„Niște albinuțe care își îndeplineau rolul”. Ce spun avocații fostelor angajate ale APP, inculpate în dosarul concesionării Aeroportului
Astăzi, 22 septembrie, au fost prezentate mai multe pledoarii în cadrul dezbaterilor judiciare în dosarul concesionării Aeroportului. În cadrul ședinței de judecată au vorbit apărătorii a patru dintre cei opt inculpați: fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, ex-directorul general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), Petru Jardan, fosta directoare adjunctă a Agenției Proprietății Publice (APP), Angela Susanu, și fosta șefă adjunctă a Direcției administrarea proprietății publice a APP, Maria Șendilă.
Avocatul lui Lazăr a cerut instanței să atragă atenția asupra faptului că fostul ministru al Economiei a fost decorat anterior cu ordinul „Gloria Muncii”, iar apărătorul fostelor funcționare de la APP a declarat că acestea doar și-au exercitat atribuțiile de serviciu în procesul concesionării AIC. „Niște albinuțe care își îndeplineau rolul”, a spus el. Avocatul a considerat relevant să menționeze că Maria Șendilă continuă să activeze în cadrul unei instituții a statului.
Conform datelor publice, Maria Șendilă este angajată în cadrul Direcției coordonare asistență externă și proiecte investiționale a Cancelariei de Stat, în funcția de consultant principal.
Avocatul lui Valeriu Lazăr: „Experții au ignorat lipsa de sens economic a unei redevențe de minim 8%”
În prima parte a ședinței, avocatul Victor Munteanu, care reprezintă interesele fostului ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, în acest dosar, și-a continuat pledoaria.
ZdG a scris anterior că apărarea lui Lazăr consideră că mărturiile depuse anterior în instanță de Igor Corman și Valentina Buliga, foști membri ai Partidului Democrat, urmează a fi reținute ca fiind „credibile”, ținând cont de „reputația acestora”, funcțiile deținute anterior și „cunoașterea nemijlocită a relațiilor atât din interiorul PDM, dar și a relațiilor interpersonale dintre Valeriu Lazăr și Vladimir Plahotniuc”, făcând referire la acuzațiile procurorilor potrivit cărora fostul ministru al Economiei ar fi acționat în interesele lui Plahotniuc. (Detalii AICI).
La ședința de astăzi, 22 septembrie, avocatul a menționat că experții care au întocmit raportul de expertiză privind potențialul prejudiciu de circa 400 de milioane de lei „au ignorat lipsa de sens economic a unei redevențe de minim 8% din venitul din vânzări, ipotetică. Un nonsens economic, sub care nimeni nu s-ar fi subscris”.
Munteanu a făcut referire la modul în care a fost calculat potențialul prejudiciu adus statului. Conform raportului de expertiză, acesta a fost calculat ca diferență dintre redevența de 1% achitată de „Avia Invest”, controlată de Ilan Șor, și redevența minimă de 8% inclusă într-un studiu de fezabilitate, cu titlu de recomandare, care a stat la baza proiectului concesionării AIC.
La fel, apărarea lui Valeriu Lazăr s-a referit și la solicitările acuzării de stat de a declara nul contractul de concesionare și studiul de fezabilitate.
„Considerăm că solicitarea privind concesionarea activelor urmează să fie respinsă, din motiv că aceasta ține de acțiunea civilă în procesul penal. În primul rând, această cerință, din punctul nostru de vedere, urma a fi înaintată la etapa ședinței preliminare. În al doilea rând, contractul de concesiune, semnat la data de 30 august 2013 și semnat și de o persoană juridică, «Avia Invest», aceasta urma să fie atrasă în mod obligatoriu în proces, ori expunerea instanței pe aspecte care ar putea afecta drepturile unui terț pot afecta echitatea procedurilor în integralitate și poate constitui temei de casare a sentinței. Altfel spus, nu am vrea, cel puțin din perspectiva domnului Lazăr, să ne trezim cu o soluție pe chestiunea nulității contractului și, după aceea, să avem o contestație din partea unei persoane care nu a fost atrasă în proces”, a spus avocatul.
În ceea ce ține de solicitarea privind declararea nulității studiului de fezabilitate, Victor Munteanu a spus că aceasta „urmează, la fel, a fi respinsă ca nefondată”, deoarece acesta, „ca studiu, și-a consumat efectul juridic odată cu întocmirea și stabilirea fezabilității de principiu a proiectului de concesionare a activelor aeroportului prin parteneriat public-privat”.
Un alt aspect la care avocatul lui Valeriu Lazăr a cerut instanței să atragă atenția este faptul că fostul ministru al Economiei a fost decorat anterior cu ordinul „Gloria Muncii”, pentru „activitate îndelungată și prodigioasă (ieșită din comun, n. red.) în cadrul autorităților publice, contribuție la promovarea politicii economice a statului și merite în dezvoltarea și implementarea reformelor strategice”, de către fostul președinte Nicolae Timofti.
În finalul pledoariei, avocatul Victor Munteanu a solicitat achitarea lui Valeriu Lazăr, invocând că, la analizarea „în cumul a probelor anexate și cercetate în ședințe de judecată, nu s-a constatat existența faptului infracțiunii”.
La fel, apărarea fostului ministru a solicitat instanței să se expună în privința sechestrelor aplicate de Judecătoria Chișinău, în vederea asigurării pretinsului prejudiciu, și să dispună ridicarea acestora.
Avocatul Angelei Susanu și al Mariei Șendilă: „Procurorul a eșuat lamentabil să prezinte careva probe care ar învinovăți clientele mele”
Avocatul Victor Panțîru, care apără interesele inculpatelor Angela Susanu, fosta directoare adjunctă a APP, și Maria Șendilă, șefa adjunctă a Direcției administrarea proprietății publice a APP, a declarat în pledoaria sa că acestea „doar și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, care au fost parte componentă a aparatului administrativ al statului”.
„Niște albinuțe care își îndeplineau rolul. Nici Angela Susanu și nici Maria Șendilă nu cunoșteau și nu aveau de unde să cunoască că acționează pentru un grup criminal organizat sau organizație criminală. Azi, nimeni nu ne poate garanta că peste 10–15 ani cei care astăzi pregătesc acte, semnează procese-verbale, fac acțiuni administrative, nu vor fi acuzați că au acționat în interesul grupului criminal Panțîru, Grosu, Recean, Filat, Sandu. Numiți-l cum vreți, puneți orice nume doriți dvs”, a spus avocatul.
Acesta a spus că acest dosar „nu este un act de justiție”, ci o „manipulare, ori nu ar fi așa dacă am avea o învinuire clară și exactă. Am avea o parte vătămată corect identificată și reprezentată și un prejudiciu cert, dar nu unul aleatoriu, și am avea probe ce ar demonstra vinovăția, intenția și apartenența la acest grup sau organizație criminală”.
Potrivit avocatului, un lucru pe care îl consideră relevant în privința Mariei Șendilă este că aceasta continuă să activeze în cadrul unei instituții a statului. Conform datelor publice, Maria Șendilă este angajată în cadrul Direcției coordonare asistență externă și proiecte investiționale a Cancelariei de Stat, în funcția de consultant principal.
„În ceea ce ține de Angela Susanu, ea a semnat contractul de concesiune în calitatea ei de vicedirector al APP și nu în calitatea ei de membru care acționează în interesul unui grup criminal. Dumneaei nici nu-l cunoaște pe Ilan Șor, decât de la TV, și nu a avut cu el careva tangențe”, a spus avocatul.
Victor Panțîru a spus că procurorul pe caz, Victor Muntean, „a eșuat lamentabil să prezinte careva probe care ar învinovăți clientele mele”, menționând că „acuzarea este atât de generală și beletristică, încât mie îmi vine greu să identific, cumva, să construiesc o apărare”, solicitând achitarea celor două.
Avocatul lui Petru Jardan: „Unde este proba că inculpatul cunoștea despre existența structurii criminale?”
Avocatul Oleg Televca, care îi apără interesele lui Petru Jardan, ex-directorul general interimar al AIC, a criticat și el, în rând cu alți avocați, raportul de expertiză privind potențialul prejudiciu de circa 400 de milioane de lei, întocmit de Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ).
Acesta a adresat o serie de întrebări către acuzarea de stat, criticând „lipsa de probatoriu” care ar demonstra vinovăția lui Petru Jardan.
„Ce acțiune concretă, contrară unei norme determinate, a săvârșit personal Petru Jardan? Unde este cooperarea cu intenție, cerută de articolele 41 și 42 din Codul penal? Unde sunt cele sau mai multe acțiuni infracționale identice și intenția cerută de articolul 30? Unde este proba că inculpatul cunoștea despre existența structurii criminale și știa că actul său servea interesului ei? Unde este prejudiciul cert și contrafactual economic valid? Unde este legătura cauzală dintre conduita inculpatului și acel prejudiciu?”, a întrebat avocatul.
La final, avocatul a solicitat instanței achitarea lui Petru Jardan.
Ce pedepse cer procurorii pentru cei opt inculpați?
Dosarul penal privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) a intrat pe ultima sută de metri, la ședința din 14 septembrie fiind inițiate dezbaterile judiciare, una dintre fazele finale din procesul de examinare a unui dosar penal în instanță. Cauza este examinată în prima instanță de un complet format din trei judecători: Ana Cucerescu, Olga Bejenari și Eugeniu Beșelea.
Concesionarea AIC a reprezentat transferul dreptului de gestionare a activelor aeroportuare către compania „Avia Invest” pentru 50 de ani. Contractul de parteneriat public-privat a fost semnat în august 2013, beneficiarul final fiind controversatul afacerist Ilan Șor. Procurorii acuză inculpații de abuz în serviciu, prin comiterea infracțiunii în interesul unui grup și a unei organizații criminale.
Dosarul penal a fost trimis în instanță în mai 2023. În calitate de inculpați figurează opt persoane, pentru care procurorul Victor Munteanu a cerut pedepse cu închisoarea: ex-premierul Iurie Leancă – 6 ani de închisoare, ex-ministrul Economiei, Valeriu Lazăr – 6 ani de închisoare, fostul director general al Agenției Proprietății Publice (APP), Tudor Copaci – 6 ani de închisoare, fosta directoare adjunctă a APP, Angela Susanu – 6 ani de închisoare, fosta șefă adjunctă a Direcției administrarea proprietății publice a APP, Maria Șendilă – 5 ani de închisoare, ex-directorul general interimar al Întreprinderii de Stat (Î.S.) „Aeroportul Internațional Chișinău”, Petru Jardan – 6 ani de închisoare, fostul director financiar al întreprinderii, Alexandru Ciutac – 6 ani de închisoare, șefa Serviciului analiză economică a Aeroportului Internațional Chișinău, Ala Țubari – 5 ani de închisoare.
Pe lângă pedepsele cu închisoarea, procurorul a cerut, pentru toți inculpații, privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani, iar în scopul executării pedepsei, a cerut și aplicarea arestului preventiv cu luarea în custodie direct din sala de judecată, în cazul emiterii unei sentințe de condamnare.
Procuror: probe sunt destule
„Acuzarea de stat consideră că probe sunt destule ce atestă fapta și consecința survenită. Solicitarea pedepsei a survenit din mai multe motive: infracțiunea se atribuie celor grave, subiecții infracțiunilor sunt persoane de demnitate publică, mai mult, survenirea consecințelor care se atribuie la prejudiciul cauzat în proporții deosebit de mari și existența circumstanțelor agravante, prin comiterea infracțiunii în interesul unui grup și organizații criminale”, a menționat procurorul Victor Muntean după încheierea ședinței în care a anunțat pedepsele cerute pentru inculpați.
Agenția Proprietății Publice: prejudiciul există și este cert
La fel, procurorul Muntean a cerut admiterea în totalitate a acțiunii civile înaintate de către APP, privind repararea prejudiciului cauzat, în sumă de circa 392 de milioane de lei, cu încasarea banilor din contul inculpaților în beneficiul statului.
Conform APP, „suma de 392 de milioane de lei reprezintă venitul ratat de stat, ca urmare a stabilirii a unei redevențe (datorie, obligație, rentă care se plătește periodic la date fixe, n. r.) de numai 1% din veniturile din vânzări realizate din activitatea concesională, în condițiile în care studiul de fezabilitate prevedea în varianta de bază un model al unei redevențe care pornea de la 8% (…) Prejudiciul există și este cert”.
Leancă: Eu sper foarte mult că instanța va asculta și va analiza lipsa totală de probe și va veni cu o achitare
Fostul premier Iurie Leancă pledează nevinovat, la fel ca toți ceilalți inculpați din dosar. „Nicio faptă demonstrată de acuzator astăzi, astfel, nici nu prea știi ce să comentezi. Atunci, în 2013, existau toate motivele de a continua acest proces (de concesionare, n. r.), inițiat în 2012. Nu eu l-am inițiat în fruntea Guvernului. S-a invocat (de către procuror, n. r.) și faptul că aș fi prejudiciat interesul cetățenilor R. Moldova. Am sentimentul că cetățeanul doar a beneficiat, eu nu sunt avocatul concesiunii Aeroportului, dar cetățenii R. Moldova au beneficiat în urma concesiunii. (…) Spuneți-mi un efect negativ? Dincolo de faptul cine a fost în spatele concesionarului (Ilan Șor, n. r.), despre care, încă o dată, am aflat din presă. (…) Eu sper foarte mult că instanța va asculta și va analiza lipsa totală de probe și va veni cu o achitare, sper asta să se întâmple”, a declarat Leancă, după prezentarea acuzării de stat.
Completele de judecători care au examinat dosarul
Cauza penală privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău a fost repartizată magistratei Djeta Chistol. În cadrul primei ședințe, avocații au înaintat o cerere pentru formarea unui complet din trei judecători. Cererea a fost acceptată, fiind constituit completul de judecată alcătuit din Djeta Chistol, Tatiana Bivol și Petru Păun.
La 13 februarie 2024, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat o hotărâre prin care s-a dispus specializarea magistraților Judecătoriei Chișinău în domeniul examinării cauzelor penale care au fost trimise în instanța de judecată de către Procuratura Anticorupție (PA). Ca urmare a deciziei CSM, completul de judecată format inițial a fost substituit, o lună mai târziu, de un nou complet, format din Olga Bejenari, Vitalie Budeci și Stella Bleşceaga.
La 13 iunie 2024, judecătoarea Stella Bleșceaga și-a început activitatea în cadrul Curții Supreme de Justiție (CSJ), după ce a fost înaintată președintei Maia Sandu de Consiliului Superior al Magistraturii spre numirea în funcția de judecătoare la CSJ. La 17 iunie, și Vitalie Budeci a părăsit judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, fiind transferat temporar la Curtea de Apel (CA) Chișinău.
Ca urmare a transferului celor doi magistrați, cauza penală privind concesionarea aeroportului a fost repartizată aleatoriu unui alt complet, format din Ana Cucerescu, Olga Bejenari și Eugeniu Beșelea, raportor magistrata Cucerescu.
În ce condiții aeroportul a revenit în gestiunea statului
Pe 23 noiembrie 2022 Curtea de Apel (CA) Chișinău a decis că Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului. Atunci, magistrații au examinat în ședință publică apelul declarat de compania „Avia Invest”, afiliată deputatului fugar Ilan Șor, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 21 februarie 2022, prin care a fost respinsă cererea companiei „Avia Invest” împotriva Agenției Proprietății Publice (APP) privind anularea rezoluțiunii contractului de concesiune a activelor aeroportului. Decizia primei instanțe a fost pronunțată de magistrata Ludmila Holeviţcaia, care activează în sistemul judecătoresc din 2008. În document se menționează că Avia Invest a admis „neexecutarea condițiilor contractuale privind prezentarea garanției de bună execuție”.
În decizia motivată a CA Chișinău, consultată de ZdG, se menționează faptul că pe 28 noiembrie 2019 și pe 22 ianuarie 2020 APP a atenționat compania „Avia Invest” asupra expirării termenului de acțiune a garanției de bună execuție a etapei II investiționale (31 decembrie 2019) și asupra obligativității prezentării unei noi garanții, însă Avia Invest nu și-a onorat obligațiile contractuale de prezentare a garanției de bună execuție în valoare de un milion de euro, cu termenul de valabilitate de 3 ani.