Politica bugetar-fiscală – „mărul discordiei” dintre Alexandru Munteanu și Dan Perciun. Explicațiile ministrului Educației
Ministrul Educației, Dan Perciun, a relatat că a avut „o discuție” cu premierul demisionar Alexandru Munteanu. Cei doi au discutat despre politica bugetar-fiscală, a spus Perciun, după ce președinta Maia Sandu a declarat că relația interpersonală dintre ei a fost singura obiecție invocată de premier înainte de demisie.
Pe 3 iulie, în cadrul conferinței de presă după căderea Guvernului Munteanu, președinta Maia Sandu a zis între altele că din partea prim-ministrului demisionar a existat o singură obiecție despre care i-a spus: „Este vorba despre relația sa interpersonală cu ministrul Educației, Dan Perciun”.
„Este adevărat, într-adevăr am avut o discuție, marți (30 iunie, n.r.), cu domnul prim-ministru, o discuție în cadrul căreia am spus ceea ce gândesc pe subiectul politicii bugetare fiscale, în mod special, pe modul în care anumite lucruri, care n-au fost pe deplin discutate la Guvern, s-au regăsit în acea politică bugetar-fiscală și au trezit nemulțumiri foarte aprinse în societatea noastră. Întotdeauna am considerat că atunci când există o opinie, ea trebuie spusă.
Am făcut lucrul acesta și în raport cu alți prim-miniștri: cu doamna Gavriliță și cu domnul Recean. O fac de fiecare dată și în discuțiile cu doamna președintă, pentru că unul dintre lucrurile distinctive în PAS, în cultura noastră organizațională, sunt discuțiile și dezbaterile deschise pe subiecte, chiar dacă, câteodată, asta înseamnă contestarea opiniei unei persoane sau alteia. (…) Obiectivul meu este să continui să fac ceea ce fac la Ministerul Educației (…) sunt multe lucruri pe care le-am început și doresc să le duc la sfârșit, aici, la Ministerul Educației”, a declarat Dan Perciun.
Vineri, 3 iulie, Alexandru Munteanu a anunțat că demisionează din funcția de premier. În anunțul său, Munteanu a scris: „În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec.”
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut „mână liberă” să conducă Guvernul și că a plecat din funcție din propria inițiativă. În prima sa reacție după demisia premierului, șefa statului a anunțat că va începe luni, 6 iulie, consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru, iar până atunci Munteanu va rămâne în exercițiul funcției interimar.
Proiectul politicii fiscale pentru 2027, aflat în consultări publice și promovat ca o reformă de simplificare și modernizare a sistemului fiscal, a devenit unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale momentului, în contextul în care mediul de afaceri și experții atrag atenția asupra modului în care este derulat procesul de consultare și asupra gradului de claritate al schimbărilor propuse.
De exemplu, Ministerul Sănătății a emis aviz negativ de șapte pagini la propunerea de aplicare a TVA-ului de 20% la medicamente, inclusă în proiectul noii politici bugetar-fiscale pentru anul 2027. Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a spus că reforma ar putea distruge sistemul medical din R. Moldova.
„Această reformă va distruge sistemul medical. Această reformă va duce la scumpiri în lanț. R. Moldova nu este pregătită pentru așa ceva, sistemul de sănătate este unul vulnerabil. Spitalele nu vor face față, există riscuri foarte, foarte mari”, a declarat Emil Ceban
Anterior, Maia Sandu a îndemnat Guvernul să „ia o pauză” înainte de aprobarea reformei fiscale și să reanalizeze cele mai controversate prevederi.
„Reforma fiscală trebuie făcută, dar cred că Guvernul nu trebuie să se grăbească. Trebuie să ia o pauză, să analizeze foarte bine comentariile. (…) Cele mai aprinse discuții sunt pe TVA. E adevărat că, pentru medicamente, Guvernul nu poate să livreze acum un mecanism prin care să le compenseze oamenilor această creștere. Atâta timp cât nu ai acest mecanism, nu are rost să crești TVA-ul la medicamente. Acesta este un element despre care și Ministerul Finanțelor deja a spus că nu va fi parte din reforma fiscală. Deci, va fi păstrat TVA-ul redus la medicamente. Dar mai sunt și alte articole acolo care trebuie analizate”, a declarat Maia Sandu.