Principală  —  IMPORTANTE   —   Un grup de transportatori anunță…

Un grup de transportatori anunță că se va alătura protestului organizat de APOTA din PMAN împotriva MIDR și ANTA

Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi „Transportatorul” a emis luni, 13 decembrie, o declarație prin care anunță că un grup de transportatori se vor alătură protestului care va fi organizat, la 16 decembrie, de către Asociația Patronală „APOTA” în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) împotriva Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenţiei Naţionale Transport Auto (ANTA).

În declarația semnată de către Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi „Transportatorul” se menționează că transportatorii „nu cer majorarea tarifelor, ci doar executarea condițiilor legale de recalcul anual”.

„Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi ”Transportatorul” comunică că susține revendicările înaintate de Asociația Patronală ”APOTA” și se va alătura protestului național al transportatorilor rutieri prin suspendarea rutelor regulate raionale și interraionale din 16 decembrie 2021. Este important de menționat că transportatorii nu cer majorarea tarifelo, ci doar executarea condițiilor legale de recalcul anual, stabilite prin Hotarirea Guvernului Nr. 1167 din 29-10-2007 cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de transportare a călătorilor (pasagerilor) şi bagajelor cu transportul auto (Publicat : 02-11-2007 în Monitorul Oficial Nr. 171-174 art. 1208) și începerea discuțiilor în fond pentru soluționarea problemelor în ramură:

  • Creșterea considerabilă a costurilor directe – combustibil, piese de schimb și consumabile,
  • Creșterea poverii fiscale prin majorarea artificială a salariilor în lipsa  unei creșteri ai productivității,
  • Lipsa cadrului legal pentru subvenționarea transporturilor nerentabile,
  • Lipsa programelor complexe de susținere a modernizării cadrului legal,
  • Ignorarea problemei transportului ilicit și menținerea modelelor economice de susținere a activităților ilegale (contrabanda pieselor de schimb și combustibil),
  • Tărăgănarea soluționării problemelor urgente privind reglementarea neconformă a ramurii,
  • Inactivitatea în eliminarea funcționarilor suspectați rezonabil în acte de corupție la ANTA și minister, sesizate de asociațiile patronale,
  • Refuzul de a anula actele vădit ilegale și cu caracter dubios, semnate de administrațiile temporare în interesul unor grupuri tenebre.

Solicităm inițierea de urgență a soluționării problemelor revendicate pentru a nu admite colapsul ramurii transportului regulat de persoane”, se menționează în declarația emisă de Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi „Transportatorul”.

Citiți și: Transportatorii susțin vor protesta joi împotriva MIDR și ANTA, în PMAN: „Angajații ANTA și MIDR se implică în acte evidente de corupție și atacuri raider”

Anterior, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că joi, 16 decembrie, transportatorii vor organiza un protest împotriva Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenţiei Naţionale Transport Auto (ANTA) în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și vor sista câteva curse regulate.

Potrivit APOTA, transportatorii solicită ca reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) să efectueze calculele și să aprobe tarifele la serviciile de autogară și la serviciile de transport. În context, transportatorii acuză MIDR și ANTA de „acte de corupție și atacuri raider”.

Citiți și: DOC/ Transportatorii solicită, repetat, ministrului Infrastructurii majorarea tarifelor pentru călătorii și amenință cu proteste: „Vom anunța data organizării unui protest care va include prezența în PMAN a cel puțin 200 unități de transport”

Pe 25 noiembrie, transportatorii au ieșit la un protest în PMAN, pentru a cere majorarea tarifelor pentru călătorii. Detalii aici.

Atunci,viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că „una din principalele sale preocupări este ca oamenii să beneficieze de servicii de transport sigur, comod și accesibil, iar prețul achitat pentru serviciile de transport să fie unul corect și care corespunde realităților actuale”. Detalii aici

La începutul lunii noiembrie, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că a depus un demers în adresa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) privind efectuarea calculelor și aprobarea tarifelor pentru serviciile de autogară și serviciile de transport rutier, dar MIDR nu ar fi venit cu o soluție în acest sens.