Modificările legislative pentru a „nu admite ridicarea abuzivă a mașinilor parcate în locuri necorespunzătoare în capitală”, aprobate de Comisia juridică. A fost lansată o petiție pentru ajustarea proiectului Justiție
Mașinile parcate neregulamentar ar putea să NU fie duse la parcările specializate dacă nu întrunesc câteva condiții Social
Tatăl unui șofer care conducea un BMW cu care au fost comise 8 încălcări în trafic ar fi încercat să „discute” cu șeful Poliției, după ce fiul său a parcat neregulamentar lângă MAI, apoi a fugit de la locul contravenției Social
Guvernul urmează să aprobe Programul Național de Aderare a R. Moldova la UE pentru anii 2025-2029. „Este cel mai important document strategic de dezvoltare al țării” Politic
Proiect: Marja maximă la creditele pentru „Prima casă” va rămâne de până la 3% anual. „Va permite băncilor comerciale să își acopere costurile suportate” Economic
De la „cel mai tânăr consilier din CMC” la secretar de stat al Guvernului: cine este Daniel Rotaru? Politic
Oameni „Moldova-Concert” la 30 de ani: o scenă care a găzduit Istorie într-o sală primitoare pentru 1800 de spectatori Oameni
Guvernul va aloca 385,7 milioane de lei pentru extinderea creșelor în anii 2026-2027, pentru a fi create până la 5000 de locuri de creșă Comunicate de presă
Guvernul urmează să adopte salariul minim pe țară și cuantumul salariului mediu lunar pe economie, pentru anul 2026 Economic
ULTIMA ORĂ Premierul Munteanu: „Aprobarea activității Lukoil pe teritoriul R. Moldova a fost refuzată”. În termen de 20 de zile, toate bunurile urmează a fi transmise în proprietatea statului Economic