Au fost cazuri când am întors produsul. Am pus condiția ca să fie returnat sau înlocuit cu alt produs de calitate. Așa situații am avut. Totuși, în 2018, cât de cât, situația a fost una bună. (…) Recent am discutat că și în contractele care urmează să fie încheiate, să fie un punct aparate, că dacă sunt mai mult de trei reclamații să putem sau rezilia contractul sau aplica careva sancțiuni financiare față de agent”, explică șefa DETS Centru, Natalia Strajesco.

Blocul alimentar al unei grădinițe din sect. Centru

Veronica Solomițchi, șefa DETS Buiucani, susține că în prezent în instanță se află o cauză civilă în cadrul căreia se solicită de la fostele angajate ale direcției și agenții economici vizați în dosar, recompensarea prejudiciilor financiare care au fost aduse Direcției. Totodată, aceasta precizează că la solicitarea Direcției pe care o conduce trei agenți economici care au livrat produse alimentare în instituțiile de învățământ din sector au fost incluși în lista de interdicție: „Prodagrotade” SRL, „Cordacom” SRL și „Delmix-Prim” SRL.

Veronica Solomițci, șefa DETS Buiucani

„În momentul în care am avut acea situație, am mai solicitat ca încă doi agenți economici să fie incluși în lista de interdicție. Atunci nu s-a acceptat, de aceea noi am mers pe o poziție de monitorizare corectă. Atunci ni s-a spus că nu am respectat procedura de inițiere corectă. După, am început să monitorizăm strict, prin emiterea ordinelor, la fiecare început de an, prin care responsabilizăm agentul economic care este desemnat câștigător. Transmitem fiecărui director copiile contractelor încheiate, ca să vadă specificația tehnică, de preț și actele care trebuie să însoțească marfa”, explică Veronica Solomițchi, șefa DETS Buiucani.

R: – Puteți să dați, spre exemplu, garanții părinților că nu se întâmplă lucrurile care se întâmplau anterior?

V. S.: – Neapărat, toată garanția, pentru că aici este responsabilizată comisia de triere și directorul instituției, pentru că el, prin ordin, este obligat în cazul în care mașina care transportează produsele alimentare și produsul dat nu corespunde cerințelor din contract, specificației tehnice, să fie returnat acest produs. În caz contrar, urmează să fie sancționat directorul și comisia de triere.

Blocul alimentar al unei grădinițe din sect. Buiucani

Firma „Lovis Angro” SRL , al cărui administrator, Lilian Sofrone,  este vizat în dosarul licitațiilor trucate în educație, semnează în continuare contracte de milioane cu instituțiile statului. Spre exemplu, de le începutul anului curent, SRL-ul a câștigat 150 de licitații cu o valoare de circa 25 de milioane de lei.