Editorial „Lista neagră” a Tiraspolului vs. frica de adevăr
Există un lucru de care orice regim autoritar se teme mai mult decât de sancțiuni, proteste sau crize economice: adevărul. Iar atunci când puterea începe să le interzică oamenilor să urmărească instituții media care fac investigații și spun lucrurilor pe nume, devine tot mai evidentă frica celor care se tem de informațiile independente.
Recent, administrația de la Tiraspol a întocmit o așa-numită „listă a presei care lucrează cu serviciile speciale ale R. Moldova”, în care au fost incluse mai multe instituții media și canale de Telegram. Dar credeți că e vorba despre media afiliate vreunui partid sau propagandistice? Nu, este o listă a presei independente și, respectiv, incomode. Printre acestea se numără și Zona de Securitate, platformă media care de ani buni relatează situația din regiune, scrie constant despre încălcările drepturilor omului, detențiile ilegale, situația social-economică și acțiunile structurilor de la Tiraspol. Un alt motiv pentru care a fost luată la ochi Zona de Securitate este publicarea în luna mai a rezultatelor unui sondaj realizat în regiunea transnistreană, potrivit căruia aproape jumătate dintre locuitorii regiunii susțin reintegrarea R. Moldova.
După publicarea sondajului, conform jurnaliștilor de la Zona de Securitate, pe rețelele de socializare au apărut zeci de comentarii din partea unor „funcționari” și „jurnaliști” locali, care au răspândit falsuri și manipulări menite să influențeze atitudinea locuitorilor regiunii față de procesul de reintegrare. Printre acestea s-au regăsit afirmații potrivit cărora, după reintegrare, locuitorii regiunii ar urma să primească pensii de doar 800 de lei (asta în timp ce pensia minimă în R. Moldova este de 3264,66 lei), să-și piardă anumite drepturi ori să se confrunte cu alte consecințe negative.
Deci, scopul acestor acțiuni este evident: intimidarea publicului și izolarea locuitorilor regiunii de orice sursă alternativă de informare.
Persecutarea presei – tactică preluată de la ruși
Această practică nu este nouă. De zeci de ani, regimul separatist încearcă să controleze nu doar instituțiile pe care le-a creat, ci și memoria colectivă, percepțiile și accesul oamenilor la informație. În orice societate democratică, cetățeanul este încurajat să compare sursele, să verifice informațiile și să-și formeze propria opinie. În regiunea transnistreană, dimpotrivă, oamenilor li se transmite că publicațiile care nu se subordonează regimului separatist trebuie evitate, că jurnaliștii independenți mint, singura versiune acceptabilă fiind cea promovată de structurile locale și de propaganda F. Ruse.
Aceasta este una dintre cele mai vechi tehnici de manipulare: când nu poți combate mesajul, discreditează mesagerul. În loc să răspundă cu argumente la investigații și materialele jurnalistice, administrația de la Tiraspol preferă să creeze o „listă neagră”. Este mai simplu să convingi oamenii să nu citească decât să explici de ce faptele prezentate sunt incomode.
Cunoscută tactică, nu? Aici facem aluzie directă la situația presei libere în Rusia. Mai este azi presă liberă acolo? Mai sunt jurnaliști care spun liber ceea ce văd și cred? Da, sigur că mai sunt, doar că… ei nu mai sunt în Rusia, fiind nevoiți să se afle în exil, unica lor posibilitate de a-și face munca fără a risca ani grei de închisoare sau de a fi chiar torturați.
De la începutul invaziei pe scară largă, adică din 24.02.2022 până pe 29.06.2026, OVD-info a înregistrat 2488 de cazuri de presiuni exercitate asupra mass-media, jurnaliștilor și bloggerilor.
„Pacificatori” – ucigători
În paralel, așa-numitele autorități transnistrene continuă să promoveze imaginea F. Ruse drept garant al păcii. Și asta în timp ce, mai bine de patru ani, Rusia poartă un război de agresiune împotriva Ucrainei, condamnat prin numeroase rezoluții ale Adunării Generale a ONU și de majoritatea statelor democratice. Cu toate acestea, în discursul oficial de la Tiraspol continuă să fie utilizată expresia „misiune de pace”, de parcă realitatea războiului nu ar exista.
Această contradicție este imposibil de ignorat. Cum poate fi prezentată drept „forță a păcii” o țară care desfășoară unul dintre cele mai devastatoare conflicte armate din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial? Cum poate fi elogiat un stat care bombardează orașe, ucide civili, distruge infrastructură și provoacă milioane de refugiați? Despre ce fel de „pacificatori” poate fi vorba atunci când statul rus își întemnițează propriii cetățeni care se declară împotriva războiului?
Din 2022 până în prezent, în Rusia, 1385 de persoane sunt cercetate în dosare penale legate de mișcarea anti-război, iar alte 357 de persoane sunt private de libertate în centrele de detenție preventivă, colonii penitenciare sau în regim de tratament forțat, tot pentru viziuni anti-război.
Trupe rusești pe teritoriul moldav
În același timp, pe teritoriul R. Moldova continuă să staționeze ilegal Grupul Operativ al Trupelor Ruse, succesor al fostei Armate a 14-a. Deși R. Moldova este un stat independent de peste trei decenii, iar F. Rusă și-a asumat la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 (paragraful 19) „angajamentul de a finaliza retragerea armamentului limitat de Tratatul CFE (Tratatul privind Forțele Armate Convenționale din Europa, n.r.) până la sfârșitul anului 2001 și retragerea trupelor sale din Republica Moldova până la sfârșitul anului 2002”, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
Prezența militară rusă în regiunea transnistreană nu este recunoscută de autoritățile constituționale ale R. Moldova, iar Chișinăul solicită constant retragerea completă și necondiționată a acestor forțe. În acest context, discursul despre „misiunea de pace” pare mai degrabă un instrument propagandistic decât o descriere obiectivă a realității.
Manipularea informațională funcționează întotdeauna după același model: mai întâi sunt creați „dușmani” – presa independentă, organizațiile neguvernamentale, experții sau jurnaliștii care pun întrebări incomode, apoi sunt promovate drept credibile sursele controlate de putere, cele care nu pun întrebări incomode.
Adevărul, însă, nu se teme de întrebări. Locuitorii regiunii transnistrene merită să aibă acces la toate sursele de informare, indiferent dacă acestea convin sau nu administrației locale. Ei au dreptul să citească investigații jurnalistice, să compare opinii și să ia decizii neimpuse de nimeni. Propaganda rezistă doar atât timp cât oamenii nu au acces la alte surse de informare. În era digitală însă, adevărul găsește aproape întotdeauna o cale, chiar și în condițiile în care internetul este blocat.
De aceea, publicarea unei „liste negre” cu presa incomodă, care, de fapt, nu manipulează, dar spune lucrurilor pe nume, indică problemele, nu le ascunde, așa cum o face „presa” afiliată, nu reprezintă o dovadă de forță, ci una de slăbiciune. Este semnul că regimul se teme de întrebări, de documente, de investigații și de fapte. Pentru că un cetățean informat este mult mai greu de manipulat decât unul căruia i se spune zilnic ce trebuie să creadă.
Iar adevărul, indiferent cât de incomod este pentru cei aflați la putere, nu poate fi trecut pe nicio listă neagră.
